Prin Sentinţa comercială nr. 2245/CC/2011 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de creditoarea S.C.R. în contradictoriu cu debitorul M.D.I..
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cererea de instituire a sechestrului asigurător, întemeiată pe disp. art. 591 alin.3 C.pr.civ., instanţa a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.
Potrivit textului de lege invocat, instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurător chiar dacă creanţa nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micşorat prin fapta sa, asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea. În aceste cazuri creditorul trebuie să asigure îndeplinirea şi a celorlalte condiţii prevăzute de alin.1 şi să depună o cauţiune al cărei cuantum va fi fixat de către instanţă.
Aşadar, pe lângă condiţiile reglementate de disp. art. 591 alin.3 C.pr.civ., de care creditoarea a înţeles să se prevaleze, în cauză, pentru admisibilitatea cererii, trebuie îndeplinită şi condiţia existenţei unei creanţe constatate prin act scris, aceasta putând să nu fie însă exigibilă.
Analizând condiţia existenţei unei creanţe constată prin act scris, tribunalul a apreciat că această condiţie nu este îndeplinită în cauză pentru considerentele ce se vor expune în cele ce urmează.
Astfel, este adevărat că între părţi s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare, în temeiul căruia creditoarea a achitat cu titlu de avans de preţ, suma de 16.000 Euro. Prin intermediul cererii de chemare în judecată, înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, creditoarea a solicitat rezoluţiunea judiciară a antecontractului de vânzare cumpărare, întemeiat pe disp. art. 1021 C.civ.
Aşadar, chiar dacă creditoarea a făcut dovada plăţii avansului de preţ, existenţa dreptului său de creanţă împotriva debitorului cu privire la această sumă, este condiţionată de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti privind rezoluţiunea antecontractului, ca urmare a unei culpe a debitorului în îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate, întrucât convenţia părţilor nu conţine un pact comisoriu apt să conducă de drept la rezoluţiunea actului juridic asumat. Într-o atare situaţie, la momentul neîndeplinirii obligaţiilor de către debitor, în patrimoniul creditoarei s-ar fi născut dreptul de a-i pretinde creanţa, însă în ipoteza dată, naşterea dreptului creditoarei asupra sumei achitată cu titlu de preţ, este condiţionată de constatarea judiciară a rezoluţiunii antecontractului de vânzare cumpărare.
Prin urmare, creditoarea nu are la acest moment o creanţă constatată printr-un act scris împotriva debitorului, naşterea acesteia fiind condiţionată de rezoluţiunea convenţiei, care presupune dovedirea unei culpe a debitorului în îndeplinirea obligaţiilor asumate, aspecte care desigur urmează a fi tranşate odată cu soluţionarea litigiului pe fond.
Faţă de aspectele reţinute, tribunalul a considerat inutil a mai analiza celelalte condiţii prevăzute de disp. art. 591 alin.3 C.pr.civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul disp. art. 591 alin.3 şi art. 592 C.pr.civ., instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de sechestru asigurător formulată de creditoarea S.C.R..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea S.C.R. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de mai sus şi, în principal, trimiterea spre rejudecare a prezentei cauze pentru stabilirea unei cauţiuni, şi, în subsidiar, reţinerea cauzei spre judecare şi dispunerea înfiinţării unui sechestru asigurător asupra bunului imobil înscris În CF nr. 50367-C1 a localităţii Baciu, cu nr. cadastral 50367-C1 şi a Înscrierii sechestrului asigurător Înfiinţat În cartea funciară aferentă imobilului În cauză, cu obligarea intimatului la plata către recurentă a cheltuielilor de judecată, pe care le va justifica.
În motivare s-a arătat că instanţa a apreciat, în mod greşit, că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de articolul nr. 591 alin 3 din privind constatarea creanţei printr-un act scris, considerând că pentru a fi îndeplinită această condiţie este necesară pronunţarea unei hotărâri privind rezoluţiunea antecontractului.
Consideră că instanţa de fond a analizat în mod greşit condiţia privitoare la constatarea creanţei printr-un act scris prin prisma certitudinii acesteia.
Cerintele art. 591 C.p.civ. cu privire la creanta sunt ca aceasta să fie constatată printr-un act scris şi nu ca aceasta să fie certă.
Legiuitorul a prevăzut această condiţie având în vedere procedura încuviinţării cererii de sechestru, respectiv de urgenţă, în camera de consiliu şi fără citarea părţilor.
Nu ar exista niciun argument legal pentru care ar fi necesară ca această creanţă să fie certă, cu atât mai mult cu cât pentru încuviinţarea sechestrului asigurător nu este necesară în toate cazurile exigibilitatea creanţei. In cazurile în care, legiuitorul a înţeles să prevadă condiţia certitudinii creanţei, a prevăzut-o întocmai, în cazul sechestrului asigurător a prevăzut doar necesitatea ca această creanţă să fie constatată prin act scris.
Consideră că în mod evident creanţa recurentei este constatată printr-un înscris, în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare certificat de avocat I.H. din data de 26.11.2007 fiind specificat că suma de 1.000 euro, s-a achitat integral în euro anterior semnării şi certificării contractului, pentru care contractul ţine loc de chitanţa de plată; suma de 15.000 de euro se va achita integral În euro până cel târziu la data de 27.11.2007, prin virament bancar”. În data de 26.11.2007, prin ordine de plată, s-a achitat suma de 6.000 euro din contul reclamantei deschis la B.T. şi suma de 9.000 euro din contul reclamantei deschis la V., cu titlu de “avans pentru cumpărare apartament (…).
În ceea ce priveşte, argumentul adus de către instanţa de fond, cu privire la inexistenţa unui pact comisoriu, arată că în conformitate cu prevederile art. 1020 C.civ., conditia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice.
Cu toate că nu trebuie analizată în acest cadru procesual, arată că este evident că nu au fost Îndeplinite obligaţiile contractuale de către pârât, data finalizării şi predării imobilului fiind, 16.12.2008, această obligatie nefiind Îndeplinită până În prezent.
Practica judiciară În astfel de cazuri este În sensul admiterii cererilor de sechestru asigurător. Anexează, În acest sens, Încheierea comercială nr. 1482/CC/2011 a Tribunalului Comercial Cluj din dosarul nr. xxx/1285/2011.
Faţă de toate aceste aspecte, solicită admiterea prezentului recurs cu obligarea intimatului la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată pe care le va justifica.
În drept s-au invocat prevederile art. 299 şi urm. C. pr. Civ., art. 591 şi urm. C. pr. civ.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi a actelor ataşate la dosar, Curtea reţine următoarele:
Reclamanta din prezenta cauza a formulat o cerere de instituire a unui sechestru asigurator asupra uni bun imobil, proprietatea pârâtului.
Cerinţa actului scris, ca o condiţie de admisibilitate a unei cereri de instituire a unui sechestru, este prevăzută atât pentru situaţia în care cererea de instituire a sechestrului asigurător este întemeiată pe alin. 1 al art. 591 C.pr.civ. sau pe alin. al 3-lea al aceluiaşi articol.
Corect a reţinut instanţa de fond că cerinţa actului scris nu este îndeplinită în prezenta cauză.
Antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat de părţi la data de 26 noiembrie 2007, nu poate avea valoarea unui înscris constatator al creanţei în privinţa căreia se intenţionează obţinerea unui titlu în acţiunea de fond, respectiv de rezoluţiune a antecontractului de vânzare-cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv obligarea promitentului vânzător la restituirea preţului plătit de către promitenţii cumpărători.
Măsura sechestrului asigurător urmăreşte să pună la îndemâna creditorului un mijloc de al creanţei sale, iar existenţa unui act scris în care să fie constatată creanţa reprezintă pentru instanţa investită cu soluţionarea cererii de instituire a sechestrului un început de dovadă a pertinenţei susţinerilor creditorului.
Prin act scris trebuie să se înţeleagă numai actul constatator al creanţei, din textul căruia să rezulte, fără intervenţia unor împrejurări străine, elementele raportului juridic încheiat între părţi, în special existenţa datoriei şi obligaţia debitorului de a plăti o anumită sumă de bani.
În antecontractul de vânzare-cumpărare creanţa pretinsă de către reclamant nu este individualizată.
Acţiunea în rezoluţiune urmăreşte rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare având ca şi consecinţă repunerea părţilor în situaţia anterioară. În acelaşi timp însă art. 1020 permite judecătorului să analizeze dacă se impune rezoluţiunea sau dacă dimpotrivă este posibilă executarea.
În această situaţie, a incertitudinii, asupra existenţei viitoare a raportului juridic nu se poate discuta de existenţa unei creanţe constatată, sub aspectul întinderii sale, într-un înscris, deoarece numai instanţa de judecată va putea stabili care va fi suma ce trebuie restituită de către promitentul vânzător promitentului cumpărător.
A arătat recurentul că există practică judiciară similară cu speţa din prezenta cauză, indicând hotărârile pronunţate în dosarul nr. xxx/1285/2011.
Curtea constată că pe parcursul soluţionării recursului împotriva încheierii comerciale nr. 1482 din 10 martie 2011 pronunţată în dosarul nr. xxx/1285/2011 al Tribunalului Comercial Cluj s-a soluţionat acţiunea în rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de părţile din acel dosar la data de 12 octombrie 2007 astfel încât, în recurs, s-a dovedit existenţa unui act scris constatator al creanţei, respectiv sentinţei civile prin care s-a dispus rezoluţiunea şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Acest aspect nou a avut un caracter determinant asupra soluţiei pronunţate de către instanţa de recurs.
Nu se poate reţine existenţa unei practici contradictorii întrucât în ambele situaţii analiza antecontractului s-a realizat, din perspectiva cuprinsului său, în partea referitoare la obligaţia de plată a preţului şi a necesităţii existenţei unui înscris constatator al creanţei.
În consecinţă, faţă de cele menţionate anterior în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. se va respinge recursul şi se va menţine în întregime hotărârea atacată. (Judecător Delia Marusciac)
