Drepturi salariale ale magistratilor. Aplicabilitatea sanctiunii prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii în cazul cererilor de chemare în judecata prin care se solicita plata primelor de concediu pentru magistrati. Incidenta în asemenea situatii si a dispozitiilor Deciziei nr. XXIII 12.XII.2005 pronuntata în interesul legii de Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie. Consecinte.Pretentiile intimatilor reclamanti, formulate în calitatea lor de fosti magistrati, împotriva fostilor ordonatori de credite reprezinta un conflict de drepturi astfel cu este acesta definit de art.281 din Codul muncii.Fiind stabilita natura juridica a pretentiilor, sunt deplin aplicabile dispozitiile de procedura, precum si cele referitoare la exercitiul dreptului la actiune prevazute de dreptul muncii. Ori, art.283 alin. 1 lit. c) Codul muncii prevede ca cererile în vederea solutionarii unui conflict de pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat.Cum plata primelor de concediu aferente anilor 2003-2004 nu respecta aceasta conditie de exercitiu, actiunea fiind promovata pe rolul instantei la 04.03.2008, Curtea va admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru aceste pretentii si va modifica corespunzator sentinta instantei de fond.”În concluzie, dreptul la prima de concediu pentru magistrati recunoscut prin art. 411 alin.1 din Legea nr. 50 1996 republicata a încetat la 1.01.2003, prin intrarea în vigoare a OUG nr. 177 2002. În acest sens, s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia în interesul legii nr. XXIII 12.12.2005 care însa, prin dispozitiv, stabileste ca prima de concediu pentru magistrati si personalul auxiliar se acorda numai pentru anii 2001 si 2002, astfel cum a fost reglementata prin art. 411 alin.1 din Legea nr. 50 1996.”
Decizia civila nr. 404 R din 27 ianuarie 2010
Prin cererea înregistrata la data de 04.03.2008 pe rolul Tribunalului Prahova – Sectia civila sub nr.1468 105 2008, reclamantii V.M, T.I. si altii au chemat în judecata pârâtii T.P., C.A.P., M.J, M.F, cu citarea CNCD, solicitând înlaturarea discriminarii cauzata de prevederile OUG nr.146 2007 privind plata primelor de concediu de odihna suspendate în perioada 2001-2006, în raport de art.2 lit.e pct.1 si art. 27 din OG nr.137 2000; acordarea despagubirilor echivalente cu sumele reprezentând primele de concediu pe anii 2003-2006 inclusiv, actualizate cu indicele de inflatie; obligarea pârâtelor C.A.P. si T.P. sa efectueze mentiunile cuvenite în carnetele de munca.
Prin sentinta civila nr.1200 14.04.2008 pronuntata de Tribunalul Prahova, a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a CNCD, T.P. si M.F., în consecinta, fiind respinsa actiunea fata de acesti pârâti pentru lipsa calitatii procesuale pasive; a fost admisa în parte actiunea formulata de reclamanti si, în consecinta, au fost obligati pârâtii C.A.P. si M.J. sa plateasca reclamantilor primele de concediu pe perioada 2003-2006, actualizate începând cu data scadentei pâna la data platii efective si sa efectueze cuvenitele mentiuni în carnetele de munca ale acestora.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, tribunalul a retinut ca, potrivit art.16-20 din OG nr.137 2000, CNCD reprezinta o institutie abilitata sa aplice dispozitiile legale în materie de ne, având competenta materiala de a se pronunta cu privire la savârsirea tuturor faptelor de discriminare, prin orice metoda si în orice domeniu de activitate. Prin urmare, în actiunea formulata de reclamanti, nu are calitate procesuala, neexistând identitate între Consiliu si persoana care ar putea fi obligata la acordarea pretinselor prime de concediu.Referitor la calitatea procesuala a M.F. s-a retinut ca acesta nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte institutii, iar sub aspectul calitatii procesuale pasive a T.P: s-a retinut ca reclamantii nu au avut calitatea de angajati ai acestuia, raporturile juridice de munca pentru functia de judecator stabilindu-se cu pârâta C.A.P.Pe fondul cauzei, s-au avut în vedere dispozitiile art.411 alin.1 din Legea nr.50 1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, introdus prin art.1 pct.38 din OG nr. 83 2000, potrivit caruia magistratii si celelalte categorii de persoane salarizate potrivit legii au dreptul pe perioada concediului de odihna, pe lânga indemnizatia de concediu, la o prima egala cu o indemnizatie bruta sau, dupa caz, salariul de baza brut din luna anterioara plecarii în concediu care se impoziteaza separat.Ulterior, prin art.III al alin.2 din OG nr.33 2001 s-a prevazut ca se suspenda pâna la data de 31.12.2003 aplicarea prevederilor art.411 alin.1 care cuprind dispozitii referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihna, iar prin Legea nr. 386 2001 s-a dat un nou cuprins numai alin.3 al art.Il al acestei ordonante, prevazându-se ca pe perioada suspendarii aplicarii prevederilor mentionate la alin.1 si 2 redevin aplicabile dispozitiile legale în materie existente la data intrarii în vigoare a Legii nr. 188 1999, a OG nr. 83 2000 si OG nr.237 2000.În conformitate cu art.12 al.4 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr.743 2001, termenele prevazute la art.II din OUG nr. 33 2001 au fost prelungite pâna la data de 31.12.2002, iar prin art.10 al.3 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr.631 2002 s-a dispus prelungirea acelorasi termene pâna la data de 31.12.2003.Din probele administrate în cauza a rezultat ca reclamantii au fost încadrati în functia de judecator în cadrul C.A.P., fiind îndreptatiti, potrivit actelor normative precizate, la plata primelor de concediu pe perioada 2003-2006. Pentru aceste considerente, tribunalul a admis actiunea în baza art.155 din Codul muncii si a obligat pârâtii C.A.P. si M.J. la plata primelor de concediu pe perioada 2003-2006 si la efectuarea cuvenitelor mentiuni în carnetele de munca ale acestora, respingând în rest actiunea ca neîntemeiata.Împotriva acestei sentinte au declarat recurs pârâtul T.P. la data de 29.04.2008, pârâtul M.J. la data de 09.05.2008 si pârâta C.A.P. la data de 29.04.2008, recursuri înregistrate pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VII-a Civila si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale la data de 02.11.2009 sub nr.1908 1 2009.În motivarea recursului, T.P. a sustinut nelegalitatea si netemeinicia hotarârii data de instanta de fond si a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentintei recurate, iar pe fond respingerea actiunii ca prescrisa pentru perioada 2003 – 2004 si ca neîntemeiata perioada 2005 – 2006.
Se reitereaza în recurs exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru plata primei de concediu pentru anii 2003 – 2004, sustinuta de dispozitiile art.1 si 7 din Decretul nr. 167 1958 privind prescriptia extinctiva. Astfel, Dreptul la actiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, iar Prescriptia începe sa curga de la data când se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita”. În plus, termenul de prescriptie este de 3 ani, potrivit art.3 din Decretul nr.167 1958 si art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.În aceste conditii, în raport de data introducerii actiunii, recurentul-pârât solicita sa se constate ca dreptul la actiune este prescris pentru perioada anilor 2003-2004.Pe fondul cauzei, se sustine ca instanta de fond a interpretat în mod gresit dispozitiile deciziei nr.XXIII 2005 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin care s-a stabilit ca magistratii si personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptatiti la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 – 2002, astfel cum a fost reglementata prin art. 411 din Legea nr.50 1996. Asadar, de la 01.01.2003 dreptul la prima de vacanta a încetat sa mai existe, nemaiputând fi valorificat pe calea unei actiuni în justitie, deoarece legea nu-l mai prevede.În motivarea recursului întemeiat pe dispozitiile art.304 pct. 9 si 7 din Codul de procedura civila, M.J. a relevat nelegalitatea si netemeinicia hotarârii data de instanta de fond si a solicitat admiterea recursului si modificarea sentintei recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata.Într-o prima critica, fata de temeiul juridic invocat de catre reclamanti, anume existenta unei situatii discriminatorii între magistrati si alte categorii profesionale, se sustine lipsa calitatii procesuale pasive a M.J. justificat de faptul ca numai puterea legiuitoare ar putea înlatura starea de discriminare care nu provine din modul de interpretare si de aplicare a legii.Astfel, având în vedere principiul separatiei puterilor în stat reglementat de Constitutia Românie, Parlamentul României este unica autoritate legiuitoare a tarii. Legiuitorul a reglementat prin O.U.G nr. 146 2007 modalitatea de plata a primelor de concediu de odihna suspendate în perioada 2001 – 2006 si a înteles sa atribuie prima de concediu tuturor categoriilor de personal bugetar enumerate în art.1 alin.2.În esenta, cererea reclamantilor are ca obiect o actiune privind obligatia de a da, respectiv obligarea pârâtilor la repararea pagubelor cauzate prin discriminare însa, conform dispozitiilor legale cuprinse în HG nr. 83 2005, M.J. nu are nici o atributie în acest sens.Într-o a doua critica, se precizeaza ca, în motivarea sentintei pronuntate, instanta de fond nu a avut în vedere faptul ca începând cu anul 2003 dreptul la prima de concediu pentru magistrati a fost abrogat, lucru confirmat si de decizia nr. XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care s-a recunoscut dreptul la prima de concediu pentru magistrati numai pe anii 2001-2002.
De aceea considera ca prin admiterea cererii de chemare în judecata instanta a încalcat prevederile art.329 alin. 3 din Codul de procedura civila potrivit carora dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante.În concluzie, raportat la pretentiile deduse judecatii prin cererea de chemare în judecata, instanta trebuia sa constate ca dreptul la prima de concediu pentru anii 2003 – 2006 nu mai putea sa fie pretins, acest drept începând sa mai subziste cu începere de la 1 ianuarie 2003.Mai mult, instanta de fond trebuia sa aiba în vedere dispozitiile O.G. nr.177 2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor (care constituia legea speciala în domeniul salarizarii acestei categorii profesionale ulterior Legii nr. 50 1996), act normativ care nu a mai prevazut dreptul la prima de concediu pentru magistrati. În acest sens, apreciaza ca motivarea instantei de fond nu are suport legal, iar admiterea actiunii si acordarea dreptului la prima de concediu pentru anul 2006 este nelegala.
Cu privire la capatul de cerere privind efectuarea mentiunilor corespunzatoare în carnetele de munca ale reclamantilor, mentioneaza recurentul pârât M.J. ca acesta nu poate fi primit, deoarece se refera la drepturi salariale care nu sunt prevazute de lege. Ori, în carnetele de munca ale angajatilor nu pot fi înscrise decât acele drepturi salariale si sporuri salariale care sunt acordate prin lege. În acest sens, solicita sa se observe ca plata primei de concediu pentru perioada anilor 2003 – 2006 ce formeaza obiectul prezentei cauze nu prezinta suport legal, nefiind prevazut de lege.Într-o ultima critica, se sustine ca prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat si neprevederea sau, dimpotriva, prevederea, însa într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuita de la bugetul de stat, este o optiune a legiuitorului si nu se poate retine tratamentul diferentiat ce urmeaza a fi sanctionat, câta vreme sunt în discutie situatii obiectiv diferite, particulare.Potrivit O.G. nr. 137 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificarile si completarile ulterioare, indicata de catre reclamanti ca si temei pentru pretentiile afirmate, prin discriminare se întelege “orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate ( … ) precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, în conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social si cultural sau în orice alte domenii ale vietii publice”.Ori, reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin O.G. nr.137 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificarile si completari ulterioare, sintagma exercitarea unor drepturi” referindu-se la modul de aplicare a unor dispozitii legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea solutiilor legislative alese de catre legiuitor.În plus, dupa cum a statuat constant instanta europeana, orice diferenta de tratament nu semnifica, în mod automat, încalcarea art.14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Pentru ca o asemenea încalcare sa se produca este necesar sa se stabileasca ca persoane aflate în situatii analoage sau comparabile, în materie, beneficiaza de un tratament preferential, iar daca o asemenea distinctie între situatii analoage sau comparabile exista, ea sa nu-si gaseasca nici o justificare obiectiva sau rezonabila.
În cazul de fata, este cert ca nu poate fi vorba despre existenta vreunei “comparabilitati” sau, cu atât mai putin, a unei “analogii” între situatia magistratilor si celelalte categorii de personal din sistemul justitiei.Jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a exprimat constant în sensul ca principiul egalitatii în fata legii, consacrat de art.16 din Constitutia României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, în functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci presupune solutii diferite pentru situatii diferite.Raportat la prerogativele autoritatii legislative de a stabili drepturile salariale cuvenite diferitelor categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat si având în vedere ca prima instanta critica – sub aspectul unei atingeri aduse principiului egalitatii în fata legii, fara privilegii si discriminari, consacrat prin art. 16 din Constitutie – dispozitii în vigoare cuprinse în O.U.G. nr.146 2007, apreciaza recurentul ca în absenta unei decizii a instantei de constitutional care sa constate ca dispozitiile criticate sunt neconstitutionale din acest punct de vedere, pretentiile afirmate prin actiune sunt vadit nefondate.De altfel, hotarârea instantei de fond cuprinde motive straine de natura pricinii în sensul ca este motivata în drept pe dispozitiile art.411 alin.1 din Legea nr.50 1996 si a dispozitiilor O.G nr. 33 2001, în timp ce reclamantii au formulat actiunea raportat la dispozitiile art. 21 lit.e pct. (i) din O.G nr.137 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, situatie cauzata de prevederile O.U.G nr. 146 2007 privind aprobarea platii primelor de concediu de odihna suspendate în perioada 2001 – 2006. Motivele contradictorii si cele straine de obiectul sau natura cauzei echivaleaza cu o nemotivare.
În aceste conditii, prin retinerea de catre instanta de fond a altor acte normative decât cele avute în vedere de reclamanti, precum si nepronuntarea asupra tuturor cererilor formulate prin actiune (în speta discriminarea), instanta nu a motivat hotarârea pronuntata, motiv de modificare prevazut de art.304 pct.7 din Codul de procedura civila.În motivarea recursului întemeiat pe dispozitiile art.304 pct. 9 din Codul de procedura civila, C.A.P. a sustinut nelegalitatea si netemeinicia hotarârii data de instanta de fond si a solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei si, pe fond, respingerea actiunii ca neîntemeiata.Arata ca intimatii reclamanti au avut calitatea de magistrati, judecatori la C.A.P., în prezent fiind pensionati.Prin art.1 pct.38 al OUG nr. 83 2000 a fost completata Legea nr.50 1996, prin introducerea articolului 411, text de lege care a instituit dreptul la prima de vacanta pentru magistrati si personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti, însa acest drept a fost suspendat prin acte normative succesive.Prin decizia nr. XXIII 12.XII.2005 pronuntata în interesul legii de Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie s-a stabilit ca în aplicarea art.411 din Legea 50 1996, prima de concediu, pe lânga indemnizatia de concediu pentru magistrati, se acorda numai pentru perioada 2001 – 2002.Prin urmare, s-a dat o interpretare obligatorie a legii, ce nu mai poate constitui obiectul nici unei discutii. Mai mult, prin OUG nr.177 2002 s-au abrogat explicit drepturile magistratilor la plata unei prime de concediu, pâna la noua reglementare din 2006.OUG nr.146 2007 a dispus plata primelor de concediu a caror plata a fost suspendata în perioada 2001-2006. Ori, pentru magistrati plata a fost suspendata numai pentru anii 2001-2002, ulterior acest drept încetând sa mai existe, astfel ca nu se poate sustine ca a fost suspendat si ar intra sub incidenta OG nr.146 2007.Examinând motivele de recurs fata de hotarârea atacata si probele administrate în cauza, cercetând pricina sub toate aspectele invocate dupa cum prevede art.3041 Cod de procedura civila, Curtea constata recursurile fondate pentru urmatoarele considerente:O prima critica în recurs formulata de recurentul pârât T.P. vizeaza exceptia de ordine publica a prescriptiei dreptului material la actiune pentru pretentiile aferente perioadei 2003-2004. Acest aspect va fi cercetat de Curte în conformitate cu dispozitiile art.3041 Cod procedura civila care permit instantei de recurs sa cerceteze toate aspectele invocate de fapt si de drept de parti sau invocate din oficiu de instanta, în masura în care vizeaza aspecte de ordine publica (precizare necesara deoarece fata de pârâtul T.P. actiunea a fost respinsa ca fiind îndreptata împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva, astfel ca sunt lipsite de interes consideratiile acestui recurent asupra fondului dreptului dedus judecatii).Pretentiile intimatilor reclamanti, formulate în calitatea lor de fosti magistrati, împotriva fostilor ordonatori de credite reprezinta un conflict de drepturi astfel cu este acesta definit de art.281 din Codul muncii.
Fiind stabilita natura juridica a pretentiilor, sunt deplin aplicabile dispozitiile de procedura, precum si cele referitoare la exercitiul dreptului la actiune prevazute de dreptul muncii. Ori, art.283 alin. 1 lit. c) Codul muncii prevede ca cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat.Cum plata primelor de concediu aferente anilor 2003-2004 nu respecta aceasta conditie de exercitiu, actiunea fiind promovata pe rolul instantei la 04.03.2008, Curtea va admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru aceste pretentii si va modifica corespunzator sentinta instantei de fond.În ceea ce priveste solutia data de tribunal fondului cauzei, de admitere a pretentiilor aferente perioadei 2005-2006, recurentii pârâti M.J. si C.A.P. au invocat dispozitiile art.304 pct. 9 Cod procedura civila, sustinând ca hotarârea este nelegala si netemeinica deoarece instanta a analizat gresit probele administrate in cauza si a aplicat gresit legea.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea noteaza ca o hotarâre este data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii, fie atunci când nesocoteste o norma de drept substantial, fie atunci când interpreteaza eronat o norma juridica aplicabila. Prin urmare, instanta ar fi culpabila când ignora o lege ce este în vigoare la data judecatii sau când, desi recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le da o gresita interpretare.În primul rând, trebuie precizat ca reclamantii au învestit instanta de judecata cu o actiune având ca obiect despagubirea lor pentru prejudiciul produs prin discriminarea la care au fost supusi urmare edictarii OUG nr. 146 2007, în sensul ca dreptul la plata primei de concediu a fost recunoscut, începând cu anul 2003, numai în favoarea personalului auxiliar de specialitate din instante, iar nu si în favoarea categoriei profesionale a magistratilor.În argumentarea în fapt si în drept a cererii, reclamantii au precizat expres ca dreptul la aceasta prima a fost abrogat pentru magistrati prin OUG nr. 177 2002, act normativ ce a stat la baza deciziei în interesul legii nr. XXIII din 12.12.2005 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, însa cauza actiunii o constituie discriminarea produsa prin OUG nr. 146 2007, iar nu dispozitiile art. 411 alin. 1 din Legea nr. 50 1996.Ori, instanta de fond a admis actiunea pentru anii 2005-2006 pe considerentul existentei dreptului la prima de concediu pentru magistrati, prevazut de Legea nr. 50 1996, neargumentând nici situatia de discriminare si nici dezlegarea data în drept de Înalta Curte de Casatie si Justitie.
Curtea apreciaza ca hotarârea atacata a fost pronuntata cu aplicarea gresita a dispozitiilor legale.
Criticile recurentilor pârâti, astfel cum au fost sintetizate mai sus, nu pot fi analizate fara a se tine seama de faptul ca, de la data pronuntarii sentintei de fond si pâna în prezent, au intervenit modificari în ordinea juridica în sensul ca în iulie 2008 Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionale o serie de texte din OG nr. 137 2000, aceste decizii fiind obligatorii a fi aplicate.Astfel, dispozitiile art.1, art.2 alin.3 si art.27 din OG nr.137 2000, invocate de reclamanti pentru acordarea primei de concediu, ca urmare a unei discriminari, au fost declarate neconstitutionale prin decizia nr.818 03.07.2008 a Curtii Constitutionale (similar si în deciziile nr.819, nr.820 si nr.821 03.07.2008). A stabilit instanta de contencios constitutional ca textele indicate anterior contravin principiilor Constitutiei, în masura în care din aceste texte de lege se desprinde întelesul ca instanta de judecata are competenta de a anula ori de a refuza aplicarea prevederilor unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii si de a le înlocui cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.Asa fiind, câta vreme nu exista o reglementare legala a dreptului la prima de concediu, pe lânga drepturile salariale prevazute de lege, în favoarea categoriei magistratilor, instanta nu are în nici un fel competenta de a aplica dispozitii prevazute în Legea nr. 50 1996, aplicabile însa altor subiecte de drept, respectiv personalului auxiliar de specialitate din instante, fata de care reclamantii s-au considerat discriminati, pentru a restabili un eventual echilibru între subiectele de drept. A proceda în sens contrar, adica aplicarea unor dispozitii reglementate strict unor situatii premisa, situatiei reclamantilor care nu se încadreaza în ipoteza lor ar însemna ca instanta sa încalce principiul constitutional al separatiei puterilor în stat si sa îsi aroge putere executiva, ceea ce, evident, nu este posibil.
Asadar, temeiul invocat de reclamanti pentru discriminarea afirmata nu poate fi primit de instanta, caz în care se va analiza legislatia în vigoare la data drepturilor pretinse pentru a stabili legalitatea si temeinicia hotarârii.Curtea retine ca dreptul la prima de concediu, egala cu indemnizatia bruta sau, dupa caz, cu salariul brut din luna anterioara plecarii în concediu, pentru magistrati si personalul auxiliar a fost reglementat de art. 411 alin.1 din Legea nr. 50 1996 republicata, text introdus prin OUG nr. 83 2000 aprobata prin Legea nr. 334 2001.
Dupa cum arata însusi titlul sau, Legea nr. 50 1995 republicata avea ca obiect de reglementare salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, referindu-se în concret la magistrati, personal de specialitate juridica asimilat acestora, precum si la personalul auxiliar de specialitate din instantele judecatoresti.
Încercându-se o reglementare separata a salarizarii magistratilor si personalului de specialitate juridica asimilat acestora, de reglementarea similara pentru personalul auxiliar de specialitate, a fost edictata OUG 177 2002, aprobata ulterior cu modificari prin Legea nr. 347 2003. Aceasta ordonanta de urgenta privea numai salarizarea si alte drepturi ale magistratilor, iar prin art. 50 alin. 2 se abrogau expres dispozitiile art. 11 si celelalte dispozitii din Legea nr. 50 1996 referitoare la salarizarea si alte drepturi ale magistratilor si personalului de specialitate juridica asimilat acestora, potrivit legii.
În concluzie, dreptul la prima de concediu pentru magistrati recunoscut prin art. 411 alin.1 din Legea nr. 50 1996 republicata a încetat la 1.01.2003, prin intrarea în vigoare a OUG nr. 177 2002. În acest sens, s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia în interesul legii nr. XXIII 12.12.2005 care însa, prin dispozitiv, stabileste ca prima de concediu pentru magistrati si personalul auxiliar se acorda numai pentru anii 2001 si 2002, astfel cum a fost reglementata prin art. 411 alin.1 din Legea nr. 50 1996.
Textul în discutie a continuat sa produca efecte juridice pentru categoria profesionala a personalului auxiliar de specialitate din instante si parchete, pâna la abrogarea prin OG nr. 8 2007, fiind însa înlocuit cu o reglementare similara (art. 23).
Este adevarat ca, desi acest drept subzista, exercitiul dreptului a fost suspendat prin art. 3 alin. 2 din OUG 33 2001, pâna la data de 1.01.2002. Ulterior, termenul de suspendare a fost prelungit pâna la 31.12.2002 prin art.12 alin. 4 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 (legea nr. 743 2001) si pâna la 31.12.2003, prin art.10 alin. 3 din Legea bugetului de stat pe anul 2003 (legea nr. 631 2002).
Daca în aceste acte normative se face trimitere directa la suspendarea aplicarii prevederilor art. 411 alin.1 din Legea nr. 50 1996 republicata, suspendarea operând pâna la 31.12.2003 dupa cum s-a aratat anterior, începând cu 1.01.2004 suspendarea a continuat, fiind dispusa succesiv prin legile bugetului de stat pe fiecare an, legile facând referire la prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecarii în concediul de odihna”. În acest sens sunt dispozitiile art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507 2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511 2004 si art.5 alin.5 din Legea nr. 379 2005.
Din interpretarea acestor norme rezulta un argument în plus pentru netemeinicia pretentiilor intimatilor reclamanti: la nivelul anului 2003, exista o abrogare expresa a normei vizând prima de concediu cât îi priveste pe magistrati si cei asimilati lor, dar si o prelungire a termenului de suspendare a aplicarii dreptului, care avea efect prin raportare la personalul auxiliar de specialitate.
Suspendarea a încetat asadar la 31.12.2006. Prin Legea bugetului de stat pe anul 2007 nu mai exista nici o prevedere similara, aspect de altfel corelat cu împrejurarea ca în anul 2007 a fost edictata legea de salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti, prin OUG 8 2007, dupa cum s-a aratat anterior, dar si cu faptul ca Guvernul a emis OUG nr. 146 2007 pentru aprobarea platii primelor de concediu de odihna suspendate în perioada 2001 – 2006Aceasta ordonanta de urgenta reglementeaza modalitatea de plata a primelor acordate cu ocazia plecarii în concediul de odihna, în baza prevederilor din actele normative a caror aplicare a fost suspendata prin legile bugetare anuale succesive si actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 – 2006. Intra în categoria personalului caruia îi sunt aplicabile prevederile ordonante de urgenta: functionarii publici, functionarii publici cu statut special, personalul auxiliar din justitie, membrii corpului diplomatic si consular al României, precum si alte categorii de personal care beneficiaza de prima de concediu de odihna în baza legilor speciale, începând cu anul intrarii acestora în vigoare.În concluzie, intimatii reclamanti nu au dreptul la plata primei de concediu pentru anii 2005-2006. Urmeaza asadar a se constata ca prima instanta a facut o aplicare gresita a normelor juridice ce reglementeaza prima pentru concediul de odihna a magistratilor, norme expuse anterior, ca a nesocotit dispozitiile art. 329 alin. 3 Cod de procedura civila, iar din aceasta perspectiva recursurile sunt fondate si vor fi admise.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 Cod procedura civila raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, Curtea va admite recursurile si va modifica hotarârea corespunzator celor aratate anterior.
