C. muncii, art. 3, art. 21, art. 38, art. 270
Prin clauza de neconcurenţă, salariatul se obligă să nu presteze în interesul său propriu sau al unui terţ o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său ori să nu presteze o activitate în favoarea unui terţ care se află în relaţii de concurenţă cu angajatorul său, iar angajatorul se obligă să-i plătească salariatului o indemnizaţie lunară. Clauza de neconcurentă
îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului pe durata contractului.
Simpla trimitere în actul adiţional la activităţile comerciale desfăşurate de salariat, potrivit fişei postului, nu suplineşte cerinţa descrierii activităţilor interzise pentru a fi eficientă clauza de neconcurentă.
C.A. Cluj, s. civ., confl. muri., asig. soc., min. şi fam., decizia nr. 2134R din 4 noiembrie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 1035 din 5 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a respins acţiunea formulată şi precizată de către reclamanta N.E. SRL, în contradictoriu cu pârâtul G.G., având ca obiect pretenţii. S-a respins cererea reconvenţională formulată de către pârâ-tul-reclamant reconvenţional G.G., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională N.D. SRL, având ca obiect constatarea clauzei de neconcurenţă din actul adiţional la contractul individual de muncă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamanta N.E. SRL C-N a chemat în judecată pe pârâtul G.G. şi a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 USD cu titlu de penalitate fixă cauzat societăţii prin nerespectarea clauzei de neconcurenţă stabilită în actul adiţional înregistrat la I.T.M. sub nr. 45024 din 11 noiembrie 2006 la contractul individual de muncă.
Prin cererea reconvenţională, pârâtul-reclamant reconvenţional a chemat în judecată pe reclamanta-pârâtă reconvenţională N.D. SRL şi a solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei de neconcurenţă cuprinsă în actul adiţional la contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M.C., motivând că respectiva clauză nu prevede concret activităţile carc îi sunt interzise salariatului, este abuzivă, deoarece are ca finalitate efectele unei veritabile clauze de exclusivitate şi că pârâta reconvenţională nu şi-a asumat în mod efectiv obligaţia de plată a indemnizaţiei de neconcurenţă pe toată perioada activării acesteia, ci doar pe perioada ulterioară încetării raporturilor de muncă.
Analizând actele existente la dosar, tribunalul a reţinut că reclamanta şi pârâtul au încheiat contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M., prin care pârâtul a fost angajat în funcţia de agent vânzări, pe o perioadă nedeterminată. La acest contract individual de muncă părţile au încheiat actul adiţional din 30 septembrie 2006, prin care au stabilit o clauză de neconcurenţă care cuprinde următoarele:
Părţile convin să completeze contractul individual de muncă şi cu o clauză de neconcurenţă prin care angajatul se obligă să nu desfăşoare direct sau indirect activităţi concurenţiale cu ale angajatorului pe întreaga perioadă a derulării raporturilor de muncă precum şi pe o perioadă de 2 ani (doi ani) de la data încetării (indiferent de motiv) a contractului individual de muncă, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă.
Indemnizaţia de neconcurenţă este de 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă, sau în cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului. Indemnizaţia lunară va putea fi încasată numai personal de către angajat în numerar prin casieria N.D. SRL sau conform înştiinţărilor comunicate în scris angajatului de către angajator.
Angajatul se obligă de a informa în scris lunar (nu mai târziu de data ridicării indemnizaţiei lunare de la casicria angajatorului) angajatorul despre activitatea sa în cadrul locului de muncă respectiv funcţia unde îşi desfăşoară activitatea.
S-a stabilit că nerespectarea elauzei de neconcurenţă poate duce la desfacerea imediată a contractului individual de muncă al angajatului conform art. 61 lit. a) C. muncii (în cazul în care acesta mai este angajat al socictăţii) precum şi la angajarea răspunderii materiale a angajatului în vederea recuperării prejudiciului suferit de către societate dacă prejudiciul este stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să rezulte că au fost încălcatc prevederile prezentului act adiţional.
Angajatul, indiferent dacă contractul de muncă cu angajatorul a încetat sau nu, este obligat la plata unei penalităţi fixe de 10.000 USD (zece mii USD, plătibilă în lei, la cursul B.N.R. din ziua plăţii) în favoarea angajatorului, dacă prejudiciul este stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să rezulte că au fost încălcate prevederile actului adiţional. La această sumă se adaugă prejudiciul suferit de către angajator, dacă prejudiciul este stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să rezulte că au fost încălcate prevederile prezentului act adiţional.
Raporturile de muncă au durat până la data de 5 iulie 2007, când contractul de muncă a încetat prin desfacere disciplinară. In prezent,
pârâtul este angajatul P. România, societate despre carc reclamanta susţine că este în concurenţă.
Potrivit prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, clauza de neconcurenţă îşi produce efectcle numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării raporturilor de muncă, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunară, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul.
In cazul de faţă, clauza de neconcurenţă stabileşte terţii şi aria geografică şi nu stabileşte concret activităţile interzise, situaţie în care nu este valabilă, deoarece lezează principiul libertăţii muncii. De asemenea, clauza de neconcurenţă stabilită în actul adiţional este lipsită de eficacitate, deoarece scopul acesteia este reparator şi nu preventiv. Pentru a fi valabilă, aşa cum prevede textul art. 21 din Legea nr. 53/2003, clauza de neconcurenţă trebuie să cuprindă cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunară, dar în speţă, clauza nu cuprinde acest cuantum.
Având în vedere cele expuse, tribunalul a respins ca nefondată
cererca reclamantei. împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta N.E. SRL, precum şi pârâtul G.G.
Analizând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate de părţi, Curtea reţine următoarele:
Aşa cum rezultă din cererea reconvenţională formulată de pârâtul G.G., la instanţa de fond, acesta a solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei de neconcurenţă, inserată în actul adiţional la contractul individual de muncă nr. 45024 din 11 octombrie 2006, în baza art. 38 C. muncii.
Potrivit dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. d) C. muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia, inclusiv aşa cum este în cazul din speţă a unui act adiţional la contractul de muncă, ori a unei clauze ale acestui act adiţional.
Dar aşa cum rezultă din actele şi susţinerile părţilor făcute în dosar, la data când pârâtul a formulat cererea reconvenţională pentru constatarea nulităţii, nu mai era încadrat în muncă la societatea reclamantă, astfel că, faţă de dispoziţiile legale mai sus arătate, se constată că în mod corect tribunalul a respins cererea reconvenţională.
Nici recursul reclamantei nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 20 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) C. muncii, în afara clauzelor generale prevăzute la art. 17 C. muncii, între părţi pot fi negociate şi cuprinse în contractul individual de muncă şi alte clauze specifice, cum ar fi clauza de neconcurenţă. Art. 21 alin. (1) C. muncii, prevede că, prin clauza de neconcurenţă salariatul se obligă să nu presteze în interesul său propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său ori să nu presteze o activitate în favoarea unui teii care se află în relaţii de concurenţă cu angajatorul său şi îl obligă pe angajator să-i plătească salariatului o indemnizaţie lunară. Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă, în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului pe durata contractului.
In cazul din speţă, aşa cum corect a reţinut şi tribunalul această ultimă condiţie, pentru a putea avea eficienţă, clauza de neconcurenţă nu a fost respectată de către reclamantă, în sensul că actul adiţional nu stabileşte concret activităţile interzise. Este adevărat că în cuprinsul actului adiţional se face referire la activităţi concurenţiale prin care s-ar înţelege „activităţi comerciale desfăşurate direct sau prin interpuşi sau în afara orelor de program de către angajat şi care sunt de aceeaşi natură cu activităţile comerciale desfăşurate de cătrc angajator”, dar această descriere în niciun caz nu dă satisfacţie cerinţelor imperative ale dispoziţiilor art. 21 alin. (1) C. muncii, care cer o descriere concretă ale activităţilor interzise.
De altfel, este de observat că, trecând în revistă toate activităţile comerciale pe care pârâtul le desfăşura la angajator, potrivit fişei postului, se va constata că sunt o serie de activităţi de specific comercial care nu pot constitui în nicio împrejurare activităţi concurente, fiind activităţi comune oricăror domenii de activitate, chiar neconcurenţă, astfel că, dacă s-ar accepta cererea reclamantei, în mod clar s-ar aduce atingere principiului libertăţii muncii.
Aşadar, simpla trimitere în actul adiţional la activităţile comerciale desfăşurate de pârât, potrivit fişei postului, nu suplineşte cerinţa descrierii activităţilor interzise pentru a fi eficientă clauza de neconcurenţă, astfel că recursul reclamantei trebuie privit ca nefondat sub aspectul tuturor criticilor ce au fost aduse sentinţei.
