– Codul muncii: art. 1 alin. 2
în raport de convenţiile legale ce guvernează raporturile de muncă dintre părţi, asumate de acestea, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, alin. 2, care stipulează că dispoziţiile acestuia se aplică numai în măsura în care aceste raporturi de muncă nu sunt reglementate de legi speciale ce conţin dispoziţii specifice derogării. Prezentul litigiu este guvernat de prevederile Ordonanţei nr. 25/2003 privind protecţia copilului aflat în dificultate aprobată prin Legea nr. 325/2003, H.G. nr. 679/2003 ale O.U.G. nr. 24/2000 modificată, privind salarizarea din sistemul bugetar, dispoziţii legale speciale în raport de dreptul comun, aşa cum este el conţinut de Codul muncii.
(Secţia civilă, sentinţa nr. 477/F/2009, nepublicată)
Prin cererea introductivă, ulterior precizată, reclamanta C.G. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligată pârâta să-i plătească contravaloarea muncii prestate în perioada 26.05.2006- 26.05.2009 în calitate de asistent maternal în perioada concediului de odihnă, a activităţii pentru grija unui al doilea copil încredinţat de către pârâtă din care să se scadă sporul de 15% primit, plata muncii suplimentare celor 8 ore (16 ore/zi x 5 zile lucrătoare x 52 săpt. x 3 ani) în cuantum total de 12.480 ore, plata muncii desfăşurate în zilele de sâmbătă şi duminică (2 zile/săpt. x 52 săpt. x 3 ani x 2 copii) în total 624 de zile, plata muncii desfăşurate în sărbătorile legale – 33 de zile, plata pentru desfăşurată nopţile de revelion în anii 2006, 2007, 2008 – 3 nopţi cu spor de 100% şi spor ore suplimentare, sărbători legale şi de noapte pentru munca desfăşurată în perioada
26.05.2006 – 26.05.2009, de asemenea să se aplice coeficienţii minimi de ierarhizare prevăzuţi de art. 39 lit. a), pct. 2 „calificaţi – 1, 2” conform Contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru toată perioada lucrată, solicitând de asemenea completarea carnetului de muncă în conformitate cu drepturile solicitate precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
între reclamantă şi pârâtă s-au desfăşurat raporturi de muncă începând cu data de 3 noiembrie 2003, reclamanta fiind încadrată pe postul de asistent maternal profesionist, pe o durată de 3 ani, contractul de muncă fiind prelungit de 2 ori pentru câte o perioadă de 3 ani prin acte adiţionale.
Debutul raporturilor de muncă dintre părţi, cât şi executarea acestora s-au desfăşurat urmare a aplicării dispoziţiilor Ordinului nr. 35/2003 emisă de Guvernul României pentru aprobarea standardelor minime obligatorii pentru asigurarea protecţiei copilului la asistentul maternal profesionist şi a ghidului metodologic de aplicare a acestor standarde, fiind respectate dispoziţiile art. 13 şi urm. din acest act normativ, în sensul evaluării şi atestării reclamantei anterior încadrării în muncă a reclamantei, precum şi înaintea încheierii fiecărui act adiţional prelungit perioada reclamantei contractul individual de muncă.
Instanţa reţine că prin atestarea reclamantei în vederea ocupării postului de asistent maternal, pe deplin dovedită prin atestatul profesional depus la dosar, semnarea de către aceasta a fişei postului fără obiecţiuni, precum şi a actelor adiţionale încheiate succesiv contractului individual de muncă, se probează în cauză că reclamanta a cunoscut întinderea drepturilor de natură salarială ce-l revin, precum şi a obligaţiilor profesionale ce-i incumbă urmare a exercitării activităţii de asistent maternal, în acest sens fiind încheiate de altfel şi convenţiile de plasare a minorilor încredinţaţi ei spre creştere şi educare.
Salarizarea reclamantei a fost stabilită în conformitate cu O.U.G. nr. 191/2002 coroborată cu dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, şi conform anexelor II şi IV din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar, acesta fiind actualizat în perioada de activitate conform creşterilor salariate stabilite de puterea executivă şi legislativă, potrivit actelor adiţionale contractului de muncă încheiate între părţi litigante.
Reclamanta a declarat anterior atestării în profesie că este informată de condiţiile în care se practică această profesie, îndatoriri şi drepturi profesionale, precum şi responsabilitatea profesională ce îi revine, în condiţiile în care atestatul profesional şi decizia de numire în profesie sunt întemeiate şi pe dispoziţiile Ordinului nr. 35/2003 emis de Guvernul României – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, drepturile şi obligaţiile specifice asistentului maternal profesionist fiind conţinute şi de H.G. nr. 679/2003 printre altele de „creştere, îngrijire şi educarea copiilor în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase, integrare a copiilor” în familia asistentului maternal, fiind obligatorie asigurarea continuităţii activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepţia cazului în care separarea de copiii plasaţi sau încredinţaţi pentru această perioadă este autorizată de angajator.
De altfel şi în mod convenţional reclamanta s-a obligat faţă de pârâtă, prin contractul individual de muncă şi actele adiţionale, prin fişa postului, precum şi prin convenţiile de plasare a minorilor să asigure la domiciliu creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase fizice, psihice, intelectuale şi afective a acestora, în condiţiile muncii la domiciliu, cu stabilirea propriului program de muncă, acesta fiind normat la 8 ore/zi.
Contrar tezei reclamantei, raporturile sale de muncă, în calitate de asistent maternal, sunt distincte de toate celelalte, activitatea remunerată desfăşurată la domiciliu reflectând drepturile şi obligaţiile ce revin unui părinte. Nu poate fi ignorat nici aspectul discontinuităţii zilnice a activităţii asistentului maternal în timpul în care copiii sunt la grădiniţă ori şcoală sau în care dorm. Caracterul special al contractului de muncă în care reclamanta este parte, specific protecţiei copilului, este consacrat şi în actele normative în materie înainte enunţate, excluzând prin natura lui beneficiul reclamat al acordării plăţii orelor suplimentare, zilelor de sărbătoare şi al sporurilor pretinse (ore suplimentare, sărbători legale ori spor de noapte).
în cauză, în raport de convenţiile legale ce guvernează raporturile de muncă dintre părţi, asumate de acestea, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, alin. 2, care stipulează că dispoziţiile acestuia se aplică numai în măsura în care aceste raporturi de muncă nu sunt reglementate de legi speciale ce conţin dispoziţii specifice derogării. Prezentul litigiu este guvernat de prevederile Ordonanţei nr. 25/2003 privind protecţia copilului aflat în dificultate aprobată prin Legea nr. 325/2003, H G. nr. 679/2003 ale O.U.G. nr. 24/2000 modificată, privind salarizarea din sistemul bugetar, dispoziţii legale speciale în raport de dreptul comun, aşa cum este el conţinut de Codul muncii.
Nici contractele colective de muncă la nivel naţional ori la nivelul unităţilor de asistenţă socială, respectiv la nivel de instituţie nu instituie în privinţa asistenţilor maternali drepturile salariale suplimentare pretinse de reclamantă.
în ceea ce priveşte cererea de acordarea a încă unui salariu, pentru al doilea copil încredinţat, din care să fie scăzut un spor de 15% lunar, se impune a fi respinsă, întrucât contravine prevederilor O.U.G. nr. 25/2003 ce stabileşte că asistenţii maternali beneficiază de un spor de 15% calculat la salariul de bază pentru perioada în care au în plasament sau încredinţare cel puţin 2 copii, reclamanta recunoscând în mod expres că a beneficiat de acest spor, aspect atestat şi de actele privind componentele salariale.
Instanţa în considerarea art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind Contractele colective de muncă, urmează a respinge ca neîntemeiată şi cererea de punere în plată a unui salariu pe baza coeficienţilor minimi de ierarhizare conţinuţi de Contractul colectiv de muncă la nivel unic naţional pentru 2005-2006 pentru toată perioada muncită de reclamantă, odată ce prin contractele colective de muncă încheiate pentru salariaţii instituţiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale, în speţă drepturile salariale ale reclamantei fiind conţinute de O.U.G. nr. 24/2000 cu modificările ulterioare şi O.U.G. nr. 25/2003.
Şi pretenţia de plată a contravalorii muncii desfăşurate de reclamantă în perioada concediului de odihnă pentru anii 2006-2009 este neîntemeiată, cât timp, pe de o parte, aceasta s-a obligat faţă de angajator să asigure continuitatea activităţii în perioada concediului, fără a face dovada că a solicitat separarea de copii în acest interval de timp conform art. 10 din H.G. nr. 679/2003, iar pe de altă parte, a confirmat personal în faţa instanţei aspectul încasării integrale a indemnizaţiei de concediu acordată de angajator.
Instanţa va respinge ca neîntemeiat şi petitul referitor la completarea carnetului de muncă al reclamantei, odată ce menţiunile conţinute de acest înscris sunt conforme cu drepturile salariale legal puse în plata de care aceasta a beneficiat
Cum în cauză reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul restrângerii solicitărilor privitoare la acordarea drepturilor salariale numai începând cu date de 26.05.2006, în considerarea art. 283 lit. c) C. muncii nu a mai fost analizată excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea în pretenţii anterioare datei de 26.05.2006.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie a Sindicatului judeţean „Sanitas”, aceasta urmează a fi respinsă în raport de soluţia defavorabilă dată acţiunii introductive, reţinându-se şi că între reclamantă, în calitate de asistent maternal, şi chematul în garanţie nu s-a convenit vreodată în sensul acordării drepturilor salariale ce fac obiectul acţiunii. Pe de altă parte, excede competenţei instanţei de a obliga Sindicatul judeţean „Sanitas” să se prezinte la judecată în vederea apărării drepturilor membrilor săi.
Pentru considerentele ce preced, instanţa va respinge ca neîntemeiată acţiunea precizată formulată de reclamantă, urmând să ia act, în baza art. 246 C. pr. civ., de renunţarea acesteia la judecata cererii vizând drepturile băneşti anterioare datei de
26.05.2006, văzând manifestarea expresă de voinţă în acest sens (judecător Năşcuţiu Camelia).
