Decizia Civilă nr.2064/01 aprilie 2009
Îndemnizaţia de dispozitiv reglementată de art. 13 din Legea nr. 138/1999 este instituită ca un spor salarial specific personalului militar şi salariaţilor civili din instituţiile publice ale apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale. Potrivit art. 1, art. 47 şi art. 49 din Legea nr. 138/1999, dispoziţiile legii se aplică şi personalului civil care desfăşoară activităţi în ministerele şi instituţiile centrale enumerate în lege, în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare.
Organele administraţiei publice locale nu fac parte din instituţiile sau structurile aflate în subordinea MIRA; situaţia recurentului reclamant nu se asimilează cu cea a personalului civil din instituţiile enumerate în lege care îşi desfăşoară activitatea în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare şi care beneficiază de sporul pretins în cauză, în lipsa unui fundament juridic care să reglementeze acordarea sporului în mod expres deţinătorilor funcţiilor de demnitate publică.
Tribunalul Teleorman – Secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale Administrativ, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul PP, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al comunei S şi Instituţia Primarului având ca obiect obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de dispozitiv.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamantul este angajat al Primăriei făcând parte din cadrul personalului contractual.
Tribunalul a constatat că MIRA este autoritate publică a administraţiei centrale iar pârâtele, care aparţin autorităţilor publice locale nu fac parte din structura organizatorică a MIRA, nu se află în raporturi de subordonare cu acesta întrucât funcţionează în baza principiului autonomiei locale.
Astfel tribunalul a apreciat că Ordinul 496/2003 al MAI raportat la OUG 30/2007 care prevede instituţiile şi organele de specialitate din structura MIRA, nu este aplicabil salarizării reclamantului, cu atât mai mult cu cât Legea 138/1999 nu se referă la salarizarea personalului civil din administraţia publică locală, indemnizaţia de dispozitiv acordându-se persoanelor care îşi desfăşoară activitatea într-un dispozitiv militar, nu în instituţii cu caracter eminamente civil.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal a formulat recurs motivat reclamantul care a criticat sentinţa ca netemeinică şi nelegală, cu motivarea că, în mod nelegal, instanţa a respins cererea de acordare a indemnizaţiei de dispozitiv de 25 % din salariul de bază.
Recurentul reclamant a arătat că este salariat public conform Legii 138/1999, astfel că i se aplică Ordinul 476/2003, fiind inclus în categoria personalului civil aşa cum este definit de art. 31.1 din ordin.
Intimatul Instituţia Primarului a formulat întâmpinare susţinând că recurentul reclamant a avut calitatea de viceprimar, fiind remunerat conform dispoziţiilor art. 57 alin. 5 din Legea nr. 215/2001.
Analizând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 304/1 Cod pr. Civilă, Curtea reţine următoarele:
În mod corect, instanţa de fond a apreciat că reclamantul nu este îndreptăţit la acordarea îndemnizaţiei de dispozitiv în lipsa unui temei legal de natură a susţine pretenţiile acestuia.
Astfel, îndemnizaţia de dispozitiv reglementată de art. 13 din Legea nr. 138/1999 este instituită ca un spor salarial specific personalului militar şi salariaţilor civili din instituţiile publice ale apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale. Potrivit art. 1, art. 47 şi art. 49 din Legea nr. 138/1999, dispoziţiile legii se aplică şi personalului civil care desfăşoară activităţi în ministerele şi instituţiile centrale enumerate în lege, în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare.
Prin Ordinul MI nr. 275 din 5.06.2002, modificat prin Ordinul MAI nr. 496 din 28.07.2003 indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil care îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice, personal civil definit la pct. 31.1 din ordin. Din coroborarea dispoziţiilor legale menţionate, Curtea constată că reclamantului nu îi este aplicabil ordinul nr. 496/2003, întrucât în calitate de viceprimar, reprezintă o autoritate a administraţiei publice locale şi nu este un angajat al MIRA, care nu are atribuţii de salarizare a acestuia, iar, pe de altă parte, indemnizaţia de dispozitiv nu se aplică instituţiilor cu caracter eminamente civil.
Autorităţile şi instituţiile administraţiei publice locale nu sunt subordonate ierarhic Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, întrucât aşa cum rezultă din OUG nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, art. 3 alin.1 lit.a pct. 4, acest minister are doar atribuţia de a îndruma şi sprijini autorităţile publice locale şi aparatul de specialitate al acestora în aplicarea corectă şi unitară a prevederilor legale şi în îndeplinirea atribuţiilor ce le sunt conferite prin lege.
Din analiza dispoziţiilor art. 12 alin.1 şi 2 din OUG nr. 30/2007, coroborate cu anexa 1 a HG nr. 4161/2007, organele administraţiei publice locale nu fac parte din instituţiile sau structurile aflate în subordinea MIRA. Existenţa în cadrul ministerului a unor direcţii care coordonează relaţiile cu aceste instituţii nu determină un raport de subordonare ci asigură realizarea atribuţiei de îndrumare prevăzută în sarcina MIRA de actele normative în vigoare.
De altfel art.1 din Legea nr. 215/2001, republicată – legea administraţiei publice locale – dispune că administraţia publică în unităţile administrativ teritoriale funcţionează printre altele în temeiul principiilor descentralizării şi autonomiei locale, iar potrivit art. 4 din lege, autonomia locală este administrativă şi financiară şi se exercită în baza şi în limitele prevăzute de lege.
Prin urmare Curtea constată că dispoziţiile legale invocate nu asimilează situaţia recurentului reclamant cu cea a personalului civil din instituţiile enumerate în lege care îşi desfăşoară activitatea în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare şi care beneficiază de sporul pretins în cauză, astfel încât, în lipsa unui fundament juridic care să reglementeze acordarea sporului în mod expres deţinătorilor funcţiilor de demnitate publică, va respinge recursul ca nefondat.
