A fost obligată pârâta să plătească reclamantului şi diferenţa de drepturi salariale dintre sporul pentru condiţii deosebite de 15% aplicat la salariul de bază negociat şi cel efectiv acordat de 5% pentru perioada 1.01.2005 – 25.04.2008, diferenţă ce va fi actualizată în funcţie de indicii de inflaţie de la data scadenţei fiecărei sume până la data plăţii efective.
Prin recurs, pârâta, printre alte motive de recurs, a invocat excepţia referitoare la prematuritatea acţiunii în justiţie a reclamantului, invocând prevederile art. 117 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pentru anii 2005-2006, cât şi ale art. 117 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anii 2007-2011.
Aplecându-se asupra soluţionării excepţiei invocate de recurentă, aspect ce face de prisos examinarea şi a celorlalte motive de recurs, Curtea de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 1121 din 2.09.2008, a admis recursul declarat de pârâta S.C. „A.G.” SA Botoşani şi, în rejudecare, a modificat în tot sentinţa recurată în sensul că a respins, ca prematur formulată acţiunea reclamantului.
S-a reţinut că prin Contractele colective de muncă la nivel de ramură pe anii 2006-2007 şi, respectiv, pe anii 2007-2011, la art. 117 alin. 1 s-a prevăzut că „pentru rezolvarea conflictelor individuale de muncă dintre salariaţi, dintre salariaţi şi patroni, precum şi a reclamaţiilor şi sesizărilor, părţile convin ca în primul rând să acţioneze pentru concilierea lor în cadrul unităţii”.
Or, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada că, anterior promovării acţiunii, s-ar fi conformat prevederilor contractelor susmenţionate.
În alin. 3 al aceluiaşi articol se arată că „în caz de nesoluţionare se va urma calea legală”.
În alin. 3 al aceluiaşi articol se arată că „în caz de nesoluţionare se va urma calea legală”.
S-a reţinut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 21 alin. 4 din României (revizuită), potrivit cărora: „jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”.
Din interpretarea literală a alineatului 2 al art. 117 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, potrivit căruia „….în acest scop, la nivelul unităţii se va constitui o comisie de conciliere, formată din reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatului, ce va funcţiona pe baza unui regulament propriu” se desprinde clar concluzia că o asemenea comisie de conciliere exercită atribuţii jurisdicţionale şi nu administrative, aşa încât respectarea prevederilor art. 117 alin. 1 din contractele susmenţionate era obligatorie pentru reclamant.
În aceste condiţii, prin decizia curţii de apel, s-a admis recursul declarat de pârâta S.C.”A.G.” SA Botoşani şi, ca urmare, s-a modificat în tot sentinţa recurată în sensul că s-a respins, ca prematur formulată, acţiunea reclamantului M.T.
Prin acţiunea adresată Tribunalului Botoşani – secţia civilă şi înregistrată la data de 4.02.2008, reclamantul M.T., în contradictoriu cu pârâta SC „A.G.” SA Botoşani, a solicitat obligarea acesteia la plata unei despăgubiri egale cu diferenţa dintre drepturile salariale ce i s-ar fi cuvenit în funcţie de sporul de 15% pentru condiţii deosebite de muncă şi cele efectiv încasate ce au fost calculate începând cu luna ianuarie 2005 şi actualizate în funcţie de indicii de inflaţie.
De asemenea a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că locul său de muncă este la staţia de epurare a apei şi a beneficiat de un spor pentru condiţii deosebite de muncă de numai 5%, deşi în contractele colective de muncă la nivel de ramură acest spor este prevăzut într-un cuantum obligatoriu de 15%.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru perioada 2005 – 2007 susţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, care prevăd termenul de prescripţie de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune în cazul cererilor ce au ca obiect executarea clauzelor contractului colectiv de muncă.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, ca nefondată, întrucât contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prevede minimul sporului pentru condiţii deosebite ca fiind de 5% din salariul de bază. Or, reclamantul a fost reprezentat la negocierea acestui contract de către sindicatul al cărui membru era, situaţie în care trebuia să-i notifice faptul că nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege şi nu a obţinut minimul pe ramură.
Prin urmare, părţile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au fost de acord cu procentul minim de 5% în privinţa sporului pentru condiţii deosebite de muncă.
Prin sentinţa nr. 670 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Botoşani – secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.T. în contradictoriu cu pârâta SC „A.G.” SA Botoşani.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferenţa de drepturi salariale dintre sporul pentru condiţii deosebite de 15% aplicat la salariul de bază negociat şi cel efectiv încasat de 5% pentru perioada 0.01.2005 – 25.04.2008, diferenţă ce va fi actualizată în funcţie de indicii de inflaţie, de la data scadenţei fiecărei sume până la data plăţii efective.
S-a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe, pârâta a declarat recurs.
Printre alte motive de recurs, recurenta a invocat excepţia referitoare la prematuritatea acţiunii în justiţie a reclamantului, invocând prevederile art. 117 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pentru anii 2005 – 2006, cât şi ale art. 117 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pentru anii 2007 – 2011.
Instanţa de recurs va păşi la analizarea numai a acestei excepţii, aspect ce face de prisos examinarea şi a celorlalte motive de recurs.
Astfel, este de observat că atât în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anii 2006 – 2007, cât şi în cel încheiat pe anii 2007 – 2011, la art. 117 alin. 1 s-a prevăzut că „pentru rezolvarea conflictelor individuale de muncă dintre salariaţi, dintre salariaţi şi patroni, precum şi a reclamaţiilor şi sesizărilor, părţile convin ca în primul rând să acţioneze pentru concilierea lor în cadrul unităţii”.
Or, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada că anterior promovării acţiunii, s-ar fi conformat prevederilor contractelor sus – menţionate.
Este de precizat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 21 alin. 4 din Constituţia României (revizuită), potrivit cărora : „Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”.
Şi aceasta pentru că în textul constituţional sus – citat se face vorbire de jurisdicţii speciale administrative, or, din conţinutul alineatului 2 al art. 117 din Contractele colective de muncă la nivel de ramură, despre care s-a făcut vorbire în precedent, rezultă că „în acest scop, la nivelul unităţii se va constitui o comisie de conciliere, formată din reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatului, ce va funcţiona pe baza unui regulament propriu”.
Din interpretarea literară a acestui din urmă text normativ se desprinde clar concluzia că o asemenea comisie de conciliere exercită atribuţii jurisdicţionale şi nu administrative, aşa încât respectarea prevederilor art. 117 alin. 1 din contractele sus-menţionate era obligatorie pentru reclamant.
Numai în măsura în care reclamaţia celui în cauză nu ar fi fost rezolvată favorabil, acesta ar fi putut promova o acţiune în justiţie, potrivit art. 117 alin. 1 din contractele sus-menţionate era obligatorie pentru reclamant.
Numai în măsura în care reclamaţia celui în cauză nu ar fi fost rezolvată favorabil, acesta ar fi putut promova o acţiune în justiţie, potrivit art. 117 alin. 3 din contractele menţionate.
Faţă de această situaţie, curtea, având în vedere prevederile art. 3041, 312 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, a admis recursul unităţii recurente şi a modificat în tot sentinţa recurată în sensul că a respins acţiunea reclamantului ca fiind prematur formulată.
