Legea nr. 19/2000, art. 129
Dreptul la asigurări sociale este garantat şi se exercită în condiţiile legii, conform principiului egalităţii de tratament juridic şi pecuniar, dar şi a principiului obligativităţii.
Dreptul la asigurări sociale este garantat şi se exercită în condiţiile legii, conform principiului egalităţii de tratament juridic şi pecuniar, dar şi a principiului obligativităţii.
C.A. Alba-lulia, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 546 din 8 mai 2006
Prin sentinţa civilă nr. 66/2006, pronunţată de Trib. Alba în dosar nr. 7139/2005, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul M.Ghe. împotriva pârâtei C.J.P. Alba şi în consecinţă a fost obligată pârâta să plătească reclamantului indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, pe perioada 1 iunie 2005 – 25 septembrie 2005.
S-a luat act de renunţarea reclamantului la acţiunea civilă formulată împotriva pârâtei Consiliul Judeţean Alba.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile Legii nr. 19/2000, că reclamantul este îndreptăţit la plata acestui drept pe perioada menţionată în cerere şi obligaţia corelativă dreptului revine pârâtei, atâta vreme cât raportul de serviciu între reclamant şi pârâta de ordinul 2 a încetat în temeiul art. 56 lit. a) C. muncii.
Recursul declarat în termenul legal de recurenta C.J.P. Alba a fost respins de Curte ca nefondat, pe următoarele considerente:
Potrivit art. 129 Legea nr. 19/2000, în cazul în care angajatorul îşi încetează activitatea sau a expirat termenul pentru care a încheiat contractul individual de muncă al asiguratului, drepturile de asigurări sociale prevăzute de art. 98 alin. (1) lit. a), c), d), e) şi f) şi art. 109 alin. (1) lit. c), care s-au născut anterior ivirii acestor situaţii, se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat de către casele teritoriale de pensii, urmând ca să fie recuperate de la angajator, după caz, conform legii.
în acest context legislativ, în mod corect prima instanţa a statuat că reclamantul M.G., căruia i-a încetat raportul de muncă încheiat cu angajatorul C.G.P în temeiul art. 56 lit. c) C. muncii (dizolvare angajator persoană juridică) este îndreptăţit la plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, iar obligaţia corelativă acestui drept incumbă pârâtei recurente de faţă, aflându-ne în situaţia reglementată de teza 1 a articolului de lege sus enunţat (art. 129 Legea nr. 19/2000). Criticile recurentei vizând nulitatea deciziei de încetare a raportului juridic de muncă între salariat şi angajator nu înlătură obligaţia de plată reţinută în condiţiile de mai sus, atâta vreme cât această decizie este în fiinţă, producându-şi pe deplin efectele juridice, nefiind atacată de părţi.
De asemenea, susţinerea recurentei vizând neinformarea salariatului despre organizarea concursului în eventualitatea angajării în cadrul Poliţiei Comunitare este lipsită de relevanţă juridică în acest cadru procesual, întrucât doar titularul dreptului, în speţă intimatul justifică interes în ocrotirea şi valorificarea lui.
Faţă de cele ce preced, constatând că susţinerile recurentei nu se regăsesc în nici unul din motivele de casare sau modificare a hotărârii dintre cele enumerate expres şi limitativ de legiuitor în conţinutul art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., Curtea, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul, menţinând ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond.
