Art. 31 din O.G. nr. 2/2001. Potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate formula plângere în termen de 15 zile de la data înmânării s au comunicării acestuia. JUDECĂTORIA CĂLĂRAŞI - Sentinţa civilă Nr. 886/2012 Prin sentinţa civilă sus amintită instanţa a...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
DREPT CIVIL – DESFACEREA CĂSĂTORIEI Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)
(SENTINŢA CIVILĂ Nr. 2247/2012) DREPT CIVIL – DESFACEREA CĂSĂTORIEI I N S T A N Ţ A Asupra acţiunii civile Prin cererea introdusă la aceasta Judecătorie la data de ---- şi înregistrată sub Nr. ---, reclamanta V. G. a chemat în judecată pe pârâtul V. M., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între...
Citeste mai mult...DREPT CIVIL – FOND FUNCIAR Fondul funciar
DREPT CIVIL - ACŢIUNE ÎN CONSTATARE Acţiunea respinsă ca fiind nefondată Prin cererea introdusă la această instanţă la data de ----- şi înregistrată sub nr. ----, reclamanta N.E. în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Călăraşi – reprezentată prin primar, a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că este proprietara atât a...
Citeste mai mult...Drept civil. Hotărâre care să ţină loc de act autentic Vânzări-Cumpărări
Drept civil. Hotărâre care să ţină loc de act autentic. JUDECĂTORIA CĂLĂRAŞI - Sentinţa civilă Nr. 1102/ 23 Martie 2012 Prin sentinţa civilă sus amintită instanţa a respins cererea formulată de reclamanta B.C., în contradictoriu cu pârâţii G.V. şi S.M., ca neîntemeiată. Pentru aceasta a avut în vedere următoarele: Prin cererea inregistrata...
Citeste mai mult...În dispoziţiile art.1560 – 1561 Cod civil legiuitorul a conferit dreptul creditorului a cărui creanţă este certă şi exigibilă de a exercita drepturile şi acţiunile debitorului său, atunci când acesta neglijează să le exercite în prejudiciul creditorului C
Prin cererea înregistrata la aceasta instanta la nr.3387/292 din 1 octombrie 2012 reclamanta C.V.M., în contradictoriu cu pârâtii C.Z. si Comuna Vîrtoape – prin primar a solicitat instantei ca, prin hotarârea ce se va pronunta sa se constate ca, pe calea actiunii subrogatorii, sotul pârâtei, decedat, a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30...
Citeste mai mult...Modificare acte stare civilă Situaţii la divorţ
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu P.I.M., iar prin Sentinţa civilă nr. 3123/13.02.2002 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul cu nr. 31336/2001, s-a dispus desfacerea căsătoriei şi revenirea sa la numele anterior căsătoriei, acela de D. Reclamantul a mai arătat că a luat cunoştinţă de această dispoziţie abia la momentul la...
Citeste mai mult...Suspendarea judecăţii în temeiul art.244 pct.1 C.proc.civilă.
Suspendarea soluţionării unei cauze în temeiul art.244 pct.1 C.proc.civ. se dispune numai în situaţia unor obiecţiuni prejudiciale a căror soluţionare ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra rezolvării cauzei. Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 150 din 24 ianuarie 2007 Prin încheierea pronunţată la data de 24 noiembrie 2006...
Citeste mai mult...Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă. Necesitatea ca înscrisul nou invocat să aibă caracter determinant în soluţionarea pricinii
Faptul că anexa la care se face referire în testament, ca indicând averea mobilă şi imobilă a testatoarei, nu există, aşa cum rezultă din înscrisul invocat ca act nou în revizuire, nu afectează cu nimic valabilitatea testamentului prin care au fost instituiţi legatari universali. Ceea ce caracterizează legatul universal, conform art. 888 din Codul...
Citeste mai mult...Reprezentarea în procesul civil. Distincţia între reprezentarea în exercitarea acţiunii şi reprezentarea la judecată
Exerciţiul dreptului de chemare în judecată este distinct de exercitarea drepturilor procedurale în judecată, titularul dreptului dedus judecăţii având posibilitatea legală de a apela la instituţia reprezentării pentru ambele situaţii. în cazul în care în cererea de chemare în judecată nu sunt arătate numele şi calitatea de mandatar ale persoanei care formulează cererea în...
Citeste mai mult...Recurs. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă
Primirea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, invocată de intimata-pârâtă în cadrul apelului declarat de apelanţii-reclamanţi, fără ca această excepţie să fi fost inserată prin motivele de apel, nu reprezintă motiv de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel, în condiţiile art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă, pentru extra petita. (Decizia nr. 2562...
Citeste mai mult...Incheierea prevăzută de art. 673^6 din Codul de procedură civilă. Atacarea cu apel şi, respectiv, cu recurs, distinct de hotărârea privind fondul partajului. Consecinţe
Inscrisul pretins a fi hotărâtor în schimbarea soluţiei date pe fondul partajului a fost invocat şi în recursul formulat împotriva încheierii de admitere în principiu a partajului, instanţele de control judiciar înlăturând criticile aduse soluţiilor date de prima instanţă şi de instanţa de apel, în raport de acest înscris, ca neîntemeiate. Pentru aceste motive,...
Citeste mai mult...Competenţa de soluţionare cerere de aplicare amendă civilă Amenzi
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 12.12.2011, reclamantii X au chemat în judecata pe pârâtul Municipiul Bucuresti prin Primarul General al Capitalei, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna aplicarea unei amenzi civile pârâtului în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere de la data pronuntarii...
Citeste mai mult...Divorţ cu minori. aplicarea noului cod civil Minori
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de …., reclamanta …… a chemat în judecata pe pârâtul ……., solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna desfacerea casatoriei, din culpa comuna a sotilor, revenirea sa la numele purtat anterior încheierii casatoriei, încredintarea minorei ……, nascuta la data de …..,...
Citeste mai mult...Drept civil. Răspunderea civilă contractuală. Neînserarea clauzei care conduce obligaţia vânzătorului de a monta instalaţia solară nu îndreptăţeşte pe cumpărător să pretindă reducerea preţului. Răspundere civilă delictuală
Drept civil. Răspunderea civilă contractuală. Neînserarea clauzei care conduce obligaţia vânzătorului de a monta instalaţia solară nu îndreptăţeşte pe cumpărător să pretindă reducerea preţului. Decizia comercială nr. 26/2010 Prin sentinţa civilă nr. 4023/2009 pronunţată de Judecătoria Giurgiu a fost admisă acţiunea formulată de şi precizată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul...
Citeste mai mult...Aplicarea în timp a normelor de drept procesual civil
Potrivit art. 281^2 din Codul de procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate exercita calea de atac. în condiţiile în care hotărârea...
Citeste mai mult...CIVIL.COMPLET SPECIALIZAT DE LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE. Grupa I de muncă. Competenta. Imprescriptibilitate.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 7993/200/2007 din 1.10.2007 reclamantul B. V. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună încadrarea sa în grupa I de muncă pe perioada cât a fost angajat cu contract de muncă la societatea pârâtă. În motivarea acţiunii reclamantul a...
Citeste mai mult...Contopirea pedepselor. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Constată că, prin sentinţa penală nr. 47/1 februarie 2006, Tribunalul Braşov a admis cererea formulată de condamnatul B. I. şi, în baza art. 44 Cod procedură penală a descontopit pedeapsa de 8 ai închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 562/21 octombrie 2004 a Tribunalului Braşov în două pedepse de câte 8 ani închisoare, pe...
Citeste mai mult...Răspundere civilă delictuală. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Condiţii
Pentru angajarea răspunderii comitentului, în temeiul art. 1000 alin. 3 din Codul civil, este necesar ca, în persoana prepusului, să fie întrunite condiţiile răspunderii pentru faptă proprie prevăzute de art. 998 şi 999 din Codul civil, precum şi condiţiile speciale privind existenţa raportului de prepuşenie şi cea a săvârşirii faptei "în funcţiile încredinţate". în...
Citeste mai mult...Recurs.Capacitate procesuală. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de fond constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. /180/209, din 11.08.2009, contestatoarea S.C. C S.R.L. a formulat în contradictoriu cu intimatele S.C. I IFN S.A., BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC A, contestaţie la executare împotriva executării silite pornite în dosar execuţIal 118/2009. În motivarea cererii,...
Citeste mai mult...Contestaţie în anulare pe temeiul art.317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă. Completarea cadrului procesual cu o parte şi pronunţarea asupra căii de atac la acelaşi termen, fără citarea respectivei părţi, deşi nu era reprezentată şi nici nu solicitase jud
Secţia comercială - Decizia comercială nr. 297/24 martie 2010 Prin decizia comercială nr. 68/22.01.2010, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia Comercială în dosarul nr. 2,12/85/2003, a fost admis recursul declarat de pârâtul G.N. împotriva sentinţei nr. 711/2009 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 12/85/2003 al Tribunalului Sibiu şi s-a modificat sentinţa atacată,...
Citeste mai mult...