A reţinut instanţa de recurs că, în mod greşit prima instanţă a obligat intimata să plătească drepturile băneşti ce-i reveneau contestatorului doar în perioada cuprinsă de la data emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă şi până la data pronunţării hotărârii instanţei de fond întrucât contestatorului nu i se poate reţine nici o culpă...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de desfacere a contractului de muncă impusă de art. 268 al. 2 din Codul Muncii, pentru încălcarea dispoziţiilor cuprins la litera c, s-a prevăzut în situaţia în care nu i s-a asigurat în mod real şi efectiv dreptul
În fapt a arătat că a fost salariata intimatei cu contract individual de muncă, în funcţia de ospătar la Clubul Helin”s şi că prin decizia nr.41/19.01.2006 emisă de intimata i s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art.61 lit.a din Codul Muncii, reţinându-se că se face vinovată de săvârşirea unor abateri disciplinare constând...
Citeste mai mult...Desfacere contract de muncă în perioada incapacităţii de muncă , dovedită cu înscrisuri Contracte
Constată că prin sentinţa civilă nr.135/2006 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost admisă în parte contestaţia formulată de contestatorul Nechita Dorin formulată în contradictoriu cu intimata S.C.ROLEM S.R.L. şi a dispus anularea deciziei nr.1475/l7.11.2005 emisă de intimată privind încetarea contractului de muncă al contestatorului şi a obligat pe intimată să îl reîncadreze pe acesta...
Citeste mai mult...Dreptul muncii şi asigurărilor sociale. Desfacere contract individual al unui director al unei regii autonome Desfacerea contractului de muncă
Dreptul muncii şi asigurărilor sociale. Desfacere contract individual al unui director al unei regii autonome Decizia de revocare din funcţia de director nu prevede desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, deci aceasta nu poate fi analizată prin prisma dispoziţiilor art. 63, 268 Codul muncii în ceea ce priveşte respectarea sau nu a procedurii prevăzute de...
Citeste mai mult...Decizie de desfacere a contractului de muncă. Lipsa descrierii faptei. Consecinţe Raporturi de muncă
Prin sentinţa civilă nr.1482 din 25 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a respins contestaţia formulată de contestatorul B.A.V., în contradictoriu cu intimata S.C. A.P.C. SRL, având ca obiect un litigiu de muncă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată la societatea pârâtă,...
Citeste mai mult...Contestaţie împotriva deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă. Discriminare Desfacerea contractului de muncă
În motivare reclamanta a arătat că în baza contractului individual de muncă nr.1022287/06.03.2008 a fost angajată a pârâtei la Punctul de lucru Luduş în funcţia de şef adjunct magazin, s-a prezentat la locul de muncă şi şi-a îndeplinit întocmai atribuţiile de serviciu conform fişei postului pe care a fost angajată de pârâtă cu toate că...
Citeste mai mult...DESFACERE DISCIPLINARĂ A CONTRACTULUI DE MUNCĂ . ÎNLOCUIRE SANCŢIUNE. Contracte de muncă
DESFACERE DISCIPLINARĂ A CONTRACTULUI DE MUNCĂ . ÎNLOCUIRE SANCŢIUNE. Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. 3383/117/2008 contestatorul I.D. a chemat în judecată pe intimata U.T. prin rector profesor dr.ing.M.R. pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a deciziei 16735/7.07.2008 emisă de intimată , reinstituirea situaţiei anterioare emiterii deciziei ,...
Citeste mai mult...Contestaţie împotriva deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă Desfacerea contractului de muncă
-anularea deciziei nr. 28/5.02.2009, privind desfacerea contractului individual de muncă şi a Dispoziţiei nr.15/28.01.2009 de suspendare a contractului de muncă -reintegrarea reclamantului în funcţia avută anterior aceea de tehnician veterinar; -obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale începând cu 28.01.2009 şi până la reintegrarea efectivă în funcţie -obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum...
Citeste mai mult...Contestaţie împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă ca urmare a reorganizării activităţii. Condiţia desfiinţării efective a postului. Cauză reală şi serioasă Desfacerea contractului de muncă
În motivarea acţiunii reclamantul arată că decizia contestată nu are semnătura sa motiv pentru care solicită a se proceda la verificarea de scripte. Pe fondul cauzei arată că în calitate de administrator al societăţii pârâte nu are cunoştinţă de nici un plan de reorganizare al acesteia, nefiind îndeplinite condiţiile art.65 alin.2 Codul muncii care...
Citeste mai mult...Anulare decizie de desfacere a contractului individual de muncă. Reintegrare în postul deţinut anterior Desfacerea contractului de muncă
În motivare s-a arătat că prin sentinţa civilă nr.1747/27.11.2007 a Tribunalului Mureş a fost admisă în parte acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul, a fost anulată decizia nr.494/06.04.2007, s-a dispus reintegrarea ei pe postul de cameristă la Hotel „Parc”, cu obligarea la plata unor despăgubiri băneşti, egale cu toate drepturile salariale actualizate în funcţie de...
Citeste mai mult...Constatare nulitate absolută decizie desfacere contract de muncă Contracte de muncă
A TRIBUNALULUI ARAD SECTIA DE ADMINISTRATIV SI FISCAL LITIGII DE SI ASIGURARI SOCIALE PRONUNTATE ÎN PRIMA INSTANTA 1) Prin Sentinta civila nr. 255 din 19 iunie 2008 a Tribunalului Arad, s-a respins actiunea exercitata de reclamanta în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect constatare nulitate absoluta decizie desfacere contract de munca. În considerentele hotarârii tribunalului...
Citeste mai mult...LIPSA PREAVIZULUI.NULITATEA DECIZIEI DE DESFACERE A CONTRACTULUI DE MUNCĂContracte de muncă
Lipsa de diligenţă a angajatului de a aduce la cunoştinţa angajatorului starea de incapacitate de muncă intervenită în perioada preavizului , nu atrage lipsa preavizului cu consecinţa nulităţii deciziei de desfacere a contractului de muncă, cât timp unitatea nu solicită acest lucru. Constată că prin sentinţa civilă nr. 261/2005 a Tribunalului Braşov a fost respinsă contestaţia...
Citeste mai mult...Desfacere disciplinară contract de muncă Contracte de muncă
În motivare s-a retinut ca prin actiunea formulata, reclamanta a solicitat anularea/constatarea nulitatii deciziei mentionate prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de munca, reintegrarea în functia detinuta anterior, obligarea pârâtei la plata unei despagubiri egale cu salariul si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data deciziei de concediere si pâna la...
Citeste mai mult...Litigiu de muncă. Desfacere contract de muncă Abuzuri
Se constată că prin sentinţa civilă nr. 774/2009 a Tribunalului Braşov, a fost respinsă contestaţia formulată de contestatorul Vlaicu Traian, în contradictoriu cu intimata S.C. D. C. S.R.L., împotriva deciziei de concediere nr. 43/2009 emisă de intimată. Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele: Contestatorul a invocat faptul că decizia este abuzivă, nelegală...
Citeste mai mult...Nulitatea absoluta. Decizie de desfacere a contractului individual de munca. Respectarea cerintelor art. 268 din codul muncii Contracte de muncă
Prin sentinta civila nr. 433 din 30.05.2005 Tribunalul Suceava a admis actiunea reclamantului P.N. formulata in contradictoriu cu SNTFC – CFR , R.T. F.C. Iasi, a constatat nulitatea absoluta a dispozitiei nr. 601/2/691 din 15.04.2005, a dispus reintegrarea in functia detinuta anterior emiterii deciziei si a obligat intimata sa plateasca despagubiri egale cu salariile indexate,...
Citeste mai mult...Cerere de desfacere a casatoriei Cereri
Constată că prin acţiunea inregistrată sub nr. 141/260/2009 pe rolul Judecătoriei Moineşti, reclamantul C.c. prin procurator av. O.M. din ....a chemat in judecată pe pârâta CI. procurator av. D.C.din .... solicitând desfacerea căsătoriei, din culpa pârâtei şi reluarea de către aceasta a numelui avut anterior căsătoriei., Acţiunea a fost timbrată cu taxă timbru in valoare de...
Citeste mai mult...DESFACERE CONTRACT DE MUNCA PENTRU REDUCERE DE PERSONAL. NERESPECTAREA PREVEDERILOR ART. 73 SI 74 DIN CODUL MUNCII. CONSECINTE Contracte de muncă
Prin sentinta nr. 847 din 9 mai 2005 a Tribunalului Botosani – Sectia civila, s-a respins, ca nefondata, actiunea reclamantului L.S., in contradictoriu cu parata D.S.P. Botosani, prin care solicita anularea deciziei nr. 4/12.01.2005 emisa de parata, prin care s-a dispus incetarea contractului individual de munca al reclamantului in temeiul art. 65 alin. 1...
Citeste mai mult...Fond-Conflicte de muncă – anulare decizie desfacere contract de muncă Cereri
TRIBUNALUL TULCEA SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALĂ ŞI DE ADMINISTRATIV SENTINŢA CIVILĂ NR. 157 Şedinţa publică din data de 4 februarie 2009 Prin cererea adresată aceste instanţe şi înregistrată sub nr.2040/88/2008, ......... a formulat contestaţie împotriva deciziilor nr.121/23.06.2008 şi nr.120/23.06.2008, solicitând anularea acestora, restituirea garanţiei materiale reţinute pe perioada cât a fost salariatul societăţii şi cheltuieli de judecată. În motivare, contestatorul...
Citeste mai mult...Fond – Litigii de muncă – anulare decizie desfacere contract de muncă Cereri
TRIBUNALUL TULCEA SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI ADMINISTRATIV SENTINŢA CIVILĂ NR. 260 Şedinţa publică din data de 18 februarie 2009 Prin cererea adresată acestei instanţe, înregistrată sub nr. 2599/88/2008, contestatoarea .......... a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 80/17.09.2008 solicitând repunerea sa în drepturile anterioare şi reîncadrarea sa definitivă în acelaşi loc de muncă, dreptul la acordarea şomajului, dreptul la acordarea...
Citeste mai mult...Fond – Litigii de muncă – anulare decizie desfacere contract de muncă Cereri
TRIBUNALUL TULCEA SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI ADMINISTRATIV SENTINŢA CIVILĂ NR. 262 Şedinţa publică din data de 18 februarie 2009 Prin cererea reconvenţională adresată acestei instanţe, înregistrată sub nr.588/88/2008 .........., .........., .......... şi .........., au chemat în judecată pe intimata S.C. „..........” SRL Tulcea, solicitând anularea deciziilor de concediere nr.385 (485)/2007, nr.386/486/2007, nrt.529/2007 şi nr.526/2007, reintegrarea în funcţia avută anterior...
Citeste mai mult...