Cauta in aceasta categorie:

Reprezentarea în instanţă a consiliului local. Lipsa calităţii de reprezentant a primarului şi a consilierilor care au semnat recursul, în lipsa unei hotărâri de consiliu care să le confere acest drept. Primari, primării

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente: Prin sentinţa civilă nr. 1/2008 Tribunalul Neamţ a dispus sancţionarea Primarului comunei Păstrăveni, O. I., cu o amendă civilă egală cu 20% din salariul brut pe economie pe zi de întârziere până la executarea sentinţei civile nr. 95/2007. Prin H.C.L. nr. 5/2010...

Citeste mai mult...

Spor de instanţă specialişti IT Salarizare

Decizia civilă nr. 516/10.03.2011 a Curţii de Apel Galaţi Prin sentinţa civilă nr.2030/15.10.2010 Tribunalul Galaţi s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii V.I.L., F.F.C, şi R.V. în contradictoriu cu pârâta C.A., ca fiind nefondată. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii V.I.L., F.F.C. şi R. V. considerând-o nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive: - Instanţa a...

Citeste mai mult...

Revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat as

- art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă constituie o aplicare a principiului disponibilităţii, dar, în acelaşi timp reprezintă şi o aplicare a principiului consacrat de art. 129 alin. final Cod procedură civilă, conform căruia, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai...

Citeste mai mult...

Societate comercială. Dizolvare. Lichidator desemnat de instanţă. Obligaţii

Expertului lichidator numit de instanţă în condiţiile reglementate de art. 256 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, îi incumbă obligaţia întocmirii bilanţului de lichidare, iar nu un drept de opţiune cu privire la această activitate, conform prevederilor art. 257 alin. (1) din aceeaşi lege. Neîndeplinirea acestei sarcini echivalează cu neexecutarea hotărârii judecătoreşti...

Citeste mai mult...