Prin decizia civilă nr. 618 din 7.12.2001, Curtea de Apel Constanţa a admis recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Constanţa, prin care a fost admisă acţiunea şi s-a dispus obligarea solidară a societăţii pârâte şi a unei persoane fizice (recurentul) care a semnat contractul de management la plata unei sume, cu titlu de daune. în...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Calitatea procesuală a unităţii administrativ teritoriale. Litigiu având ca obiect rezilierea contractului de asociere în participaţiune
Prin decizia civilă nr. 258/A/2001, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, s-a admis apelul reclamantei, unitate administrativ-teritorială, reprezentată prin primarul localităţii, împotriva sentinţei civile nr. 1384/CA/2000 a Tribunalului Hunedoara şi s-a desfiinţat hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. Prin sentinţa civilă nr. 13 84/CA/2000, Tribunalul Hunedoara - Secţia...
Citeste mai mult...Calitatea procesuală pasivă a M.F.P. în litigiile având ca obiect obligarea angajatului la plata unor drepturi salariale funcţionarilor publici. Salarizare
Suspendarea sau amânarea unor drepturi salariale nu echivalează cu desfiinţarea acestor drepturi prevăzute în mod expres într-o lege specială cunoscută statutului funcţionarilor publici. Decizia XXIII/12 dec. 2005 a Î.C.C.J. Secţiunile Unite, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii- aplicarea prev. art. 329 al. 3 partea finală Cod pr. civilă. Prin sentinţa civilă nr. 811 din 21 martie...
Citeste mai mult...Drept procesual civil. Încheiere premergătoare prin care nu s-a întrerupt cursul judecăţii. Recurs. Inadmisibilitate Drepturile omului
În temeiul art 155 ind.1 C. pr. civ a fost suspendată judecata cauzei în ce-i priveşte pe reclamanţii B.G. şi B.M. în contradictoriu cu pârâţii P.COM. P. şi C.L. P. . Pentru a pronunţa această încheiere prima instanţă a reţinut următoarele: Având în vedere funcţiile de demnitate publică ale reclamanţilor S.G., D.M. şi B. I., a disjuns...
Citeste mai mult...Drept procesual civil. Litigiu de asigurări sociale. Nerespectarea principiului contradictorialităţii Asistenţă şi asigurări sociale
S-a anulat decizia de pensionare nr.302385/30.09.2010 emisă de intimată. A fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare prin care să soluţioneze cererea de pensionare a contestatorului cu luarea în calcul a activităţii desfăşurate în grupa I de muncă în procent de 100% conform adeverinţei 10958/14.05.2009 eliberată de SC A.M.T.P. Roman SA în perioadele...
Citeste mai mult...Drept procesual civil. Cereri accesorii. Admiterea cererii de atac Cereri
Prin sentinţa civilă nr. 4931/2007, Judecătoria Bacău a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.C. şi C.T. în contradictoriu cu pârâţii R.I., M.I., M.V.M. şi U.P., a stabilit linia de hotar între proprietăţile C. şi M. linia roz, pe aliniamentul 102-700-101-100 din suplimentul al 2-lea la raportul de expertiză (f.194 ds.), a stabilit în...
Citeste mai mult...Drept procesual civil. Procesul verbal de citare. Dovada acestuia. Înscrierea în fals. Citare. Citaţie
Prin decizia civilă nr.328/22.11.2010 pronunţată de T.Bc. în dosarul nr. 9184/180/2007 s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât G.E. împotriva sentinţei civile nr. 10866/2008 pronunţată de J.Bc. în dosarul nr. 9184/180/2007 în contradictoriu cu intimaţii R.L. S-a respins cererea de majorare onorariu formulată de expert F.L. S-a stabilit onorariu definitiv de expert suma...
Citeste mai mult...Contract de credit bancar. Calitate procesuală pasivă.
în litigiul având ca obiect restituirea unui credit bancar şi a dobânzilor aferente, calitatea procesuală pasivă revine şi împrumutatului, chiar dacă acest credit a fost utilizat de societatea comercială care l-a garantat. Secţia Comercială, decizia nr. 2701 din 23 iunie 1998. Reclamanta BANCA RENAŞTEREA CREDITULUI ROMÂNESC SA CREDIT BANK - SUCURSALA SIBIU a chemat în judecată pe...
Citeste mai mult...Calitatea procesuală pasivă a Consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale în raporturile juridice privind finanţarea unităţilor de învăţământ. ÎnvăţământFinanţe. Financiar. Implicaţii ale Min. Finanţelor
Prin aceeaşi hotărâre au fost obligate părţile Şcoala cu clasele I – VIII G.M. Oneşti şi I.S.J. Bacău să respecte valoarea normei didactice cu 2 ore, iar pârâtul Consiliul Local Oneşti să asigure fondurile necesare plăţii drepturilor susmenţionate. Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele : Reclamanţii au chemat în judecată pe pârâţi pentru...
Citeste mai mult...Capacitatea procesuală de folosinţă şi pasivă a Primarului unităţii administrativ-teritoriale (municipiu, oraş, comună) şi a Consiliului local al acesteia, în conflictele de muncă
Drepturi salariale cuvenite cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar de stat Interpretând, prin prisma noţiunii de capacitate procesuală de folosinţă [aşa cum este aceasta definită prin prevederile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954], dispoziţiile art. 167 din Legea nr. 84/1995, care prevăd că, în procesul alocării de fonduri pentru plata drepturilor salariale ale...
Citeste mai mult...Calitate procesuală activă. Contract de garanţie.
Secţia Comercială, decizia nr. 1278 din 26 martie 1998 (dosar nr. 1458/1997). Societatea Comercială "ROTMUS" S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Societatea Comercială "ITAL BIOSONIC IMPORT EXPORT" S.R.L. la plata împrumutului acordat şi nerestituit. Reclamanta a arătat că, potrivit contractului de credit, BANKCOOP S.A. a acordat pârâtei un credit, garantat de L.V. cu imobilul său, proprietate personală, acesta...
Citeste mai mult...Drept procesual civil. Cerere accesorie. Cale de atac. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
S-a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că s-a obligat intimatul-pârât la plata către apelantul-reclamant a sumei de 750 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel şi rejudecare. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 4498/05.05.2010, Judecătoria Bacău a admis în parte...
Citeste mai mult...CIRCULAŢIA RUTIERĂ. CALITATE PROCESUALĂ ACTIVĂ.
TITLU-Circulaţie rutieră. Calitate procesuală activă.DOMENIU ASOCIAT-ContravenţiiTIP DOCUMENT-sentinţa civilăNUMĂR DOCUMENT-95DATA-04.01.2007 Petenta SC V 75 SRL a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenţie din data de 31.10.2006 întocmit de intimata DRDP, prin care a fost sancţionată SC B.L. SA cu amendă în cuantum de 1500 lei pentru că nu avea achitată rovinieta la data controlului. Petenta...
Citeste mai mult...Cadre didactice. Drepturi salariale. Legitimare procesuală pasivă
Deşi consiliul local nu este angajatorul reclamantelor - cadre didactice şi între părţi nu există raporturi juridice de muncă, acesta este chemat în judecată ca pârât datorită calităţii sale de ordonator principal de credite şi de finanţator al instituţiei de învăţământ. Legitimarea procesuală a consiliului local nu poate fi analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de...
Citeste mai mult...Hotărârea adunării generale a acţionarilor. Calitate procesuală activă în a ataca hotărârea
Reclamantul C.M. a chemat în judecată pe pârâta SC A. pentru a se dispune anularea hotărârii adunării generale a acţionarilor din 1 martie 2001 motivat de faptul că nu au fost respectate prevederile Legii nr. 31/1990 privind convocarea adunării, revocarea şi alegerea membrilor consiliului de administraţie şi desfăşurarea votului. Tribunalul Argeş, prin sentinţa nr. 1335/C/2001, a...
Citeste mai mult...Evacuare. Contract de privatizare. Calitate procesuală activă.
Autoritate de lucru judecat Prin sentinţa civilă nr. 1582/2001, Tribunalul Prahova a respins acţiunea formulată de reclamanta societate comercială împotriva pârâtei societate comercială pentru evacuarea acesteia din mai multe spaţii comerciale situate pe raza municipiului Ploieşti şi, totodată, au fost respinse excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive şi excepţia autorităţii de lucru judecat, ambele invocate de...
Citeste mai mult...Calitate procesuală activă. Sucursale. Lipsa capacităţii de exerciţiu. Mandat de reprezentare
Reclamanta SNP PETROM SA - Sucursala PECO Argeş a chemat-o în judecată pe pârâtă, societate comercială cu răspundere limitată, pentru a fi obligată la plata, cu titlu de preţ, a sumei de 5.080.000 lei. Prin sentinţa nr. 1154/C/2001, Tribunalul Argeş a respins acţiunea, reţinând că reclamanta este un dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii comerciale şi,...
Citeste mai mult...Calitate procesuală pasivă a unei alte persoane juridice decât angajatorul în cazul litigiilor având drept obiect drepturi băneşti
În orice litigiu având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială sau derivate din raporturile de muncă, calitatea procesuală pasivă este deţinută exclusiv de angajatorul cu care salariatul a încheiat contractul individual de muncă. Împrejurarea că instituţia în interiorul căreia este organizat şi funcţionează angajatorul şi căruia îi repartizează în calitate de ordinator principal de...
Citeste mai mult...CIVIL.LIPSĂ CALITATE PROCESUALĂ ACTIVĂ Cereri
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.x/2011, reclamantul FG. a chemat în judecată pe pârâţii V.D. şi V. A., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 2400 lei reprezentând contravaloarea fructelor culese de pe următoarele suprafeţe de teren, proprietatea reclamantului: - suprafaţa de 700 m.p. categorie livadă, înscrisă în titlul de proprietate nr.x/2009 (solicită recolta...
Citeste mai mult...Calitatea procesuală pasivă a Consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale în raporturile juridice privind finanţarea unităţilor de învăţământ
Finanţarea de bază, care cuprinde în categoria cheltuielilor de personal drepturile salariale de natura celor solicitate de către reclamanţi, potrivit prevederilor art. 167 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, se asigură prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi din...
Citeste mai mult...