Cum intervalul de timp dintre oricare dintre datele la care se pretinde că s-a manifestat ingratitudinea pârâtei şi data formulării acţiunii – 30.10.2003 – este mai mare de 1 an de zile, instanţa urmează să respingă acţiunea ca tardiv formulată.(sentinţa civilă nr.4382/03.06.2004) Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în data...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Anulare act de donaţie.Oferta de donaţie
Prin decizia civilă nr.244 din 28 iulie 2004 s-a admis recursul declarat de reclamantul A.N. împotriva deciziei civile nr.1274 din 10 septembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local Mizil şi în consecinţă s-a modificat în tot decizia sus-menţionată şi pe fond s-a menţinut sentinţa Judecătoriei Mizil nr.373 din 23...
Citeste mai mult...Revocarea donaţiei. Motive.
Reclamanta a invocat în revocarea donaţiei atitudinea pârâtei culpabilă de delicte, cruzimi şi injurii grave, nedovedite în cauză. Existenţa unor neînţelegeri între părţi deşi de durată nu justifică revocarea donaţiei. Probatoriul administrat se examinează numai sub aspectul existenţei sau inexistenţei condiţiilor art. 831 pct. 2 Cod procedură civilă nedovedite în cauză. Decizia...
Citeste mai mult...Legea nr.10/2001. imobil donat statului.
LEGEA NR.10/2001. IMOBIL DONAT STATULUI. Domeniul de aplicare prevăzut de art.1 din Legea nr.10/2001 se referă doar la acele imobile preluate abuziv în intervalul 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. În cazul donaţiilor efectuate statului pe calea dreptului comun, imobilele ce au făcut obiectul contractului...
Citeste mai mult...Partaj bunuri comune. Regimul juridic al bunurilor mobile primite de unul dintre soţi, prin donaţie. Bunuri proprii. Timbraj. Plus petita. Bunuri imobile prin destinaţie.
Partaj bunuri comune. Regimul juridic al bunurilor mobile primite de unul dintre soţi, prin donaţie. Bunuri proprii. Timbraj. Plus petita. Bunuri imobile prin destinaţie. Tribunalul Braşov prin decizia civilă nr.51/A din 20 ianuarie 2004 a respins apelul declarat de către apelantul L.E.L. împotriva sentinţei civile nr.5830 din 9 iunie...
Citeste mai mult...Constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie
Prin sentinţa civilă nr. 8912 din 11 noiembrie 2003 şi încheierea îndreptării erorii materiale din data de 17 martie 2003, Judecătoria Brăila a admis acţiunea formulată de reclamantele B.P.R. şi D.A.O. împotriva pârâtei C.L.al mun. Brăila şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. 5759/1997 de N.de S.Brăila. Pentru...
Citeste mai mult...Legea nr.10/2001. Renunţarea la proprietate.
Legea nr.10/2001. Renunţarea la proprietate . Calificare juridică. Potrivit dispoziţiilor art.800 Cod civil, nimeni nu va putea dispune de avutul său, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donaţiuni între vii sau prin testament. Renunţarea la proprietate în favoarea statului nu are caracterul unui act de donaţie în înţelesul...
Citeste mai mult...Donaţie. Revocare pentru ingratitudine. Condiţii.
Donaţie. Revocare pentru ingratitudine. Condiţii. C. civ. – art. 831 alin. 1 pct. 2 Potrivit art. 831 pct. 2 din Codul civil, donaţiunea între vii se revocă pentru ingratitudine, dacă donatarul este culpabil de delicte, cruzimi sau injurii grave. Din interpretarea textului, rezultă că nu orice încălcare a moralei...
Citeste mai mult...Contractul de donaţii. Incapacitate specială a preotului care a asistat religios donatorul, în cursul ultimei boli, de a primi donaţia.
Art.810 cod civil potrivit căruia medicii şi farmaciştii, inclusiv persoanele care practică ilegal medicina, care l-au tratat pe donator în boala de care moare, nu pot primi liberalitatea pe care bolnavul a făcut-o în favoarea lor în cursul bolii, se aplică şi preoţilor care au asista pe donator din punct de vedere...
Citeste mai mult...Este anulabil certificatul de moştenitor, eliberat înainte de expirarea termenului de 6 luni şi pe baza declaraţiilor false ale unuia dintre moştenitori cu privire la numărul moştenitorilor.
Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Brăila cu nr.5163/10.05.2004, reclamanţii E.N., domiciliată în Galaţi, judeţul Galaţi, H.M., A.S., Z. V., A. S., domiciliaţi în com. Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi, I.F., domiciliat în Galaţi, judeţul Galaţi, G. F., domiciliată în Galaţi, judeţul Galaţi, V.M., domiciliat în Galaţi, judeţul Galaţi, C.I., domiciliată în Galaţi, judeţul Galaţi,...
Citeste mai mult...Potrivit art.13 si 15 din Regulamentul pentru Organizarea si Functionarea Cimitirelor Parohiale si Manastiresti din cuprinsul Eparhiilor Bisercii Ortodoxe Române, este interzisa vânzarea locurilor concesionate, dreptul de concesiune putând fi dobând…
Dosar nr.32570/3/2006 Hotarârea nr.1400/12.09.2007 Potrivit art.13 si 15 din Regulamentul pentru Organizarea si Functionarea Cimitirelor Parohiale si Manastiresti din cuprinsul Eparhiilor Bisercii Ortodoxe Române, este interzisa vânzarea locurilor concesionate, dreptul de concesiune putând fi dobândit numai prin donatie si succesiune legala sau testamentara, orice conventie contrara fiind nula. Potrivit art.13 si...
Citeste mai mult...Contract de donatie. Revocare pentru ingratitudine. Întinderea efectelor
Contract de donatie. Revocare pentru ingratitudine. Întinderea efectelor În continutul notiunii de ingratitudine intra nu doar manifestarile donatarului fata de donator, ci si pasivitatea manifestata de acesta fata de conduita culpabila a unui tert Prin sentinta civila nr. 3582 din 13 decembrie 2007 a Judecatoriei Roman s-a admis în parte actiunea reclamantei...
Citeste mai mult...Revocare donaţie între soţi
Prin sentinta civila nr. 1710/23.11.2007, instanta a admis actiunea formulata de catre reclamantul I.I. în contradictoriu cu pârâta I.M. si a constatat revocat contractul de donatie. Pentru a decide astfel, instanta a retinut ca, în conformitate cu dispozitiile art. 937 C.civ., revocarea donatiilor între soti facute în timpul casatoriei sunt revocabile, revocare ce,...
Citeste mai mult...Revocarea donaţiei pentru săvârşirea unor fapte de ingratitudine aşa cum sunt enumerate de art.831 cod civil.
2. Revocarea donaţiei pentru săvârşirea unor fapte de ingratitudine aşa cum sunt enumerate de art.831 cod civil. Acţiunea în revocare donaţie pentru ingratitudine este o acţiune strict personală şi deci poate fi formulată de persoana împotriva căruia au fost săvârşite faptele, adică numai de către donator. Acţiunea în revocare donaţie pentru ingratitudine...
Citeste mai mult...Contract de donaţie. Acţiune în constatarea nulităţii absolute a donaţiei unui imobil, făcute statului. Calitate procesuală pasivă (Decretul nr. 478/1954; Decretul nr. 31/1954, art. 25; C.pr.civ., art. 4; Legea nr. 213/1968, art. 12; Legea nr. 215/…
Contract de donaţie. Acţiune în constatarea nulităţii absolute a donaţiei unui imobil, făcute statului. Calitate procesuală pasivă (Decretul nr. 478/1954; Decretul nr. 31/1954, art. 25; C.pr.civ., art. 4; Legea nr. 213/1968, art. 12; Legea nr. 215/2001, art. 19, art. 21 şi art. 38) Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a donaţiei unui imobil făcut...
Citeste mai mult...Revocarea donaţiei de către tatăl donator în defavoarea fiului donatar, pentru ingratitudine, cu motivaţia refuzului de alimente.
Reclamantul A.V. a chemat în judecată pe pârâtul A.G. solicitând ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună revocarea contractului de donaţie [...] pentru ingratitudinea pârâtului, arătând că între el, în calitate de donator şi pârât, care este fiul lui, în calitate de donatar, a fost încheiat contractul de donaţie prin care a înstrăinat...
Citeste mai mult...Revocare contract de donatie
Sentinta civila nr. 10624/ 18 .11. 2008 - Revocare contract de donatie Prin cererea înregistrată la această instanta la data de 13.01.2006, sub nr.513/2006, reclamanta B.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B.P. desfacerea casatoriei şi revocarea contractului de donatie autentificat sub nr.1468/11.04.2005 de BNP Tinca Dumitrescu. Prin sentinta civilă nr.877/02.02.2007...
Citeste mai mult...Revocare donatia din cuprinsul contractului de vanzare-cumparare imobiliara autentificat, prin care reclamanta, in calitate de procurator de fonduri, a donat paratului suma de 20.000 lei Ron, necesara pentru cumpararea imobilului.
Dosar nr.3070/189/2008 JUDECATORIA BARLAD Sentinta civila nr.2935 din data de 20 noiembrie 2008 Revocare donatia din cuprinsul contractului de vanzare-cumparare imobiliara autentificat, prin care reclamanta, in calitate de procurator de fonduri, a donat paratului suma de 20.000 lei Ron, necesara pentru cumpararea imobilului. Respingere, ca neintemeiata, exceptia...
Citeste mai mult...Nulitate absolută contract de donaţie
Sentinţa civilă nr 11171/02.12.2008 - Nulitate absolută contract de donaţie Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 01.07.2008, sub nr.8098/301/2008, reclamanţii N.C. şi G. J. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria Sectorului 3 Bucureşti prin Primar şi Municipiul Bucureşti prin Primar, să se constate nulitatea absolută a contractului de...
Citeste mai mult...Revocarea donatiei pentru survenienta de copil. Natura juridica a actiunii de revocare a donatiei pentru survenienta de copil. Necesitatea formularii actiunii de catre toti donatorii. Imposibilitatea revocarii donatiei în cazul adoptarii unui copil.
Revocarea donatiei pentru survenienta de copil. Natura juridica a actiunii de revocare a donatiei pentru survenienta de copil. Necesitatea formularii actiunii de catre toti donatorii. Imposibilitatea revocarii donatiei în cazul adoptarii unui copil. C.p.cv., art.304 pct.9, 836 din Codul Civil a.Reclamantul a solicitat instantei sa dispuna revocarea donatiei [......], ceea ce înseamna...
Citeste mai mult...