Cauta in aceasta categorie:

În legislaţia achiziţiilor publice sunt reglementate termene speciale cu un mod de calcul diferit de cele reglementat în dreptul comun

Termenele stabilite de art. 2562din O.U.G. nr. 34/2006, republicată, pentru sesizarea instanţei de judecată sunt termene ce trebuie calculate pe zile pline, fiind vorba despre dispoziţie care derogă, în mod constant, de la cele de drept comun, fiind mai scurte ele relevând urgenţa, celeritatea, pe care legiuitorul a aşezat-o la nivel de principiu cu privire...

Citeste mai mult...

Reorganizare prin absorbţie a unei instituţii publice. Vacantarea posturilor. Ocupare prin concurs

Aşadar, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Piteşti a preluat toate atribuţiile ce reveneau Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş şi odată cu aceasta toţi funcţionarii, reorganizând astfel activitatea, iar ocuparea posturilor din structura organizatorică nu se putea face decât prin organizarea unui examen la care participau funcţionarii din cele două agenţii. Susţinerea reclamantei-recurente, potrivit căreia postul său...

Citeste mai mult...

Suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 14 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Condiţii. Cazul bine justificat. Înlăturarea prezumţiei de legalitate a actului administrativ

Pentru a suspenda executarea unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susţină că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube, în raport cu natura şi amploarea măsurii...

Citeste mai mult...

Decizii de imputare privind funcţionarii publici-consilieri juridici pentru restituirea sumelor încasate cu titlu de spor de confidenţialitate

Decizia de imputare emisă de o instituţie publică pentru recuperarea de la funcţionarii publici a unor sporuri plătite acestora în baza deciziei de reîncadrare emisă de aceeaşi instituţie apare ca nelegală câtă vreme decizia de reîncadrare nu a fost revocată. Secţia administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3029 din 19 septembrie 2011 Prin sentința civilă nr....

Citeste mai mult...

Solicitare de suspendare a executării deciziei de impunere emisă de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Respingere

Cât timp reclamanta s-a rezumat să invoce nulitatea deciziei de impunere pentru pretinse vicii formale care nu s-au verificat în cauză, iar fără a indica şi alte împrejurări din care să rezulte că aparenţa dreptului ar fi de partea reclamantei, nu este incident cazul bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru...

Citeste mai mult...

Achiziţie publică. Solicitare de clarificări cu privire la clauzele contractuale. Modificarea clauzelor contractului de achiziţie publică care urmează a se încheia la finalizarea procedurii

Solicitarea de clarificări prevăzută, în cazul licitaţiei deschise, de art. 78 din O.U.G. nr. 34/2006 vizează documentaţia de atribuire, definită de art. 3 lit. j), concept care nu poate fi identificat cu contractul de achiziţie publică, astfel cum este definit de art. 3 lit. f). Ceea ce trebuie să cuprindă documentaţia de atribuire este reglementat de...

Citeste mai mult...

Domeniu public. Teren aferent unei case naţionalizate.

Terenul aferent unei case naţionalizate nu face parte prin natura sa, din domeniul public al unei unităţi administrativ teritoriale. Secţia administrativ şi fiscal, Sentinţa nr. 217 din 11 mai 2011 Prin acțiunea introdusă la instanța civilă, reclamanții persoane fizice, au invocat excepția de nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 849/2009, care atestă domeniul public al Municipiului...

Citeste mai mult...

Sesizare A.N.I. privind confiscarea averii dobândite cu caracter nejustificat. Aplicarea legii în timp. Părţi care trebuie citate

Art. 16 din Legea nr. 115/1996 stabileşte obligaţia pentru instanţă de a cita părţile care au fost chemate în faţa agenţiei, textul fiind de strictă interpretare, fără posibilitatea de a invoca o complinire a lipsurilor prin alte modalităţi. Prin decizia nr. 1151/2.03.2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia administrativ şi fiscal a casat...

Citeste mai mult...

Statutul funcţionarului public. Drepturi salariale. Acorduri colective de muncă. Drepturi ce pot fi negociate prin aceste acorduri

Statutul funcţionarului public, categorie din care fac parte şi consilierii juridici angajaţi la nivelul autorităţii publice locale, are reglementări exprese cu privire la acordurile de muncă, ca de altfel şi cu privire la salarizarea acestora. Astfel, potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, salariul are componentele enumerate de text, iar potrivit alin. (2) „Funcţionarii publici...

Citeste mai mult...

Obligaţia organului fiscal de a radia persoanele care, în virtutea legii, nu mai datorează TVA

Dacă reclamanta nu a datorat TVA, conform Legii nr. 547/2001, acesteia nu îi revenea obligaţia de a înştiinţa organul fiscal că nu datorează acest impozit, astfel încât ignorarea dispoziţiilor Legii nr. 547/2001 este un abuz al pârâtelor, iar nu o pasivitate a reclamantei. De altfel, înainte de a i se cere contribuabilului să plătească, organul fiscal...

Citeste mai mult...

Funcţionar public. Cerere pentru obligarea instituţiei publice la plata suplimentului de post şi a celui de treaptă de salarizare

Acordarea drepturilor pretinse, într-un procent stabilit prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcţionarilor publici, pe temeiul existenţei unei practici judiciare în acest sens, sau ca urmare a faptului că pârâta nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu este justificată, câtă vreme respectivul procent nu este prevăzut de o normă legală. Revine autorităţilor cu prerogative...

Citeste mai mult...

Achiziţii publice. Respingerea ofertei ca neconformă, în condiţiile în care oferta financiară nu cuprinde toate costurile prevăzute în caietul de sarcini, iar răspunsul la solicitarea de clarificări nu este concludent

În condiţiile în care ofertantul în cauză nu şi-a justificat temeinic preţul propus, iar în oferta financiară nu sunt incluse unele costuri prevăzute în caietul de sarcini, decizia de respingere a ofertei depuse de acesta în cadrul procedurii de atribuire, pentru preţ aparent neobişnuit de scăzut, apare ca fiind legală, motiv pentru a fost menţinută. Secţia...

Citeste mai mult...

Judecător sindic. Obiecţiuni la raportul final

Judecătorul sindic are obligaţia ca la termenul fixat pentru adunarea creditorilor să soluţioneze obiecţiunile la raportul final şi să aprobe raportul sau după caz să dispună modificarea acestuia. Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2238 din 24 noiembrie 2011 Prin Sentința comercială nr. 620/14 martie 2011, pronunțată în dosarul nr. 2725/96/2010...

Citeste mai mult...

Inchiderea procedurii insolventei, atributul exclusiv al judecatorului sindic

În condiţiile în care nu mai exista creanţe de urmărit în procedură, fiind stinse prin plată toate creanţele, inclusiv onorariul lichidatorului judiciar, scopul procedurii fiind atins, este dovada unui fomalism excesiv respingerea cererii de închidere a procedurii insolvenţei doar pentru faptul că nu s-a întocmit un raport cu privire la starea patrimonială a debitoarei. Secţia a...

Citeste mai mult...

Deschiderea procedurii insolvenţiei la cererea creditorilor

Verificarea admisibilităţii cererii sub aspectul caracterului creanţei invocate - certă, lichidă şi exigibilă, precum şi sub aspectul constatării stării de a debitoarei. Răsturnarea prezumţiei de insolvenţă presupune dovada certă că debitoarea are fonduri băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide, exigibile. Efectuarea unor plăţi curente sau promisiuni de eliberare a unor cecuri nu constituie o...

Citeste mai mult...

Atribuţiile de verificare a legalitaţii şi temeiniciei unei decizii date de D.G.F.P. în soluţionarea contestaţiei împotriva unui titlu de creanţe fiscale

Invocarea textului deciziei de impunere şi redarea unor texte din O.G. nr. 92/2003, cu menţiunea că nu s-a comunicat expertiza tehnică - contabilă la care a făcut referire contestatorea, considerată a fi necesară la soluţionarea obiectivă a contestaţiei, nu justifică respingerea „ca neîntemeiată” şi echivalează cu o lipsă de analiză a fondului contestaţiei. Instanţa de ...

Citeste mai mult...

Refuz nejustificat al autorităţii contractante de a încheia contractul de achiziţie publică conform ofertei stabilite câştigătoare prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Plângere prealabilă

Convocarea pârâtei la negocieri sub forma concilierii, reglementată de art. 7201 C.proc.civ., este lipsită de relevanţă, fiind esenţialmente formală, în condiţiile în care din înscrisurile aflate la dosar rezultă refuzul explicit al pârâtei de a încheia contractul de achiziţie publică în forma rezultată din derularea primei proceduri de atribuire. Este lipsită de efectivitate concilierea directă în...

Citeste mai mult...

Procedură de achiziţie publică. Comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire a contractului de lucrări

Afirmaţia petentei legată de caracterul excesiv al măsurii de excludere a unui operator economic pentru simplul motiv că certificatul fiscal este expirat nu poate fi acceptată, în raport de dispoziţiile art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006, care stabilesc obligativitatea ofertanţilor de a elabora şi întocmi oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire, iar...

Citeste mai mult...