Prin acţiunea civilă reclamantul Consiliul Local, prin direcţia de specialitate, proprietar al unor locuinţe închiriate, a solicitat evacuarea din spaţiul închiriat pârâtei B.D., a pârâţilor C.A. şi C.D. Instanţele de fond şi de apel au admis acţiunea reclamantului şi au dispus evacuarea pârâţilor C.A şi C.D. din spaţiul de locuit închiriat pârâtei B.D.,...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Calitate procesuală activă. Construcţie edificată pe un teren aparţinând domeniului public. Ordonanţă preşedinţială
Prin decizia civilă nr. 605/R/10 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Mureş, s-a admis recursul declarat de pârâta P.O.C. împotriva sentinţei civile nr. 4043/22 august 2003, pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş, s-a modificat în tot hotărârea atacată şi, în consecinţă, s-a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţii A. A. ş.a., în contradictoriu...
Citeste mai mult...Rolul activ al instanţei. Omisiunea administrării tuturor probelor necesare aflării adevărului. Nesoluţionarea fondului
Prin sentinţa civilă nr. 5244/2003 a Judecătoriei Cluj Napoca, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia de împotriva pârâtului S.T., care a fost obligat la plata sumei de 29.137.141 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de întreţinere pe perioada mai 2001-decembrie 2002. Prin decizia civilă nr. 508/R/2003, tribunalul a admis recursul declarat...
Citeste mai mult...Calitatea procesuală activă a Parchetului în acţiuni în anularea înscrisului falsificat – art. 45 coroborat cu art. 184 Cod procedură civilă
In cauzele în care procurorul adoptă soluţii de netrimitere în judecată şi constată că un act juridic civil a fost falsificat, acesta poate să solicite instanţei civile constatarea nulităţii respectivului act. în acest sens, trebuie avute în vedere prevederile art. 184 Cod procedură civilă, precum şi teoria nulităţii unui act juridic ce poate fi invocată de...
Citeste mai mult...