Cauta in aceasta categorie:

Contencios fiscal. Nulitatea actului administrativ fiscal. Nemenţionarea exactă a numelui, prenumelui, CNP-ului, domiciliului fiscal

Neimpunerea fiecărei persoane pentru partea de teren aflată în proprietatea sa, sau, a impunerii în cote părţi egale dacă a considerat că nu se pot stabili părţile individuale Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 3455 din 3 mai 2012 Prin sentinţa civilă nr.6558 din 19.12.2011 pronunţată a Tribunalului Cluj s-a admis în...

Citeste mai mult...

Contencios fiscal. Obligaţia de a întocmi şi prezenta dosarul preţurilor de transfer. Persoane juridice afiliate. Chemarea în judecată a funcţionarilor publici care au întocmit actul fiscal atacat Preţuri, stabiliri deFinanţe. Financiar. Implicaţii ale Mi

Prin sentinţa civilă nr.960 din 3.12.2008 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive, invocată de pârâta DIRECŢIA GENERALA A FINANŢELOR PUBLICE BISTRITA NASAUD, şi în consecinţă, s-a respins ca atare acţiunea introductivă de instanţă faţă de pârâtă. S-a respins ca fiind neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta S.C. A.I....

Citeste mai mult...

Contencios fiscal. Raport de inspecţie fiscală. Act prin care nu se stabilesc, modifică sau sting drepturi şi obligaţii fiscale, rolul său fiind de a sta la baza emiterii deciziei de impunere.

Inspectori neavând legitimaţii actualizate. Nulitate relativă. Lipsa vătămării. Respingerea contestaţiei Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 3445 din 3 mai 2012 Prin sentinţa civilă nr.4662/28.10.2011 a Tribunalului Cluj s-a respins acţiunea formulată de reclamanta P.G. în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj având ca obiect anularea deciziei 82/28.05.2010. Tribunalul a reţinut...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Neînscrierea în carnetul de muncă a sporului de vechime. Dovada acestuia cu adeverinţa eliberată de angajator

Prin sentinţa nr. 168/C/2002, Tribunalul Argeş a admis în parte acţiunea reclamantei, a anulat decizia contestată şi a obligat-o pe intimată să emită o nouă decizie de pensionare, cu luarea în calcul a sporului de vechime în muncă, aşa cum rezultă din adeverinţa nr. 99/2002. în esenţă, tribunalul a reţinut că, faţă de prevederile art. 78,...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Jurisdicţia asigurărilor sociale. Instanţa competentă. Casare cu trimitere spre rejudecare

Prin sentinţa nr. 933 din 22.11.2001, Tribunalul Suceava - Secţia comercială şi de administrativ a admis acţiunea reclamantei Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi H.V., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Suceava, şi a obligat pârâta să-1 înregistreze pe reclamant ca asigurat începând cu data de 10...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ şi fiscal. Drepturi băneşti – prime de vacanţă. Salarizare

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, Instanţa, având în vedere că reclamanta, în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 din Codul de Procedură Civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată. INSTANŢA Deliberând asupra cauzei civile de faţă; Prin acţiunea formulată...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Instanţa competentă potrivit art. 6 din Legea nr. 29/1990. Competenţă alternativă

Prin decizia nr. 2563 din 17.09,2002, Curtea Supremă de Justiţie - Secţia de administrativ a admis recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1607 din 27.11.2001 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ, pe care a casat-o, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii. In motivarea soluţiei s-au reţinut următoarele. Prin acţiunea...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Instanţa competentă. Anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate intabulat

Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA Alba Iulia, în contradictoriu cu SC I.M. SRL Aiud, SC C. SA Bucureşti şi Ministerul Industriei şi Resurselor. în motivarea soluţiei, instanţa a reţinut următoarele. Prin acţiunea formulată, reclamanta SC R. SA Alba Iulia i-a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Resurselor şi...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Funcţionar public. Eliberarea din funcţie. Condiţii

Prin sentinţa nr. 1508/2001, Tribunalul Vâlcea a admis contestaţia, a dispus anularea dispoziţiei nr. 104/2001 şi reintegrarea pe postul deţinut anterior, cu plata drepturilor băneşti cuvenite. Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că intimata nu s-a conformat dispoziţiilor art. 92 din Legea nr. 188/1999, în sensul că nu a înştiinţat A.N.F.P. despre măsura luată, iar,...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Emiterea unei noi decizii de pensionare. Considerarea vechimii în muncă la grupele I şi II, în raport de Decizia nr. 87/1999 a Curţii Constituţionale

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, reclamantul C.N. a solicitat emiterea unei noi decizii de pensionare în care să fie luată în considerare vechimea sa în muncă la grupele I şi II, conform adeverinţelor emise de unitatea în care a funcţionat. în cererea introductivă, reclamantul a făcut referire la dispoziţiile deciziei nr. 87...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Contract de asociere în participaţiune. Contract de închiriere. Cererea privind rambursarea TVA. Procedura prevăzută de O.U.G. nr. 13/2001. Citarea organului constatator

Prin sentinţa civilă nr. 709 din 27.09.2002 pronunţată de Tribunalul Buzău a fost respinsă contestaţia formulată de reclamanta societate comercială împotriva deciziei din 5 iunie 2001 emisă de pârâta D.G.F.P. Buzău. în motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut că organele de control ale Administraţiei Financiare Buzău nu au aprobat cererea formulată de reclamantă, de rambursare...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Contestarea dispoziţiei de imputare. Funcţionar public. Instanţa competentă

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, contestatoarea A.D. a chemat în judecată Direcţia Muncii şi Solidarităţii Sociale, solicitând anularea dispoziţiei de imputare din 11 iulie 2001, prin care i-a fost reţinută suma de 1.525.370 lei. în motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în perioada ianuarie - februarie 2001 i-au fost acordate stimulente pentru participarea la acţiunile...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Competenţa unui organ cu activitate jurisdicţională. Respingerea cererii ca inadmisibilă. Nelegalitate

Prin contestaţia înregistrată la Judecătoria Ploieşti, contestatoarea societate comercială a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, anularea notei de constatare încheiată la data de 2.03.2000 de intimată. Pe baza probei cu înscrisuri administrată în cauză, Judecătoria Ploieşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 8977 din 27.07.2001, prin care a admis excepţia de...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Competenţă materială. Anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

Prin acţiunea înregistrată la 11 aprilie 1999, V.E., R.A. şi M.E. au solicitat, în contradictoriu cu consiliul judeţean, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului din 29 august 1994, eliberat de consiliul judeţean şi a planului de dezmembrare anexă, acte prin care s-a constituit dreptul de proprietate al pârâtei SC P. SA...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Cerere pentru eliberarea unei adeverinţe care să ateste aspecte legate de activitatea prestată de petent în calitate de salariat al unei societăţi desfiinţate.

Calitatea procesuală pasivă a persoanei juridice care deţine arhiva, indiferent de condiţiile preluării sau de conformitatea cu reglementările în vigoare a faptului deţinerii acesteia. Obligare la eliberarea informaţiilor. Respectarea exigenţelor legate de protecţia datelor personale Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 990 din 19 aprilie 2010 Prin sentinţa civilă...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Natură juridică. Efectuarea formalităţilor de publicitate imobiliară. Conflict negativ de competenţă

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, L.O. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi SC A.O. SA, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de autoritatea administraţiei publice în favoarea societăţii comerciale pârâte. Prin sentinţa civilă nr. 6035 din 18.05.2001, instanţa sesizată a constatat că actul atacat...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Imobil naţionalizat. Nerealizarea formalităţilor de publicitate imobiliară. Obiectul probaţiunii

Prin sentinţa nr. 610/CA/2002 - P din 9.12.2002, Curtea de Apel Oradea a respins acţiunea formulată de reclamanţii I.H., P.S. şi M.C. împotriva pârâţilor Ministerul Industriei şi Resurselor şi SC „M.M." SA. în motivarea soluţiei s-au reţinut următoarele. Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Oradea la 5.04.2002, reclamanţii au chemat în judecată pe pârâta SC „M.M." SA, pentru...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Cerere de strămutare a judecării recursului. Soluţionarea căii de atac declarate, înainte de soluţionarea cererii de strămutare. Calitate procesuală activă

Prin sentinţa nr. 607 din 1.06.2001, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercială şi de administrativ a admis în parte acţiunea modificată formulată de consiliul judeţean împotriva consiliului local şi a SC C.M.S.N.C. şi, în consecinţă, a anulat hotărârea emisă de consiliul local. A respins capetele de cerere privind anularea contractului de colaborare încheiat între pârâţi...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Autoritate administrativă. Refuzul nejustificat al pârâtei, societate comercială, de a emite decizia, conform Legii nr. 10/2001

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta societate comercială pentru nerespectarea Legii nr. 10/2001. In motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, în fapt, s-a adresat pârâtei prin notificarea din data de 16.02.2001 înregistrată la judecătoresc sub nr. 913/2001 şi a solicitat restituirea în natură a imobilului situat...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Anularea unui act administrativ de autoritate emis de primar. Calitate procesuală. Lucrări de construcţii care afectează grav cablurile telefonice speciale, de importanţă naţională

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov, reclamanta Direcţia de Telecomunicaţii a solicitat anularea autorizaţiei de construire eliberată de unitatea administrativ-teritorială, prin primar, în favoarea lui I.V. Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 184/C/23.01.2002, a respins acţiunea ca rămasă fără obiect, reţinând că autorizaţia de construire a cărei anulare se solicită a expirat la 4.09.2001. împotriva sentinţei a...

Citeste mai mult...