Cauta in aceasta categorie:

SANCŢIUNE DISCIPLINARĂ. APRECIEREA EXISTENŢEI ABATERII DISCIPLINARE, RAPORTAT LA PREVEDERILE CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCĂ Contracte de muncă

Reclamanta a solicitat, în principal, înlăturarea sancţiunii disciplinare aplicată iar, în subsidiar, înlocuirea acestei sancţiuni cu cea a avertismentului. În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că este angajată la pârâtă pe funcţia de şef centru relaţii cu clienţii, iar prin decizia contestată a fost sancţionată disciplinar pe motiv că nu şi-ar fi îndeplinit două dintre atribuţiile...

Citeste mai mult...

1.DECIZIE DE CONCEDIERE PENTRU MOTIVE DISCIPLINARE. NELEGALITATEA ŞI NETEMEINICIA SENTINŢEI PRIN CARE SANCŢIUNEA DESFACERII CONTRACTULUI DE MUNCĂ A FOST ÎNLOCUITĂ CU O ALTĂ SANCŢIUNE DISCIPLINARĂ MAI UŞOARĂ RAPORTAT LA GRAVITATEA DEOSEBITĂ A ABATERII DISC

A mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că decizia nr. 120 din 24.08.2005 este lovită de nulitate absolută, întrucât nu a respectat întocmai procedura cercetării prealabile, nu a făcut trimiteri la nici o prevedere legală din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de...

Citeste mai mult...

Concedierea salariatului pentru motive disciplinare conform art. 61 lit. a din codul muncii. Înlocuirea sancţiunii disciplinare a concedierii cu o altă sancţiune disciplinară mai uşoară. Efecte asupra cuantumului despăgubirilor acordate salariatului Contr

S-a apreciat că sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă al reclamantului, raportat la prevederile art. 266 din Codul muncii, este prea severă, dispunându-se anularea acestei sancţiuni şi înlocuirea ei cu o sancţiune disciplinară mai uşoară. Pe cale de consecinţă, s-a dispus reintegrarea reclamantului în postul deţinut anterior şi a fost obligată unitatea pârâtă să plătească...

Citeste mai mult...

Litigiu de muncă. Aplicarea sancţiunii disciplinare. Termene Raporturi de muncă

Textul citat reglementează două termene diferite în interiorul cărora angajatorul va putea aplica sancţiuni disciplinare – unul de 30 de zile calendaristice şi altul de 6 luni. Primul termen curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică abilitat să aplice sancţiuni disciplinare a luat cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare şi nu de la data...

Citeste mai mult...

Nelegalitatea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă pentru absenţe nemotivate în cazul în care instanţa a dispus irevocabil anularea unei decizii anterioare de concediere bazată pe dispoziţiile art. 65 C.muncii, iar angajatorul nu a e

Decizia nr. 506 din 11 septembrie 2007 Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.6680/89/25.10.2006, contestatorul A.C. a solicitat în contradictoriu cu intimata S.C. „P.” S.A. - Huşi, anularea deciziei nr.89/18.09.2006 de desfacere a contractului de muncă şi, în consecinţă, obligarea intimatei la reintegrarea pe postul deţinut anterior, la plata unei despăgubiri egale cu salariile...

Citeste mai mult...

Avertisment scris. Obligativitatea cercetării disciplinare prealabile. Conţinutul deciziei de sancţionare disciplinară. Raporturi de muncă

Avertisment scris. Obligativitatea cercetării disciplinare prealabile. Conţinutul deciziei de sancţionare disciplinară. Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2005 – 2006, art. 75 alin. (4) Codul muncii, art. 238, art. 241, art. 267, art. 268 Legea nr.130/1996, art. 8,i art. 11 Prin art. 75 alin. (4) din Contractul colectiv de muncă unic la...

Citeste mai mult...

Caracterul legal al stabilirii şi aplicării sancţiunii disciplinare

Tribunalul MEHEDINŢI Hotărâre nr. 4005 din data de 05.06.2013 Acte ale autorităților publice Tribunalul Mehedinți - sentință din 05.06.2013. Caracterul legal al stabilirii și aplicării sancțiunii disciplinare Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 08.03.2013 și înregistrată sub nr. 4103/101/2013 reclamantul ST în contradictoriu cu pârâtul prefectul județului a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care...

Citeste mai mult...

TERMENELE DE APLICARE A SANCŢIUNILOR DISCIPLINARE Desfacerea contractului de muncă

-Art. 268 alin.1 Codul Muncii Codul Muncii reglementează două termene diferite în interiorul cărora angajatorul poate să sancţioneze salariaţii pentru săvârşirea unor abateri disciplinare, termene care curg diferit. ( Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale - Decizia civilă nr. 604 din data de 25 martie 2010 ) Prin decizia civilă nr. 604 din...

Citeste mai mult...

Concedierea reclamantului fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Consecinţe. Anularea deciziei de concediere astfel emisă. Reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior în ipoteza existenţei demisiei acestuia, anterioare emiterii deci

Prin decizia nr. 404/2005, intimata a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului P.F. începând cu data de 01.08.2005, în temeiul dispoziţiilor art. 61 lit. a din Codul muncii, pentru nerespectarea atribuţiilor de serviciu şi abateri disciplinare grave, fără a descrie însă faptele pentru care s-a aplicat această sancţiune disciplinară. Intimata, căreia îi revine sarcina probei...

Citeste mai mult...

Raporturi de muncă.Neefectuare corespunzătoare a cercetării disciplinare.Sancţiune. Raporturi de muncă

În motivarea contestaţiei s-a arătat că decizia a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 268 al. 1 din Legea 53/2003, după 60 de zile calendaristice de la data comitetului director al DS Bacău în şedinţa din 07.03.2008 (hotărârea nr. 8/2008 înregistrată sub nr. 2470/07.03.2008) dată la care a fost prezentat raportul sinteză nr. 2469/07.03.2008. S-a arătat,...

Citeste mai mult...

Plenitudinea de competenţă a instanţei de judecată în înlocuirea sancţiunilor disciplinare. Abuzuri

sancţiunilor disciplinare. Art. 266 din Codul muncii Potrivit dispoziţiilor art. 266 din Codul muncii, angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, având în vedere următoarele: împrejurările în care fapta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului şi eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de...

Citeste mai mult...

Conflict de muncă. Aplicarea sancţiunii disciplinare. Termenul pentru emiterea deciziei de sancţionare. Raporturi de muncă

Potrivit art. 268 alin. 1 din Codul muncii angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă , în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Secţia civilă - decizia nr.1150/20 decembrie 2004 Prin sentinţa...

Citeste mai mult...

Nulitate decizie de concediere pentru abateri disciplinare. Nerespectarea dispoziţiilor art. 268 alin.2 lit.a şi b din Codul muncii Desfacerea contractului de muncă

În motivarea contestaţiei, s-a arătat că intimata nu a respectat disp.art. 267 din Codul muncii privind cercetarea prealabilă. Prin sentinţa civilă nr. 289/1.06.2005 s-a respins ca nefondată contestaţia cu motivarea că, deşi convocată contestatoarea la sediul intimatei cu adresa nr. 18 din 26.01.2005 nu s-a prezentat. Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea a formulat recurs cu motivarea că s-a...

Citeste mai mult...

Inlocuirea sanctiunii concedierii disciplinare cu reducerea salariului. Consecinte asupra acordarii despagubirilor urmare a neintegrarii in postul detinut anterior Contracte de muncă

Prin sentinta civila nr. 666 din 28 martie 2005, tribunalul Botosani a admis in parte actiunea reclamantului A.I.B. in contradictoriu cu paratul I.J.P.F. Botosani, a anulat dispozitia nr. S.248707 din 22.01.2004 si a dispus inlocuirea masurii prevazuta de art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii cu cea prevazuta de art. 264 alin. 1...

Citeste mai mult...

INLOCUIREA SANCTIUNII DISCIPLINARE A DESFACERII CONTRACTULUI DE MUNCA CU O ALTA SANCTIUNE DISCIPLINARA MAI USOARA. IMPLICATII SUB ASPECTUL CUANTUMULUI DESPAGUBIRILOR ACORDATE SALARIATULUI REINTEGRAT IN MUNCA Contracte de muncă

Prin sentinta nr. 666 din 28.03.2005 a Tribunalului Botosani – Sectia civila, s-a admis in parte actiunea reclamantului A.I.B. in contradictoriu cu paratul I.P.F. Botosani, s-a anulat dispozitia nr. S 248707 din 22.11.2004 si s-a dispus inlocuirea masurii desfacerii disciplinare a contractului de munca prev. de art. 264 alin. 1 lit. f din Codul...

Citeste mai mult...

Termenul de aplicare a sancţiunii disciplinare prevăzut de dispoziţiile art.268 al.1 din Codul muncii Raporturi de muncă

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 323 din 7 aprilie 2009 Prin decizia nr.323/07.04.2009, pronunţată în dosarul nr.5239/99/2008, Curtea a reţinut că în mod greşit prima instanţă a constatat că decizia de concediere contestată în cauză, ar fi fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art.268 al.1 din Codul muncii, care prevăd că angajatorul dispune aplicarea sancţiunii...

Citeste mai mult...

Aplicarea sancţiunii disciplinare. Momentul de la care se calculează termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 Codul muncii Raporturi de muncă

Potrivit art. 268 (1) Codul muncii: angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă , în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare , dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei, fiind fără relevanţă în privinţa curgerii termenului...

Citeste mai mult...

Termenul pentru radierea sancţiunii disciplinare prevăzut de art. 248 alin. 3 Codul Muncii neîmplinit până la data concedierii. Criterii de stabilire a ordinii de priorităţi la concedierea colectivă aplicate corect. Contracte de muncă

În motivarea contestatiei, a aratat ca, în fapt, la data de 08.06.2011 i s-a comunicat decizia de concediere nr. 2D/345/06.06.2011, prin care s-a dispus încetarea contractului sau individual de munca din initiativa angajatorului, pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective, conform art. 65 alin. 1 din Legea nr....

Citeste mai mult...

înlocuirea sancţiunii disciplinare aplicată de angajator salariatului său Raporturi de muncă

Decizia civilă nr.1346/12.06.2012 a Curţii de Apel Galaţi Reclamantul AB a chemat în judecată pe pârâta CD pentru a se dispune anularea dispoziţiei nr. cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale care i se cuvin cu începere de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă, cu plata...

Citeste mai mult...

Sancţiuni disciplinare aplicate funcţionarului public. Condiţii

Actul administrativ de sancţionare al funcţionarului public trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină, motivele pentru care au fost înlaturate apărările formulate de în timpul cercetării disciplinare prealabile, temeiul legal în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplica, termenul în care...

Citeste mai mult...