Prin sentinţa civilă nr. 3765 din 08.11.2010 a Tribunalului Cluj 0, a fost admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta R.R. împotriva pârâtelor Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj şi Casa Judeteana de Pensii Cluj şi în consecinţă: A fost obligat pârâtul Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj, să recalculeze drepturile cuvenite reclamantei cu includerea...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Achiziţie publică. Licitaţie. Anularea procedurii pentru necomunicarea clarificărilor. Cerere de despăgubiri. Competenţă. Atribuirea contractului
Nerespectarea de către autoritatea contractantă a obligaţiei de a comunica participanţilor la licitaţie solicitările de clarificări şi răspunsul la acestea, nu o îndreptăţesc pe aceasta să anuleze procedura, ci numai să intre în legalitate şi să prelungească termenele, în măsura în care aceasta este necesară, continuând însă procesul de achiziţie. Cererea de acordare a despăgubirilor este...
Citeste mai mult...RECURS COMERCIAL. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI. VALOAREA PRAG PREVĂZUTĂ DE ART.3 PCT.12 DIN LEGEA NR.85/2006, REPREZINTĂ CUANTUMUL MINIM AL CREANŢEI, PENTRU A PUTEA FI INTRODUSĂ CEREREA CREDITORULUI. MĂRIREA VALORII PRAG ÎNTRE DATA INTRODUCERII CERE
Materie : RECURS COMERCIAL. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI. VALOAREA PRAG PREVĂZUTĂ DE ART.3 PCT.12 DIN LEGEA NR.85/2006, REPREZINTĂ CUANTUMUL MINIM AL CREANŢEI, PENTRU A PUTEA FI INTRODUSĂ CEREREA CREDITORULUI. MĂRIREA VALORII PRAG ÎNTRE DATA INTRODUCERII CERERII ŞI DATA PRONUNŢĂRII JUDECĂTORULUI SINDIC ASUPRA CERERII INTRODUCTIVE NU POATE ATRAGE RESPINGEREA CERERII PENTRU NEATINGEREA VALORII PRAG, CÂTĂ VREME LA...
Citeste mai mult...DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI LA CEREREA DEBITORULUI. INADMISIBILITATEA CERERII DE INTERVENŢIE ÎN INTERES PROPRIU IN CADRUL SOLUTIONARII ACESTEI CERERI. Societăţi comerciale
DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI LA CEREREA DEBITORULUI. INADMISIBILITATEA CERERII DE INTERVENŢIE ÎN INTERES PROPRIU IN CADRUL SOLUTIONARII ACESTEI CERERI. Art. 32 din instituie o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, care în prima fază, până la pronunţarea încheierii de deschidere a procedurii este necontencioasă, dar care poate dobândi caracter prin formularea opoziţiei de către...
Citeste mai mult...Neefectuarea procedurii prealabile. Acţiune pentru anularea unui contract administrativ. Consecinţe
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de...
Citeste mai mult...Contestaţie împotriva actului fiscal. Caracterul administrativ al procedurii prealabile. Pronunţarea instanţei asupra contestaţiei în cazul în care plângerea a fost soluţionată pe excepţie
Dispoziţiile art. 175-188 C. proc. fisc. reglementează procedura recursului administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege. Aşadar,în condiţiile în care procedura prealabilă a fost parcursă de reclamantă, iar pârâta...
Citeste mai mult...Deschiderea procedurii de insolvenţă Faliment
- art.31 din Legea nr.85/2006 privind procedura inolvenţei - art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei Art. 31 din Legea 85/2006 - 1 Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza, cuantumul şi temeiul creanţei; Art. 3 pct. 6...
Citeste mai mult...Deschiderea procedurii insolvenţei la cererea debitorului. Calea de atac ce poate fi formulată de creditori împotriva încheierii de deschidere a procedurii. Inadmisibilitatea recursului. Faliment
- art. 32 alin. 2 şi art. 8 alin. 1 raportat la art. 11 alin. 1 lit. b) din privind procedura insolvenţei. Împotriva încheierii de deschidere a procedurii la cererea debitorului, se poate formula opoziţie de către creditori, opoziţie ce se soluţionează de judecătorul sindic prin sentinţă.Numai împotriva sentinţei pronunţată de judecătorul-sindic în soluţionarea opoziţiei,...
Citeste mai mult...Deschiderea procedurii insolvenţei la cererea creditorului. Situaţie tranzitorie. Valoarea-prag a creanţei prevăzută de dispoziţiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Faliment
Potrivit art. 149 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispoziţiile acestei legi se completează, în măsura compatibilităţii , şi cu codul de procedură civilă, care prin art. 725 arată că dispoziţiile noi de procedură se aplică din momentul intrării lor în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche. Modificarea valorii prag pentru...
Citeste mai mult...Contencios administrativ. Suspendarea actului administrativ pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale. Inadmisibilitate
Instituţia suspendării actului administrativ are o reglementare derogatorie specială cuprinsă într-o lege derogatorie de la dreptul comun. Curtea a reţinut că instituţiei suspendării nu-i pot fi aplicate dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, aceste din urmă dispoziţii sunt la rândul lor derogatorii, aşa încât dispoziţiile speciale nu se pot completa...
Citeste mai mult...Admisibilitatea cererii debitorului de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, cu intenţia de reorganizare, în condiţiile în care anterior a formulat contestaţie faţă de cererea creditorului de deschidere a procedurii, cele două cereri fiind conex
Potrivit art. 31 alin. 4 din Legea nr.85/2006, dacă există o cerere de deschidere a procedurii formulată de debitor şi una sau mai multe cereri formulate de creditori, nesoluţionate încă, toate cererile de deschidere a procedurii se conexează la cererea formulată de debitor, iar potrivit art.27 alin.5, cererea debitorului se va judeca de urgenţă,...
Citeste mai mult...RECURS COMERCIAL. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI, TIMBRAJ. -art.20 din Legea 146/1997; -art.85, 312 Cod procedură civilă; -Legea 85/2006. Taxă de timbru
-art.20 din Legea 146/1997; -art.85, 312 Cod procedură civilă; -Legea 85/2006. Pentru soluţionarea cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de creditori, legiuitorul nu a prevăzut expres necesitatea citării părţilor, însă în cazul în care anterior analizării cererii prin prisma condiţiilor impuse pentru admisibilitatea ei de legea specială, intervin chestiuni prealabile ce impun invocarea unor excepţii de procedură...
Citeste mai mult...Plata efectuată după deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei. Faliment
- rep, art. 46, art. 11 ; - art. 720/1 Cod procedură civilă Art. 46 din Legea 85/2006 rep., sancţionează cu nulitatea toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor, ulterior deschiderii procedurii, indiferent de data notificări creditorilor şi de pretinsa lor bună credinţă la încasarea unor sume, fără nici o excepţie, dându-se prioritate caracterului concursual...
Citeste mai mult...Creanţe anterioare deschiderii procedurii. Majorarea creanţei iniţiale. Faliment
- art. 76 alin.1 din Creanţele anterioare deschiderii procedurii nu se pot înscrie în tabelul creditorilor ulterior termenului limită pentru înregistrarea creanţelor. Creanţa care reprezintă o majorare a creanţei iniţiale, înscrisă în termen în tabelul creanţelor, este anterioară deschiderii procedurii, fiind fără relevanţă faptul că a fost stabilită urmare inspecţiei fiscale efectuate ulterior. Decizia nr.106 din data...
Citeste mai mult...Procedura insolvenţei. Închiderea procedurii. Faliment
- art. 134 din Legea 185/2006 privind procedura insolvenţei Art. 134 din Legea 185/2006 privind procedura insolvenţei prevede o situaţie mai puţin întâlnită în practică, aceea a inexistenţei vreunei cereri de admitere a creanţei. În situaţia în care în urma cererii debitorului, de deschidere a procedurii insolvenţei, dacă la expirarea termenului pentru înregistrarea cererilor de admitere...
Citeste mai mult...Contract de vânzare cumpărare încheiat ulterior deschiderii procedurii insolvenţei. Aplicarea eronată a principiului validităţii aparenţei în drept Faliment
-art. 46 alin.1 din Legea nr. 85 din 2006 Dispoziţiile articolului 46 alin.1 din Legea nr. 85 din 2006 privind procedura insolvenţei nu disting după cum actele ce intră în sfera sa de reglementare au fost încheiate după pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei sau în intervalul de timp dintre pronunţare şi publicarea hotărârii în...
Citeste mai mult...Respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei urmare admiterii recursului. Cheltuieli de procedură. Faliment
- art. 4, art.33 din Legea procedurii insolvenţei nr. 85/2006 Potrivit dispoziţiilor art.33 din Legea nr. 85/2006, dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul nu este în stare de , respinge cererea creditorilor, care va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei. Decizia nr. 1882 din 12 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel...
Citeste mai mult...RECURS COMERCIAL. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI. -art.27, 143 din Legea 85/2006; -art.312 Cod procedură civilă. Societăţi comerciale
Materie : RECURS COMERCIAL. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI. -art.27, 143 din Legea 85/2006; -art.312 Cod procedură civilă. Pentru introducerea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei de către debitor nu este necesară existenţa prealabilă a unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor/acţionarilor câtă vreme legiuitorul prevede doar ca ea să fie semnată de administratorul sau reprezentantul legal al debitorului. Prin...
Citeste mai mult...Deschiderea procedurii insolvenţei la cererea creditorilor. Creanţă constată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Autoritate de lucru judecat. Consecinţe Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Legea nr. 85/2006 – art. 31 raportat la art. 3 pct. 1, 6 şi 12 Codul civil – art. 1200 pct. 4, art. 1201 şi art. 1202 Codul de procedură civilă – art. 166 Potrivit Legii insolvenţei creditorul nu poate declanşa procedura decât pentru creanţe certe, lichide şi exigibile. Caracterul cert al creanţei vizează atât existenţa acesteia,...
Citeste mai mult...Contestaţie decizie de impunere. Lipsa procedurii prealabile Acte ale autorităţilor publice
Contestaţie decizie de impunere. Lipsa procedurii prealabile Parcurgerea procedurii prealabile este obligatorie în situaţia în care se contestă în instanţă decizia de impunere emisă de Administraţia Finanţelor Publice Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 19.12.2011 contestatorul B.V, în contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice D.T.S, a solicitat anularea deciziilor de...
Citeste mai mult...