Prin Decizia nr. 401/27C7/7297 din 28.01.2011, pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (C.N.S.C.) s-a respins ca nefondat capătul de cerere din contestaţia formulată de Asocierea S.C. „E”. S.R.L – S.C. „S”.S.R.L., în contradictoriu cu Judeţul Neamţ (Consiliul Judeţean Neamţ), prin care s-a solicitat admiterea contestaţiei şi anularea deciziei contractante comunicată prin adresa...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Excepţie de ordine publică. Necompetenţă materială. Respingerea cererii ca inadmisibilă. Nelegalitate
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Ploieşti, reclamanta societate comercială a chemat în judecată pe pârâtul P.C., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata contravalorii pagubelor produse de acesta autotractorului, pagube evaluate la aproximativ 10.000.000 lei, cu obligarea sa la plata sumei aferente lipsei de folosinţă a autovehiculului...
Citeste mai mult...Cerere de schimbare a încadrării juridice. Respingerea cererii înainte de soluţionarea cauzei în fond. Antepronunţare.
Cerere de schimbare a încadrării juridice. Respingerea cererii înainte de soluţionarea cauzei în fond. Antepronunţare. Curtea de Apel Timişoara a admis apelul inculpatului K.R.W. împotriva sentinţei Tribunalului Timiş nr. 673/26 octombrie 2005, pe care a desfiinţat-o, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. În cauză, cu ocazia judecării fondului, s-a formulat o cerere de schimbare a încadrării...
Citeste mai mult...Cerere de revocare a masurii arestarii preventive. Respingerea recursului. Nu se impune revocarea masurii preventive luate cu respectarea normelor si garantiilor procesual-penale si daca temeiurile arestarii preventive subzista si in prezent. Revocare
R O M A N I A TRIBUNALUL PENTRU MINORI SI FAMILIE BRASOV DECIZIA PENALA NR.16/R Sedinta publica din data de 01 martie 2010 Cu participarea procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov. Pe rol fiind solutionarea recursului formulat de inculpatul K.R. impotriva Incheierii de sedinta publica din data de 02.2010 pronuntata...
Citeste mai mult...Renunţarea la drept. Respingerea cererii de chemare în judecată.
întrucât reclamanta, prin petiţie depusă la dosar, a învederat că renunţă la însăşi dreptul dedus judecăţii, se va respinge cererea de chemare în judecată. (Secţia comercială, sentinţa nr. 633/20.02.1997) Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 4.702/1996, reclamanta S.C. "S" - S.A. Constanţa a chemat în judecată pârâta S.C. "H.C." - S.R.L. Bucureşti...
Citeste mai mult...Poprire. Insuficienţa lichidităţilor. Respingerea cererii.
Constatând că lichidităţile deţinute de debitoare nu sunt în măsură să îndestuleze creanţa reclamantei, instanţa apreciază că se impune respingerea cererii, la acest moment creditoarea urmând a încerca exercitarea celorlalte modalităţi de a titlului său, prevăzute de Codul de procedură civilă. (Secţia comercială, sentinţa nr. 1.189/26.03.1997). Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr....
Citeste mai mult...Cerere de reabilitare judecatoreasca. Calificarea cererii. Respingerea cererii pentru neindeplinirea conditiilor de formă . Reabilitare (de drept sau judecătorească)
Instanta a retinut ca prin, cererea formulată la data de 07.09.2010, petentul-condamnat R.B.E. a solicitat să se constate reabilitarea sa de drept, pentru condamnarea la pedeapsa de 3 (trei) ani inchisoare ce i-a fost aplicata prin sentinta penala nr.5117/08.11.2001, pronunţată în dosarul cu numărul 11286/1998 al Judecătoriei Iaşi, mentinuta prin decizia penala nr. .824/16.07.2002...
Citeste mai mult...Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Respingerea recursului. Conditii. Cereri
TRIBUNALUL PENTRU MINORI ŞI FAMILIE BRAŞOV DECIZIA PENALĂ NR 21/R Cu participarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov. Pe rol fiind soluţionarea recursului formulat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Braşov în şedinţa publică din .2010 în dosarul nr. 2010 . Dezbaterile în cauza...
Citeste mai mult...Excepţie de neconstituţionalitate. Respingerea ca inadmisibilă de către instanţa judecătorească pe motiv că nu există legătură între norma legală incidentă în cauză şi norma constituţională invocată prin excepţie. Lipsa temeiului legal al soluţiei
Curtea Constituţională este singura instanţă care poate decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii ale acestora în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Nerespectarea cerinţelor de ordin procedural prevăzute de art. 29 alin....
Citeste mai mult...Faliment. Procedură. Achitarea debitului. Respingerea cererii.
întrucât debitorul a achitat creditorului debitul, se va respinge cererea de declanşare a procedurii de reorganizare şi lichidare judiciară, sub motiv că debitorul nu se află în încetare de plăţi. (Secţia comercială, sentinţa nr. 4.131/10.11.1997). Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti, la data de 18.04.1997, creditorul S.C. "D." - S.A. a solicitat declanşarea procedurii de reorganizare...
Citeste mai mult...Cerere de contopire a mai multor pedepse. Respingerea recursului. Instanta chemata sa se pronunte asupra cererii de contopire a pedepselor nu este in masura sa faca un examen al necesitatii si proportionalitatii aplicarii de pedepse accesorii, pe langa pe
R O M A N I A TRIBUNALUL PENTRU MINORI SI FAMILIE BRASOV DECIZIA PENALA NR 71/R Sedinta publica din data de Cu participarea procurorului A din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul pentru Minori si Familei Brasov Pentru azi fiind amanata pronuntarea asupra recursului declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov impotriva sentintei penale nr /27.12.2006...
Citeste mai mult...Pensie militară de serviciu. Respingerea cererii de stabilire a pensiei cu motivarea că stagiul de cotizare realizat în acest sistem este deja valorificat în sistemul public de pensii. Nelegalitate. Dreptul la opţiune al persoanei îndreptăţite
- Legea nr. 164/2001: art. 3, art. 10, art. 11, art. 20 alin. 1 şi 2 , - Legea nr. 19/2000: art. 180 alin. 1, art. 194 Dispoziţiile legale incidente în speţă sunt cuprinse în Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat. Conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 164/2001, dreptul la pensii pentru cadrele militare este...
Citeste mai mult...REORGANIZARE JUDICIARĂ SI FALIMENT. RESPINGEREA PLANULUI DE REORGANIZARE. TRECEREA LA PROCEDURA FALIMENTULUI. RECURS. OBIECT
Cum sentinţa atacată se referă exclusiv la dispunerea trecerii efective a debitoarei la procedura falimentului, ca o consecinţă a neconfirmării planului de reorganizare, recurenta nu mai este în măsură să critice respingerea planului de reorganizare. Prin cererea introductivă înregistrată în data de 23.12.1999 la Tribunalul Teleorman, creditoarea B.C.R. S.A. - Agenţia Turnu-Măgurele a solicitat deschiderea procedurii...
Citeste mai mult...Omaţie de plată. Respingerea cererii de obligare a debitorului la plata penalităţilor de întârziere menţionate pe facturile fiscale Societăţi comerciale
Prin cererea formulata si înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti, S.C. X SRL a solicitat instanţei emiterea unei ordonanţe de somaţie de plată împotriva debitoarei S.C. Y SRL cu privire la suma de 3293,76 lei, reprezentând rest contravaloare facturi fiscale lei şi suma de 2604,58 lei penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi de...
Citeste mai mult...Respingerea ca nefondată a cererii privind emiterea ordonanţei de plată, pentru neîndeplinirea condiţiilor speciale prevăzute de OUG 119/2007. Asigurări auto şi alte asigurări
Prin cererea înregistrată la această instanţă, creditoarea a solicitat instanţei emiterea unei ordonanţe de plată faţă de debitoare, pentru plata sumei de 13.492,02 ron, reprezentând de primă încasată în baza poliţelor de emise în numele societăţii creditoare şi nedecontată, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 1% pe zi, calculate cfm. prevederilor art....
Citeste mai mult...FOND FUNCIAR – ANULARE TITUL DE PROPRIETATE – RESPINGEREA CERERII PE LIPSA CALITĂŢII PROCESUALE ACTIVE Fondul funciar
DOMENIUL ASOCIAT : FOND FUNCIAR FOND FUNCIAR – ANULARE TITUL DE PROPRIETATE - RESPINGEREA CERERII PE LIPSA CALITATII PROCESUALE ACTIVE DOSAR NR. 1361/324/2010 SENTINTA CIVILA NR. 1208 / 12.05.2010 Prin cererea înregistrata la aceasta instanta, sub nr. 1361/324, din data de 19.03.2010, reclamantul P H în contradictoriu cu Comisia locala C si Comisia Judeteana G a solicitat ca prin...
Citeste mai mult...Ofertă alternativă. Respingerea ca inacceptabile, a ofertelor ce nu îndeplinesc cerinţele de calificare a ofertanţilor în procedura de achiziţie publică, întrucât aceste cerinţe sunt nu doar obligatorii, ci şi cumulative
Art.2 alin.2 din OUG nr.34/2006 Art.1 din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul nr.863/2008 de aplicare a HG nr.28/2008 Indiferent de avantajele sau dezavantajele propunerii petentei este de necontestat faptul că ea nu respectă studiul de fezabilitate şi se constituie într-o ofertă alternativă pentru acesta, aşa încât, în condiţiile art.1 din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul nr.863/2008...
Citeste mai mult...Contestaţie la executare. Respingerea cererii de amanare a judecaţii. Respingerea cererii de probe cu o motivare rezumată. Inexistenţa încălcării dreptului la apărare Contestaţie la executare
Cerere de modificare a acţiunii formulată la prima zi de înfăţişare. Trimitere spre rejudecare pentru judecata contestaţiei astfel cum a fost completată şi precizată. Asupra recursului civil de faţă reţine următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 3 iunie 2009 sub nr. 13182/245/2009, contestatoarea T. V. a formulat, în contradictoriu cu intimata...
Citeste mai mult...Noţiunea de act administrativ. Respingerea ca inadmisibile a cererilor formulate în contencios administrativ ce nu au ca obiect un act administrativ, aşa cum este definit de Legea 554/2004
Art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 Art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 Art. 52 alin. (1) din României, revizuită Art. 126 alin. (6) din Constituţia României, revizuită Decizia nr. 137/1994 Contenciosul administrativ este definit de art. 2 alin. (1)...
Citeste mai mult...Arestarea preventivă. Respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului pentru neefectuarea vreunui act de urmărire penală de la luarea măsurii preventive până la sesizarea instanţei
Arestarea preventivă. Respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului pentru neefectuarea vreunui act de urmărire penală de la luarea măsurii preventive până la sesizarea instanţei cu prelungirea măsurii preventive. Prin încheierea din data de 9 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Covasna in dosarul nr 140/2006 a fost admisă propunerea Ministerului Public de prelungire a arestării preventive...
Citeste mai mult...