Cauta in aceasta categorie:

Încuviinţarea executării silite. Antecontract de vânzare-cumpărare. Lipsa unui titlu executoriu. Executarea silită

Pentru a fi pus în antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 747/19.05.2011, împotriva promitentului-vânzător, pentru despăgubirile egale cu dublul preţului plătit, este necesar să se constate că actul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat din culpa promitentului-vânzător. Or, o asemenea constatare se poate face numai pe calea unei acţiuni potrivit dreptului comun. Numai în acest...

Citeste mai mult...

Condamnat politic. Cerere de obligare a Statului român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata daunelor morale, în temeiul Legii nr. 221/2009. Intervenirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010. Respingere Persoane persecutate din motive polit

Prin sentinţa civilă nr. 30 din data de 06.01.2011 pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta N.R., împotriva pârâtului STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales la sediul DIRECŢIEI GENERALE A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ, având ca obiect obligarea acestuia la plata sumei de 90.000 euro, cu titlu...

Citeste mai mult...

Competenţa materială. Acţiune in revendicarea unui teren expropriat

Acţiunea având ca obiect revendicarea unui teren expropriat este de competenţa tribunalului - secţia civilă, în raport de prevederile art. 2. pct. I Cod proc. civ., fiind o cerere în materie de expropiere. (Secţia de administrativ, sentinţa nr. 322/1997) Prin cererea înregistrată la data de 29.01.1997, reclamantul B.M.Z. a chemat în judecată Consiliul Local al sectorului...

Citeste mai mult...

Evacuare. Analizarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului Chirii

Prin sentinţa civilă nr. 4966/2007 din 6 iunie 2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamantul L.M. în contradictoriu cu pârâtul C.M.V. si, in consecinţă, s-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul reclamantului situat în Cluj-Napoca, str.P. nr. 22, ap. 35, jud. Cluj. A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a...

Citeste mai mult...

RECURS COMERCIAL. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI, TIMBRAJ. -art.20 din Legea 146/1997; -art.85, 312 Cod procedură civilă; -Legea 85/2006. Taxă de timbru

-art.20 din Legea 146/1997; -art.85, 312 Cod procedură civilă; -Legea 85/2006. Pentru soluţionarea cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de creditori, legiuitorul nu a prevăzut expres necesitatea citării părţilor, însă în cazul în care anterior analizării cererii prin prisma condiţiilor impuse pentru admisibilitatea ei de legea specială, intervin chestiuni prealabile ce impun invocarea unor excepţii de procedură...

Citeste mai mult...

Competenţa materială. Acţiune în pretenţii

Acţiunea având ca obiect plata unor despăgubiri constând în contravaloarea unor recolte, formulată de o persoană fizică împotriva altei persoane fizice, în condiţiile în care nu sunt întrunite cerinţele art. 1 sau art. 16 din Legea nr. 29/1990, este de competenţa instanţei de drept comun, respectiv judecătoriei, fiind o acţiune în pretenţii. (Secţia de administrativ,...

Citeste mai mult...

Act administrativ-fiscal. Înţeles. Adrese de informare

Actul administrativ reprezintă o manifestare unilaterală a emitentului său, generatoare de efecte juridice, respectiv de drepturi şi obligaţii. Această trăsătură a actului administrativ-fiscal îl deosebeşte de alte manifestări de voinţă (răspunsuri, adrese, puncte de vedere etc.), care nu creează drepturi şi obligaţii, având un caracter orientativ sau informativ pentru destinatar. De esenţa actului administrativ-fiscal...

Citeste mai mult...

Cerere de obligare a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata preţului de piaţă al apartamentului cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995, ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare pentru fraudă la leg

Prin sentinţa civilă nr. 1843/2010 pronunţată în şedinţa publică din 10 februarie 2010 a Judecătoriei Cluj Napoca s-a respins acţiunea civila formulata de reclamanţii C.Z.S. si C.O.L., împotriva paratului , având ca obiect pretenţii formulate in temeiul Legii nr. 1/2009. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele: Prin contractul de vânzare-cumpărare nr....

Citeste mai mult...

CONTRAVENTII Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

TIP : SENTINTA Nr./data : 708/23.03.2010 AUTOR: Jica Antonela Alis Domenii asociate : CONTRAVENTII Prin plângerea înregistrata pe rolul instantei sub nr. (...) petenta A. C. a solicitat instantei in contradictoriu cu intimata A. N. I., anularea procesului-verbal de contraventie nr.(...), prin care acesta a fost sanctionata cu amenda în cuantum de 200 lei pentru savârsirea contraventiei...

Citeste mai mult...

RECURS COMERCIAL. PROCEDURA INSOLVENŢEI. – art.1042, 1043, 1053 Cod civil; – art.3041, 312 Cod procedură civilă. Societăţi comerciale

- art.1042, 1043, 1053 Cod civil; - art.3041, 312 Cod procedură civilă. Procedura insolvenţei se poate deschide dacă creditorul face dovada existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva debitorului; preluarea contractului de credit al debitorului de către garanţii fidejusori şi rescadenţarea debitului produce efecte şi faţă de debitorul principal a cărui nu se poate solicita...

Citeste mai mult...

Acţiune având ca obiect restituire metale preţioase în valoare de peste 100.000 lei. Sentinţă supusă apelului Restituiri

Prin sentinţa civilă nr. 9500 din 20 octombrie 2010, pronunţată de Judecătoria Baia Mare a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanţii S.C. în nume propriu şi în calitate de mandatar al reclamanţilor B.A.I., A.C.A., B.L., P.L., B.N.O., în contradictoriu cu Banca Naţională Română – Sucursala Maramureş, şi în consecinţă a fost obligată pârâta să...

Citeste mai mult...

PRETENTII- CLAUZA PENALA INSERATA IN CONTINUTUL CONTRACTULUI DE IMPRUMUT – NULITATE Despăgubiri, penalităţi

: Anghel Monica Domenii asociate : Despagubiri, penalitati Titlu- PRETENTII- CLAUZA PENALA INSERATA IN CONTINUTUL CONTRACTULUI DE IMPRUMUT - NULITATE Prin actiunea înregistrata pe rolul instantei sub nr(...) reclamantul S. I. a chemat in judecata pe pârâtii M. I. si M. I., solicitând instantei ca prin hotarârea ce va pronunta sa fie obligati pârâtii...

Citeste mai mult...

Competenţa generală. Contravenţie. O.G. nr. 26/1995

Plângerile împotriva procesului verbal pentru o contravenţie privind impozite, taxe sau o contribuţie la fondurile speciale se soluţionează de către organele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat, şi nu de instanţele judecătoreşti, conform art. 13 din O.G. nr. 26/1995. în cazul în care instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii,...

Citeste mai mult...

Cerere vânzare-cumpărare spaţiu locativ cu destinaţie de cabinet medical. Refuz. Competenţa de soluţionare a litigiului

Competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii este determinată de domeniul public sau privat din care face parte imobilul respectiv, de natura proprietăţii unităţii administrativ-teritoriale, parte în speţă. Cum în cauză imobilul cabinet medical făcea parte din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de drept comun, judecătoria...

Citeste mai mult...

Acţiune de divorţ. Reclamant decedat în timpul recursului. Constatarea încetării de drept căsătoriei Situaţii la divorţ

Prin sentinţa civilă nr. 5980/14.05.2008, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul P.M., împotriva pârâtei P.M., pentru divorţ; reclamantul a fost obligat să-i plătească pârâtei suma de 500 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei faptul că părţile s-au căsătorit la data de...

Citeste mai mult...

Acte ale administraţiei publice locale. Dispoziţie de desfiinţare a unei construcţii pe un teren aflat în domeniul public. Competenţa organelor administraţiei publice locale

Consiliul local nu are atribuţii, competenţe în privinţa demolării, desfiinţării de construcţii ci doar cu privire la organizarea aparatului de specialitate la administrarea domeniului public privat prin hotărârea dării în concesionare, închiriere în condiţiile legii a bunurilor aparţinând domeniului public/privat al statului, la aprobarea bugetului. Aceste atribuţii şi competenţe în privinţa demolării sunt date...

Citeste mai mult...

Ordonanţă preşedinţială. Suspendarea executării deciziei de recalculare a pensiei. Respingere Ordonanţă Preşedinţială

Prin sentinţa civilă nr. 3141 din 23 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins cererea de ordonanţa preşedinţială formulată de către reclamantul C.E. în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANA DE PENSII CLUJ, având ca obiect suspendarea executării deciziei de emisă în temeiul Legii nr. 119/2010 şi repunerea în plată a deciziei privind pensia...

Citeste mai mult...

Cerere de suspendare a executării actului administrativ fiscal. Condiţii. Cazul bine justificat

Existenţa cazului bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei. Simplul fapt al formulării plângerii împotriva actului de control şi a contestaţiei împotriva deciziei de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare nu este însă...

Citeste mai mult...

Fond Funciar. Plângere împotriva hotărârii comisiei județene. Obligare emitere titlu proprietate teren. Punere în posesie

Dosar nr. 3462/204/2010 287/26.01.2011 OBIECT :Drept civil -fond funciar In lipsa unui act de proprietate cu privire la terenul pentru care se solicita reconstituirea in baza legii nr247/2005 si a evidentelor de rol agricol ,atâta timp cât în cauză nu s-a cerut audierea ca martori a proprietarilor vecini sau foştilor vecini ai terenului...

Citeste mai mult...

Iesire din indiviziune si prestatie tabulara Carte Funciară

JUDECATORIA ÎNTORSURA BUZAULUI JUDETUL COVASNA DOSAR NR. (...) SENTINTA CIVILA NR.43 Sedinta publica din data de 19.01.2011 Completul compus din: Presedinte : (...) – judecator Grefier : (...) Pe rol se afla solutionarea cauzei civile avand ca obiect „Iesire din indiviziune si prestatie tabulara”, privind pe reclamantii (...) si (...) în contradictoriu cu paratii...

Citeste mai mult...