Unitatea a făcut dovada condiţiilor cerute de art.65 alin.1 Codul muncii şi a obligaţiilor ce-i reveneau, concedierea fiind colectivă. Concedierea a fost dispusă la nivel naţional de Societatea Naţională de Transport Feroviar Marfă –„CFR Marfă” SA Iaşi pentru toate unităţile (sucursalele) din ţară, fiind consultate sindicatele la nivel de ramură şi sesizată A.T.O.F.M. Bucureşti....
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă. Reintegrarea în funcţie, potrivit disp. art. 136 din Codul muncii (anterior modificării sale prin Legea nr. 53/2003)
Prin decizia civilă nr. 925 din 8 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a fost admis apelul contestatorului şi modificată sentinţa civilă nr. 740 din 15 decembrie 2003 a Tribunalului Brăila, în sensul că a fost admisă acţiunea petentului şi obligată intimata la plata drepturilor băneşti de care recurentul a fost lipsit...
Citeste mai mult...Personalul silvic.Instanţa competentă în cazul modificării unilaterale a contractului individual de muncă.
Tribunalul Buzău, în complet specializat pentru soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr.457/2004 a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de intimata Regia Naţională a Pădurilor “ROMSILVA” declinându-şi competenţa în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, Secţia Comercială şi Contencios Administrativ. In cauză, obiectul contestaţiei îl constituie decizia nr.559/2004 prin...
Citeste mai mult...Decizie de sanctionare ca urmare a nerealizarii sarcinilor de serviciu si a încalcarii dispozitiilor Regulamentului de Ordine Interioara – netemeinicie. Potrivit art. 263-268 codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, având drept…
Decizie de sanctionare ca urmare a nerealizarii sarcinilor de serviciu si a încalcarii dispozitiilor Regulamentului de Ordine Interioara – netemeinicie. Potrivit art. 263-268 codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de câte ori constata ca acestia au savârsit o abatere disciplinara...
Citeste mai mult...Legea nr. 19/2000. decizie de imputare. nelegalitatea deciziei
6. LEGEA NR. 19/2000. DECIZIE DE IMPUTARE. NELEGALITATEA DECIZIEI Prin sentinta civila nr. 883 din 11 octombrie 2004, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondata, contestatia formulata de contestatoarea R. E., in contradictoriu cu intimata Casa Judeteana de Pensii Suceava, cu motivarea ca dispozitiile Legii nr. 544/2003 privind scutirea la plata a unor debite...
Citeste mai mult...Comisioane acordate salariatului în executarea contractului de muncă. Natura juridică a acestora. Cuantumul comisioanelor acordate constituie atributul exclusiv al angajatorului, în lipsa unor înţelegeri exprese între angajator şi salariat.
Comisioane acordate salariatului in executarea contractului de munca. Natura juridica a acestora. Cuantumul comisioanelor acordate constituie atributul exclusiv al angajatorului, in lipsa unor intelegeri exprese intre angajator si salariat. Prin sentinta civila nr 103 din 23.03.2005 Tribunalul Ialomita a admis in parte actiunea formulata de reclamantul PA impotriva paratei SC I SA si...
Citeste mai mult...Dosar 861/2005
CURTEA DE APEL BUCURESTI- SECTIA a VII-a CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE DOSAR NR.861/2005 DECIZIA CIVILA NR.1812/R Sedinta publica de la 23.06.2005 Pe rol pronuntarea în cauza civila de fata, având ca obiect recursul declarat de recurenta L F...
Citeste mai mult...Litigiu de munca – Constatarea nulitatii absolute a clauzei cuprinse în contractul colectiv de munca prin care se stabilesc alte clauze de suspendare a contractului individual de munca decât cele ale art.52 alin.1 codul muncii. Anularea deciziei prin…
Litigiu de munca – Constatarea nulitatii absolute a clauzei cuprinse în contractul colectiv de munca prin care se stabilesc alte clauze de suspendare a contractului individual de munca decât cele ale art.52 alin.1 codul muncii. Anularea deciziei prin care s-a dispus unilateral suspendarea contractului individual de munca. Prin cererea înregistrata la 09.06.2004 la...
Citeste mai mult...Dizolvare societate comercială. Încetarea contractului de muncă de către lichidator
Reclamantul M. I., astfel cum a retinut si instanta de fond, a fost angajatul pârâtei SC S. A. SA, cu sediul în Sânsimion, începând cu data de 1 august 1995. Prin sentinta civila nr. 650 din 12 mai 2003, pronuntata de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 3727/2002 s-a dispus începerea procedurii falimentului împotriva...
Citeste mai mult...Art. 83 din Legea 76/2002.Obligaţia angajatorului de a restitui sumele încasate pentru absolventul angajat subzistă şi în cazul încetării raporturilor de muncă prin acordul părţilor la iniţiativa angajatorului.
Art. 83 din Legea 76/2002.Obligaţia angajatorului de a restitui sumele încasate pentru absolventul angajat subzistă şi în cazul încetării raporturilor de muncă prin acordul părţilor la iniţiativa angajatorului. Potrivit menţiunilor din cartea de muncă, rezultă că raporturile de muncă ale angajatei societăţii recurente au încetat în baza art. 55 lit. b Codul muncii,...
Citeste mai mult...Nulitatea absoluta. Decizie de desfacere a contractului individual de munca. Respectarea cerintelor art. 268 din codul muncii
Nulitatea absoluta. Decizie de desfacere a contractului individual de munca. Respectarea cerintelor art. 268 din codul muncii Prin sentinta civila nr. 433 din 30.05.2005 Tribunalul Suceava a admis actiunea reclamantului P.N. formulata in contradictoriu cu SNTFC – CFR , R.T. F.C. Iasi, a constatat nulitatea absoluta a dispozitiei nr. 601/2/691 din 15.04.2005, a...
Citeste mai mult...8.acţiunea unităţii în constatarea nulităţii absolute a contractului individual de muncă al salariatului. condiţii de admisibilitate. nelegalitatea sentinţei de admitere a acţiunii unităţii
Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava – secţia civilă şi înregistrată la data de 7.04.2005, astfel cum a fost precizată prin cererea depusă la data de 21.04.2005 (fila nr.50 din dosarul nr. 1064/C/2005 al Tribunalului Suceava), reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.C. – C.F.R. – Regionala de Transport Feroviar de Călători Iaşi, a solicitat...
Citeste mai mult...Desfacerea disciplinara a contractului de munca. inoperabilitatea in cauza a nulitatilor prevazute de art. 268 alin. 2 lit. b si f din codul muncii
2. DESFACEREA DISCIPLINARA A CONTRACTULUI DE MUNCA. INOPERABILITATEA IN CAUZA A NULITATILOR PREVAZUTE DE ART. 268 ALIN. 2 LIT. B SI F DIN CODUL MUNCII Prin sentinta nr. 433 din 30 mai 2005 a Tribunalului Suceava – Sectia civila, s-a admis actiunea reclamantului P.N., in contradictoriu cu parata R.T.F.C. Iasi, s-a constatat nulitatea...
Citeste mai mult...Daune morale . temei de drept. lipsa unui probatoriu adecvat. consecinţe
DAUNE MORALE . TEMEI DE DREPT. LIPSA UNUI PROBATORIU ADECVAT. CONSECINŢE Acordarea daunelor morale este apreciată exclusiv de instanţă, în urma administrării unui probatoriu adecvat care să dovedească prejudiciul moral suferit de salariat. Prin sentinţa civilă nr. 256/2005 a Tribunalului Braşov a fost admisă în parte contestaţia formulată şi precizată...
Citeste mai mult...Drepturi băneşti prevăzute în contractele colective de muncă. Obligativitatea acordării acestora
Prin acţiunea civilă reclamantul SF a chemat în judecată pârâta SC „D” SA solicitând acordarea unor drepturi băneşti ca prima de vacanţă, prima de Paşte şi de Crăciun pe perioada 2002- 2004 prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate pe anul 1999 si prelungit pe o perioadă de 5 ani,...
Citeste mai mult...Concediu de odihnă. Compensare în bani. Condiţii.
Concediu de odihnă. Compensare în bani. Condiţii. Legea nr. 6/1992 – art. 5 alin. 3 lit. a Codul muncii – art. 141 alin. 4 Conform art. 5 alin. 3 lit. a din Legea nr. 6/1992, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului...
Citeste mai mult...Încadrarea salariaţilor în grupe de muncă – atributul exclusiv al unităţii
3.Încadrarea salariaţilor în grupe de muncă – atributul exclusiv al unităţii Conform art. 6 al Ordinului nr. 50/1990, conducerea unităţilor împreună cu sindicatele reprezentative din cadrul acestora nominalizează încadrarea în grupele de muncă a salariaţilor, iar casele de pensii nu pot sesiza la momentul pensionării, din oficiu, o eventuală încadrare nelegală. (Decizia...
Citeste mai mult...Sancţionarea disciplinară a salariatului. Modul de interpretare a prevederilor art. 267 alin. 3 din codul muncii. Neprezentarea salariatului la convocarea pentru efectuarea cercetării prealabile. Drept sau…
Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava – Secţia civilă şi înregistrată la data de 22.04.2005, reclamanta M.V., în contradictoriu cu pârâta D.R.P. Iaşi, a solicitat anularea deciziei nr. 133 din 11.03.2005 emisă de pârâtă, prin care o sancţionează disciplinar, conform art. 264 alin. 1 lit. e din Codul muncii, cu reducerea salariului de bază cu...
Citeste mai mult...Concedierea salariatului pentru motive disciplinare conform art. 61 lit. a din codul muncii. Înlocuirea sancţiunii disciplinare a concedierii cu o altă sancţiune disciplinară mai uşoară. Efecte asupra cuantumului despăgubirilor acordate salariatului
Prin sentinţa nr. 810 din 27 aprilie 2005 a Tribunalului Botoşani – Secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea reclamantului G.C.C., în contradictoriu cu unitatea pârâtă I.J.P.F. Botoşani; s-a anulat dispoziţia nr. S/248718 din 22.11.2004 emisă de pârâtă prin care s-a aplicat reclamantului sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă; s-a dispus înlocuirea...
Citeste mai mult...Concediere colectivă dispusă de angajator cu respectarea dispoziţiilor art. 65 alin. 2 Codul muncii. Interpretarea eronată a textului de lege de către instanţa de fond. Consecinţe.
1.Concediere colectivă dispusă de angajator cu respectarea dispoziţiilor art. 65 alin. 2 Codul muncii. Interpretarea eronată a textului de lege de către instanţa de fond. Consecinţe. Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. 2 Codul muncii, desfiinţarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, adică când este impusă de reale...
Citeste mai mult...