Cauta in aceasta categorie:

Despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat persoanelor îndreptăţite pentru lipsirea prelungită de măsuri reparatorii acordate în baza Lg.10/2001.Lipsa calităţii procesuale a unităţii deţinătoare.

Legea 247/2005 ale cărei dispoziţii sunt de imediată aplicare stabileşte regimul plăţii tuturor despăgubirilor rezultate din prevederile ei (ce se referă şi la Legea 10/2001) indiferent de forma în care au fost acordate. Aceasta înseamnă că independent de împrejurarea că s-a ajuns ca pe cale judecătorească să se stabilească dreptul la...

Citeste mai mult...

Obligarea la plata c/val echipamentului – uniforme şi echipamente specifice – pentru funcţionarii publici cu statut special din cadrul penitenciarelor. Aplicarea Leg. nr. 293/2004 şi hg nr. 1997/2004 şi omj nr. 972/2006.

Prin cererea înregistrată sub nr. 665/91/2007, la Tribunalul Vrancea, Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor în calitate de reprezentant legal al Grupei Sindicale din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Focşani,a solicitat obligarea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Focşani, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei obligarea la plata către membrii de...

Citeste mai mult...

Despagubiri. Cerere de acordare despagubiri pentru sporul de valoare adus imobilului restituit în baza Legii nr. 10/2001- fostului proprietar. Solutionarea gresita a cauzei pe calea exceptiei autoritatii lucrului judecat, de catre prima i…

SECTIA CIVILA MIXTA  MATERIE- DESPAGUBIRI.  Cerere de acordare despagubiri pentru sporul de valoare adus imobilului restituit în baza Legii nr. 10/2001- fostului proprietar.  Solutionarea gresita a cauzei pe calea exceptiei autoritatii lucrului judecat, de catre prima instanta. Potrivit art.1201 Cod civil "este lucru judecat atunci când a...

Citeste mai mult...

Despagubiri. Lipsa capacitatii de exercitiu a sucursalei persoanei juridice. Existenta legitimarii procesuale pasive în conditiile art. 41 alin. 2 Cod procedura civila. Neincidenta exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive

SECTIA CIVILA MIXTA MATERIE: Drept procesual civil. OBIECT  :  Despagubiri. Lipsa capacitatii de exercitiu a sucursalei persoanei juridice.  Existenta legitimarii procesuale pasive în conditiile art. 41 alin. 2 Cod procedura civila.  Neincidenta exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive.  ...

Citeste mai mult...

Existenţa condiţiilor de răspundere patrimonială a salariatului faţă de prejudiciul produs unităţii astfel cum rezultă din prev. art. 270 din codul muncii. consecinţe

Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 4214/86 din 1 iunie 2007, reclamantul Spitalul de Boli Cronice a solicitat ca prin hotărârea ce se  va pronunţa în contradictoriu cu  pârâtul A.G., acesta să fie obligat la plata sumei de 5581 lei cu titlu de daune şi a cheltuielilor de judecată aferente. Motivând...

Citeste mai mult...

Legea nr. 10/2001. Dispozitie emisa de unitatea detinatoare prin care s-a dispus acordarea de masuri reparatorii în echivalent constând în atribuirea de titluri de valoare nominala folosite exclusiv în procesul de privatizare. Intrarea în vigoare a l…

Dupa natura lor, situatiile juridice aflate sub incidenta Legii nr. 10/2001 sunt situatii juridice obiective. Institutia masurilor reparatorii instituite prin aceasta lege, si cuprinzând, ope legis, efectele viitoare ale unor raporturi juridice trecute, a suferit modificari de esenta prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente....

Citeste mai mult...

Taxe judiciare de timbru. Daune. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 504 Cod procedură penală şi art. 998

Adresa fişier :  Voicilă Valerica/ Documente/Dosar nr. 4501/196/2007/ Tip document: decizie civilă Număr  document: 194 Data : 22.11.2007/ Dosar nr. 4501/196/2007 Titlu: Taxe judiciare de timbru. Daune . Inaplicabilitatea  dispoziţiilor art. 504 Cod procedură penală şi art. 998. Domenii asociate : Despăgubiri Rezumatul speţei : Prin...

Citeste mai mult...

Acordarea de despăgubiri civile (foloase cuvenite) pentru bunurile confiscate. Anularea hotărârii măsurii de confiscare a unor bunuri de care partea a fost lipsită patru decenii, implică dezdăunarea totală a părţii vătămate care este îndreptăţită…

Reclamantul M.V.C., moştenitor  al defunctei  M.E. prin acţiunea formulată a solicitat obligarea Statului Român la plata despăgubirilor civile în sumă de 4 miliarde ROL, reprezentând lipsa de folosinţă (fructele civile) a bunurilor confiscate în baza unei sentinţe corecţionale pronunţate de Tribunalul Popular al Raionului Tecuci, în anul 1952. Prin decizia nr.1791/1997 Curtea Supremă de...

Citeste mai mult...

Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii dreptului de libertate in mod nelegal (art.504-507 Cod proc. penala). Data de la care incepe sa curga termenul de exercitare a actiunii p…

SPETA NR. 2 Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrângerii dreptului de libertate în mod nelegal (art. 504 -507 Cod proc. penala). Data de la care începe sa curga termenul de exercitare a actiunii pentru repararea pagubei prev. de art. 506 al....

Citeste mai mult...

Despăgubiri din asigurare de răspundere în cazul accidentelor de circulaţie. Subrogaţie. Neaplicarea solidarităţii.

SPETA NR. 5 Despagubiri din asigurare de raspundere în cazul accidentelor de circulatie. Subrogatie. Neaplicarea solidaritatii. Potrivit art.22 din Legea nr.136/1995, privind asigurarile si reasigurarile în România, în limitele despagubirii platite, asiguratorul se subroga în toate drepturile asiguratului împotriva celui raspunzator de producerea pagubei, iar în caz ca acesta are o...

Citeste mai mult...

Răspundere civilă delictuală. Răspundere pentru fapta proprie. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Condiţii. Raport de prepuşenie.

JUDECĂTORIA MANGALIA SENTINŢA CIVILĂ NR. 264/C DIN DATA DE 05.02.2008 Răspundere civilă delictuală. Răspundere pentru fapta proprie. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Condiţii. Raport de prepuşenie. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la 11.06.2007 reclamantul T. C. i-a chemat în judecată pe pârâţii SC  X SRL şi C. C. pentru...

Citeste mai mult...

Legea nr. 10/2001. Prioritatea masurilor compensatorii în raport cu masura acordarii de despagubiri conform Titlului vii din Legea nr. 247/2005. Acordarea de bunuri în compensare – atributul exclusiv al unitatii detinatoare. Limitele controlului jude…

3. Legea nr. 10/2001. Prioritatea masurilor compensatorii în raport cu masura acordarii de despagubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Acordarea de bunuri în compensare – atributul exclusiv al unitatii detinatoare. Limitele controlului judecatoresc. Includerea bunurilor în categoria celor disponibile este o atributie care revine consiliului local, în temeiul art. 38 lit....

Citeste mai mult...

Dreptul persoanei păgubite printr-un accident auto de a solicita despăgubiri direct de la asigurătorul rca al persoanei vinovate. Natura cauzei, dispoziţiile legale incidente şi aspecte privind temeinicia

Dreptul persoanei păgubite printr-un accident auto de a solicita despăgubiri direct de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate. Natura cauzei, dispoziţiile legale incidente şi aspecte privind temeinicia (Sentinţa comercială din data de 06.02.2008). Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 06.02.2008, sub nr._/333/2008, reclamanta SC C. I. SRL a solicitat...

Citeste mai mult...

Netemeinicia cererii privind stabilirea cuantumului final al despagubirilor baneoti de catre instan?a sau de catre unitatea de?inatoare. Inadmisibilitatea actualizarii despagubirilor baneoti în raport de rata infla?iei oi de evolu?ia pre?urilor pe p…

Netemeinicia cererii privind stabilirea cuantumului final al despăgubirilor băneşti de către instanţă sau de către unitatea deţinătoare. Inadmisibilitatea  actualizării despăgubirilor băneşti în raport de rata inflaţiei şi de evoluţia preţurilor pe piaţa imobiliară, despăgubiri acordate ca măsuri reparatorii în echivalent prin dispoziţie emisă în baza Legii nr.10/2001. Prin sentinţa civilă nr.501/08.02.2008...

Citeste mai mult...

Daune morale. Criterii de apreciere a cuantumului.

Repararea integrală a prejudiciului  reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispoziţiile art.998 Cod civil, în termeni precişi şi cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa , fără nici o restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia. Deşi cuantificarea  prejudiciului moral nu este supusă...

Citeste mai mult...

Pretenţii, procedura concilierii, admitere

pretenţii Analizând actele dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele: Prin acţiunea adresata Judecătoriei Dr.Tr.Severin la data de 21.03.2007 reclamanta SC Farmec SRL Agenţia de Paza Top Guard a chemat in judecata pe pârâta SC TPSUT Mehedinţi solicitând obligarea acestei la plata contravalorii serviciilor prestate si a penalităţilor aferente. Prin...

Citeste mai mult...

Imobil preluat abuziv de stat. Acordarea de despăgubiri echivalente cu valoarea imobilului, solicitate pe calea dreptului comun.

În condiţiile în care imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului printr-un act de donaţie, care a fost anulat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, însă  imobilul respectiv nu poate fi restituit reclamantului în natură, deoarece pentru acel imobil au fost emise, în temeiul  Legii nr.18/1991, titluri de proprietate în favoarea altor persoane,...

Citeste mai mult...

Răspundere ciivlă delictuală -daune morale

Referitor la poziţia subiectivă a pârâţilor, se reţine faptul că în materia răspunderii civile delictuale, aceasta va fi angajată şi pentru cea mai uşoară culpă, pornind de la intenţie care îmbracă două forme: intenţia directă - când autorul faptei prevede rezultatul faptei şi urmăreşte producerea lui, şi intenţie indirectă – când autorul prevede rezultatul...

Citeste mai mult...