TRIBUNALUL ARGEŞ SECŢIA CIVILĂ -COMPLET SPECIALIZAT ADMINISTRATIV ŞI FISCAL- SENTINŢA CIVILĂ Nr. 328/CA Obiectul: litigii privind funcţionarii publici - CAF-Fond Asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin acţiunea introdusă la data de 29.01.2008, înregistrată la Tribunalul Argeş sub nr.482/109/2008, reclamantul D. G. a chemat în judecată D. S. S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: 1. anularea...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Numai instanţa legal investită cu soluţionarea fondului cauzei are abilitarea legală de a se pronunţa şi de a aprecia dacă soluţionarea litigiului pe fond depinde sau nu de actul administrativ atacat pe calea excepţiei de nelegalitate. Competenţă material
Instanţa care s-a considerat necompetentă să soluţioneze fondul cauzei şi care şi-a declinat competenţa, nu poate legal investi instanţa de administrativ cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, chiar dacă a disjuns excepţia. Prin sentinţa nr.179 din 14 martie 2008 a Tribunalului Mureş s-a admis excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr.8/2004 Ruşii Munţi, cu motivarea că hotărârea...
Citeste mai mult...Penalităţi cauzate de întârzierea plăţii redevenţei rezultând din contracte de concesiune Contracte economice
1.Litigiul având ca obiect penalitati cauzate de întârzierea platii redeventei rezutând din contracte de concesiune,este de competenta instantei de administrativ, întrucât este vorba de un contract din sfera dreptului public,chiar daca operatorul-pârât este o societate comerciala, ceea ce ar parea ca fac aplicabile dispozitiile art. 56 C.Comercial, potrivit carora ,daca un act este...
Citeste mai mult...Potrivit art.129 din Codul de procedură civilă judecătorul are obligaţia să clarifice obiectul cererii deduse judecăţii. Acte ale autorităţilor publiceProcedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Câtă vreme nu s-a clarificat care este actul administrativ atacat, nu se poate pronunţa o soluţie de respingere ca tardivă a acţiunii, cu atât mai mult cu cât reclamantul, care cere stabilirea unui alt calificativ decât cel acordat, face referire la mai multe acte emise de instituţii diferite. După identificarea actelor administrative atacate sau a...
Citeste mai mult...Nelegalitatea obligării restituirii subvenţiilor acordate potrivit H.G. nr. 64/2005, sub forma unor decizii de impunere emise de D.A.D.R. Agricultură
Prin sentinţa civilă nr. 211 din 2 mai 2007, Tribunalul Mureş a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MAPDP Bucureşti şi a respins acţiunea reclamantului T.M.C. în contradictoriu cu pârâta DADR Mureş. Prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 66 din 4...
Citeste mai mult...Aspecte legate de completarea dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 cu cele ale cadrului general în materia contenciosului administrativ conferit de reglementările Legii 554/2004 Executarea silităProcedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Legea privind liberal acces la informaţiile de interes public conţine dispoziţii proprii, speciale de sancţionare a refuzului angajatului unei instituţii publice pentru aplicarea prevederilor Legii 544/2001. Aceste dispoziţii sunt cuprinse în capitolul III – sancţiuni – art. 21-22. Împrejurarea că acţiunile întemeiate pe prevederile Legii nr. 544/2001 se judecă de instanţa de contencios, nu conduce automat...
Citeste mai mult...Participarea procurorului în litigiile având ca obiect OUG 27/ 2003 privind procedura aprobării tacite Acte ale autorităţilor publiceProcedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Prin sentinţa civilă nr. 1874 din 22 mai 2007, Tribunalul Harghita – Miercurea Ciuc a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. „ADRIA PROD” S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Topliţa şi a obligat reclamanta să plătească pârâtului cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei. Pentru a pronunţa în acest sens, instanţa de fond a...
Citeste mai mult...Funcţionari publici. Drepturi salariale constând în suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază. Condiţii de acordare Salarizare
Opinia majoritară a considerat că aceste sporuri nu pot fi acordate atât timp cât nu există o suplimentare, printr-un act intralegislativ, care să stabilească modalitatea de calcul a drepturilor băneşti solicitate. Opinia minoritară s-a pronunţat în sensul obligării angajatorului – instituţie bugetară -, la plata sporurilor în litigiu, suspendarea unui drept salarial neputând echivala cu anularea...
Citeste mai mult...Constatarea unicităţii certificatului de moştenitor Acte ale autorităţilor publice
Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa nr.1872 din 17 martie 2003 a admis acţiunea, a constatat nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor, reţinând că au calitatea de succesori legali ai defunctului, atât reclamantul cât şi pârâtul, în calitate de descendenţi de gradul I, fiecare cu cota de ½ din masa succesorală. Tribunalul Prahova, prin decizia nr.1000 din...
Citeste mai mult...Conflict negativ de competenţă. Acţiune în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Litigiu comercial Conflict negativ de competenţă
C.pr.civ. art. 1, art. 2, art. 3 pct. 1, art. 20; H.G. nr. 834/1991; Legea nr. 29/1990; Legea nr. 554/2004 Există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină. Nu există conflict de competenţă în situaţia în care nici una din instanţe nu are...
Citeste mai mult...Contencios administrativ. Funcţionar public. Raport de serviciu. Litigiu salarial.Salarizare
Prin acţiunea în administrativ introdusă şi înregistrată la Tribunalul Botoşani – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal la 28.03.2008, reclamantele T.E., T.A. ş.a. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoşani şi , au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata sporului...
Citeste mai mult...Contencios administrativ şi fiscal. Decizie de impunere fiscală. Persoană impozabilă în România. Impozite şi taxe
Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava – Secţia comercială, de administrativ şi fiscal şi înregistrată sub nr.7517/86/2007 din 17 decembrie 2007, reclamantul cabinet avocat „X” în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava şi Administraţia Finanţelor Publice Suceava, a solicitat anularea deciziei nr.112/3.10.2007, anularea parţială a deciziei de impunere nr.26689/31.07.2007...
Citeste mai mult...Autorizaţie de construcţie, eliberare, schimbarea destinaţiei spaţiului construit în baza autorizaţiei nu presupune eliberarea unei noi autorizaţii în contextul şi a Ordinului nr. 1943/19.12.2008. Autorizare
În realitate, destinaţia construcţiei este aceea de bar şi discotecă, ceea ce excede autorizării date. Totodată s-a solicitat cercetarea pe calea excepţiei de nelegalitate şi autorizaţia nr. 256/15.07.1975 emisă de Consiliul Popular Judeţean în favoarea actualmente FED, având ca obiect construcţie magazin mixt. Tribunalul, prin sentinţa civilă nr.383 din 10 iunie 2008, a respins excepţiile de nelegalitate...
Citeste mai mult...Act administrativ. Necesitatea organului administrativ emitent al actelor administrative fiscale care au stat la baza actului administrativ contestat. Încălcarea dreptului la apărare al contestatoarei. Acte ale autorităţilor publice
- art.161 din Legea nr.554/2004 - art.129 Cod procedură civilă În speţă, instanţa de fond nu a pus in discuţia părţilor şi nu a introdus in cauză organul administrativ fiscal emitent al actelor administrative fiscale deduse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ odată cu actul administrativ contestat. Din considerentele sentinţei rezultă că instanţa de fond a analizat...
Citeste mai mult...Acţiune având ca obiect pretenţii băneşti reprezentând taxă de concesiune cu majorări şi penalităţi aferente. Natura juridică a cauzei. Competenţa materială. Concesionări, concesiuni
- art.1 şi 10 din Legea nr.554/2004 Taxa de concesiune cu majorări şi penalităţi care face obiectul cauzei nu determină natura juridică a cauzei, in speţă nefiind un litigiu de natură fiscală ci un litigiu de natură civilă, întrucât atât temeiul răspunderii cât şi principiile aplicabile sunt cele civile, fapt ce atrage competenţa instanţei de drept...
Citeste mai mult...Refuz executare hotărâre judecătorească irevocabilă. Sarcina probei. Contestaţie la executare
- art.24 - 25 Legea nr.554/2004 Potrivit dispoziţiilor legale executarea hotărârilor definitive şi irevocabile se face in mod imperativ in termenul prevăzut în hotărâre sau cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. In cauză nu poate fi analizată existenţa vreunei împrejurări care ar fi determinat neexecutarea hotărârii, ci simplul fapt al neexecutării,...
Citeste mai mult...Acţiune în exercitarea controlului de legalitate al actelor administrative, exercitat de instituţia prefectului. Acordarea scutirilor la plata chiriei societăţilor comerciale, într-un contract de închiriere. Nelegalitate Acte ale autorităţilor publice
Acordarea de scutiri de la plata chiriei şi a majorărilor de întârziere, unei societăţi comerciale, de consiliul local, depăşeşte sfera înlesnirilor la plată, reglementate prin art. 125 C.pr.fisc., sumele datorate de agentul economic constituindu-se ca obligaţie de natură contractuală, iar nu ca taxe şi impozite, astfel cum sunt definite de Codul fiscal. Motivul invocat, al existenţei...
Citeste mai mult...Act administrativ. Ordin emis de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Termen de contestare. Sarcina probei în situaţia invocării excepţiei de tardivitate a formulării contestaţiei. Acte ale autorităţilor publice
- art.7 din Legea nr.9/1998 Potrivit art.7 din Legea nr.9/1998 termenul pentru contestarea ordinului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor era de 30 de zile de la data comunicării. Prima instanţă a considerat in mod greşit că in situaţia invocării unei excepţii de tardivitate, sarcina probei privind comunicarea actului, revine reclamantei şi nu pârâtei care a invocat această...
Citeste mai mult...Acţiune în obligarea consiliului local a recunoaşte realizarea unui schimb de terenuri între reclamant şi municipiul Iaşi. Inadmisibilitate Acte ale autorităţilor publice
În condiţiile în care reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren moştenite de la autorii săi, în condiţiile Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr.1/2000, aceasta nu poate opune autorităţilor implicate în procedura reconstituirii dreptului său de proprietate, dificultăţile pe care le întâmpină în exploatarea proprietăţii, grevată în mod incontestabil...
Citeste mai mult...Acţiune în anulare delegaţii avocaţi, cu despăgubiri. Inadmisibilitatea acţiunii Avocaţi
Delegaţiile de asistenţă juridică ale apărătorilor din oficiu ai inculpaţilor, emise de barou, nu se constituie ca acte administrative, în sensul dat acestui termen de art. 2 alin. 1 lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004. Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 367/CA din 10 iulie 2008 Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. 2477/99...
Citeste mai mult...