Prin contestaţia formulată la data de 16.09.2010, reclamantul O.L. F. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Comunei Sadova, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei nr.3885/16.08.2010 de încetare a contractului individual de muncă, reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior concedierii şi obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Competenţa materială. Contestaţie împotriva unei decizii a Consiliului Naţional al Audiovizualului
întrucât Consiliul Naţional al Audiovizualului este o autoritate publică de nivel central, cererile în materie de administrativ referitoare la actele emise de acesta sunt în competenţa curţii de apel, în baza art. 3 pct. 1 Cod proc. civ.. (Secţia de contencios administrativ, sentinţa nr. 53/1998) Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr. 42/21.01.1998, S.R.T. contestă...
Citeste mai mult...Contestaţie decizie de concediere – lipsa dovezii desfiinţării reale a postului Desfacerea contractului de muncă
La 11 august 2011, V.A. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 6443/21.07.2011 emisă de intimatul Instituţia Primarului oraşului Bechet considerând-o ca netemeinică şi nelegală, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să admită contestaţia formulată, să dispună anularea dispoziţiei şi menţinerea în continuare a contractul individual de muncă. Nr. 250/2011. În fapt,...
Citeste mai mult...Contestaţie decizia de concediere Desfacerea contractului de muncă
La data de 28.10.2010 reclamanta F.P. a chemat in judecată pe pârâtul Inspectoratul de Stat in Construcţii pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie admisă contestaţia,să fie anulată decizia de concediere nr. 155/18.10.2010 emisă de pârât şi să fie reîncadrată în funcţia avută anterior, şi ă-i fie plătite toate drepturile salariale...
Citeste mai mult...Contestaţie împotriva deciziei de recuperare a unei sume de bani reprezentând diferenţa dintre pensia calculată în mod eronat pentru un stagiu complet de cotizare de 25 de ani aplicabil femeilor ca urmare a menţionării în buletinul de calcul a unui cod nu
Prin sentinţa civilă nr. 110 din 11 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins acţiunea formulată de reclamantul C.G. împotriva pârâtei CASA JUDETEANA DE PENSII CLUJ, având ca obiect drepturi de asigurări sociale. Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că în baza deciziei nr. 53/24.06.2010 emisă de către pârâtă, reclamantului i-a fost imputată suma...
Citeste mai mult...Contestaţie decizie de pensie – data acordării drepturilor de pensie în cazul trecerii de la pensie de invaliditate la pensie pentru limită de vârstă Pensii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.12.2010 contestatorul G.I. a formulat în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DOLJ contestaţie împotriva deciziei de pensie nr.2997/30.11.2010 ,solicitând modificarea deciziei în sensul ca drepturile de pensie să i se acorde retroactiv de la data împlinirii vârstei de 59 ani. În motivare,...
Citeste mai mult...Contestaţie decizie de încadrare într-un grad de invaliditate Pensii
Prin contestata înregistrată la data de 25 11 2010 contestatorul C.C.M. a chemat in judecată intimatul Institutul de Recuperare Naţional de Expertiză Medicală şi de Recuperare a Capacităţii de Muncă Bucureşti( I N M R U ) pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de încadrare în gradul...
Citeste mai mult...Litigiu de muncă. Contestaţie la decizia de concediere. Nulitatea absolută a deciziei. Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
- Codul muncii, art. 65 alin. 1 Desfiinţarea locului muncii este efectivă, astfel cum cere legea, dacă locul de muncă în cauză a fost suprimat din structura angajatorului, respectiv nu se mai regăseşte în organigrama acesteia ori în statul de funcţii. Desfiinţarea locului muncii este efectivă, astfel cum cere legea, dacă locul de muncă în...
Citeste mai mult...Contestaţie împotriva actului fiscal. Caracterul administrativ al procedurii prealabile. Pronunţarea instanţei asupra contestaţiei în cazul în care plângerea a fost soluţionată pe excepţie
Dispoziţiile art. 175-188 C. proc. fisc. reglementează procedura recursului administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege. Aşadar,în condiţiile în care procedura prealabilă a fost parcursă de reclamantă, iar pârâta...
Citeste mai mult...CIVIL.Recurs civil. Contestaţie la executare. Anulare măsuri asiguratorii. Condiţii legale. Contestaţie la executare
Deliberand asupra prezentului recurs civil, constata: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau cu numărul .........în data de 24.05.2012, reclamanta ......a formulat contestaţie împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr........., înregistrată la D.G.F.P. Buzău sub nr. .......şi împotriva Procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr......., în contradictoriu cu DIRECŢIA GENERALĂ A...
Citeste mai mult...Cerere de încuviintare executare silita. Solutie de respingere. Contestaţie la executare
Judecator DANA GABRIELA NECULAE ÎNCHEIEREA NR. 96/01.02.2011 Dosar nr. 227/310/2011 Domeniu: EXECUTAREA SILITA Titlul: Cerere de încuviintare silita. Solutie de respingere. Prin adresa nr. 49/27.01.2011 a BEJ, înregistrata la aceasta instanta la data de 28 ianuarie 2011, s-a solicitat încuviintarea executarii silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit de consum/nevoi personale...
Citeste mai mult...Contestaţie la titlu. Instanţa competentă Executarea silităCompetenţă materialăContestaţie la executare
Prin sentinţa civilă nr. 2786 din 04.11.2009, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, a fost admisă în parte acţiunea civilă înaintată de reclamanta Federaţia Comunităţilor Evreieşti din împotriva pârâţilor M.A., M.I. şi S.A., fiind obligaţi pârâţii M.I. şi S.A. să predea în deplină proprietate şi posesie a reclamantei terenul situat în Sighetu Marmaţiei str.M.nr. 6 înscris...
Citeste mai mult...Contestaţie la executare admisă. Clauze abuzive. Contestaţie la executare
Judecător ŞTEFAN VIERU MARINELA SENTINŢA CIVILĂ NR. 1375/12.11.2010 Dosar nr. 1180/310/2010 Domeniu: CONTESTAŢIE LA EXECUTARE Titlul: Contestaţie la admisă. Clauze abuzive. Prin cererea introdusă, contestatoarea S.C. X S.R.L., în contradictoriu cu intimata S.C. M S.A a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea tuturor formelor de executare făcute în dosarul...
Citeste mai mult...Fond contencios administrativ. Contestaţie împotriva măsurilor luate de organele de urmărire penală. Inadmisibilitatea acţiunii pe calea contenciosului administrativ. Contestaţie la executare
În motivarea cererii sale reclamantul a aratat ca a intrat în posesia autoturismului în litigiu în luna august 2012 , în urma unei operatiuni de schimb cu numitul B.V.. Ulterior, dupa ce a esuat încercarea reclamantului de a încheia contract de vânzare cumparare cu adevaratul proprietar al autoturismului aflat în Italia, autoturismul a fost ridicat de...
Citeste mai mult...Contestaţie la executare. Necesitatea clarificării obiectului executării silite PensiiContestaţie la executare
Prin sentinţa civilă nr. 3076 din 28.09.2010 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă contestaţia la formulată de contestatoarea CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CLUJ împotriva intimatei A.L.. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin titlurile executorii sentinţa civilă nr.477/17.03.2008 a Tribunalului Cluj, decizia civilă nr.1671/R/2008 a Curţii de Apel Cluj, decizia civilă...
Citeste mai mult...Litigii de muncă. Fond. Contestaţie decizie de imputare. Contestaţie la executare
CONTESTAŢIE DECIZIE DE IMPUTARE. (Tribunalul Călăraşi, Sentinţa Civilă nr. 2208/26 Mai 2011) Prin acţiunea formulată la data de 20 aprilie 2011 şi înregistrată sub nr. -/116/2011, reclamanta PC în contradictoriu cu pârâta A.N. Apelele Române A.B.A. Buzău Ialomiţa, prin S.G.S Călăraşi, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr.-/22.03.2011 emisă de pârâtă, solicitând ca prin hotărârea ce se va...
Citeste mai mult...Litigii de muncă. Fond. Contestaţie decizie de concediere. Contestaţie la executare
Contestaţie decizie de concediere. (Tribunalul Călăraşi, Sentinţa civilă nr. 791/10 Februarie 2011) Prin acţiunea formulată la data de 3 ianuarie 2011 şi înregistrată sub numărul -/116/2011, reclamantul BE în contradictoriu cu SC Enel Distribuţie Dobrogea SA- a formulat contestaţie împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. -/02.12.2010 emisă de pârâtă. Solicită anularea deciziei nr. -/02.12.2010,...
Citeste mai mult...Cont exec Contestaţie la executare
R O M Â N I A contestaţie la executare. JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI TG-CĂRBUNEŞTI Sentinţa Nr. 1405/2011 Şedinţa publică de la 17 Mai 2011 Completul compus din: PREŞEDINTE M.S. Grefier E.I. Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe contestatorul M.M., domiciliat în localitatea Ţ., strada C., nr.7, judeţul Gorj, în contradictoriu cu intimata CAS a Judeţului Gorj, cu sediul în municipiul Tg-Jiu, strada G.,...
Citeste mai mult...Contestaţie la executare. Casa de Asigurari de Sanatate
INSTANTA La data de 11 mai 2012,cu nr.2495/189 a fost inregistrata la instanta contestatia formulata de contestatorul N T D impotriva somatiei nr. 883993 din 23 aprilie 2012 prin care s-a pornit executarea silita in baza titltului executoriu nr.179510 din 23 aprilie 2012, emis de Casa de Asigurari de Sanatate D. In motivarea contestatiei...
Citeste mai mult...Anulare act Contestaţie în anulare
R O M Â N I A JUDECATORIA TÂRGU JIU JUDETUL GORJ SENTINTA CIVILA nr. 8921 Sedinta publica de la 21 decembrie 2010 Completul compus din: PRESEDINTE:MIHAELA SURDOIU GREFIER: IRINA CALUGARU Pe rol fiind pronuntarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în sedinta publica din 14 decembrie 2010, privind actiunea formulata de reclamanta PAM, domiciliata în...........în contradictoriu cu pârâtii OMR, cu sediul...
Citeste mai mult...