Cauta in aceasta categorie:

ÎN MĂSURA ÎN CARE INSTANŢA DE FOND, ÎNLOCUIND SANCŢIUNEA DISCIPLINARĂ A DESFACERII CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ CU O ALTĂ SANCŢIUNE MAI UŞOARĂ, A REŢINUT CĂ

Prin acţiunea adresată Tribunalului Botoşani - secţia civilă şi înregistrată la data de 16.05.2007, reclamantul F.D., în contradictoriu cu pârâta S.C. M." S.A. Botoşani, a solicitat anularea deciziei nr. 65 din 7.05.2007 de desfacere disciplinară a contractului său de muncă, emisă de pârâtă, reîncadrarea pe postul deţinut anterior, plata de despăgubiri şi anularea facturii nr....

Citeste mai mult...

SANCŢIUNE DISCIPLINARĂ. APRECIEREA EXISTENŢEI ABATERII DISCIPLINARE, RAPORTAT LA PREVEDERILE CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCĂ

Prin acţiunea adresată Tribunalului Botoşani şi înregistrată la data de 10.01.2005, reclamanta B.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. E" SA Botoşani, a solicitat anularea deciziei nr. 392/10.12.2004, prin care a fost sancţionată disciplinar cu 10% pe trei luni a salariului de bază şi a indemnizaţiei de conducere, în temeiul art. 264 lit. e din Legea...

Citeste mai mult...

Sancţionarea disciplinară a salariatului. Modul de interpretare a prevederilor art. 267 alin. 3 din codul muncii. Neprezentarea salariatului la convocarea pentru efectuarea cercetării prealabile. Drept

Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava - Secţia civilă şi înregistrată la data de 22.04.2005, reclamanta M.V., în contradictoriu cu pârâta D.R.P. Iaşi, a solicitat anularea deciziei nr. 133 din 11.03.2005 emisă de pârâtă, prin care o sancţionează disciplinar, conform art. 264 alin. 1 lit. e din Codul muncii, cu reducerea salariului de bază cu 5%...

Citeste mai mult...

Abatere disciplinară. Gravitatea faptei.

Abatere disciplinară. Gravitatea faptei. Codul muncii - art.61 lit. a Nesolicitarea în scris a aprobării necesare efectuării concediului fără plată nu prezintă un caracter deosebit de grav, menit să justifice aplicarea sancţiunii celei mai drastice, reglementată de Cocul muncii, respectiv a concedierii disciplinare. Curtea de Apel Timişoara, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 473 din...

Citeste mai mult...

Sancţionarea disciplinară a medicilor

4.Sancţionarea disciplinară a medicilorÎn cazul în care angajatorul emite decizia aplicând una dintre sancţiunile prevăzute de art. 264(1) din Codul Muncii, instanţa de judecată nu poate analiza decât prin prisma acestor dispoziţii legale, nefiind incidente prevederile legii speciale nr. 95/2006.(Decizia nr. 69/26.01.2007)Reclamanta N.D. a chemat în judecată Spitalul Clinic de Urgenţă solicitând anularea deciziei de...

Citeste mai mult...

Constatarea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare disciplinară

Constatarea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare disciplinară. Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursului declarat de pârâta SC Arabesque SRL împotriva sentinţei civile nr. 303/ 21 aprilie 2006, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar nr. 480/M/2006. La apelul nominal făcut în şedinţă, la pronunţare,se constată lipsa părţilor. Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa...

Citeste mai mult...

LITIGIU DE MUNCĂ. ABATERE DISCIPLINARĂ.

LITIGIU DE MUNCĂ. ABATERE DISCIPLINARĂ. Potrivit art.263 alin.2 din Codul muncii, refuzulsalariatului de a semna fişa postului constituie o abateredisciplinară, dar nu una suficientă pentru a se dispune întemeiul său măsura disciplinară a desfacerii contractului demuncă. Desfacerea contractului de muncă este cea mai gravăsancţiune împotriva salariatului care se dispune ca urmare asăvârşirii unor abateri grave de la...

Citeste mai mult...

Desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Nulitatea deciziei.

Desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Nulitatea deciziei. Codul muncii - art. 267 Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute de art. 264 alin. 1 lit. a din Codul muncii nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă - complet specializat de litigii de muncă...

Citeste mai mult...

Decizie de concediere desfacere disciplinară a contractului de muncă reintegrarea sa pe postul avut anterior Despagubiri drepturi salariale cuvenite pana la reintegrarea efectiva

  Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.6024 din 15.09.2009 d-l R.-I. T. a chemat în judecată SC T. CT SA Oneşti solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie anulată decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă nr.37 12.08.2009, să se dispună reintegrarea sa pe postul avut anterior, să fie...

Citeste mai mult...

Desfacerea disciplinară a contractului de muncă Acţiune privind constatarea nulităţii hotărârii adunării generale Inadmisibilitate

C.A. Braşov, decizia nr. 381 din 30 iunie 1995 Desfacerea disciplinară a contractului de muncă a fost atacată prin mai multe contestaţii, respinse de către instanţe, prin hotărâri irevocabile. Printr-o nouă acţiune, s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a hotărârii adunării generale, adoptate la 29 decembrie 1988, în aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. t din Legea nr....

Citeste mai mult...

Contractul de muncă desfacut disciplinar Sanctiune

CURTEA DE APEL B R A Ş O V SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIA CIVILA Nr. 62/M Şedinţapublicădin 23 Ianuarie 2008 Completul compus din: Pe rol fiind judecarearecursului formulat de pârâta_ T._ Făgăraşîmpotriva sentinţei civile nr.1201/8.11.2007 pronunţată de Tribunalul B r a ş o v în dosarul nr(...). La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se...

Citeste mai mult...

Desfacerea disciplinară a contractului de muncă Condiţii Înlocuirea acestei sancţiuni cu altă măsură disciplinară

C.A. Braşov, decizia nr. 870 din 12 decembrie 1997 Prin sentinţa primei instanţe, confirmată în apel, s-a admis contestaţia, dispunându-seînlocuirea măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă cu o sancţiune disciplinară mai uşoarăşi reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior (fochist la centrala termică a unităţii). Temeiul principal de fapt al măsurii contestate, a fost folosirea în...

Citeste mai mult...

Desfacerea disciplinară a contractului de muncă Abateri anterioare luării măsurii Condiţii

C.A. Braşov, decizia nr. 419 din 20 iunie 1997 Instanţa de apel, ca şi prima instanţă, au avut în vedere existenţa unor abateri anterioare ale contestatorului, pentru care i s-au aplicat sancţiuni disciplinare mai uşoare şi care pot justificadesfacerea disciplinară a contractului de muncă, în cazul săvârşirii unor noi abateri. Acest punct de vedere poate fi...

Citeste mai mult...

Desfacerea disciplinară a contractului de muncă Verificarea de către instanţele judecătoreşti a motivelor pe care s-a întemeiat această măsură

C.A. Braşov, decizia nr. 492 din 28 septembrie 1995 S-a susţinut în recurs, de către unitate, că instanţele, admiţând contestaţia, nu au observat că fişa postului, întocmită de conducere, cuprinde sarcini indivizibile, obligatorii pentru salariat şi că stabilirea şi repartizarea acestor sarcini sunt de atributul exclusiv al conducerii unităţii, nefiind cenzurabile de instanţele judecătoreşti. Instanţa de...

Citeste mai mult...

Desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. Abuzul de drept

Textul art. 8 din Codul muncii consacră principiul bunei-credinţe pe tărâmul raporturilor de muncă, stabilind că „relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe.” In condiţiile în care, referitor la instituţia abuzului de drept, avem de-a face cu două elemente de esenţă: elementul obiectiv şi elementul subiectiv (reaua-credinţă), este evident că...

Citeste mai mult...

Convocarea la cercetarea disciplinară a salariatului trebuie să indice în mod concret obiectul cercetării disciplinare prealabile.

Convocarea salariatului în vederea cercetării disciplinare prealabile fără a se indica obiectul acestei cercetări,face imposibilă exercitarea dreptul la apărare efectivă, astfel că atrage după sine nulitatea tuturor actelor de cercetare disciplinară efectuate după această dată. Prin cererea adresată Tribunalului Mehedinţi - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de 06.03.2012, contestatoarea M.S....

Citeste mai mult...

Decizie de sancţionare disciplinară. Lipsa descrierii concrete a abaterii disciplinare

Anularea deciziei şi reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 984 din 27 octombrie 2014 Prin sentinţa civilă nr. 935 din 26 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. .../100/2013 s-a admis contestaţia formulată de contestatorul S.V. împotriva intimaţilor Direcţia Silvică Maramureş şi...

Citeste mai mult...

Nulitatea absolută a deciziei de sancţionare disciplinară salariatului când nu se face menţiunea prevederilor din statul de personal, regulamentul intern, CIM sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salaria

Art.252 alin.2 lit. b din Codul muncii Decizia prin care a fost aplicată sancţiunea disciplinară salariatului este sancţionată cu nulitatea absolută dacă în cuprinsul său nu se face menţiunea prevederilor din statul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat. Menţiunea din...

Citeste mai mult...

Sancţiune disciplinară. Vinovăţie salariat.. Jurisprudență Raporturi de muncă

Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 1727 din data de 21.10.2013 Sancțiune disciplinară. Vinovăție salariat. Codul Muncii: art.252; Din acest text de lege reies condițiile ce se impun a fi întrunite cumulativ pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind abatere disciplinară, respectiv: să fie săvârșită de un salariat (calitate care presupune existența unui raport juridic...

Citeste mai mult...