Cauta in aceasta categorie:

. Drept civiil. Exercitare autoritate părintească. Excepţii de regula exercitării autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi. Motive întemeiate prevăzute cu titlu exemplificativ în cuprinsul art31 alin.25 din Legea 272/2004 introdus prin art.

Pot exista şi excepţii de la regula exercitării autorităţii părinteşti în comun, instanţa având posibilitatea să încuviinţeze ca părintele la care a fost stabilit domiciliul minorului să exercite singur autoritatea părintească, atunci când se invocă şi se dovedeşte existenţa unor împrejurări excepţionale, apte să inducă ideea unei mai bune ocrotiri a interesului...

Citeste mai mult...

Opoziție la executare. Prescripția executării cambiale. Excepții personale

Prin sentinţa civilă nr. 9391 pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 19 iunie 2013 în dosarul nr. 470/245/2013, instanţa a respins opoziţia la executare, ca neîntemeiată. Sesizată cu opoziție la executare privind Biletele la Ordin, contestatoarea solicitând anularea formelor de executare și anularea titlurilor executorii însăși, instanţa a reţinut că, în fapt,...

Citeste mai mult...

Invocarea de excepţii absolute pentru prima dată în recurs – mod de soluţionare. 

Dreptul la încheierea contractului de munca al asistentului personal nu poate fi condiţionat de procedurile bugetare de finanţare a plăţii indemnizaţiei. Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 488 pct. 5 şi  8  Noul Cod de procedură civilă  şi a recursului declarat Curtea constată următoarele:  Criticile recurentei referitoare la excepţia...

Citeste mai mult...

Drept civil. Exercitare autoritate părintească. Excepţii de regula exercitării autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi. Motive întemeiate prevăzute cu titlu exemplificativ în cuprinsul art31 alin.25 din Legea 272/2004 introdus prin art.

Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 495 din data de 01.01.2013 Pot exista și excepții de la regula exercitării autorității părintești în comun, instanța având posibilitatea să încuviințeze ca părintele la care a fost stabilit domiciliul minorului să exercite singur autoritatea părintească, atunci când se invocă și se dovedește existența unor împrejurări excepționale, apte să inducă ideea...

Citeste mai mult...

Nulitate. Efectele nulităţii. Excepţii de la principiul “resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”. Aplicabilitate

Constatarea nulităţii procurii de vânzare nu atrage şi nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza sa, întrucât subdobânditorii cu titlu oneros au fost de bună-credinţă, neputând să cunoască, cu minime diligenţe, faptul că procura de vânzare este nulă, deoarece hotărârea judecătorească de constatare a nulităţii procurii a fost pronunţată ulterior perfectării contractelor de vânzare-cumpărare. ...

Citeste mai mult...

Nepronunţare asupra unei excepţii procedurale Contrarietate (Contradictorialitate) de hotărâri

Dosar nr. 419/268/2008 – decizia civilă nr. 166/R din 03.03.2009 Prin întâmpinarea formulată şi înaintată primei instanţe la data de 09.05.2008, pe cale de excepţie pârâta a solicitat constatarea nulităţii contractului de împrumut, arătându-se că acest împrumut nu i-a fost efectiv acordat, nefiind depus la casieria societăţii suma ce a constitui obiectul contractului (filele 28-30...

Citeste mai mult...

Excepţii de fond şi excepţii de procedură. Ordinea soluţionării

Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 3821 din 20 octombrie 2013 Prin sentinţa civilă nr. 4633 din 13.11.2012 a Judecătoriei Turda, s-a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată din România, invocată de pârâta P.F.A. şi în consecinţă, s-a respins ca nefiind de competenţa instanţelor de judecată din România, acţiunea...

Citeste mai mult...

Efectuarea concediului de odihnă anual. Excepţii. Anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă şi reintegrarea în funcţie.

Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat C. muncii, art. 141 alin. (1), (2), (4) ■ Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an, cu excepţia cazului în care legea sau contractul colectiv de muncă aplicabil permite efectuarea concediului de odihnă în anul următor. ■ Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în...

Citeste mai mult...

Excepţii de procedură. Prescripţia acţiunii. Pronunţarea prioritară asupra excepţiilor.

Potrivit art. 137 din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată are competenţa de a se pronunţa asupra excepţiilor de procedură sau de fond ridicate de părţi, acestea eputând fi soluţionate prin expertize. Secţia Comercială, decizia nr. 525 din 12 februarie 1998 (dosar nr. 3174/1997) Societatea Comercială "CONTRASIMEX" S.A. a solicitat obligarea pârâtei "Sucursala Minieră Rovinari" la...

Citeste mai mult...

REORGANIZARE JUDICIARĂ SI FALIMENT. EXCEPŢII CE POT FI INCLUSE DE CĂTRE DEBITOR

Debitorul nu poate opune creditorului decât excepţia achitării sumei, fiind nerelevant faptul că titlul executoriu depus în dovedirea cererii introductive este pronunţat de o instanţă civilă. Alegerea modalităţii de este atributul exclusiv al creditorului. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti - secţia comercială, creditoarea S.C. "M.S." - S.R.L Slatina a solicitat începerea procedurii...

Citeste mai mult...

Excepţie de neconstituţionalitate. Invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate a unui text de lege care nu are legătură cu cauza. Constituţionalitate

Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992 privind Curtea Constituţională, aceasta decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţei de judecată sau arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar...

Citeste mai mult...

Regula coparticipării procesuale. Excepţii de la aceasta şi consecinţa neaplicării lor asupra raporturilor juridice dintre părţi. Obligaţia instanţei şi dreptul la un proces echitabil Drepturile omului

art.243 şi 269 din codul muncii; art.8 şi 24 din Legea nr.130/1996. art.129 alin.4 cod pr.civ Indiferent de întinderea efectelor nulităţii invocate, asupra întregului act juridic sau asupra unor clauze ale acestuia, acţiunea în constatarea nulităţii poate fi intentată de oricare dintre părţi sau de orice persoană interesată, nulitatea putând fi constatată şi din...

Citeste mai mult...

Soluţionarea cauzei în baza unei excepţii. Necerce-tarea plângerii pe fond. Consecinţe

Agentul constatator a consemnat faptul că procesul-verbal s-a încheiat în lipsa reprezentantului legal al petentului şi că nu s-au formulat obiecţiuni de către conducătorul auto, respectându-se întocmai dispoziţiile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, prin faptul că i-a făcut cunoscut reprezentantului petentului posibilitatea de a face obiecţiuni la procesul-verbal de contravenţie. Prin urmare, instanţa...

Citeste mai mult...

Excepţia netimbrării cererii, soluţinarea acestei excepţii prevalează asupra fondului cauzei Taxă de timbru

Legea nr. 85/2006, republicată Legea nr. 146/1197, republicată Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1197, republicată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar conform art. 20 alin. 3 din acelaşi act normativ, neîndeplinirea acestei obligaţii până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii. Constatând faptul că nu s-a achitat taxa...

Citeste mai mult...

În condiţiile invocării concomitente a 2 excepţii de fond (cea a lipsei de interes şi cea a prescripţiei dreptului material la acţiune), instanţa de fond era datoare să acorde prioritate excepţiei lipsei de interes, deoarece se impune stabilirea mai întâi

În condiţiile invocării concomitente a 2 excepţii de fond (cea a lipsei de interes şi cea a prescripţiei dreptului material la acţiune), instanţa de fond era datoare să acorde prioritate excepţiei lipsei de interes, deoarece se impune stabilirea mai întâi a folosului practic urmărit de reclamant pentru a cere constatarea nulităţii unui act juridic. ...

Citeste mai mult...

Analiza cerinţelor formulării unei excepţii de neconstituţionalitate In vederea sesizării Curţii Constituţionale

- Codul de procedură penală: art. 171 alin. (41) - Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. (1) Instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia este chemată să examineze legitimarea procesuală a petenţilor, dacă aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei şi dacă prevederile evocate nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituţionale. (încheierea din 7 septembrie 2010) Prin încheierea de...

Citeste mai mult...

Judecata. Soluţionarea unei excepţii, fără a fi pusă in discuţia părţilor. Nulitate. Casare cu trimitere spre rejudecare

Instanţa este obligată să pună în discuţia părţilor orice excepţie; în caz contrar, sentinţa este lovită de nulitate, impunându-se casarea ei, cu trimitere spre rejudecare, conform art. 312 alin. 2 Cod proc. civ.. (Secţia de administrativ, decizia nr. 201/1998) Prin sentinţa civilă nr. 10.242/29.09.1998 Judecătoria sector 2 Bucureşti a respins contestaţia formulată de S.C. "M.L." -...

Citeste mai mult...

Hotărâre judecătorească. Nemotivarea respingerii unei excepţii. Casare cu trimitere spre rejudecare

Nemotivarea respingerii excepţiei prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională atrage nelegalitatea hotărârii, ce urmează a fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. (Secţia de administrativ, decizia nr. 2.682/1998) Prin sentinţa civilă nr. 923/28.01.1998, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de S.C. "V." - S.A. împotriva procesului...

Citeste mai mult...

Inadmisibilitatea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti. Respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Control judiciar. Constituţionalitate

Daca exceptia este inadmisibila, fiind contrara prevederilor alin. 1, instanta respinge printr-o încheiere motivata, cererea de sesizare a Curtii Constitutionale. Încheierea poate fi atacata cu recurs la instanta imediat superioara, în termen de 48 de ore de la pronuntare. Prin încheierea din 29 aprilie 2009, pronuntata de Tribunalul Dolj, s-a respins cererea de sesizare...

Citeste mai mult...