Întrucât în speţă demersul lichidatorului judiciar vizează recuperarea unor creanţe ale debitorului în de la debitorii săi, care nu este dată de legiuitor în competenţa de soluţionare a judecătorului sindic, ne aflăm în prezenţa unei cereri în materie comercială, evaluabilă în bani, urmând a fi soluţionată de instanţa competentă de la domiciliul pârâtului. Secţia comercială...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Acţiuni prin care debitorul în insolvenţă tinde la recuperarea creanţelor proprii.
Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar si/sau al lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolvenţei. Întrucât în speţă demersul judiciar al reclamantei vizează recuperarea unor creanţe ale debitoarei de la debitorii săi, respectiv sume datorate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu titlul de indemnizaţii...
Citeste mai mult...COM: Insolvenţă.Contestaţii formulate la: raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la starea de insolvenţă, la tabelul preliminar al creanţelor şi la procesul verbal al adunării generale a creditorilor Faliment
SENTINŢĂ COMERCIAL : . Contestaţii formulate la: raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la starea de insolvenţă, la tabelul preliminar al creanţelor şi la procesul verbal al adunării generale a creditorilor Creditoarea O.B. România SA a formulat contestaţie împotriva Raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei debitorului...
Citeste mai mult...COMERCIAL: Insolvenţă. Confirmarea planului de reorganizare judiciară de către judecătorul sindic. Incidenţa dispoziţiilor art. 101 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei Persoane juridice
SENTINŢĂ Deliberând asupra prezentei cereri: Creditoarea GBI – Sucursala România a solicitat ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei cu privire la creanţa garantată de biletele la ordin girate de către societatea debitoare în favoarea sa şi valorificarea imediată, în cadrul procedurii. În motivarea cererii, creditoarea a motivat că între...
Citeste mai mult...COMERCIAL : Insolvenţă . Executarea silită a bunurilor din averea unei societăţi în nume colectiv. Incidenţa dispoziţiilor art. 126 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei Persoane juridice
SENTINŢA Prin cererea înregistrată sub nr. X/X/2009 la data de 10.08.2009, lichidatorul R.G. a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei privind pe debitorul SC N & CO SNC cu emblema F cu sediul social în Buzău, strada X, nr. X, judeţ Buzău. În motivarea cererii lichidatorul a învederat că în conformitate cu prevederile art. 31...
Citeste mai mult...Incompatibilitatea practicianului în insolvenţă numit concomitent administrator judiciar/lichidator al unui debitor şi creditorului acestuia. Rezolvare Faliment
Articolul 30 alineat 3 din Ordonanţa de Urgenţă 86 din 8.XI.2006 actualizată reglementează incompatibilitatea practicianului în insolvenţă invocată în cauză. Potrivit acestui text: „Practicianul în insolvenţă nu poate fi concomitent administrator judiciar sau lichidator al unui debitor şi al creditorului acestuia”. Starea de incompatibilitate de această natură se naşte la momentul când el este numit administrator...
Citeste mai mult...COMERCIAL : Insolvenţă . Intrarea în procedura simplificată a falimentului , la cererea administratorului judiciar. Incidenţa art. 107 alin.1 lit.A ) pct.b) şi lit. D) raportat la art. 59 -60 din Legea nr. 85/2006 Faliment
SENTINŢĂ COMERCIAL : . Intrarea în procedura simplificată a falimentului , la cererea administratorului judiciar. Incidenţa art. 107 alin.1 lit.A ) pct.b) şi lit. D) raportat la art. 59 -60 din Legea nr. 85/2006 În cadrul procedurii insolvenţei deschise împotriva debitorului SC A 2001 SRL, prin Sentinţa nr.X/2010,în îndeplinirea atribuţiilor sale, administratorul judiciar...
Citeste mai mult...COMERCIAL : Insolvenţă . Anularea plăţilor efectuate în baza unor bilete la ordin, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei. Incidenţa dispoziţiilor art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 Faliment
SENTINŢĂ COMERCIAL : . Anularea plăţilor efectuate în baza unor bilete la ordin, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei. Incidenţa dispoziţiilor art. 46 alin. 1 din Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 17.04.2009 , administratorul judiciar R.S. SPRL prin A..F. a solicitat în contradictoriu cu creditoarea GBI pronunţarea unei hotărâri prin...
Citeste mai mult...COMERCIAL: Insolvenţă. Antrenarea răspunderii administratorului debitoarei, în temeiul art.138 lit. a) şi d) din Legea nr. 85/2006. Incidenţa art. 142 din lege sub aspectul executării silite Executarea silită
SENTINŢĂ Prin cererea înregistrată sub nr. X/X/2009 la data de 02.05.2009 pe rolul acestei instanţe, creditoarea ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUZĂU a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC C. SRL Buzău în vederea recuperării unei creanţe bugetare în cuantum de 50.766 lei reprezentând taxe, impozite, contribuţii, dobânzi şi penalităţi aferente neachitării debitelor...
Citeste mai mult...Insolvenţă. Cerere de autorizare a comitetului creditorilor de a introduce o acţiune în răspundere materială împotriva persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, rep. Caracterul necontencios al unei astfel de cereri. Consecinţe. Fal
Cadrul procesual a fost clar stabilit de creditoare – conform principiului disponibilităţii -, prin cererea formulată în temeiul disp. art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, rep., aceasta criticând atitudinea de pasivitate a lichidatorului judiciar care nu a formulat cerere de angajare a răspunderii materiale a persoanelor vinovate de ajungerea societăţii debitoare în stare...
Citeste mai mult...Insolvenţă. Cuantumul minim al creanţei – una dintre condiţiile necesare pentru admisibilitatea cererii de deschidere a procedurii. Momentul în raport cu care se apreciază îndeplinirea acestei condiţii. Plată parţială a debitului, efectuată după dezbateri
În contextul modificării dispoziţiilor legale ce reglementează valoarea „prag” a creanţei – art. 2 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, rep. -, necesară a fi atinsă pentru admisibilitatea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, judecătorul sindic va analiza îndeplinirea acestei condiţii prin raportare la data introducerii cererii creditoarei şi nu în raport de data pronunţării...
Citeste mai mult...Insolvenţă. Inadmisibilitatea unei cereri întemeiate pe disp. art. 75 din Legea nr. 85/2006, rep., formulată pe calea unei contestaţii îndreptate împotriva planului de distribuire, fără să fi fost utilizată calea contestaţiei împotriva tabelului definitiv
Incidenţa disp. art. 75 din Legea nr. 85/2006, rep., poate fi analizată de judecătorul sindic în cadrul unei contestaţii împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe, nu în cadrul unei contestaţii împotriva planului de distribuire. De vreme ce contestatoarea nu a putut proba depunerea unei contestaţii împotriva tabelului...
Citeste mai mult...Insolvenţă. Plăţi efectuate după sesizarea instanţei cu o cerere de deschidere a procedurii. Situarea valorică a creanţei cu puţin peste cuantumul minim stabilit de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, rep. Faliment
Plăţile efectuate în perioada cuprinsă între data introducerii cererii de către creditoare şi data pronunţării sentinţei judecătorului sindic trebuie analizate prin raportare la sintagma „stare de insolvenţă”, privită ca un ansamblu – ceea ce presupune şi compararea valorii plăţilor cu valoarea debitului -, iar nu ca un element singular – astfel că nu poate fi...
Citeste mai mult...Insolvenţă. Complicitatea terţilor la fraudarea intereselor sau drepturilor creditorilor unei societăţi comerciale aflate în stare de insolvenţă. Proba complicităţii. Încadrarea administratorului de fapt al societăţii în dispoziţiile art. 80 alin. 2 lit.
Complicitatea terţilor dovedită prin împrejurări de fapt, directe şi indirecte, care, coroborate, susţin concluzia complicităţii, respectiv: relaţiile de rudenie între administratorul de fapt şi administratoarea de drept (soţ şi soţie), ultima având şi statutul de asociată; relaţiile de afinitate între administratorul de fapt şi beneficiara despăgubirilor acordate de debitoarea ajunsă în stare de insolvenţă (ginere...
Citeste mai mult...Insolvenţă. Cereri de repunere în termenul de depunere a cererii de admitere a creanţei. Contestaţii la tabelul preliminar de creanţe – nesoluţionarea acestora în conformitate cu disp. art. 73 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, rep. Neîndeplinirea procedurii
Judecătorul sindic a fost sesizat cu două cereri de repunere în termenul de formulare a cererii de admitere a creanţei şi cu două contestaţii la tabelul preliminar, prin care se solicita admiterea efectivă a celor două creanţe, iar lichidatorul judiciar le-a notificat celor două potenţiale creditoare faptul că le vor fi soluţionate atât cererile menţionate,...
Citeste mai mult...Insolvenţă. Plata unei părţi din debit, după data scadenţei, dar anterior formulării cererii de deschidere a procedurii, în temeiul art. 31 din Legea nr. 85/2006, rep. Prezumţia de insolvenţă. Faliment
Faptul că debitoarea a achitat o parte din suma datorată, anterior învestirii instanţei - de către creditoare - cu o cerere de deschidere a procedurii, nu constituie un demers apt, prin el însuşi, să răstoarne prezumţia de insolvenţă definită de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, rep. De vreme ce creditoarea a solicitat...
Citeste mai mult...Deschiderea procedurii de insolvenţă. Starea de insolvenţă. Probe. Faliment
- Legea nr.85/2006, art.3 pct.1 Deschiderea procedurii insolventei poate fi dispusa fata de un debitor, daca acesta se afla în stare de insolventa, adica nu are în patrimoniu suficiente fonduri banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile. Odata dovedita existenta unei astfel de datorii se prezuma legal ca, debitorul nu dispune de suficiente fonduri banesti,...
Citeste mai mult...RECURS COMERCIAL. INSOLVENŢĂ –PLAN DE REORGANIZARE. -art.95, 101, 106 din Legea 85/2006; -art.312 Cod procedură civilă. Restructurare, Reorganizare
Materie : RECURS COMERCIAL. INSOLVENŢĂ –PLAN DE REORGANIZARE. -art.95, 101, 106 din Legea 85/2006; -art.312 Cod procedură civilă. Un plan de reorganizare va fi confirmat de către judecătorul sindic dacă cel puţin jumătate plus una dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi, dintre cele menţionate la art.100 al.3 din Legea 85/2006, acceptă sau sunt socotite că...
Citeste mai mult...RECURS COMERCIAL. INSOLVENŢĂ – CONTESTAŢIE PLAN DE DISTRIBUIRE. -art.121, 123, 127 din Legea 85/2006. Restructurare, Reorganizare
Materie : RECURS COMERCIAL. INSOLVENŢĂ – CONTESTAŢIE PLAN DE DISTRIBUIRE. -art.121, 123, 127 din Legea 85/2006. În cazul vânzării unui bun al debitorului, obiect al unei garanţii reale, constituite în favoarea unui creditor fondurile obţinute din vânzarea acelui bun se distribuie potrivit ordinii de prioritate prevăzută la art.121 din lege, nefiind aplicabile dispoziţiile art.127 din Legea 85/2006...
Citeste mai mult...Lipsa de lichidităţi. Stare de insolvenţă vădită şi iminentă. Faliment
Valoarea prag de 30.000 lei se raportează la momentul introducerii cererii de deschidere a procedurii.Insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile şi este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit...
Citeste mai mult...