Prin sentinţa penală nr.33/23.03.2010 pronunţată în dosar nr.1651/250/2009 a Judecătoriei Lipova, a fost condamnat inculpatul B.R.N. la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art.208 al.1 rap. la art.209 al.1 lit e Cod penal, cu aplicarea art.37 lit b Cod penal, prin schimbarea încadrării...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Pensie de întreţinere. Conţinutul noţiunii de mijloace ale debitorului.
Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub dosar nr.2255/175/2008 reclamantul B.R.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta P.R.M.I. ca prin hotărâre judecătorească: - să se dispună majorarea pensiei de întreţinere la plata căreia a fost obligată pârâta prin sentinţa civilă nr.1049/2004 a Judecătoriei X în favoarea minorului B.P. născut la data de...
Citeste mai mult...Retragerea şi excluderea. Mijloace legale de protecţie a intereselor asociaţilor. Proceduri nereductibile la reguli comune
Retragerea este o modalitate de protecţie a intereselor asociatului dar şi o modalitate de protecţie a interesului social. Retragerea este o modalitate de protecţie a intereselor asociatului dar şi o modalitate de protecţie a interesului social. Excluderea asociatului dintr-o societate reprezintă o sancţiune care se aplică în cazul unor fapte care prin gravitatea lor ameninţă existenţa societăţii. Excluderea...
Citeste mai mult...Contravenţii constatate prin mijloace tehnice certificate şi omologate. Natura specifică şi consecinţe
Contravenţii constatate prin mijloace tehnice certificate şi omologate. Natura specifică şi consecinţe Prin sentinţa civilă nr. 678/27.01.2009 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, s-a respins plângerea formulată de contestatorul R.C.E.D., împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CC nr. 1108390/12.09.2008 întocmit de intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Giurgiu, ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, la...
Citeste mai mult...Decizie de impunere mijloace de transport Impozite şi taxe
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Olt , petenta SC AAT SRL cu sediul in Slatina a formulat contestatie impotriva deciziei fara data, emisa de Primaria Municipiului Slatina – Directia Generala de Venituri si Cheltuieli , data in solutionarea contestatiei formulate de societate impotriva deciziei de impunere , in contradictoriu cu Primaria municipiului Slatina –...
Citeste mai mult...Reducerea pragului de adjudecare pentru mijloace fixe şi obiecte de inventar ale societăţii debitoare, adjudecate în urmă cu aproape 2 ani şi neachitate până în prezent, nu este legală, neavând nici un suport legal pentru aceastaMotivaţia adjudecatarul
Motivaţia adjudecatarului că bunurile adjudecate au fost sechestrate de Agenţia Naţională Vamală, nu este fondată şi nu există nici un impediment ca adjudecatarul să achite prejudiciul adjudecării. decizia nr. 1205 din data de 7 octombrie 2009 Prin sentinţa nr. 246/1.06.2009, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia Comercială şi de Administrativ ,a respins contestaţia formulată de creditoarea AVAS B,...
Citeste mai mult...Mijloace de probă privind îndeplinirea condiţiilor de angajare a răspunderii salariatului pentru nerespectarea clauzei de formare profesională
C. muncii, art. 55 lit. c), art. 194, art. 195 ■ Decizia prin s-a dispus suspendarea contractului de muncă al angajatului pe o perioadă de 6 luni pentru cursul de calificare, conform art. 194 alin. (3) C. muncii, atestă îndeplinirea cerinţei de scoatere a salariatului din producţie. ■ întrucât pe perioada cursului se efectuau cursuri teoretice de...
Citeste mai mult...Restituirea salariilor încasate necuvenit. Absente nemotivate. Mijloace de probă
C. muncii, art. 272 alin. (1), art. 287 Simpla omisiune de a semna condica de prezenţă nu poate conduce la concluzia lipsei de la serviciu, cât timp, prin foaia colectivă de prezenţă, s-a confirmat prezenţa la serviciu. încălcarea obligaţiei de a semna condica de prezenţă poate constitui, prin ea însăşi, abatere disciplinară dar nu este cauzatoare de...
Citeste mai mult...Rolul activ al instanţei în aflarea adevărului. Mijloace de probă. Valoarea probatorie a înregistrărilor audio
în condiţiile în care instanta de fond a încuviintat părţilor probele pe care acestea le-au propus în dovedirea afirmaţiilor lor, nu reprezintă o lipsă a rolului activ în aflarea adevărului faptul că nu a considerat relevante în soluţionarea cauzei toate aceste probe, fiind atributul instanţei să reţină numai împrejurările şi mijloacele de probă determinante...
Citeste mai mult...Judecată. Mijloace de probă. Prezumţie judecătorească. Aprecierea eronată a probelor.
Judecată. Mijloace de probă. Prezumţie judecătorească. Aprecierea eronată a probelor. Legea nr. 64/1995, republicată, art. 33, art. 39, art. 137 alin. (1) Hotărârea judecătorească se poate întemeia şi pe prezumţii, dacă acestea au greutatea şi puterea de a naşte probabilitatea. Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 1488/R/COM din 28 noiembrie 2006 Prin sentinţa civilă...
Citeste mai mult...ACHITARE. MIJLOACE DE PROBĂ ADMINISTRATE ILEGAL. Probe, dovezi
Decizia penală nr. 119 din 18 februarie 2010. Prin sentinţa penală nr. 105 din 29.05.2009, pronunţată de Judecătoria Bicaz, judeţul Neamţ, în baza art.86 alin.(2) din O.U.G. nr.195/2002, republicată, raportat la art.37 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.(1) lit.c) Cod penal, art.76 alin.(1) lit.e Cod penal şi a art. 80 Cod penal, a...
Citeste mai mult...Probe. Sarcina probei. Mijloace de probă. înscrisuri
Potrivit dispoziţiilor art. 1169 din Codul civil, cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. în conformitate cu prevederile art. 1170 din Codul civil şi art. 46 din Codul comercial, dovada se poate face, printre alte mijloace, şi cu înscrisuri. (Decizia nr. 954 din 3 iulie 2002 - Secţia a V-a...
Citeste mai mult...