Cauta in aceasta categorie:

Admisibilitatea recursului declarat de o parte care nu a folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă. (Art.385/

Admisibilitatea recursului declarat de o parte care nu a folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel afost modificată soluţia din sentinţă. (art.385/1 alin.4 Cod procedură penală). Persoanele prevăzute în art.362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu a fost folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia prin sentinţă şi...

Citeste mai mult...

Recurs declarat de o persoană care nu a fost parte la judecata în fond. Respingere pe excepţie

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1082 din 27 aprilie 2010 Prin sentinţa civilă nr. 3654 din 30 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Maramureş s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe Bucureşti. S-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanţi...

Citeste mai mult...

Neanalizarea motivelor invocate de parte echivalează cu nemotivarea hotărârii, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar, fiind incident motivul de desfiinţare prevăzut de art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă. Dacă hotărârea instanţei de a

Potrivit art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare...

Citeste mai mult...

Acţiune civilă. Momentul constituirii ca parte civilă. Daunele morale în cazul infracţiunilor privind convieţuirea socială. Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.

art.14, 15, C.pr.pen art. 346, C.pr.pen art.998, 999, 1003 C. civ. Constituirea ca parte civilă are loc până la citirea actului de sesizare, iar instanţa trebuie să se pronunţe asupra sumelor solicitate de către partea civilă neputând acorda ceea ce nu s-a cerut. Pentru acordarea daunelor morale, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de distrugere şi tulburarea ordinii...

Citeste mai mult...

ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ – Admitere în parte a cererii Ordonanţă Preşedinţială

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a locuit împreună cu concubinul său, pârâtul din prezenta cauză, în domiciliul acestuia, iar în urma relaţiei de concubinaj s-a născut minora V.A. nascuta la data de 26.09.2011, care iîn prezent este alaptata natural. Reclamanta a mai arătat că, datorită neînţelegerilor intervenite, a părăsit domiciliul pârâtului şi s-a mutat...

Citeste mai mult...

Interesul, ca o condiţie pentru a fi parte în proces. Excepţia lipsei de interes Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Printre condiţiile ce se cer întrunite cumulativ pentru a fi parte în proces - alături de calitate procesuală, capacitate procesuală şi afirmarea unui drept pentru a realizarea căruia calea justiţiei este obligatorie - se numără interesul, în sensul de folos practic urmărit de cel care iniţiază acţiunea civilă. Interesul trebuie să îndeplinească mai multe...

Citeste mai mult...

DREPT DE PROPRIETATE PUBLICĂ. BUNURI CARE FAC PARTE DIN DOMENIUL PUBLIC. REGIM JURIDIC

Bunurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile. Dreptul de proprietate publică încetează dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat. Prin acţiunea înregistrată la data de 14.03.2001, Prefectul Municipiului Bucureşti a solicitat anularea hotărârii nr. 20/2001 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. în motivarea acţiunii s-a...

Citeste mai mult...

Cota parte din profitul societăţii. Conflict de muncă Societăţi comerciale

Prin sentinţa civilă nr.464 din 24 martie 2009, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul T.J., în contradictoriu cu pârâta SC”P.”SA Bucureşti; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 3.832 lei reprezentând cotă-parte din profit pe anii 2005-2006, sumă ce va fi actualizată în funcţie de rata inflaţiei,...

Citeste mai mult...

„Litigiu de muncă” – cotă parte din profitul societăţii Societăţi comerciale

Prin sentinţa civilă nr. 414/24 martie 2009, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.D. în contradictoriu cu pârâta S.C. P. S.A. şi, drept consecinţă: - a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 9.052 lei, reprezentând cotă-parte din profit pe anii 2005 -2006;- a dispus că suma mai sus...

Citeste mai mult...

Recurs declarat de o persoană care nu a fost parte in proces Uzucapiune (Prescripţia achizitivă)

Recurs declarat de o persoana care nu a fost parte în proces.Cerere de interventie în interes propriu formulata în recurs.Inadmisibilitate. Recursul declarat de o persoana ce nu a avut calitatea de parte în procesul solutionat în prima instanta este inadmisibil raportat la prevederile art. 299 coroborate cu art. 261 din Codul de procedura civila, din care...

Citeste mai mult...

Vânzare teren ce face parte din domeniul public al comunei Acte ale autorităţilor publice

Întrucât din întreg probatoriul administrat rezultă că terenul în suprafaţă de 300 mp , face parte, în natură, din curtea Şcolii generale Tileagd, regimul său juridic este reglementat de dispoziţiile art.166, alin.41 din Legea nr.84/1995 republicată potrivit cărora „terenurile si cladirile in care isi desfasoara activitatea unitatile de invatamant preuniversitar de stat - gradinite, scoli...

Citeste mai mult...