Cauta in aceasta categorie:

Procedura simplificată a insolvenţei este o procedură specială diferită de procedura generală a insolvenţei şi care conţine condiţii speciale şi limitativ prevăzute de Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, se prevede că procedura simplificată se aplică debitorilor aflaţi în stare de şi care se încadrează în una din categoriile prevăzute de aceste dispoziţii. Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 5688 din 5 decembrie 2012 Prin sentința...

Citeste mai mult...

Inaplicabilitatea termenului special de prescripţie reglementat de art.46 din Legea nr.10/2001 în cazul actelor juridice încheiate după intrarea sa în vigoare Prescripţii

În motivarea actiunii reclamantul a aratat ca prin notificarea nr.380/26.07.2001 adresata Primariei Mun.Ploiesti a solicitat restituirea în natura a imobilului situat în Ploiesti, str.M. nr.16, jud.Prahova, iar prin adresa din data de 16.04.2002 a fost înstiintat ca notificarea a fost transmisa, spre competenta solutionare catre S.C. T. S.A. întrucât aceasta societate este unitatea detinatoare în...

Citeste mai mult...

Procedura specială de recuperare a sumelor achitate necuvenit titularului dreptului de pensie, ca drept de asigurări sociale incidenţa prevederilor art. 187 alin. 1 din legea nr. 19/2000 Pensii

Motivând contestatia, s-a aratat ca, în mod gresit i s-a imputat suma de 27.179 lei, întrucât nu are nici o culpa în calculul gresit al drepturilor de ce i se cuveneau, sustinând ca nu sunt îndeplinite conditiile pentru angajarea raspunderii sale, conform normelor de drept civil. Prin întâmpinarea formulata, intimata C.J.P. a solicitat respingerea contestatiei,...

Citeste mai mult...

Încetarea măsurii de protecţie specială a plasamentului. Condiţia să fi încetat riscul de abuz ori neglijare în domiciliul părinţilor – art.68 alineat 2 din Legea nr.272/2004 Minori

Măsura de protecţie specială a plasamentului la asistent maternal profesionist poate înceta la modificarea împrejurărilor care au determinat instituirea sa. Dacă măsura s-a dispus în situaţia prevăzută de art. 56 litera „c” din Legea nr.272/2004 trebuie să se stabilească dispariţia riscului de abuz sau neglijare în domiciliul părinţilor. Curtea de Apel Iaşi, Decizia civilă nr.16...

Citeste mai mult...

Individualizarea pedepsei. Aplicarea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege fără a se reţine circumstanţe atenuante

Prin sentinţa penală nr. 1706/2002, a Judecătoriei Piteşti, inculpaţii C.C.I., M.V. şi V.B.S. au fost achitaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b1) Cod procedură penală şi art. 18' Cod penal. în baza art. 91 Cod penal, s-a...

Citeste mai mult...

Incidenta cauzei de nepedepsire cu caracter special prevazuta de art. 260 alin. 2 C.p. privind retractarea marturiei mincinoase Infracţiuni

Prin sentinta penala nr.764 din 04.11.2009 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr.7836/311/2009, in baza art.2781 alin. 8 lit. a C.p.p. s-a respins plangerea formulata de invinuitul L D P A, ca nefondata. S-a mentinut solutia din ordonanta procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Slatina nr. 2503/P/2007 din 29.06.2009, ca fiind legala si temeinica. In...

Citeste mai mult...

Incidenta cauzei de nepedepsire cu caracter special prevazuta de art. 260 alin. 2 C.p. privind retractarea marturiei mincinoase

Incidenta cauzei de nepedepsire cu caracter special prevazuta de art. 260 alin. 2 C.p. privind retractarea marturiei mincinoase Prin sentinta penala nr.764 din 04.11.2009 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr.7836/311/2009, in baza art.2781 alin. 8 lit. a C.p.p. s-a respins plangerea formulata de invinuitul L D P A, ca nefondata. S-a mentinut solutia din ordonanta procurorului...

Citeste mai mult...

Administrator special. Calitate procesuală conferită acestuia de dispoziţiile art. 18 alin. (2). lit. c) din Legea nr. 85/2006.

Contestatie în anulare formulată de societatea debitoare, prin administrator special. Consecinţe Legea nr. 85/2006, art. 18 alin. (2) Calitatea procesuală conferită administratorului special în procedura insolvenţei este prevăzută de art. 18 alin. (2) lit. c) din legea insolvenţei, respectiv de a formula contestaţii în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006. Decizia nr. 161 din 12 martie 2010 Prin...

Citeste mai mult...

Contestatie în anulare. Cerere formulată de administratorul special. Lipsa calităţii de reprezentant a administratorului special

Legea nr. 85/2006, art. 18 alin. (1) teza a ll-a Potrivit art. 18 alin. (1) teza a ll-a din Legea nr. 85/2006, după ridicarea dreptului de administrare, debitoarea este reprezentată de administratorul sau lichidatorul judiciar, care îi conduce şi activitatea comercială, iar mandatul administratorului special se reduce la reprezentarea intereselor acţionarilor asociaţilor. Cum administratorul...

Citeste mai mult...

Recurs. Nulitate. Normă specială

Prin Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, s-a stabilit competenţa curţii de apel de a soluţiona recursul declarat împotriva hotărârilor pronunţate de tribunalele din raza teritorială a circumscripţiilor electorale privind contestaţiile referitoare la înregistrarea şi respingerea candidaturilor pentru alegerile parlamentare. Legea nr. 373/2004, printr-o normă specială, derogatorie şi imperativă, stipulează...

Citeste mai mult...

Termenul de prescripţie special, de 5 ani, a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale. Aplicabilitate. Executarea silită

Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală defineşte, în cuprinsul art. 21, ce se înţelege prin creanţele fiscale. Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal - art. 21 alineat 1 din Codul de procedură fiscală. În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alineat...

Citeste mai mult...

CONTRABANDĂ. CONFISCARE SPECIALĂ. SITUATIA TAXELOR VAMALE Şl MAJORĂRILOR DE ÎNTÂRZIERE.

în cazul condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev.de art.175 din Legea nr.141/1997 şi confiscării speciale a bunurilor ce au făcut obiectul infracţiunii, acesta nu mai poate fi obligat la plata taxelor vamale aferente şi a majorărilor de întârziere. Prin sentinţa penală nr.1062/2.11.1999, Judecătoria Giurgiu i-a condamnat pe inculpaţii B.G. şi T.E. la câte 2...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare specială. Invocarea nepronunţării instanţei asupra unuia din motivele de modificare sau de casare

In sensul dispoziţiilor art. 318 teza a ll-a din Codul de procedură civilă, omisiunea de pronunţare a instanţei trebuie să vizeze unul din motivele de recurs. Faptul că cererea de chemare în garanţie a rămas nesoluţionată - în condiţiile reţinute de instanţa de recurs, ale neexercitării apelului promovat (art. 2931 din Codul de procedură...

Citeste mai mult...

Nedesemnare administrator special. Decăderea debitorului din dreptul de a face acte de procedură în insolvenţă. Recurs nul. Faliment

Potrivit art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, administratorul special este reprezentantul desemnat de adunarea generala a actionarilor/asociatilor/membrilor debitorului persoana juridica, împuternicit sa efectueze în numele si pe seama debitorului actele de procedura, potrivit art.18 din acelasi act normativ. Administratorul special se desemneaza în termen de 20 de zile de la deschiderea procedurii. Administratorul special...

Citeste mai mult...

Sechestrul judiciar – art.598 C.p.civ. Sechestru. Confiscare specială

Condiţiile de admisibilitate a cererii de sechestru judiciar sunt existenţa unui litigiu pe rol cu privire la bun şi urgenţa măsurii. Cauţiunea nu este obligatorie şi se poate stabili prin hotărâre, conform art.600 alin. 1 C.p.civ., soluţionarea cererii nefiind condiţionată de depunerea unei cauţiuni ca în cazul reglementat de art.908 C.com. privitor la sechestrul asigurător. ...

Citeste mai mult...

Desemnare curator special Minori

  DOSAR NR. .... R O M Â N I A JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI – SECŢIA CIVILĂ Î N C H E I E R E şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2012 Instanţa constituită din: PREŞEDINTE: .... GREFIER: .... Pe rol se află soluţionarea cererii petentei ...., având ca obiect autorizare act...

Citeste mai mult...

Caracterul special – colectiv al procedurii insolventei impune obligativitatea pronuntarii judecatorului sindic asupra tuturor cererilor cu care a fost investit, cereri privind deschiderea procedurii împotriva unui debitor. Faliment

- Legea nr.85/2006, republicata; Caracterul special - colectiv al procedurii insolventei impune obligativitatea pronuntarii judecatorului sindic asupra tuturor cererilor cu care a fost investit, cereri privind deschiderea procedurii împotriva unui debitor. (Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala; Decizia comerciala nr. 1598 R din 19.11.2009) Prin încheierea pronuntata în data de 17.04.2009...

Citeste mai mult...

Administrator special. Calitate procesuală activă. Faliment

În procedura insolventei administratorul special nu poate formula decât cererile expres si limitativ prevazute la art. 18 alin.2 lit.a-g din Legea 85/2006. Prin sentinta nr. 579/21.04.2009 pronuntata de Tribunalul Olt - Sectia Comerciala si de Administrativ în dosarul nr.806/104/2009 a fost respinsa exceptia netimbrarii cererii ca neîntemeiata. A fost admisa exceptia lipsei calitatii...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare specială. Condiţii de admisibilitate Contestaţie în anulare

C.proc.civ., art. 318 Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 318 C.proc.civ. Nemulţumirea părţii de modul în care a fost motivată decizia contestată nu poate duce la deschiderea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, într-un al caz decât cele limitativ arătate de art. 317 C.proc.civ. (lipsă...

Citeste mai mult...

Confiscarea specială. Modul în care se dispune, în raport de mai mulţi inculpaţi. Inadmisibilitatea solidarităţii. Măsuri de siguranţă şi educative

Curtea de Apel Timişoara a admis recursul inculpatului L.S.N. împotriva deciziei Tribunalului Timiş nr. 13/13 ianuarie 2006, pe care a casat-o împreună cu sentinţa nr. 264/28 iunie 2005 a Judecătoriei Sânnicolau-Mare şi, rejudecând cauza, a dispus înlăturarea confiscării în solidar de la inculpaţii L.S.N. şi K.J. a sumei de 6.000 lei şi a dispus confiscarea...

Citeste mai mult...