Cauta in aceasta categorie:

Revendicare şi obligaţie de a face Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)

SENTINŢA CIVILĂ NR. 7564/ 18.10.2010 , Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: 1. Obiectul acţiunii şi argumentele reclamantei Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 31.03.2010, reclamanta (A.N.L.) a chemat în judecată pe pârâta CL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la demolarea construcţiilor edificate ilegal pe terenul...

Citeste mai mult...

Litigiu de muncă. Personalul auxiliar din sistemul de justiţie. Aplicabilitatea H.G. nr. 403/2001 Salarizare

Scopul prevederilor H.G. nr. 403/2001 a fost acela de a proteja veniturile nete ale asiguraţilor ca urmare a majorării cotelor de contribuţii al asigurările sociale, ceea ce conferă acestui drept caracterul de compensaţie pentru majorarea cotelor de contribuţie menţionate. Întrucât prin Legea nr. 100/2005, care a fost aprobată cu modificări prin O.G. nr. 23/2005 privind...

Citeste mai mult...

Excepţia de nelegalitate. Act emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Dispoziţii legale aplicabile pentru exercitarea dreptului de a supune actul controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ. Procedură civilă

Prin încheierea din 11.10.2006 Tribunalul Bacău, în temeiul art.4 alin.4 din Legea nr.554/2004, a sesizat instanţa de administrativ cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate. Reclamanta a arătat în motivarea excepţiei de nelegalitate că suprafaţa de 1032 mp, restituită dl. G. V. prin hotărârea Consiliului local al mun. B. nr.200/20.12.2000 nu făcea parte din rezerva Comisiei locale...

Citeste mai mult...

Anulare certificat de moştenitor Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.

SENTINŢA CIVILĂ NR. 6697/20.09.2010 Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de .12.2009 reclamanta IC a chemat în judecată pe pârâtul PS, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să de dispună anularea certificatului de calitate de moştenitor nr. 157/26.11.2004 emis...

Citeste mai mult...

Biletul la ordin este în esenţă un titlu de credit ce atestă creanţa pe care acest creditor o are asupra averii falitei, iar avalul este o garanţie personală a administratorilor societăţii a obligaţiei de plată cuprinsă în titlu. Faliment

(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com. şi de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 751/19 octombrie 2009) Prin contestaţia înregistrată la dosar nr. 3663/112/2006 la 03.11.2008, creditorul BCR SA contestă măsura dispusă de către lichidatorul judiciar al debitoarei SC GL SRL prin raportul de activitate pentru luna septembrie 2008, prin care au fost acceptate precizările depuse de...

Citeste mai mult...

Nulitatea absolută antecontract de vânzare-cumpărare; cauză ilicită şi frauda; netemeinicie. Vânzări-CumpărăriAntecontracte

Constată nulitatea absolută a tranzacţiei autentificată la B.N.P. I. P. sub nr. 1449/2007. Respinge cererea formulată de reclamanta-pârâtă T. E. privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Obligă pe pârâta T. E. să plătească reclamantei S.C. „L. CO” S.R.L. suma de 9,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond...

Citeste mai mult...

Reprezentarea în instanţă a consiliului local. Lipsa calităţii de reprezentant a primarului şi a consilierilor care au semnat recursul, în lipsa unei hotărâri de consiliu care să le confere acest drept. Primari, primării

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente: Prin sentinţa civilă nr. 1/2008 Tribunalul Neamţ a dispus sancţionarea Primarului comunei Păstrăveni, O. I., cu o amendă civilă egală cu 20% din salariul brut pe economie pe zi de întârziere până la executarea sentinţei civile nr. 95/2007. Prin H.C.L. nr. 5/2010...

Citeste mai mult...

Acord de mediere – divorţ Minori

SENTINŢA CIVILĂ NR.7199/05.10.2010 Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21.06.2010 BC T a chemat în judecată pe BMA, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună desfacerea căsătoriei prin consimţământul lor. În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că minora BSAM, născută la data de 3.07.2008, va rămâne...

Citeste mai mult...

Răspundere civilă delictuală. Rolul activ al instanţei. Răspundere civilă delictuală

În raport de prevederile art. 998 - 999 C.civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane, legea impune îndeplinirea a 4 condiţii, respectiv: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui care a săvârşit fapta ilicită, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ. ...

Citeste mai mult...

Partaj bunuri comune; cotă de contribuţie diferenţiată. Partaj

S-a admis în parte cererea reconventională formulată de pârâtul – reclamant R. I. in contradictoriu cu reclamanta – pârâtă R. M. S-a constatat că părţile au dobândit in timpul căsătoriei, cu o contribuţie de 70% pârâtul - reclamant si 30% reclamanta - pârâtă, următoarele bunuri comune: A.Bunuri imobile: -un apartament compus din 2 camere, bucătărie, baie si balcon,...

Citeste mai mult...

Hotărâri ale consiliului local. Lipsa motivării. Sancţiune Acte ale autorităţilor publice

Motivarea reprezintă o obligaţie generală, constituţională, aplicabilă oricărui act administrativ. Ea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului. În primul rând motivarea îndeplineşte o...

Citeste mai mult...

Legea 221/2009. Daune morale acordate moştenitorului persoanei condamnate pe motive politice in timpul regimului comunist. Deţinuţi politiciPrejudicii, daune

În motivarea cererii, reclamantul a învederat faptul că în perioada regimului comunist, tatăl său, C. C.T., prin sentinţa nr.159/26.10.1961 a Tribunalului Militar Iaşi a fost condamnat la 7 ani închisoare corecţională pentru delictul de uneltire contra orânduirii sociale şi confiscarea totală a averii personale a condamnatului.Confiscarea s-a executat la 02.12.1961 în baza adresei nr.8581/1961 a...

Citeste mai mult...

Teren intravilan – zona de protectie bloc de locuinte si spatii verzi Fondul funciar

Prin sentinta civila nr. 6687/26.04.2010 pronuntata de Judecatoria Iasi a fost admisa în parte acţiunea civilă, a fost anulat ordinul nr. 796/27.10.2009 emis de către Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi si a fost obligat pârâtul să reconstituie în natura, în favoarea reclamantului, dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 318 mp teren, A fost respinsa ca...

Citeste mai mult...

Informaţii de interes public. Noţiune. Declaraţii politice. Acte ale autorităţilor publice

Noţiunea definită de art. 2 lit. b din Legea nr.544/2001 vizează orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, în condiţiile în care aceste activităţi au produs efecte juridice. Declaraţiile publice de natură politică făcute de primul ministru (declaraţii ce vizează politica socială a statului), care au precedat apariţia...

Citeste mai mult...

Contestaţie la executare. Amenda stabilită conform art.234 alin 1 din Legea 227/2007. Menţiuni eronate din cuprinsul titlul executoriu in privinţa sumei de plată. Nulitatea executării. AmenziContestaţie la executare

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3381/866/2009 pe rolul Judecătoriei Paşcani, contestatorul T. Gh. a formulat în contradictoriu cu intimata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE P. contestaţie împotriva executării silite împotriva titlului executoriu nr. 223020009833188/ 31.08.2009 şi a somaţiei nr. 223020017973254/31.08.2009 emise de Agenţia Naţională de Administrare...

Citeste mai mult...

Cerere de reconstituire nesolutionata de catre organele administrative – acces la instanta Fondul funciar

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că A P.A a chemat în judecată pârâţii Comisia locală de fond funciar Leţcani, Comisia locală de fond funciar Horleşti, Comisia judeţeană Iaşi de fond funciar solicitând: - să se constate că este îndreptăţită la restituire prin reconstituire a suprafeţei de 4 ha pe raza comunei Leţcani; - să...

Citeste mai mult...

Revizuire. Art. 322 pct. 5 C.proc.civ. Revizuire

Revizuire 4. Revizuire. Art. 322 pct. 5 C.proc.civ. Prin menţinerea procesului verbal de control încheiat în data de 15 iulie 2004 de organul de control al intimatei DGFP B-N la revizuientă, precum şi a deciziei nr. 137/19.11.2004 s-ar ajunge la situaţia unei duble impuneri, împrejurare de care instanţa nu a avut cunoştinţă la data pronunţării sentinţei...

Citeste mai mult...

Contestatie act administrativ Acte ale autorităţilor publice

TRIBUNALUL ARGEŞ SECŢIA CIVILĂ Dosar nr. 7432/280/2010 SENTINŢA Nr. 920/CAF Şedinţa publică de la 20 Septembrie 2010 Pe rol fiind soluţionarea, în primă instanţă, a litigiului de administrativ formulat de contestatoarea P. M., în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII ARGES, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal -LAMURIRE TITLU EXECUTORIU. La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns...

Citeste mai mult...