Revine instanţei de administrativ competenţa de soluţionare a acţiunii privind anularea deciziei Comisiei de selecţie a practicienilor în din cadrul A.N.A.F. a Ministerului Economiei şi Finanţelor. Conform art. 7 al Ordinului nr. 1009/2007 al preşedintelui A.N.A.F., se prevede în mod expres că decizia Comisiei poate fi atacată la instanţa judecătorească de contencios administrativ...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Fond litigii muncă. Acţiune privind restituirea diminuării de 25% din salariu aplicată potrivit Legii nr. 118/2010. Contracte de muncă
Reclamantul O.C. a chemat în judecată Primăria Oraşului Ţăndărei, solicitând , în contradictoriu cu aceasta restituirea diferenţei de salariu de 25% reţinută potrivit Legii nr. 118/2010. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că începând cu luna iulie 2010, i-au fost diminuate în mod unilateral drepturile salariale cu 25% de către pârâtă. Procedând astfel, consideră reclamantul, s-au...
Citeste mai mult...Tichete de masă. Prescripţia dreptului material la acţiune având ca obiect acordarea contravalorii tichetelor de masă. Executarea clauzei contractuale privitoare la acordarea tichetelor de masă Prescripţii
Legea nr. 142/1998, art. 1 alin. (1) Legea nr. 53/2003, art. 283 alin. 1 lit. c) şi e) Termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune având ca obiect acordarea contravalorii tichetelor de masă, prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, este cel reglementat de art. 283 alin. (1) lit. c)...
Citeste mai mult...Acţiune de obligare a pârâţilor la plata primei de concediu. Cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor. Admisibilitate
C. proc. civ., art. 60 şi 17 Cererea pârâtului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor se încadrează în prevederile art. 60 şi 17 C. proc. civ., astfel că este admisibilă. C.A. Alba-lulia, Secţia de administrativ şi fiscal Decizia penală nr. 373 din 24 octombrie 2007. Prin sentinţa nr. 1093/CA/23.07.2007,...
Citeste mai mult...Apel civil. Acţiune în grăniţuire. Grăniţuire
Acţiune în grăniţuire. SECŢIA CIVILĂ Decizia civilă nr. 115/A/22 Septembrie 2010 Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Olteniţa, reclamanta B a chemat în judecată pe pârâţii V A şi V M solicitând obligarea pârâţilor la ridicarea gardului aflat pe proprietatea sa compusă din teren în suprafaţă de 1409 m.p. şi construcţie neterminată regim de înălţime P...
Citeste mai mult...Acţiune în despăgubiri exercitată împotriva asigurătorului. Natura litigiului. Conflict negativ de competenţă
(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 4219/13 noiembrie 2008, prin regulatorul de competenţă din dosarul nr. 1940/33/2008 al Curţii de Apel Cluj stabilindu-se la data de 23.12.2008 competenţa în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s.com.) Prin acţiunea civilă înregistrată iniţial sub nr. 614/112/2008 din 27.03.2008 la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, reclamanţii AV şi AC au...
Citeste mai mult...Litigii de muncă – acţiune în răspundere patrimonială Contracte de muncă
În motivarea actiunii, întemeiata în drept pe dispozitiile art. 998 si urmatorul si ale Legii nr.53/2003 reclamantul a aratat ca în temeiul dispozitiei de primar nr.1180/16.12.2008 a efectuat inventarul în gestiunea administratiei pietelor, unde a fost gestionar pârâtul, comisia constatând o serie de lipsuri la mijloacele fixe, la materiale si obiectele de inventar, încheindu-se...
Citeste mai mult...Acţiune în contencios administrativ pentru plata primelor de vacanţa ale funcţionarilor publici cu statut special. Competenţa materială
C. proc. civ., art. 3 pct. 1 Acţiunea funcţionarului public cu statut special pentru plata primelor de vacanţă atrage competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a Curţii de Apel potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. dacă partea în raportul de serviciu este un organ al administraţiei publice centrale precum Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa...
Citeste mai mult...Act administrativ. Cerere de recurs. Natură juridică. Acţiune în contencios. Admisibilitate
Cererea de recurs este un act procedural supus cenzurii instanţei superioare, neputând fi asimilată unui act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c al Legii nr. 554/2004. C.A. Alba-lulia, Secţia comercială de administrativ şi fiscal decizia civilă nr. 19/CA/15 ianuarie 2007 Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar...
Citeste mai mult...Prescripţia dreptului la acţiune. Obligaţia instanţei de a stabili natura juridică a acţiunii în raport de obiectul acesteia pentru a verifica caracterul său prescriptibil sau imprescriptibil PrescripţiiProcedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe
Obligaţia instanţei de a stabili natura juridică a acţiunii în raport de obiectul acesteia pentru a verifica caracterul său prescriptibil sau imprescriptibil -art.1 din Decretul 167/1958 - art.283 al.2 Codul muncii - art.84 Cod procedură civilă În aplicarea prevederilor art.84 Cod procedură civilă instanţa de fond are obligaţia de a da calificarea corectă cererii deduse judecăţii...
Citeste mai mult...DISPOZIŢIE A PRIMARULUI GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI. ACŢIUNE ÎN ANULARE. PRINCIPIUL IREVOCABILITĂŢII ACTELOR ADMINISTRATIVE
Este nelegală dispoziţia administrativă prin care se revocă o dispoziţie care a produs efecte juridice, în alte ramuri de drept. Prin acţiunea înregistrată la 7.12.2000, reclamanţii S.N.E. şi S.C. au solicitat anularea dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 1883/28.11.2000. în motivarea acţiunii, reclamanţii arată că prin dispoziţia menţionată imobilul situat în Bucureşti, Bd....
Citeste mai mult...Acţiune în constatare Succesiuni, moşteniri
1.Obiectul acţiunii Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de …. sub nr. …. ,reclamantul DAC şi DIC RI au chemat în judecată pe pârâtul DI solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să se constate că pârâta nu şi-a exercitat dreptul la opţiune succesorală în termen legal . În motivarea acţiunii sale ,reclamanţii...
Citeste mai mult...CONT. ADM. : Acţiune în contencios administrativ formulată de prefectul judeţului X în anularea hotărârii consiliului judeţean X privind referendumul referitor la desfiinţarea judeţului X Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.
1.) – Obiectul acţiunii Prin acţiunea în administrativ înregistrată la această instanţă sub nr. 4552/114/2011 din 22.06.2011, reclamantul P.J. Buzău a solicitat anularea Hotărârii nr. 108 din 22.06.2011 adoptată de C.J. Buzău. 2.) – Motivarea acţiunii 2.1.) – În fapt, reclamantul a învederat că la data de 22.06.2011 pârâtul a adoptat Hotărârea nr....
Citeste mai mult...Acţiune în justiţie pentru anularea unei autorizaţii sanitare de funcţionare emise de Ministerul Sănătăţii – Direcţia de Sănătate Publică. Instanţa competentă
De vreme ce în speţă se solicită anularea unei autorizaţii sanitare de funcţionare - deci a unui act administrativ, iar organul emitent a! acesteia este unul central, în speţă Ministerul Sănătăţii - potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. pr. civ., verificarea legalităţii acestea revine curţii de apel, iar nu judecătoriei. (Secţia de administrativ,...
Citeste mai mult...Acţiune în anularea hotărârii arbitrale. Nedesemnarea arbitrilor prin clauza compromisorie. Consecinţe Clauze compromisorii
Codul de procedură civilă – art. 3431, art. 351 şi art. 364 Chiar dacă desemnarea arbitrilor prin clauza compromisorie (fie prin arătarea numelor acestora, fie prin precizarea modalităţii de numire a lor) trebuie făcută, legiuitorul nu a reglementat nicio sancţiune în situaţia în care co-contractanţii nu se conformează acestei obligaţii, aşa cum a făcut-o, prin...
Citeste mai mult...Acţiune privind restituirea taxei de poluare. Calitatea procesuală pasivă Impozite şi taxe
Prin sentinţa nr. 2784 din 08.11.2011, Tribunalul Botoşani a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P.J. Botoşani - Administraţia Finanţelor Publice Orăşenească Săveni, şi, în consecinţă, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantului C.A. S-a reţinut că, ceea ce reclamantul solicită în cauză este recunoaşterea pentru situaţia sa individuală a hotărârii preliminare dată de Curtea...
Citeste mai mult...Acţiune în revendicare imobiliară. Compararea titlurilor. Preferarea celui mai caracterizat Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)
Prin cererea înregistrată sub nr.3560/328 din 20 mai 2008 la Judecătoria Turda, reclamanta PAROHIA REFORMATĂ TURDA VECHE le-a chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. SA CLUJ şi S.C. A. SA Bucureşti, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei S.C. C. SA Cluj să îi lase în deplină proprietate...
Citeste mai mult...Acţiune în contencios administrativ împotriva refuzului Casei Judeţene de Pensii Braşov de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă. Neîndeplinirea procedurii administrative prealabile. Inadmisibilitate
Potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990, „înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său autorităţii emitente“. Or, întrucât reclamantul nu a îndeplinit această procedură, adresăndu-se direct instanţei, acţiunea sa în administrativ este inadmisibilă. Prin urmare, şi...
Citeste mai mult...O.G. nr. 92/2003 – procedura de soluţionare a contestaţiei. Acţiune în anularea unei decizii date în soluţionarea contestaţiilor în temeiul O.G. nr. 92/2003, art. 205 şi urmatoarele Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.
- O.G. nr. 92/2003, art. 205 si urm. Soluţionarea de către organele fiscale cu atribuţii jurisdicţionale a contestaţiei formulate împotriva unei decizii de impunere, fără a intra în cercetarea fondului, deşi se impunea acest lucru, trebuie sancţionată de instanţa de fond prin trimiterea contestaţiei spre a fi solutionată pe fond. Faţa de respingerea ca nemotivată a unei...
Citeste mai mult...Acţiune în anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de impunere Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.
- Legea nr. 554/2004, republicată - O.U.G. nr. 92/2003, republicată Aspecte legate de cheltuielile deductibile la calculul profitului impozabil. Prin Sentinţa nr.455 din 23 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.2448/96/2009, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C. 2001 SRL, împotriva pârâtei D.G.F.P. Harghita. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC C. 2001 SRL,...
Citeste mai mult...