Cauta in aceasta categorie:

CIVIL. Plangere formulata in baza Legii 247/2005. Teren preluat in mod abuziv de stat, fara titlu Fondul funciar

Asupra prezentului proces penal . Prin rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău înregistrat pe rolul acestei instanţe s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor TEM şi TG pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.8 din Legea nr.39/2003 cu ref. la art.323...

Citeste mai mult...

Autonomia locală este limitată de respectarea legii . Consiliul Judeţean care funcţionează, potrivit art. 2 al. 1 din Legea 215/2001 în baza principiului autonomiei, poate gestiona treburile publice inclusiv în ce priveşte organizarea şi funcţionarea D.C.

Prin sentinţa civilă nr. 2551/09.11.2006 a Tribunalului Mureş, dos. nr. 1160/102/2006 (nr. vechi 4167/2006), s-a dispus respingerea excepţiei. De asemenea, s-a dispus respingerea acţiunii în administrativ formulată de reclamantul Sindicatul „A.” Tg.-Mureş în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Mureş, având ca obiect anularea Hotărârii Consiliului Judeţean Mureş nr. 15/16.02.2006, referitoare la componenţa Colegiului Director al...

Citeste mai mult...

Apel – despăgubiri solicitate în baza Legii 10/2001 de terţi al căror titlu emis la Legea 112/2005 a fost anulat în instanţă; Calitatea statului de a achita despăgubirile şi după modificarea art. 48 din Legea 10/2001 Despăgubiri, penalităţi

Prin S.civ. nr. 906/D/26.05.2010, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosar 1282/110/2007, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii M.V. şi M. M. în contradictoriu cu Statul român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor - DGFP. Bacău, având ca obiect pretenţii, astfel cum a fost precizată şi, în consecinţă a fost obligat pârâtul la plata...

Citeste mai mult...

Cerere de pensionare depusă sub imperiul legii 19/2000 şi soluţionată sub imperiul legii 263/2010. Legea aplicabilă. Asistenţă şi asigurări sociale

A fost anulată decizia 294032/21 ianuarie 2011 emisă de intimată, aceasta fiind obligată la emiterea unei noi decizii de pensionare prin care să stabilească drepturile de cuvenite contestatorului, aşa cum au fost solicitate prin cererea înregistrată sub nr. 294032/16.12.2010. Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ sub nr.1249/103/2011...

Citeste mai mult...

VÂNZAREA DE ACTIVE ÎN CONDIŢIILE LEGII NR. 133/1999. CONDIŢII. ACTIV DECLARAT DISPONIBIL

Vânzarea de active în condiţiile Legii nr. 133/1999 se poate realiza numai dacă sunt îndeplinte condiţiile prevăzute de acest act normativ, printre care şi aceea ca activul să fie declarat disponibil. Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 1800 din 16 octombrie 2003 Prin sentinţa civilă nr. 3262 pronunţată la 9 iunie 2003 în dosarul nr....

Citeste mai mult...

RASPUNDEREA ASIGURĂTORULUI ÎN CONDIŢIILE LEGII NR. 136/1995. ÎNTINDERE. RESTRÂNGERE. LIMITA MAXIMĂ

în condiţiile asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, asigurătorul răspunde faţă de asigurat numai în limitele stabilite prin Legea nr. 136/1995 şi a hotărârii de guvern anuală dată în aplicarea legii, iar nu pentru întregul prejudiciu propus de propriul asigurat vinovat de producerea accidentului. Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 1544 din 24 septembrie...

Citeste mai mult...

Societate pe acţiuni privatizată conform Legii nr. 58/1991. Prevedere statutară referitoare la pierderea calitătii de acţionar a salariaţilor cărora li s-a desfăcut contractul individual de muncă din motive ce le sunt imputabile.

Prevederea în statutul unei societăţi pe acţiuni privatizate integral conform Legii nr. 58/1991, că acţiunile nominative ale salariaţilor acţionari cărora li s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă rămân la dispoziţia consiliului de administraţie pentru a fi redistribuite salariaţilor activi, nu îngrădeşte capacitatea civilă a persoanelor fizice deoarece, potrivit art. 969 din Codul civil, statutul constituie...

Citeste mai mult...

Contract de credit care constituie, potrivit legii, titlu executoriu. investirea cu formulă executorie. Obiecţiuni privind calitatea de titlu executoriu, cuantumul sumei pretinse, ş.a. Mod de soluţionare.

executoriu, cuantumul sumei pretinse ş.a. pot fi invocate de partea interesată doar pe calea contestaţiei la executare. Secţia Comercială, decizia nr. 2680 din 23 iunie 1998. Tribunalul, printr-o încheiere pronunţată în camera de consiliu la 17 noiembrie 1997, a admis cererea formulată de "BANCA AGRICOLĂ" SA Sucursala Arad şi a dispus investirea cu formulă a contractului...

Citeste mai mult...

Sfera de aplicare a Legii nr. 112/1995. Imobilele ce au aparţinut unor persoane juridice nu pot face obiectul acestei legi. Soarta contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în legătură cu aceste imobile.Contracte

Imobilele care fac obiectul Legii nr. 112/1995 sunt definite în art. 1 al legii. Din economia acestui text legal rezultă că intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995 imobilele cu destinaţie de preluate ca atare din proprietatea persoanelor fizice. Ca urmare, pentru ca un imobil să poată face obiectul vânzării către chiriaş, după expirarea...

Citeste mai mult...

Accize. Încadrare tarifară. Aplicare în timp a legii fiscale. Accize

Potrivit pct. 66 din H.G. nr.44/2004 aplicabil începând cu 1.01.2008, termenul până la care antrepozitarii autorizaţi trebuie să solicite încadrarea tarifară este de 30.04.2008, iar pct. 67 introdus prin HG 1618/2008, prevede expres că antrepozitării autorizaţi pentru producţia de produse accizabile din grupele prevăzute la art.169 – 173 Cod fiscal, care deţin autorizaţii valabile...

Citeste mai mult...

Contestaţie formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Imobil imposibil de restituit în natură. Solicitarea de acordare de teren în compensare nu se poate face pentru prima dată în faţa instanţei investită cu soluţionarea contestaţiei. Carte Funciară

Art. 11 alin. 4 şi 8 din Legea nr. 10/2001. Secţia I civilă - Decizia civilă nr. 661/23 septembrie 2011 Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 2088/97/2009, contestatoarea SM a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 603/2009, emisă de intimatul Primarul municipiului D şi restituirea imobilului notificat în condiţiile Legii nr. 10/2001, prin...

Citeste mai mult...

Efectul apariţiei Legii nr. 9/2012 asupra proceselor aflate pe rolul instanţei, având ca obiect restituirea taxei de poluare calculată potrivit OUG nr. 50/2008 sau obligarea autorităţii publice să înmatriculeze un autoturism fără plata acestei taxe Despăg

Fond administrativ. Efectul apari?iei Legii nr. 9/2012 asupra proceselor aflate pe rolul instan?ei, având ca obiect restituirea taxei de poluare calculat? potrivit OUG nr. 50/2008 sau obligarea autorit??ii publice s? înmatriculeze un autoturism f?r? plata acestei taxe. TRIBUNALUL IALOMITA – SECTIA CIVIL? – SENTIN?A CIVIL? NR.181 F din 30.01.2012 Prin cererea înregistrat? pe rolul acestui tribunal...

Citeste mai mult...

Cerere pentru despăgubiri formulată în temeiul Legii nr. 221/2009. Adept al cultului „Martorii lui Iehova”. Condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare. Lipsa caracterului politic al condamnării Persoane persecutate din motive

Prin acţiunea civilă înregistrată la 27 iulie 2009 la Tribunalul Cluj, reclamantul S.C. l-a chemat în judecată pe pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să constate caracterul politic al condamnării penale dispuse prin sentinţa penală nr.177 din 15.11.1984 a Tribunalului Militar Cluj şi obligarea pârâtului...

Citeste mai mult...

Societate comercială pe acţiuni. înfiinţare conform Legii nr. 15/1990. Situaţia juridică a bunurilor din patrimoniul său.

Art. 20 alin. ultim din Legea nr. 15/1990 prevede că bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu. Legea nu prevede că primăriile trebuie să elibereze "titlu de proprietate" pentru bunurile imobiliare ce fac parte din patrimoniul societăţilor comerciale înfiinţate prin reorganizarea unor unităţi economice de stat, iar identificarea...

Citeste mai mult...

Divorţ. Art. 230 lit. m din Legea 71/2011 de punere în aplicare a Legii 287/2009 – Noul Cod Civil, a fost abrogată, începând cu data de 1 octombrie 2011, art. 39 alin.1, art. 40 din Legea 71/, art. 373 lit. a) şi art. 374 alin. 1, art. 396-398, art. 483,

În motivare arată că din convieţuirea acestora a rezultat minora E.G., născută la data de 12.11.2008. Pe parcursul căsătoriei au apărut neînţelegeri, care în timp s-au agravat, astfel încât relaţia acestora e iremediabil destrămată. În drept s-au invocat dispoziţiile art. 373 lit. a, art. 383 pct. 3, art. 398, art. 400, art. 402, art. 529 şi...

Citeste mai mult...

Acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2011. Neformularea notificării în termenul legal prevăzut de această lege. Inadmisibilitatea calificării ca notificare, a unei cereri depuse anterior intrării în vigoare a legii Naţionalizare

Prin sentinţa civilă nr. 435 din 28.04.2011 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii V.R.L. şi V.T.M., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca. Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că reclamanţii V.R.L. şi V.T.M. sunt moştenitorii defunctei V.M., astfel cum atestă certificatul de moştenitor nr.98/23.07.2007. Antecesoarea lor, V.M. a adresat...

Citeste mai mult...

Pensie de serviciu în condiţiile speciale ale Legii nr. 217/2008. Aplicarea Legii nr. 119/2000 contravine jurisprudenţei CEDO şi a CJUE

Consecinţa constatării constituţionalităţii unui act normativ este aceea că actul respectiv, fiind conform cu Legea fundamentală a ţării, trebuie aplicat. Dar, acest fapt nu împiedică instanţa să dea eficienţă prevederilor art. 20 din Constituţie, care statuează că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu Convenţia europeană a drepturilor...

Citeste mai mult...

Imobil care intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi care a făcut obiectul unui contract de concesiune. Principiul prevalenţei restituirii în natură. Restituiri

Legea nr. 10/2001, art. 7, art. 14 Potrivit principiilor de soluţionare a notificărilor reglementate prin Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 prevalenţa restituirii în natură în conformitate cu art. 1, art. 7 şi art. 9 din lege, nu poate fi împiedicată numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este...

Citeste mai mult...