Cauta in aceasta categorie:

Litigiu privind funcţionarii publici (Legea nr. 188/1999)

Titlu:  litigiu privind funcţionarii publici (Legea nr. 188/1999) Domeniul asociat: cereri R O M Â N I A TRIBUNALUL GORJ SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL Sentinţa nr. 955/2015 Şedinţa publică de la 04 septembrie 2015 Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanta X, în contradictoriu cu pârâta...

Citeste mai mult...

Litigiu comercial. Obligaţii. Dovada contractului. Rezoluţiune

Chiar dacă cele două părţi nu au consemnat într-un înscris comun contractul încheiat de acestea, comanda urmată de valorează contract, în speţă contractul fiind de antrepriză, iar intimata fiind ţinută, potrivit art. 969 şi 970 C.civ., să-şi execute obligaţiile asumate. Potrivit art. 1020 C.civ., condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în...

Citeste mai mult...

Litigiu cu profesionişti. Acţiune în anulare.

Casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe în vederea desăvârşirii fondului pricinii pentru suplimentarea probatoriului Potrivit art. 80 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 85/2006: „(1) Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru...

Citeste mai mult...

Litigiu cu element de extraneitate. Determinarea legii aplicabile

Legea nr. 105/1992, art. 73 Tribunalul arbitral a constatat că litigiul arc caracter internaţional: reclamantul este cetăţean australian, iar pârâtul este cetăţean irlandez. Pe cale de consecinţă, este necesar ca Tribunalul arbitral să stabilească legea aplicabilă contractului internaţional de vânzare-cumpărare de acţiuni în legătură cu R.R.C. încheiat la 31 martie 2006, precum şi legea aplicabilă contractului...

Citeste mai mult...

Litigiu cu element de extraneitate. Legea aplicabilă

Legea nr. 105/1992, art. 73 Prezentul litigiu arc caracter internaţional: reclamanta este o persoană juridică de drept privat italian, iar pârâta este o persoană juridică de drept privat român. Pe cale de consecinţă, este necesar ca Tribunalul arbitral să stabilească legea aplicabilă contractului internaţional de vânzare-cumpărare prin raportare la Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea...

Citeste mai mult...

Clauză compromisorie. Litigiu izvorând din contractul de achiziţii publice. Competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ

O.U.G. nr. 34/2006, art. 286 alin. (3). art. 287 alin. (1) O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractcIor de achiziţie publică, a contractcIor de concesiunc de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (M. Of. nr. 418 din 15 mai 2006). În prezent, ca urmare a modificării prin O.U.G. nr. 72/2009 şi O.U.G. nr. 76/2010. art....

Citeste mai mult...

Competenţa Curţii de Arbitraj. Litigiu arbitral – consecinţă a voinţei părţilor

Legea nr. 357/2005, art. 26 O.U.G. nr. 34/2006. art. 255 Regulamentul B.R.M., art. 16 alin. (4) şi (5) Competenţa Tribunalului arbitral a fost contestată de pârâta B.R.M. Bucureşti, pe motiv că „între părţile implicate în tranzacţia contestată sau între acestea şi B.R.M. nu s-a încheiat niciun compromis sau nu se poate dovedi semnarea niciunei clauze compromisorii". Mai...

Citeste mai mult...

CIVIL. LITIGIU COMERCIAL- INADMISIBIL Chemare în judecată (acţiuni, cereri)

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe , reclamanta SOCIETATEA AGRICOLĂ MUNTENIA a chemat în judecată pe pârâta SC ... SRL, pentru rezilierea contractului de asociere în participaţiune, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acţiunii, reclamanta arată că între societatea reclamantă şi societatea pârâtă s-a încheiat un contract de asociere în participaţiune, pentru o perioada...

Citeste mai mult...

Litigiu comercial. Pârât obligat la plată, deşi nu a fost chemat în judecată. Consecinţe.

Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, fiind titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii. Deşi comunele, oraşele, municipiile...

Citeste mai mult...

Litigiu cu profesioniştii. Sechestru asigurător asupra bunurilor mobile ale debitoarei. Condiţii admisibilitate

Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat acţiune; el poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă Secţia comercială, maritimă şi fluvială...

Citeste mai mult...

LITIGIU DE MUNCĂ. RECALCULAREA DREPTULUI DE PENSIE. SPOR DE CONDUCERE. PERIOADA PENTRU CARE POATE FI SOLICITAT. TERMEN PRESCRIPŢIE.

LITIGIU DE MUNCĂ. RECALCULAREA DREPTULUI DEPENSIE. SPOR DE CONDUCERE. PERIOADA PENTRUCARE POATE FI SOLICITAT. TERMEN PRESCRIPŢIE. Art.164 din Legea nr.19/2000 Decretul nr.167/1958 Rezultă din cuprinsul art.164 din Legea nr.19/2000, aşacum a fost modificat prin Legea nr.338/2002, că pentru persoanelepensionate în perioada 1.04.2001 şi până la data intrării în vigoare aacestei legi (28.06.2002), se pot recalcula drepturile de ...

Citeste mai mult...

Litigiu de asigurări sociale. Durata stagiului complet de cotizare, utilizat la determinarea punctajului mediu anual

Litigiu de asigurări sociale. Durata stagiului complet de cotizare, utilizat la determinarea punctajului mediu anual. H.G. nr.1550/2005, art. 2 alin. 1 şi alin. 3 din Anexă Legea nr. 3/1977, art. 8 şi art. 14 alin. 1 şi alin. 3 Pentru persoanele care s-au pensionat în baza unor dispoziţii normative cu caracter special, anterioare intrării în vigoare a Legii...

Citeste mai mult...

LITIGIU ASIGURĂRI SOCIALE – ADMISIBILITATEA VERIFICĂRII LEGALITĂŢII ÎNCADRĂRII ÎN GRUPA A II-A DE MUNCĂ CU OCAZIA EXAMINĂRII CERERII DE PENSIONARE

4.LITIGIU ASIGURĂRI SOCIALE - ADMISIBILITATEA VERIFICĂRII LEGALITĂŢII ÎNCADRĂRII ÎN GRUPA A II-A DE MUNCĂ CU OCAZIA EXAMINĂRII CERERII DE PENSIONARE Prin sentinţa civilă 489/2006, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul 917/2006 a fost admisă contestaţia formulată de reclamanta L.R., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.Bc., s-a anulat decizia 14464/2005 şi a fost obligată intimata să emită o...

Citeste mai mult...

Litigiu de asigurări sociale. Stabilirea punctajului mediu anual, conform prevederilor art. 164 din Legea nr.19/2000. Venituri cu titlu de spor pentru orele de

Potrivit dispoziţiilor art.1 alin.2 şi ale art. 10 din Legea nr.3/1977, baza de calcul a pensiei o reprezintă nivelul retribuţiei tarifare, iar prin art.3 alin.2 din aceeaşi lege se prevedea că fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituiau şi din contribuţiile plătite de unităţile socialiste, în baza dispoziţiilorart.1 din Decretul...

Citeste mai mult...

LITIGIU DE ASIGURĂRI SOCIALE. PENSIE DE SERVICIU. SECRETAR- DACTILOGRAF.

LITIGIU DE ASIGURĂRI SOCIALE. DE SERVICIU.SECRETAR- DACTILOGRAF. În lipsa unei menţiuni exprese nu se poate extinde sfera personalului auxiliar carebeneficiază de pensia de serviciu, legea referindu-se limitativ la personalul instanţelor judecătoreşti,parchetelor şi fostelor arbitraje nu şi la cel care a lucrat în fostele notariate de stat. Reclamanta a susţinut că notariatul era subordonat Ministerului Justiţiei şi...

Citeste mai mult...

LITIGIU DE MUNCĂ. CONTROLORI FINANCIARI LA CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI. NEACORDAREA ACELUIAŞI COEFICIENT DE MULTIPLICARE CARE SE ACORDĂ ŞI PERSONALULUI DIN CADRUL APARATULUI CENTRAL,

LITIGIU DE MUNCĂ. CONTROLORI FINANCIARI LACURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI. NEACORDAREAACELUIAŞI COEFICIENT DE MULTIPLICARE CARE SEACORDĂ ŞI PERSONALULUI DIN CADRUL APARATULUICENTRAL, CAMEREI DE CONTURI A MUNICIPIULUIBUCUREŞTI, AUTORITĂŢII DE AUDIT. CONSIDERENTE. Art.157 alin.2 din Legea nr.53/2003 O.U.G. nr.160/2000 Legea nr.233/2006 O.G. nr.27/2007 O.G. nr.14/2008 Potrivit art.157 alin.2 din Legea nr.53/2003 Codul muncii,cu modificările şi completările ulterioare, sistemul de salarizare apersonalului din autorităţile...

Citeste mai mult...

Litigiu de munca – restituirea drepturilor banesti, respectiv cote de impozit, calculate si retinute în mod nelegal de Ministerul Justitiei, Ministerul Finantelor, Ministerul Apararii Nationale, etc.

Litigiu de - restituirea drepturilor banesti, respectiv cote de impozit, calculate si retinute în mod nelegal de Ministerul Justitiei, Ministerul Finantelor, Ministerul Apararii Nationale, etc.Prin actiunea înregistrata la 22.12.2004, reclamantii MV, PAM, JIV, SBE si RA, au chemat în judecata pe pârâtii Ministerul Apararii Nationale, Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si...

Citeste mai mult...