Prin Hotărârea de Guvern nr. 123 din 27 februarie 1996, valabilitatea a fost prelungită până la 15 aprilie 1996. Potrivit prevederilor aceluiaşi act normativ, în cazul licenţelor care au fost eliberate pe bază de garanţie bancară de bună execuţie, agenţilor economici li s-a impus obligaţia de extindere a valabilităţii garanţiilor bancare până la data de 30...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Cerere de repunere în termenul de declarare a creanţei, pentru motivul că respectivul creditor nu a fost notificat de administratorul judiciar cu privire la deschiderea procedurii.
Creditor a cărui existenţă nu rezultă din lista întocmită în baza art. 28 din Legea nr. 85/2006. Publicaţii realizate în Buletinul procedurilor de şi într-un ziar de largă circulaţie. Suficienţă. Respingerea cererii de repunere în termen Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 2995 din 5 septembrie 2011 Prin...
Citeste mai mult...Cerere de repunere în termenul de declarare a creanţelor formulată de administraţia finanţelor publice, pentru creanţe reprezentând amenzi contravenţionale aplicate de I.T.M.
Motive legate de transmiterea datelor între cele două instituţii şi efectuarea unor operaţiuni. Respingere. Comunicarea defectuoasă între două instituţiile ale statului nu poate constitui un motiv de repunere în termen în înţelesul art.103 C.pr.civ Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 2977 din 22 noiembrie 2010 Prin sentinţa comercială nr.996 din 4...
Citeste mai mult...Dreptul muncii. Abatere disciplinară. Termenul de aplicare al sancţiunii disciplinare. Nulitatea deciziei de sancţionare disciplinară pentru neindicarea prevederilor din statutul personal, regulamentul intern ori contractul colectiv de muncă aplicabil, ce
C.muncii, art. 268 alin. (1) (2) lit. b) Art. 268 alin. (1) din Codul Muncii impune angajatorului ca, pentru constatarea abaterii disciplinare, să respecte două termene legale imperative de prescripţie, şi anume: termenul de 30 de zile, care începe să curgă de la data la care conducerea unităţii a luat cunoştinţă despre săvârşirea faptei, şi...
Citeste mai mult...Termenul pentru radierea sancţiunii disciplinare prevăzut de art. 248 alin. 3 Codul Muncii neîmplinit până la data concedierii. Criterii de stabilire a ordinii de priorităţi la concedierea colectivă aplicate corect. Contracte de muncă
În motivarea contestatiei, a aratat ca, în fapt, la data de 08.06.2011 i s-a comunicat decizia de concediere nr. 2D/345/06.06.2011, prin care s-a dispus încetarea contractului sau individual de munca din initiativa angajatorului, pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective, conform art. 65 alin. 1 din Legea nr....
Citeste mai mult...Antecontract de vânzare-cumpărare. Rezoluţiune pentru neexecutare în termenul stipulat în contract ca „esenţial”. Condiţii.
Repunerea părţilor în situaţia anterioară realizată prin raportare la moneda euro, această monedă fiind singurul reper în funcţie de care a fost stabilit preţul, iar calculul penalităţilor de întârziere trebuie raportat la preţul contractual în euro transformat în lei la data de referinţă Curtea de Apel Cluj, Secţia a Il-a civilă, de administrativ şi fiscal,...
Citeste mai mult...Termenul în care se poate solicita înlocuirea amenzii contravenţionale cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii
Conform art. 131 din O.G. nr. 92/2003, dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept, iar acest termen de prescripţie se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale. Procesul-verbal...
Citeste mai mult...Recurs. Nemotivare în termenul legal. Nulitate
Nemotivarea recursului în termen de 15 zile de la comunicarea motivării hotărârii atrage nulitatea acestuia. (Secţia de administrativ, decizia nr. 2.217/1998) Prin sentinţa civilă nr. 8.992/11.05.1998, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 16.450/1997, s-a admis plângerea formulată de C.T. împotriva procesului verbal de contravenţie seria T nr. 019/3.09.1997, întocmit de Primăria sector...
Citeste mai mult...Termenul de formulare a contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită. Contestaţie în anulare
- Cod procedură civilă, art. 319 alin. 2 teza a II-a Contestaţia în anulare formulată împotriva unei hotărâri care nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită este introdusă cu depăşirea termenului de 1 an prevăzut de art. 319 alin. 2 teza a II-a Cod procedură civilă. (CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A...
Citeste mai mult...Plata drepturilor salariale in termenul de preaviz Salarizare
În motivare a arătat că reclamanta este membră de sindicat şi la data de 14.06.2010 a născut minorul C L. Conform art. 35 alin. 5 lit. f din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ şi art. 51 lit. c din CCMUNN pe anii 2007 – 2010, aceasta are dreptul de a încasa ajutorul...
Citeste mai mult...Data de la care se calculează termenul de 6 luni reglementat de dispoziţiile art. 283 lit. e din Codul muncii Contracte de muncă
S-a solicitat, de asemenea, plata unor daune morale de 15000 lei, precum şi plata cheltuielilor de judecată ce se vor face cu prezentul proces. În motivare, reclamantul a arătat că este încadrat în calitate de funcţionar public la Primăria Vlădeni, judeţul Iaşi, fiind ; că, în februarie 2009, a fost în incapacitate de muncă, fapt dovedit...
Citeste mai mult...Contravenţie. Plângere contravenţională. Creanţă bugetară. Termenul de prescripţie a executării amenzii contravenţionale
Executarea creanţelor bugetare (în speţă, amendă contravenţională) se prescrie într-un termen de 3 ani, conform art. 98 lit. b din O.G. nr. 11/1996, modificată şi completată prin O.G. nr. 53/28.08.1997, şi nu în termenul de un an, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 32/1968. (Secţia de administrativ, decizia nr. 762/1998) Prin sentinţa civilă nr. 771/21.05.1998,...
Citeste mai mult...Tardivitate cale de atac. Cerere repunere în termenul de recurs. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Cod procedură civilă - art.103 Potrivit acestui text de lege neexercitarea oricărei cai de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.(2) în acest din urmă caz, actul...
Citeste mai mult...Plangere contraventionala. Termenul de prescripţie a aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale in cazul contraventiei continue. Contravenţii. Închisoare contravenţională
Instanta constata însa, ca în cauza termenul de prescriptie a dreptului organului fiscal de a constata savârsirea unor contraventii si de a aplica amenzi nu este reglementat printr-un act normativ special fata de prevederea generala, fiind aplicabil termenul de prescriptie de 6 luni stabilit de art.13 alin.1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al...
Citeste mai mult...Contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor. Termenul pentru formularea contestaţiei curge de la data publicării tabelului preliminar în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Decădere
Potrivit Legii nr. 85/2006, debitorul, creditorii şi orice altă persoană interesată vor putea să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar/ lichidator în tabelul preliminar de creanţe sau înlăturate. Contestaţiile trebuie depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de (BPI)...
Citeste mai mult...Contravenţie. Amenda contravenţională. Creanţă bugetară. Termenul de prescripţie a executării sancţiunii
Amenzile contravenţionale sunt creanţe bugetare, potrivit art. 98 lit. b) din O.G. nr. 11/1996. Dreptul de a cere silită în cazul amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii acestui drept. (Secţia de administrativ, decizia nr. 813/1998) Prin sentinţa civilă nr. 760/21.1.1998, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a constatat prescrisă executarea sancţiunii...
Citeste mai mult...Cercetarea disciplinara nu intrerupe termenul prevazut de art. 268 din Codul muncii, iar sanctiunea disciplinara se aplica in 30 de zile de la data la care angajatorul a luat cunostinta de abatere in baza unui referat, note scrise sau proces-verbal inregi
Termenul curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoana juridica abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare a luat cunostinta despre savârsirea abaterii, iar împlinirea acestui termen conduce la prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sanctiunea disciplinara. Art. 268 codul muncii stabileste nu numai termenul pentru aplicarea sanctiunii, dar ofera si criteriul în baza caruia se calculeaza...
Citeste mai mult...Contestaţie la executare – termenul de introducere a cererii Contestaţie la executare
În motivarea cererii, contestatorul-debitor a aratat ca, în luna aprilie 2008, N. M. s-a înscris ca membru la C.A.R. P. Turnu Magurele iar, în luna iunie 2008, acesta a contractat un împrumut în suma de 6.500 lei, giranti fiind tatal acestuia si el, contestatorul-debitor. A apreciat ca executarea începuta este nelegala pentru ca, la data obtinerii...
Citeste mai mult...Contencios administrativ. Termenul în care se poate revoca actul administrativ
Revocarea actului administrativ, neintrat în circuitul civil, nu poate interveni după expirarea termenului de un an de la emiterea sa. Măsura revocării nu poate fi luată oricând, ci înăuntrul acestui termen de un an, pentru a se respecta principiul securităţii raporturilor juridice. Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1026 din 31 octombrie...
Citeste mai mult...Nesoluţionarea cererii în termenul legal. Existenţa dreptului vătămat
Nevalidarea în termen legal, conform Legii nr. 9/1998, a hotărârilor emise de Comisiile judeţene pentru aplicarea acestei legi, de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, constituie o vătămare în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată. Secţia administrativ şi fiscal, Decizia nr. 317 din 4 martie 2009 Prin sentința civilă nr. 848/28.10.2008,...
Citeste mai mult...