Cauta in aceasta categorie:

RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. OBLIGAŢIE DE A FACE. ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ Ordonanţă Preşedinţială

Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. OBLIGAŢIE DE A FACE. ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ. -art. 581 Cod procedură civilă. În cadrul procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale se poate dispune în mod excepţional obligaţia de a face, doar în condiţiile în care se tinde spre restabilirea unei situaţii anterioare săvârşirii unui act samavolnic şi nu se tinde la crearea unor situaţii...

Citeste mai mult...

Civil – obligaţie de a face Obligaţii de întreţinere

In fapt, reclamanta a aratat ca a urmat cursurile facultatii de psihologie a Universitatii Spiru Haret din Tg. Mures in perioada 2006-2009 sustinand si promovand examenul de licenta in sesiunea iulie 2009. Ca urmare, Universitatea i-a eliberat adeverinta pe anii 2009-2010 si respectiv 2010-2011 prin care i s-a atestat titlul de licentiata in psihologie, adeverinte...

Citeste mai mult...

Obligaţie de a face Vânzări-Cumpărări

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.09.2010, sub nr. 8594/279/2010, reclamantul xx a chemat în judecată pe pârâtul xx, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să poată radia autoturismul din evidenţele sale fiscale. În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, la data de...

Citeste mai mult...

OBLIGATIA DE A FACE Locuinţe

Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca actiunea reclamantei are ca obiect raspunderea pârâtului pentru viciile ascunse ale lucrarii, respectiv ca dreptul la actiune al acesteia este prescris fata de prevederile art. 11 si 5 din Decretul nr. 167 /1958 si data introducerii actiunii : 29 iulie 2010. Împotriva acestei sentinte a declarat recurs...

Citeste mai mult...

CIVIL. Obligatia de a face Chemare în judecată (acţiuni, cereri)

Pe rol fiind judecarea acţiunii civile având ca obiect obligaţia de a face formulată de reclamantul L. V., în contradictoriu cu pârâtii La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamantul personal şi asistat de avocat şi pârâta, lipsind pârâtul. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită,...

Citeste mai mult...

Ordonanţa preşedinţială. Obligaţia de a face. Inadmisibilitatea cererii în temeiul dispoziţiilor art.581 Cod procedură civilă Ordonanţă Preşedinţială

Pentru admisibilitatea cererii de ordonanta presedintiala, art.581 Cod procedura civila stabileste trei conditii, respectiv urgenta, caracterul vremelnic al masurii solicitate si neprejudecarea fondului. Pentru admisibilitatea cererii de ordonanta presedintiala, art.581 Cod procedura civila stabileste trei conditii, respectiv urgenta, caracterul vremelnic al masurii solicitate si neprejudecarea fondului. Sectia comerciala si de administrativ si fiscal. Sentinta comerciala nr.185/CA...

Citeste mai mult...

Obligatie de a face.Natura civila sau comerciala a litigiului. Competenţă materială

În motivarea acţiunii s-a arătat că în fapt, la data de 29 decembrie 2004, in baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la B.N.P. Blaj-Avram Liliana, contract autentificat sub nr. 4575, reclamanţii au devenit proprietarii imobilului situat in laşi, str. Proletari nr. 51 - 53, actualmente str. A.O. Teodoreanu, in cote părţi egale indivize de 1/2 fiecare,...

Citeste mai mult...

Obligaţia de a face – eliberare act administrativ. Autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire poate fi obligată să emită autorizaţie pentru consolidarea, extinderea unor construcţii la cererea proprietarului imobilului, neavând relevanţă dacă exist

Prin sentinţa civilă nr. 347/CA din 30.04.2008 pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia comercială şi de administrativ s-a admis acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Judeţului Braşov prin reprezentant Aristotel Căncescu în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Braşov şi în consecinţă a obligat pârâtul Primarul Municipiului Braşov să elibereze reclamantei autorizaţie de...

Citeste mai mult...

Revendicare imobiliară , obligaţia de a face , pretenţii Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)

Sentinţa civilă nr. 647/09 Martie 2011 Constată că prin acţiunea înregistrată la această instanţă reclamantul S.B. a chemat în judecată pe pârâţii M.C. şi C.A. pentru revendicare teren, grăniţuire, daune şi pentru demolarea construcţiilor edificate pe terenul său. În motivare a arătat că este proprietarul suprafeţei de 1330 m.p. arabil, sola 21, parcela 486 din intravilanul satului...

Citeste mai mult...

Obligaţie de a face, servitute trecere Servituţi

Obiect: obligaţie de a face, servitute trecere Sentinţa civilă nr. 584/02.03.2011 Constată că prin acţiunea înregistrată la această instanţă reclamanţii Z. P. şi Z. A. au chemat în judecată pe pârâţii L. L. şi L. M. pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să le permită trecerea pe terenul proprietatea lor...

Citeste mai mult...

Obligaţia de a face Cereri

Domeniu asociat : cereri Sentinţa nr. 99/2012 Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2012 Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant T.V. şi pe pârât S.P.C.R.P.C., având ca obiect obligaţia de a face . La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile. Procedura de citare fiind legal îndeplinită. După efectuarea referatului oral al cauzei de către grefierul de şedinţă,...

Citeste mai mult...

Obligaţia de a face Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care: Mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor în fond au fost consemnate prin încheierile de şedinţă din data de 16.04.2010 şi respectiv 23.04.2010 când s-a dispus amânarea pronunţării pentru data de astăzi 30.04.2010, încheieri ce fac parte...

Citeste mai mult...

Obligaţia de a face. Predarea documentaţiei necesară transferului dreptului de proprietate asupra autoturismului Contracte

Contracte 5. Obligaţia de a face. Predarea documentaţiei necesară transferului dreptului de proprietate asupra autoturismului. Pârâta refuză să predea reclamantei autovehiculul deşi şi-a însuşit sumele solicitate reprezentând preţul integral al acestuia. Pârâta refuză să predea reclamantei autovehiculul deşi şi-a însuşit sumele solicitate reprezentând preţul integral al acestuia. (Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Secţia comercială, de administrativ şi fiscal,...

Citeste mai mult...

Obligaţia de a face; daune cominatorii. Stabilirea accesului la drumul public pe zona de retenţie şi de protecţie a lacului de acumulare. Calificarea acţiunii. Inexistenţa condiţiilor stabilite de art. 576 Cod civil. Aplicarea art. 1073 Cod Civil. Prejudi

Prin sentinţa civilă nr. 162/13.01.2009 pronunţată de Judecătoria Botoşani s-a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect obligaţia de a face şi daune cominatorii, formulată de reclamanta M. A., domiciliată în mun. Botoşani, jud. Botoşani în contradictoriu cu pârâta S.C. „R.” S.A. Botoşani, cu sediul în mun. Botoşani, jud. Botoşani. S-a admis în parte cererea reconvenţională...

Citeste mai mult...

Revendicare imobiliră + obligaţie de a face Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1015/ 05.02.2010 Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.12.2008, reclamanta SC a chemat în judecată pe pârâtul AMC, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 330 mp, situat în Bucureşti, sector 6....

Citeste mai mult...

Obligatie de a face Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.

JUDECĂTORIA GURAHONŢ Operator 3078/2868 JUDEŢUL ARAD DOSAR NR.(...) SENTINŢA CIVILĂ NR. (...) Şedinţa publică din data de (...) Judecător : (...) Grefier : (...) S-a luat în pronunţare acţiunea civilă înaintată de reclamantul D.F. contra pârâţilor H.G. şi B.L.A. pentru acţiune în constatare drept de proprietate şi obligaţia de a face . La apelul nominal nu s-a prezentat nimeni. Procedura...

Citeste mai mult...

Obligaţia de a face Acte ale autorităţilor publice

TRIBUNALUL ARGE? SEC?IA CIVIL? Dosar nr. 4593/109/2010 SENTIN?A CIVIL? NR. 101 ?edin?a public? de la 31 Ianuarie 2011 Instan?a constituit? din: Pe rol fiind solu?ionarea, în prim? instan??, a litigiului de administrativ ?i fiscal formulat de petenta SC - SRL, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI PITESTI ?i ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MUNICIPIULUI PITESTI ?i ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MUNICIPIULUI PITESTI ?i ADMINISTRATIA...

Citeste mai mult...

Contencios Administrativ – obligaţia de a face Cereri

R O M Â N I A TRIBUNALUL TULCEA SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI ADMINISTRATIV SENTINTA CIVILA Nr. 3203 Sedinta publica de la 09 septembrie 2011 T R I B U N A L U L, Prin cererea adresata acestei instante si înregistrata sub nr.2805/88/25.07.2011, reclamantul ... a solicitat în contradictoriu cu pârâta Institutia Prefectului Tulcea - Serviciul Public Comunitar...

Citeste mai mult...

Revendicare şi obligaţie de a face Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)

SENTINŢA CIVILĂ NR. 7564/ 18.10.2010 , Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: 1. Obiectul acţiunii şi argumentele reclamantei Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 31.03.2010, reclamanta (A.N.L.) a chemat în judecată pe pârâta CL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la demolarea construcţiilor edificate ilegal pe terenul...

Citeste mai mult...

Ordonanţă preşedinţială. Obligaţia de a face. Ordonanţă Preşedinţială

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că prin cererea adresată acestei instanţe la data de 10.11.2010 şi înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul S.S. a chemat în judecată pe pârâţii R.I., D.M., N.E., G.C., G.C. solicitând ca pe calea ordonanţei preşedinţiale să se dispună suplinirea consimţământului pârâţilor în vederea racordării imobilului proprietatea...

Citeste mai mult...