Potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001 modificata si completata, privind regimul juridic al contraventiilor „Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savârsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Greşit a fost condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin.2 C.pen, în condiţiile în care acesta decedase anterior pronunţării, încălcându-se dispoziţiile art. 21 C.p.p, în sensul neintroducerii în cauză a moştenitorilor…
Greşit a fost condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin.2 C.pen, în condiţiile în care acesta decedase anterior pronunţării, încălcându-se dispoziţiile art. 21 C.p.p, în sensul neintroducerii în cauză a moştenitorilor acestora. ...
Citeste mai mult...Aprecierea greşită a probelor administrate sub aspectul laturii civile a cauzei. Netemeinicia hotărârii.
Prin sentinţa penală nr. 136 din 10.04.2013 Judecătoria Vişeu de Sus l-a condamnat pe inculpatul Şteţco Ioan zis „Calbaza”, fiul lui Ioan şi Niţa, născut la data de 06 iunie 1982 în Borşa, jud. Maramureş, CNP 1820606244038, cetăţean român, studii 10 clase, necăsătorit, muncitor rezident în Italia, fără antecedente penale, domiciliat în Borşa, str....
Citeste mai mult...Încadrare juridică greşită. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art.41 alin.2 Cod penal
Încadrare juridică greşită .Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 41 alin.2 C.p. Oferirea unor sume de bani la intervale scurte de timp în unicul scop de a-l determina pe poliţist să nu-i întocmească dosar penal pentru conducere cu permisul suspendat, atrage răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. art. 255 alin. 1 Cod...
Citeste mai mult...Recurs contencios administrativ. despăgubire. aplicarea greşită a art.184 din h.g. nr.44/2004 care condiţionează restituirea accizelor de depunerea unei cereri anterior momentului expedierii produselor accizabile în statul membru de destinaţie. principiu
SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. DESPĂGUBIRE. APLICAREA GREŞITĂ A ART.184 DIN H.G. NR.44/2004 CARE CONDIŢIONEAZĂ RESTITUIREA ACCIZELOR DE DEPUNEREA UNEI CERERI ANTERIOR MOMENTULUI EXPEDIERII PRODUSELOR ACCIZABILE ÎN STATUL MEMBRU DE DESTINAŢIE. PRINCIPIUL SUPREMAŢIEI DREPTULUI COMUNITAR. -art.1926 Cod fiscal; -art.14 pct.4 din...
Citeste mai mult...Procedura insolvenţei – contestaţie. Alegere greşită a căii procesuale.
În considerentele Deciziei civile nr.431/10.04.2013 a Curţii de Apel Constanţa, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 66 din Legea nr.85/2006: (1) Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii. (2) Nu sunt supuse acestei proceduri creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat...
Citeste mai mult...INFRACŢIUNEA DE LOVIRE PREV. DE ART.180 ALIN.2 C.P. SCHIMBARE ÎNCADRARE GREŞITĂ ÎN INFRACŢIUNEA DE VĂTĂMARE CORPORALĂ GRAVĂ PREV. DE ART.182 C.
MATERIA PENAL INFRACŢIUNEA DE LOVIRE PREV. DE ART.180 ALIN.2 C.P. SCHIMBARE ÎNCADRARE GREŞITĂ ÎN INFRACŢIUNEA DE VĂTĂMARECORPORALĂ GRAVĂ PREV. DE ART.182 C.P. Dosar penal nr. 1636/324/2009 Sentinta penală nr. 102/16.02.2009 Prin sentinţa penală nr.102/16.02.2009 a Judecătoriei Tecuci pronunţată în dosarul1636/324/2008, inculpatul B.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentrucomiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă prev. de...
Citeste mai mult...INFRACŢIUNEA DE LOVIRE PREV. DE ART.180 ALIN.2 C.P. SCHIMBARE ÎNCADRARE GREŞITĂ ÎN INFRACŢIUNEA DE VĂTĂMARE CORPORALĂ GRAVĂ PREV. DE ART.182 C.P. Infracţiuni
INFRACŢIUNEA DE LOVIRE PREV. DE ART.180 ALIN.2 C.P. SCHIMBARE ÎNCADRARE GREŞITĂ ÎN INFRACŢIUNEA DE VĂTĂMARE CORPORALĂ GRAVĂ PREV. DE ART.182 C.P. Dosar penal nr. 1636/324/2009 Sentinta penală nr. 102/16.02.2009 Prin sentinţa penală nr.102/16.02.2009 a Judecătoriei Tecuci pronunţată în dosarul 1636/324/2008, inculpatul B.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare...
Citeste mai mult...Contract de asociere în participaţiune. Calculul greşit al cotelor de aport de către reclamantă
Intre reclamant şi pârâtă s-a încheiat contractul de asociere în participaţiune în vederea exploatării în comun a unui spaţiu sub forma unui restaurant, pe o perioadă de 20 de ani de la data deschiderii restaurantului, cu posibilitatea prelungirii termenului contractual (art. I, art. 2 şi art. 12 din contract). Potrivit art. 3 din acelaşi contract, pârâta...
Citeste mai mult...Individualizarea pedepsei. Circumstanţe atenuante reţinute în mod greşit
Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa penală nr. 2454/2002, a dispus condamnarea inculpatului S.G. la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de ultraj, prevăzute de art. 239 alin. 1,3 şi 4 Cod penal. în fapt, s-a reţinut că, în seara zilei de 21.07.2002, însoţit de patru gardieni publici, şeful de post...
Citeste mai mult...Individualizarea greşită a pedepsei. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei
Prin sentinţa penală nr. 118/2003 a Tribunalului Dâmboviţa, s-a dispus condamnarea inculpatului G.F. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi punere în circulaţie de instrumente de plată electronice falsificate, prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, şi la două pedepse de câte 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor...
Citeste mai mult...Individualizarea greşită a pedepsei Ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului
C.A. Ploieşti, decizia nr. 232 din 28 februarie 2003 Prin sentinţa penală nr. 206/2002 a Judecătoriei Mizil, s-a dispus condamnarea inculpatului N.J. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 şi 3 Cod penal, şi respectiv la 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului...
Citeste mai mult...Individualizarea greşită a pedepsei Încadrare juridică greşită a faptei
C.A. Ploieşti, decizia nr. 650 din 11 iunie 2003 Prin sentinţa penală nr. 90/2003 a Judecătoriei Câmpina, menţinută prin decizia penală nr. 339/2003 a Tribunalului Prahova, s-a dispus condamnarea inculpatului O.A. la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. 1...
Citeste mai mult...Individualizare greşită a pedepsei Circumstanţe atenuante
C.A. Ploieşti, decizia nr. 164 din 2 aprilie 2003 Prin sentinţa penală nr. 250/2002 a Tribunalului Buzău, s-a dispus condamnarea inculpatului Z.I. la 5 ani închisoare şi 2.500.000 amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat în forma tentativei, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) Cod penal, şi ultraj contra bunelor moravuri şi...
Citeste mai mult...Individualizarea greşită a pedepsei. Ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului
Prin sentinţa penală nr. 206/2002 a Judecătoriei Mizil, s-a dispus condamnarea inculpatului N.J. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 şi 3 Cod penal, şi respectiv la 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 38 alin. 1...
Citeste mai mult...Individualizarea greşită a pedepsei. încadrare juridică greşită a faptei
Prin sentinţa penală nr. 90/2003 a Judecătoriei Câmpina, menţinută prin decizia penală nr. 339/2003 a Tribunalului Prahova, s-a dispus condamnarea inculpatului O. A. la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal. Totodată, s-a dispus condamnarea...
Citeste mai mult...Individualizarea greşită a pedepsei Infractiuni cu carduri Suspendarea condiţionată a executării pedepsei
C.A. Ploieşti, decizia nr. 293 din 16 iunie 2003 Prin sentinţa penală nr. 118/2003 a Tribunalului Dâmboviţa, s-a dispus condamnarea inculpatului G.F. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi punere în circulaţie de instrumente de plată electronice falsificate, prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, şi la două pedepse de...
Citeste mai mult...Individualizarea greşită a executării pedepsei Individualizare
Prin Decizia penală nr. 169/A din 17.09.2008, Tribunalul Vaslui a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad împotriva Sentinţei penale nr. 251 din 9.05.2008 pronunţată în dosarul penal nr. 405/189/2007. Judecătoria Bârlad aplicase inculpatului o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu...
Citeste mai mult...Individualizare greşită a pedepsei. Circumstanţe atenuante
Prin sentinţa penală nr. 250/2002 a Tribunalului Buzău, s-a dispus condamnarea inculpatului Z.I. la 5 ani închisoare şi 2.500.000 amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat în forma tentativei, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) Cod penal, şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321...
Citeste mai mult...Încadrarea greşită. Vătămarea corporală gravă. Coautorat.
Încadrarea greşită. Vătămarea corporală gravă. Coautorat. Prin sentinţa penală nr. 13/2007, Judecătoria Bârlad l-a condamnat, printre alţii, pe inculpatul N.I. la pedeapsa de un an închisoare penrtu săvârşirea infracţiunii prev. de art. 182 alin.2 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b, art. 76 lit. d Cod penal. Prin decizia penală nr. 79/A din 20 aprilie...
Citeste mai mult...