1. Potrivit art. 26811 alin. (1) C. muncii, „angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare”. Luarea la cunoştinţă se poate realiza printr-o notă, un referat, un proces-verbal, care dobândesc dată certă prin înregistrarea...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Natura juridică a termenului de 5 zile prevăzut de art. 75 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010.
Participarea unui reprezentant al sindicatului pe parcursul cercetării prealabile. Dreptul la apărare al salariatului. Individualizarea sancţiunii disciplinare. Inexistenţa vreunei ordini obligatorii a aplicării sancţiunilor disciplinare prevăzute de art. 264 C. muncii 1. Termenul de 5 zile, prevăzut de Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, de la data convocării până la data efectuării cercetării disciplinare,...
Citeste mai mult...CIRCUMSTANŢE ATENUANTE. ÎNCADRARE JURIDICĂ. APLICAREA DISPOZIŢIILOR ART. 334 COD PROCEDURĂ PENALĂ PRIVIND SCHIMBAREA ÎNCADRĂRII JURIDICE. NULITATE. CONDIŢII.
Circumstanţele atenuante judiciare sunt texte adiacente, care fac parte din încadrarea juridică a faptei. Omisiunea instanţei de a pune în discuţie schimbarea încadrării juridice în favoarea inculpatului (prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi 76 Cod penal), este sancţionată ca nulitate relativă, prevăzută de dispoziţiile art. 197 alin. 1 Cod procedură penală, nulitate care poate...
Citeste mai mult...Ambele decizii au ca temei juridic dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. muncii şi ale art. 74 alin. (2) din C.C.M. la nivel naţional pe anii 2007-2010.
Articolul 65 alin. (1) C. muncii dispune că concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă, ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fară legătură cu persoana acestuia. Articolul 74 alin. (2) din C.C.M. unic la nivel naţional pe anii...
Citeste mai mult...Diferenţa de tratament juridic dintre răspunderea patrimonială şi răspunderea disciplinară a salariatului. Necesitatea dovedirii separate a existenţei fiecărui element al răspunderii patrimoniale
Statuând noţiunea de răspundere patrimonială, Codul muncii, în art. 270 alin. (1), prevede că salariaţii răspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor. Dacă, în ceea ce priveşte răspunderea disciplinară, probarea încălcării atribuţiilor de serviciu şi a vinovăţiei salariatului conduce la prezumarea rezultatului dăunător şi a legăturii...
Citeste mai mult...Circumstanţe atenuante-apreciere în reţinere la încadrarea juridică. Recurs declarat de Parchet-admis. Circumstanţe şi stări (atenuante şi agravante)
( decizia penală nr. 336/R din 8 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi) Prin sentinţa penală nr. 3372 din 3 decembrie 2005, Judecătoria Focşani în baza art. 79 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a ref. la art. 76 lit. d Cod penal a condamnat pe inculpatul S.I. la...
Citeste mai mult...Legea nr. 221/2009. Desfiinţarea temeiului juridic al acţiunii ca urmare a declarării neconstituţionalităţii acestuia înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive. Efecte Deţinuţi politici
României – art. 47 alin. 4, art. 147 alin. (1) Legea nr. 47/1992 – art. 31 alin. (3) Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, cuprinse şi în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează...
Citeste mai mult...Cerere schimbare încadrare juridică din infracţiunea de „tâlhărie” în infracţiunea de „furt calificat” Proprietate privatăMinori
Instanta de judecata a respins ca fiind neîntemeiata cererea formulata în cursul cercetarii judecatoresti de catre inculpat, prin aparatorul sau, în sensul schimbarii încadrarii juridice retinuta în rechizitoriu, din infractiunea mai sus mentionata în infractiunea de „furt calificat” prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal,...
Citeste mai mult...Clauză de confidenţialitate. Temei juridic şi termen de prescripţie
Acordarea sporului de confidenţialitate prin dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Anexa VI a Legii nr. 330/2009, nu poate avea semnificaţia întreruperii termenului de prescripţie în sensul prevederilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul 167/1958, neavând semnificaţia unei recunoaşteri a dreptului pretins, dimpotrivă, abia de la data intrării în vigoare a acestui act...
Citeste mai mult...Reorganizarea CFR. Concediere colectivă. Temeiul juridic al plăţilor compensatorii
Persoanele disponibilizate prin concediere colectivă în cadrul programului de restructurare/ reorganizare a CFR au dreptul la plăţi compensatorii conform O.G. nr. 9/2010, neputând cumula aceste drepturi cu cele prevăzute de art. 80 din CCM ramură transporturi 2008-2010. Secţia I civilă, Decizia nr. 154 din 25 februarie 2013 Prin cererea înregistrată sub nr. 2103/91/2011 pe rolul Tribunalului...
Citeste mai mult...Procedura de citare. Persoană juridică. Afişarea citaţiei.
Au fost încălcate dispoziţiile Codului de procedură civilă dacă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare nu rezultă cu certitudine motivul afişării citaţiei, iar, pe de altă parte, fiind vorba de o persoană juridică, nu s-a aplicat ştampila. (Secţia comercială, decizia nr. 1.143/21.12.1993) Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5.526/1992, reclamanta S.C. "S." - S.A. Bucureşti a...
Citeste mai mult...Soluţionarea acţiunii pe un temei juridic, iar a apelului pe un alt temei juridic. Casare cu trimitere la instanţa de apel, în vederea soluţionării cauzei în limitele învestirii primei instanţe Religii. Culte (Parohii, Cimitire, Biserici)Carte Funciară
Prin sentinţa civilă nr. 909/2010 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, , s-a respins ca neîntemeiată cererea înaintată de reclamanta PAROHIA GRECO CATOLICĂ Ş.- cu sediul în Ş., nr. 239, jud. Sălaj prin preot T.R. în contradictoriu cu pârâta BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ- prin PROTOPOPIATUL ORTODOX- Ş.S., având ca obiect rectificare carte funciară. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă...
Citeste mai mult...Proprietatea. Regim juridic pentru perioada anterioară adoptării Legii nr. 15/1990.
Până la apariţia Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, statul era unic proprietar al patrimoniului întreprinderilor socialiste, calitate în care avea dreptul de dispoziţie, putând transmite, în întregime sau în parte, patrimoniul unei unităţi către altă (alte) unitate (unităţi). (Secţia comercială, decizia nr. 440/29.06.1994) Prin sentinţa civilă nr....
Citeste mai mult...Persoana juridică. Reprezentare. Semnarea procesului verbal de conciliere de către salariatul persoanei juridice. Consecinţe.
Prin semnarea procesului verbal de conciliere, pârâtul a angajat răspunderea persoanei juridice al cărei salariat era, iar nu răspunderea personală, în calitate de persoană fizică. Aşa fiind, pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, cât timp nu s-a făcut dovada că s-a angajat personal, în baza unui contract separat, încheiat cu reclamanta. (Secţia comercială, decizia...
Citeste mai mult...Natura juridică a termenului de 45 de zile în care poate fi contestată decizia de pensionare
Termenul de 45 de zile a fost instituit, prin art. 87 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, pentru a se asigura stabilitatea juridică. În absenţa unui astfel de termen, o decizie de pensionare ar fi putut fi contestată oricând, nefiind aptă să producă efecte definitive. Stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie, inclusiv sub...
Citeste mai mult...Decizie de concediere (ca act juridic de dreptul muncii) necomunicată salariatului. incidenţa în cauză a prevederilor art. 75-76 C.muncii
În recurs s-a reţinut că dispoziţia nr. S/I/137 din 18.05.2007, ca act juridic de dreptul muncii, prin care s-a procedat la încetarea raporturilor de muncă dintre reclamantă şi pârâtul-angajator, nu i-a fost niciodată comunicată reclamantei. Or, potrivit prevederilor art. 75 C.muncii , decizia de concediere (ca act juridic de dreptul muncii) produce efecte de la data...
Citeste mai mult...Contravenţie. încadrare juridică greşită. Plângere contravenţională. Nulitatea procesului verbal.
întrucât petenta desfăşoară numai activitate de export, prevederile art. 28 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1993 privind tariful vamal de import, nu îi sunt aplicabile. Aşa fiind, reţinerea greşită a încadrării juridice a faptei săvârşite atrage nulitatea procesului verbal de constatare a contravenţiei. (Secţia comercială, decizia nr. 47/17.10.1995) Prin sentinţa civilă nr. 11.150/1994 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti...
Citeste mai mult...Contravenţie. Contravenient persoană juridică. Sesizare pentru transformarea amenzii în închisoare contravenţională. Inadmisibilitate. Plângere contravenţională. Prematuritatea sesizării.
Sesizarea pentru transformarea amenzii în închisoare contravenţională este prematur introdusă cât timp nu a fost soluţionată plângerea contravenţională. Totodată, întrucât sesizarea priveşte o persoană juridică, faţă de prevederile art. 4 din Legea nr. 12/1990, este inadmisibilă. (Secţia comercială, decizia nr. 1/10.01.1995) Prin sentinţa civilă nr. 5.509/1994 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti a fost trimisă...
Citeste mai mult...Conflict de muncă. Noţiune. Natura juridică a indemnizaţiei cuvenită magistraţilor, cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani, la data pensionării sau a eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile Indemnizaţii
- Legea nr. 62/2011: art. 1 lit. n) şi lit. p), art. 211 - Legea nr. 303/2004: art. 81 alin. (1) - Legea nr. 263/2010: art. 153 lit. f), art.155 alin. (1) şi ale art. 156 Dispoziţiile art. 211 din Legea nr. 62/2011 nu definesc conflictul individual de muncă, ci stabilesc termenele în care pot fi declanşate...
Citeste mai mult...CERERE DE ASISTENŢĂ JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ. Jurisprudență Asistenţă juridică
Judecătoria MIZIL Sentinţă penală nr. 321 din data de 02.12.2014 Prin cererea introdusă la Judecătoria Mizil și înregistrată la data de 05.11.2014 sub nr……, Hauptzollamt Landshut (Biroul Vamal Central Landshut), a solicitat recunoașterea deciziei având număr de referință 7524-SV 3300-EV 768/12-F1002 din data de 22.10.2012, definitivă la data de 05.11.2012, prin care numitului P.S.M., i s-a...
Citeste mai mult...