Cauta in aceasta categorie:

ACŢIUNE CIVILĂ EXERCITATĂ ÎN CADRUL PROCESULUI PENAL. EVAZIUNE FISCALĂ. PRINCIPIUL REPARĂRII INTEGRALE A PREJUDICIULUI.

Este de principiu că daunele, în materie delictuală, trebuie să reprezinte reparaţiunea integrală a prejudiciului. Dacă, prin fapta sa, inculpatul nu a virat la bugetul statului impozitele aferente neînregistrării corespunzătoare în evidenţele contabile a mărfii se creează un prejudiciu. Potrivit art. 13 din O.G. nr. 11/1996, orice obligaţie bugetară neachitată la scadenţă, generează plata unor majorări de...

Citeste mai mult...

Acţiune civilă exercitată în cadrul procesului penal. Despăgubiri. Confiscare dispusă greşit

Sentinţa penală nr. 385 din 5.09.2002, pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. 1075/2002, a fost desfiinţată, în parte, prin decizia penală nr. 764/2002, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, pentru greşita soluţionare a laturii civile a cauzei, dar şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 118 lit. d C. pen. Cum bunurile sustrase de către inculpaţi (un...

Citeste mai mult...

Acţiune civilă exercitată în cadrul procesului penal. Despăgubiri civile – plus petita.

Partea vătămată NM a formulat plângere penală împotriva inculpatului DS şi a solicitat condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prevăzută de art. 213 alin. 1 Cod penal. In motivarea plângerii a susţinut că a încredinţat inculpatului (cioban) spre pază şi îngrijire un număr de 30 oi. La data de 26 octombrie 2000, când...

Citeste mai mult...

Acţiune civilă exercitată în cadrul procesului penal. Despăgubiri către unitatea sanitară reprezentând cheltuieli pentru spitalizarea victimei. Inculpat cetăţean străin. Mod de calcul

Cuantumul despăgubirilor datorate de inculpatul cetăţean străin reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei se calculează potrivit Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1690/1991. (Decizia nr. 643 din 26 noiembrie 2001 - Secţia I penală) Prin Sentinţa penală nr. 34 din 13 iunie 2001, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, s-a dispus, între altele, condamnarea inculpatului S.O., cetăţean iranian,...

Citeste mai mult...

Actiune civila exercitata in cadrul procesului penal. Despagubiri – daune morale. Tardivitate. Aplicarea gresita a dispozitiilor art. 15 alin. 2 Cod procedura penala.

Actiune civila exercitata in cadrul procesului penal. Despagubiri- daune morale. Tardivitate. Aplicarea gresita a dispozitiilor art. 15alin. 2 Cod procedura penala. Victima unui accident de circulatie care a suferit 75-80 de zile deingrijiri medicale, urmare a vatamarii sale corporale din culpa ( art. 184 alin.2 si 4 Cod penal) are dreptul la despagubiri materiale, precum si...

Citeste mai mult...

Acţiune civilă exercitată In cadrul procesului penal. Daune morale. Culpa concurentă

Culpa concurentă a victimei în producerea unui accident de circulaţie nu exclude obligarea inculpatului la plata daunelor morale către partea civilă, despăgubirea acesteia trebuind să constituie o justă şi integrală reparaţie atât a prejudiciului material, cât şi a celui moral cauzat prin producerea infracţiunii, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Codul de procedură...

Citeste mai mult...

Acţiune civilă exercitată în cadrul procesului penal. Daune morale. Acordarea acestor daune concubinei victimei

Prin sentinţa penală nr. 501 din 29.04.2002, Judecătoria Rădăuţi 1-a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 1 şi 3 C. pen. şi 1-a obligat să-i plătească tatălui victimei cheltuieli de înmormântare şi daune morale. Instanţa a respins cererea concubinei victimei, de obligare la daune morale, cu motivarea că...

Citeste mai mult...

Acţiune civilă exercitată în cadrul procesului penal. Contract de asigurare. Răspunderea asigurătorului. Calitate

Asigurătorul nu justifică participaţia sa, ca parte responsabilă civilmente, în procesul penal, hotărârea penală fiindu-i opozabilă şi urmând a se executa întocmai prin efectul legii. în baza contractului de încheiat de asigurător cu inculpatul, în calitate de asigurat, asigurătorul va achita prin efectul legii toate obligaţiile civile la care asiguratul său este obligat...

Citeste mai mult...

ACŢIUNE CIVILĂ EXERCITATĂ ÎN CADRUL PROCESULUI PENAL. CHELTUIELI DE SPITALIZARE. CULPĂ COMUNĂ.

Partea vătămată nu poate fi obligată să contribuie la dezdăunarea unei unităţi sanitare ce a suportat cheltuielile medicale ale acesteia, întrucât, potrivit art.188 din Legea nr.3/1978, doar persoanele care au vătămat integritatea corporală sau sănătatea altor persoane, pot fi obligate la acoperirea acestor cheltuieli. Prin sentinţa penală nr.71/04.11.1999, Tribunalul Călăraşi l-a condamnat pe inculpatul V.N. la...

Citeste mai mult...

Acţiune civilă exercitată în cadrul procesului penal. Accident de circulaţie. Trimitere în judecată doar pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă. Solicitare de despăgubiri reprezentând contravaloarea autoturismului avariat. Netemeinicie

Este neîntemeiată cererea părţii vătămate - constituită parte civilă - privind obligarea inculpatului la despăgubiri reprezentând contravaloarea autoturismului avariat în urma unui accident de circulaţie câtă vreme instanţa nu a fost învestită şi cu judecarea infracţiunii de distrugere. (Judecătoria sectorului 1, Bucureşti, sentinţa penală nr. 92 din 23 ianuarie 2001) INSTANŢA, Asupra acţiunii penale...

Citeste mai mult...

ACŢIUNE CIVILĂ EXERCITATĂ ÎN CADRUL PROCESULUI PENAL DESPĂGUBIRI. STABILIRE.

Victima unei tentative la infracţiunea de omor care a suferit leziuni corporale ce au necesitat 90- 100 de zile de îngrijiri medicale, capacitatea de muncă fiind redusă cu 50%, are dreptul la despăgubiri materiale constând în diferenţa de venituri obţinute anterior ca director şi veniturile de economist realizate după externare, precum şi la despăgubiri morale...

Citeste mai mult...

Acţiune civilă exercitată în cadrul procesului penal Despăgubiri Confiscare dispusă greşit

Trib. Dâmboviţa, decizia nr. 764 din 2002 Sentinţa penală nr. 385 din 5.09.2002, pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. 1075/2002, a fost desfiinţată, în parte, prin decizia penală nr. 764/2002, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, pentru greşita soluţionare a laturii civile a cauzei, dar şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 118 lit. d C. pen....

Citeste mai mult...

Acte premergătoare. Urmărire penală. Restituirea cauzei la procuror

C. proc. pen., art. 224 alin. (1), art. 333 Efectuarea tuturor actelor de cercetare în faza actelor premergătoare şi lipsa altora după începerea urmăriri penale atrag nulitatea absolută a actelor efectuate şi impun restituirea cauzei la procuror. Decizia penală nr. 282/Ap din 14 septembrie 2005 - S.F. Prin sentinţa penală nr. 22 din 16 martie 2005, Tribunalul Covasna...

Citeste mai mult...

Achitare Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Lipsa acestei menţiuni echivalează cu neinvestirea instanţei cu judecarea infracţiunii. Lipsa acestei menţiuni echivalează cu neinvestirea instanţei cu judecarea infracţiunii. Decizia penală nr. 360/R/25.05.2009 a Curţii de Apel Galaţi Prin sentinţa penală nr.1171/27.06.2008 a Judecătoriei Galaţi inculpatul B.D.E a fost condamnat după cum urmează: - la 2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în...

Citeste mai mult...

Achitare-art. 178 cod penal Infracţiuni

Prin rechizitoriul nr. ….., Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a dispus trimiterea în judecată a inculpatului X, pentru săvârşirea infracţiunii infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin. 2 Cp, constând în aceea că la data de 06.06.2008, în jurul orelor 21,00, inculpatul conducând autoturismul în regim de marca Dacia...

Citeste mai mult...

Achitare în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b/l cod penal şi 18/1 cod penal. Cheltuieli judiciare. Persoana obligată să le suporte. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

În cazul achitării inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit. b/1 Cod pr.penală şi art.18/1 Cod penal, acesta se impune a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, întrucât se/ace vinovat de comiterea unei fapte, care însă nu întruneşte gradul de pericol social specific infracţiunii. Inculpatul are o culpă procesuală, sens...

Citeste mai mult...

Ac?iune civila în procesul penal Despăgubiri, penalităţi

Conform art. 346 al.2 Cod procedură penală, atunci când achitarea s-a pronunţat pentru că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, instanţa poate obliga la repararea pagubei materiale şi a daunelor morale, potrivit legii civile. Chiar în situaţia în care plângerea penală prealabilă priveşte un făptuitor minor care la data comiterii faptei nu împlinise...

Citeste mai mult...