Cauta in aceasta categorie:

COMPETENTA MATERIALĂ. AUTORITATE PUBLICĂ ADMINISTRATIVĂ ÎN SENSUL LEGII NR. 29/1990 A CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV

Pârâta, în calitatea sa de societate comercială, nu este o autoritate publică administrativă, iar judecarea litigiului născut în legătură cu clauzele contractului de prestări servicii intervenit între reclamant şi pârâtă nu este de competenţa instanţelor de administrativ. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti la 15.10.1999, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C. a...

Citeste mai mult...

Funcţionar public. Delegare sau detaşare. Drepturi salariale. Situaţia unor sporuri pentru muncă în condiţii speciale Delegaţii, DetaşăriSalarizare

I. Prin sentinţa civilă nr. 2613 din 12.11.2009 pronunţată în dosarul nr. 2746/84/2009 al Tribunalului Sălaj, s-a admis contestaţia reclamantului CUZDRIOREAN ADRIAN-COSMIN în contradictoriu cu PREŞEDINTELE CONSILIUL JUDEŢEAN SĂLAJ şi s-a dispus anularea Dispoziţiei nr. 20/2009 a acestuia din urmă, precum şi restituirea sumei reţinute în baza actului anulat. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a...

Citeste mai mult...

Funcţionar public. Suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare Salarizare

Prin sentinţa nr. 364/CA/2010, Tribunalul Bihor a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată, reţinând că potrivit art. 40 al.2 lit. c din Codul muncii angajatorii au obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului. Dată fiind calitatea de funcţionari publici...

Citeste mai mult...

Licitaţie publică. Cerere de suspendare a procedurii de atribuire formulată odată cu plângerea împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor prin care oferta petentei a fost declarată neconformă. Condiţii legale. Licitaţii

- art.284 alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.34/2006 - dispoziţiile art.6 din Curtea Europeană a Drepturilor Omului desemnarea drept câştigătoare a unei ale oferte până la soluţionarea contestaţiei formulată de petenta a cărei ofertă a fost declarată neconformă are consecinţe directe asupra dreptului acesteia de a participa şi de a câştiga licitaţia, acesta fiind desfiinţat, in acest sens...

Citeste mai mult...

Funcţie publică. Incompatibilitate cu orice altă activitate publică sau remunerată Prefecturi, prefecţi

În cazul în care persoana cu funcţie publică, în speţă vicepreşedintele Consiliului Judeţean, devenită incompatibilă nu demisionează în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003, Prefectul emite ordinul prin care constată încetarea de drept a mandatului. Secţia comercială şi administrativ - Decizia civilă nr.63/23 ianuarie 2006 Reclamantul M.C....

Citeste mai mult...

Funcţionar public – caz de incompatibilitate între funcţia publică deţinută şi cea de expert tehnic Conflict negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 1151/2.11.2006 a Tribunalului Covasna , a fost respinsă acţiunea în administrativ formulată şi ulterior precizată de reclamanta N. I. cu domiciliul în mun. Sf. Gheorghe , str. Viitorului , nr.12 , bl.3 , sc. A , ap.12 , jud. Covasna în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Covasna cu sediul în...

Citeste mai mult...

Funcţionar public. Suspendarea de drept a raportului de serviciu. Informarea autorităţii publice asupra motivului de încetare a suspendării. Raporturi de muncă

Art.94 al.1 şi 2 din Legea nr.188/1999 Raportul de serviciu al funcţionarului public este suspendat de drept pe perioada cât exercită o activitate cu contract de muncă în cadrul cabinetului unui demnitar. Motivul încetării suspendării trebuie comunicat autorităţii publice angajatoare potrivit art.94 al.2 din Legea nr.188/1999 cu 15 zile înaintea încetării suspendării raportului de serviciu, dar...

Citeste mai mult...

Competenţă materială. Calitatea de funcţionar public a contestatorului

Prin decizia civilă nr. 1387/2003, a fost modificată în tot sentinţa civilă nr. 2034/2003, în sensul respingerii contestaţiei împotriva deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă. în considerentele deciziei instanţei de casare s-a reţinut netemeinicia excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, întrucât recurenta nu a făcut dovada că salariatul, în calitate...

Citeste mai mult...

Procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică. OUG nr. 34/2006. Contracte

Procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică. OUG nr. 34/2006. Procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică trebuie să se desfăşoare cu respectarea principiilor privind promovarea concurenţei între operatorii economici; garantarea tratamentului egal şi nea operatorilor economici; asigurarea transparentei şi integrităţii procesului de achiziţie publică;asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice. Secţia de administrativ şi...

Citeste mai mult...

Funcţionar public. Modificarea în mod unilateral a statutului

B.T. a chemat în judecată Primarul comunei N., solicitând anularea Dispoziţiei prin care i s-a modificat în mod unilateral statutul, prin trecerea sa din postul de referent categoria C, clasa I, grupa 3, cu începere din 17 februarie 2003, în funcţia de operator rol. Totodată, a solicitat reintegrarea în funcţia deţinută anterior. Tribunalul Tulcea,...

Citeste mai mult...

Informatii de interes public. Acte ale autorităţilor publice

Informatii de interes public. Informatii de interes public. Admisibilitatea actiunii privitoare la refuzul de comunicare a acestora. Casare cu trimitere spre rejudecare. - art.2 lit.B, art.5 alin.1 din Legea nr.544/2001 - art. 312 alin.2 si 5 din Codul de procedura civila (CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VIII-A ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.1008/05.03.2012) Asupra recursului...

Citeste mai mult...

Funcţionar public. Decizie de imputare. Caracterul imperativ al termenului de 30 de zile în interiorul căruia trebuie emisă decizia. Acte ale autorităţilor publice

Prin sentinţa civilă nr. 61 din data de 13.01.2011 pronunţată în dosarul nr. 5212/84/2010 de Tribunalul Sălaj s-a admis cererea formulată de reclamanta C.S., în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII SĂLAJ şi s-a dispus anularea Deciziei nr.120/07.07.2010 şi a consecinţelor ce decurg din aceasta, respectiv anularea debitului. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de...

Citeste mai mult...

Funcţionar public. Eliberare din funcţie. Competenţa teritorială a instanţei. Instanţa legal sesizată. Competenţă teritorială

Curtea de Apel competentă teritorial să soluţioneze acţiunea reclamantului - funcţionar public - pentru eliberarea din funcţie emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare şi Utilităţi Publice, în condiţiile abrogării prev. art.22 alin.3 din Legea nr.51/2006 care reglementau competenţa specială a Curţii de Apel Bucureşti este cea în circumscripţia căreia domiciliază reclamantul...

Citeste mai mult...

Funcţionar public. Sancţiune disciplinară. Nulitatea absolută. Acte ale autorităţilor publice

Necuprinderea în actul administrativ de sancţionare disciplinară a menţiunilor prevăzute în articolul 35 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1210/14 octombrie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Comisiilor de disciplină din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice ( în prezent art.50 alin.3 din H.G. nr. 1344/2007) se sancţionează cu nulitatea absolută. Secţia de administrativ şi fiscal –...

Citeste mai mult...

Funcţionar public. Mutare temporară din funcţie. Condiţii.Acte ale autorităţilor publice

Art.86 alin.5 din Legea nr. 188/1999. În aplicarea art.86 alin.5 din Legea nr. 188/1999 se poate dispune mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment dacă împotriva sa s-a început urmărirea penală şi de pe poziţia funcţiei sale ar putea influenţa cercetarea penală. Dispoziţia de mutare temporară trebuie să justifice îndeplinirea ambelor condiţii. ...

Citeste mai mult...

Cerere formulată în contradictoriu cu Instituţia Prefectului-Serviciul public comunitar permise conducere şi înmatriculare vehicule, având ca obiect obligarea la înmatricularea autovehicul, fără plata taxei de poluare. Prefecturi, prefecţi

OUG nr. 50/2008 Art. 207 alin. 1 din OUG nr. 92/2003 Decizia de calcul a taxei de poluare emisă de organul administrativ-fiscal competent constituie titlu de creanţă şi poate fi contestată în 30 de zile de la data comunicării, sub sancţiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. 1 din OUG nr. 92/2003 privind Codul de...

Citeste mai mult...

ACHIZIŢIE PUBLICĂ. LICITAŢIE. ANULAREA PROCEDURII PENTRU NECOMUNICAREA CLARIFICĂRILOR. CERERE DE DESPĂGUBIRI. COMPETENŢĂ. ATRIBUIREA CONTRACTULUI. Despăgubiri, penalităţi

PROCEDURII PENTRU NECOMUNICAREA CLARIFICĂRILOR. CERERE DE DESPĂGUBIRI. COMPETENŢĂ. ATRIBUIREA CONTRACTULUI. -art. 72, 78, 79, 209 ŞI 285 din OUG nr.34/2006 -art. 10 din Legea nr.554/2004 -art.2 şi 3 din Codul de procedură civilă Nerespectarea de către autoritatea contractantă a obligaţiei de a comunica participanţilor la licitaţie solicitările de clarificări şi răspunsul la acestea, nu o îndreptăţesc pe aceasta să anuleze procedura, ci numai...

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Funcţionar public. Raport de serviciu. Litigiu salarial.Salarizare

Prin acţiunea în administrativ introdusă şi înregistrată la Tribunalul Botoşani – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal la 28.03.2008, reclamantele T.E., T.A. ş.a. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoşani şi , au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata sporului...

Citeste mai mult...

2. Autonomie publică locală. Legea nr. 215/2001. Acord/contract colectiv de muncă. Depăşirea competenţei de către autoritatea publică deliberativă. Contracte de muncă

Depăşirea de competenţă a autorităţii publice deliberative prin care s-a aprobat Acord/Contract colectiv de muncă poate fi cenzurată de instanţa de administrativ întrucât art. 36 din Legea nr. 215/2001 enumeră atribuţiile Consiliului local iar printre acestea nu se regăsesc şi aprobarea unui Acord/Contract colectiv de muncă prin care s-au negociat drepturile şi...

Citeste mai mult...