Cauta in aceasta categorie:

Contencios administrativ. Eliberarea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construcţie. Teren cu privire la care a fost reconstituit dreptul de proprietate

Prin decizia nr. 316/R din 1.11.2001, Curtea de Apel Târgu Mureş -Secţia comercială şi de administrativ a admis recursul declarat împotriva sentinţei nr. 742 din 20.06.2001 a Tribunalului Mureş, pe care a modificat-o, în sensul că a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtei, pentru eliberarea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei...

Citeste mai mult...

Anularea certificatului de urbanism. Solicitarea obligării primarului şi a unităţii administrativ-teritoriale la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Condiţii.

Cuantificarea prejudiciului. Daune morale şi daune materiale. Lipsa unor elemente relevante pentru evaluarea prejudiciului material Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 2963 din 6 iulie 2011 Prin Sentinţa civilă nr. 3095 din 01.10.2010 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a luat act de renunţarea la judecata cererii fata de paraţii E.B.,...

Citeste mai mult...

Certificat de urbanism. Competenţă de emitere

Autorităţile publice care pot să rezolve favorabil cererea de obţinere a certificatului de urbanism sunt expres şi explicit menţionate prin trimitere la textul art. 4 din Legea nr. 50/1991, acestea fiind: preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti, de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ai oraşelor si comunelor. Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială...

Citeste mai mult...

Refuzul consiliului local de a elibera certificat de urbanism şi autorizaţie de construire. Teren ce intră sub incidenţa H.G. nr. 556/1990. Act autentic de vânzare-cumpărare a terenului

Potrivit art. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor, actele care stau la baza eliberării autorizaţiei de construcţie sunt planul de alcătuire şi amplasare a construcţiei, precum şi dovada titlului solicitantului asupra terenului. Câtă vreme actul autentic de vânzare-cumpărare nu a fost atacat în justiţie, el este valabil. (Secţia de administrativ, sentinţa nr. 470/1995) Prin...

Citeste mai mult...

Refuzul autorităţii administrative de a elibera un certificat de urbanism. Nelegalitate

Dacă reclamanta a făcut dovada că este proprietara terenului şi a achitat impozitele la zi, refuzul autorităţii administrative de a-i elibera certificatul de urbanism nu are suport legal, aducând o vătămare dreptului reclamantei. (Secţia de administrativ, sentinţa nr. 186/1994) Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr. 13/1997, reclamanta P.E. cheamă în judecată Consiliul Local al...

Citeste mai mult...

Certificat de urbanism

Pentru autorizarea construcţiei care este o împrejmuire, nu este necesară elaborarea şi aprobarea unui PUD. În cazul edificării unei împrejmuiri, legea prevede posibilitatea depunerii unei documentaţii tehnice cu conţinut simplificat în cadrul căruia nu este cuprins PUD-ul. Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2054 din 3 noiembrie 2011 Prin Sentința nr....

Citeste mai mult...

Anularea certificatului de urbanism. Obligarea primarului şi a unităţii administrativ-teritoriale la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Condiţii

Chiar dacă metoda estimării unor venituri viitoare din chirii poate fi luată în considerare, în anumite condiţii, pentru stabilirea despăgubirilor, trebuie avut în vedere faptul că, potrivit art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, certificatele de urbanism sunt acte de informare necesare, dar nu suficiente pentru...

Citeste mai mult...

Anularea certificatului de urbanism. Solicitarea obligării primarului şi a unităţii administrativ-teritoriale la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Condiţii. Cuantificarea prejudiciului. Daune morale şi daune materiale. Lipsa unor elemente

Prin Sentinţa civilă nr. 3095 din 01.10.2010 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a luat act de renunţarea la judecata cererii fata de paraţii E.B., T.A., E.H., C.C. şi C.B.. S-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul V.S.V. în contradictoriu cu pârâţii Primarul mun. Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca prin Primarul mun. Cluj-Napoca, Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca,...

Citeste mai mult...

Autorizaţie de construcţie. Nerespectarea cerinţelor din certificatul de urbanism. Consecinţe

- Legea nr. 50/1991: art. 6, art. 7 Este justificat refuzul autorităţii administrative de a elibera o autorizaţie de construcţie atunci când nu sunt respectate cerinţele din certificatul de urbanism şi, în consecinţă, nu se poate reţine ca abuzivă atitudinea sa, care a aplicat prevederile din planul urbanistic general, la care face trimitere art. 6 din...

Citeste mai mult...

Certificatul de urbanism. Autorităţile competente să elibereze certificatul de urbanism. Natură juridică. Act de informare

Legea nr. 50/1991, art. 4 Certificatul de urbanism are caracterul unui act de informare, astfel că autoritatea competentă avea obligaţia să emită acest act, în care se informeze solicitanţii cu privire la regimul juridic al terenului pe care se află amplasată construcţia, respectiv că acest teren face obiectul unor cereri de revendicare. Decizia nr. 138/R din 30...

Citeste mai mult...

Natura juridică a certificatului de urbanism în raport cu incidenţa prevederilor art.554/2004 republicată. Construcţii

Din coroborarea art.6 şi 7 din Legea 50/1991 modificată şi republicată, rezultă că certificatul de urbanism este un act premergător (de informare) care prin el însuşi nu este capabil să producă efecte juridice directe. Un atare act premergător eliberării autorizaţiei de construcţie nu poate fi atacat în instanţa de administrativ, el neîndeplinind condiţiile prevăzute...

Citeste mai mult...

Obligare emitere certificat de urbanism. Admitere Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor)

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Dezbaterile în fond asupra cererii de faţă au avut loc în şedinţa publică din 5 martie 2012, când părţile au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din aceea zi, care face parte integrantă din...

Citeste mai mult...

Eliberarea certificatului de urbanism, în vederea obţinerii autorizaţiei de construire. Refuz soluţionare. Condiţii de admisibilitate Acte ale autorităţilor publice

Nu poate fi considerat ca un refuz nejustificat de eliberare a certificatului de urbanism solicitat, atât timp cât acesta este motivat pe existenţa unor neconcordanţe existente între planul de situaţie prezentat de petentă şi evidenţele deţinute de organul administrativ privind dreptul de proprietate al acestuia, în sensul că terenul vizat ar aparţine domeniului public. Decizia nr....

Citeste mai mult...

Legea nr. 350/2001. Documentaţii de urbanism. Ierarhia acestora şi caracterul lor opozabil în justiţie Acte ale autorităţilor publice

Planul urbanistic de detaliu, ca parte a documentaţiilor de urbanism, are doar caracter de reglementare specifică pentru o anumită parcelă în raport cu parcelele învecinate, prin aceasta neputându-se modifica planurile de nivel superior, ci doar detalia modul specific de construire. Recunoaşterea legalităţii planurilor de nivel superior se răsfrânge şi asupra planurilor urbanistice de detaliu, chiar...

Citeste mai mult...

Eliberarea certificatului de urbanism pentru construcţii ce se intenţionează a fi edificate în zone industriale sistematizate. Condiţii ConstrucţiiActe ale autorităţilor publice

Reclamanţii au fost informaţi despre imposibilitatea de a construi în zona industrială, ca urmare a faptului că terenul aflat în proprietatea lor face parte din zona de protecţie a zonei respective şi a infrastructurii de transport rutier, motivările eronate şi contradictorii neputând anula vechiul plan de sistematizare a zonei industriale, astfel că autoritatea competentă nu...

Citeste mai mult...

Excepţia de nelegalitate a certificatului de urbanism. Inadmisibilitate. Acte ale autorităţilor publice

- Legea nr.50/1991 - Legea nr.350/2001 - Legea nr.554/2004 Certificatul de urbanism nu este un act administrativ unilateral cu caracter individual, în sensul art.4 al.1 raportat la art 2 al.1 lit.c din Legea nr.554/2004, ci este reglementat ca fiind un act de informare prin care solicitantului i se aduce la cunoştinţă condiţiile legale în care acesta poate obţine...

Citeste mai mult...