Cauta in aceasta categorie:

Anulare act fraudulos

Nr. Operator: 2443 ROMÂNIA TRIBUNALUL GORJ SECŢIA COMERCIALĂ SENTINŢA Nr. 441 Şedinţa din Camera de Consiliu din 09 Aprilie 2010 Completul compus din: JUDECĂTOR SINDIC Elena Pănoiu Grefier Elena Luminiţa Butiuc Pe rol fiind pronunţarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa...

Citeste mai mult...

Recurs litigii cu profesioniştii. contestaţie în anulare. art.318 (1) cod procedură civilă. greşeală materială – inexistenţa ei când instanţa a făcut o analiză amplă asupra actului, cu privire la care se pretinde că s-ar fi săvârşit greşeala material…

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. Materie: RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. CONTESTAŢIE ÎN ANULARE. ART.318 (1) COD PROCEDURĂ CIVILĂ. GREŞEALĂ MATERIALĂ – INEXISTENŢA EI CÂND INSTANŢA A FĂCUT O ANALIZĂ AMPLĂ ASUPRA ACTULUI, CU PRIVIRE LA CARE SE PRETINDE CĂ S-AR FI SĂVÂRŞIT GREŞEALA MATERIALĂ, PRECUM ŞI ATUNCI...

Citeste mai mult...

Anulare proces-verbal de contravenţie.

Prin decizia civila nr. 13 din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului Arad, pronuntata în dosarul nr. 5192/55/2009, s-a respins recursul declarat de petenta împotriva Sentintei civile nr.817 din 24 septembrie 2009, pronuntata de Judecatoria Chisineu Cris, în dosarul nr.5192/55/2009. În considerente s-a retinut ca judicios a aratat instanta de fond ca procesul verbal...

Citeste mai mult...

Art. 318 Cod procedură civilă. Contestaţie anulare

Pentru a putea fi admisă o contestaţie în anulare  îndreptată împotriva unei decizii pronunţate de o  instanţă de recurs, este necesar ca o eroare materială  gravă, invocată  de o  parte, să privească  o problemă de  procedură. O atare  eroare  trebuie  să fie  evidentă, în legătură cu  aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea ...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare specială. Eroare materială. Contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor. Completarea declaraţiei de creanţă. Condiţii

Contestaţie în anulare specială. Eroare materială. Contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor. Completarea declaraţiei de creanţă. Condiţii - Codul de procedură civilă: art. 318 - Legea nr. 85/2006: art. 73 alin. (2), art. 76 Legea are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunţarea unei soluţii...

Citeste mai mult...

Anulare acte administrative fiscale. Încheiere contract de asociere în participatiune cu Serviciul Public adpp. Exercitarea exclusivă de către reclamantă a dreptului de folosintă asupra terenului adus în asociere de către autoritatea publică locală.

În cazul actelor administrativ-fiscale emise de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, calitatea procesuală pasivă şi, implicit, capacitatea procesuală a acestora este dată chiar de legiuitor, care le recunoaşte dreptul de a acţiona ca reprezentante ale unităţilor administrativ-teritoriale, în calitate de organe fiscale. Deşi nu reprezintă un contract tipic de...

Citeste mai mult...

Contencios adm.fisc- anulare act administrativ fiscal

Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata la nr. ........., S.C. ......... S.R.L. Tulcea a solicitat anularea notificarii nr. 12780 din 19.10.2010 de reziliere a contractului nr. 8532 din 07.07.2010, emisa de A.P.I.A., cu consecinta mentinerii în vigoare a contractului, iar, în subsidiar, în cazul constatarii rezilierii, a solicitat obligarea pârâtei la plata de...

Citeste mai mult...

Anulare proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare. Intrarea în insolvenţă a beneficiarului contractului de finanţare.

Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal  şi înregistrată sub nr. 303/39/2016 din 7 aprilie 2016, reclamanta X SPRL SUCEAVA – administrator judiciar al SC Y SRL a chemat în judecată pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Bucureşti şi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 1 Nord...

Citeste mai mult...

Anulare decizie concediere.

C. muncii: art. 65 şi art. 272. Angajatoarea nu a fost în măsură să probeze existenţa unor motive concrete, întemeiate şi obiective, de natură a justifica eficientizarea activităţii şi reducerea cheltuielilor prin operarea unei singure concedieri şi păstrarea aceluiaşi număr de angajaţi - 139, reducând doar numărul posturilor de conducere de la 9...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare îndreptată atât împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs, cât şi împotriva unei decizii dată într-o contestaţie în anulare privind aceeaşi decizie de recurs. Inadmisibilitate.

: Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 29 mai 2012, înregistrată sub nr. 451/39/2012, (...)a arătat că înţelege să conteste decizia civilă pronunţată de Curtea de Apel Suceava la 8 mai 2012 în dosarul nr. 329/39/2012, solicitând anularea acesteia şi rejudecarea recursului declarat în dosarul nr. 12603/86/2010, care a fost greşit anulat...

Citeste mai mult...

Anulare act contract de vânzare cumpărare

ROMÂNIA JUDECĂTORIA COSTEŞTI Sentinţa civilă nr.840 Şedinţa publică din data de 29.09.2015 Pe rol, soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată reclamanta ÎNTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ D V V în contradictoriu cu pârâţii B M, P I, A G şi A I, având ca obiect anulare act contract de...

Citeste mai mult...

Recurs contencios administrativ. anulare hotărâre consiliu local de încetare a contractului de asociere încheiat pentru prestarea serviciului de alimentare cu energie termică.

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.  RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE HOTĂRÂRE CONSILIU LOCAL DE ÎNCETARE A CONTRACTULUI DE ASOCIERE ÎNCHEIAT PENTRU PRESTAREA SERVICIULUI DE ALIMENTARE CU ENERGIE TERMICĂ. art.4 lit.a din Legea nr.352/2006; art.17 alin.2 din Legea nr.325/2006; art.2 alin.2 din Legea nr.325/2006; ...

Citeste mai mult...

Acţiune în anulare declaraţie autentificată de renunţare la dreptul de habitaţie pentru vicierea consimţământului prin dol

Prin contractele de donaţie autentificate sub nr. …/20.01.2010, …/20.01.2010 şi …/29.03.2010, reclamantul i-a donat fiicei sale bunuri pe care le deţinea: imobilul teren, în suprafaţă de 10.000 m.p., dreptul de concesiune asupra unui loc de veci şi 5/8 din dreptul de proprietate asupra ap. .., bl. … G. Cu privire la apartamentul donat,...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare cu privire la o sentinţă pronunţată în soluţionarea unei plângeri formulate în temeiul art. 2781 Cod de procedură penală. Recurs inadmisibil

Sentinţa penală atacată nu face parte dintre hotărârile prevăzute de lege care pot face obiectul controlului judiciar prin exercitarea unui recurs, pe de o parte pentru că dispoziţiile procesual penale (art. 392 alin. 4 C.proc.pen.) nu prevăd o asemenea cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare decât în ipoteza...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare. greşeală materială. în interpretarea prevederilor art.318 alin.1 teza i cod procedură civilă, reaprecierea probelor pentru stabilirea altei stări de fapt nu constituie greşeală materială. -art.318 (1) teza i Cod procedură civilă.

CONTESTAŢIE ÎN ANULARE. GREŞEALĂ MATERIALĂ. ÎN INTERPRETAREA PREVEDERILOR ART.318 ALIN.1 TEZA I COD PROCEDURĂ CIVILĂ, REAPRECIEREA PROBELOR PENTRU STABILIREA ALTEI STĂRI DE FAPT NU CONSTITUIE GREŞEALĂ MATERIALĂ. -art.318 (1) teza I Cod procedură civilă.   Decizia nr.211/C/26.03.2013 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II –a civilă,  de contencios...

Citeste mai mult...