Cauta in aceasta categorie:

Prime acordate pentru sărbători. Funcţionari publici din aparatul propriu al consiliului local şi din serviciile aflate sub autoritatea acestui consiliu. Natură juridică. Condiţii de acordare

- Legea nr. 215/2001 Primele sunt drepturi de natură salarială, iar cu privire la sumele oferite cu titlu de cadouri pentru salariate ori cadouri pentru copiii salariaţilor menţionate la cap. „Măsuri de protecţie socială" nu s-a menţionat expres acordarea şi pe perioada suspendării raporturilor de serviciu. (Secţia comercială şi de administrativ, sentinţa nr. 437/CA/2009, nepublicată) Prin acţiunea înregistrată...

Citeste mai mult...

Nepronunţarea asupra excepţiei. Sancţiunea pentru omisiunea de a pune excepţia în dezbaterea contradictorie a părţilor şi apoi de a o soluţiona motivat. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Nepronunţarea asupra excepţiei. Sancţiunea pentru omisiunea de a pune excepţia în dezbaterea contradictorie a părţilor şi apoi de a o soluţiona motivat. Lipsa calităţii procesuale active sau pasive a părţilor constituie excepţii de fond absolute care obligă instanţa, în cazul admiterii lor, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului pe de...

Citeste mai mult...

Suspendarea judecăţii cauzei pentru lipsa nejustificată a părţilor.Caracter imperativ. Îndeplinirea condiţiilor legale. Suspendare a judecăţii

Suspendarea judecăţii cauzei pentru lipsa nejustificată a părţilor.Caracter imperativ. Îndeplinirea condiţiilor legale. -art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă Notele scrise sunt înregistrate la instanţă în ziua judecăţii, ceea ce semnifică prezenţa efectivă a reclamantei la proces în sensul preocupării acesteia pentru continuarea cursului judecăţii. Faptul că la strigarea efectivă a pricinii,...

Citeste mai mult...

Spor pentru conditii speciale de munca la CFR Salarizare

Spor pentru conditii speciale de la CFR Prin sentinta nr. 4845/01.04.2011 instanta a respins exceptiile prescriptiei dreptului material la actiune si lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei Regionala de Transport Feroviar de Calatori Craiova; a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei S.N.T.F.C. CFR Calatori S.A., si în consecinta respinge actiunea fata...

Citeste mai mult...

Poliţist. Răspundere disciplinară pentru afirmaţii denigratoare referitoare la colegi şi superiori. Condiţii

- Legea nr. 360/2002: art. 57 lit. a) şi k), art. 59, art. 60 - Hotărârea Guvernului nr. 991/ 2001: art. 6 lit. i) şi j) - Hotărârea Guvernului nr. 400/2004: art. 64 Poliţistul poate fi sancţionat în ipoteza în care face afirmaţii referitoare la colegi ş la superiori, întrucât comportamentul său se încadrează în prevederile art. 6...

Citeste mai mult...

Reducerea cu 25% a salariului în baza legii 118/2010 pentru salariatii din sistemul sanitar Salarizare

1. reducerea cu 25% a salariului în baza legii 118/2010 pentru salariatii din sistemul sanitar Prin sentinta nr. 4829/01.04.2011 instanta a respins cererea de chemare în judecata si cererea de chemare în garantie retinând urmatoarele: Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul N.C.F. a solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând...

Citeste mai mult...

Impozit datorat pentru transferul între rude de până la gradul al II-lea dreptului de proprietate asupra unor imobile. Mijloace de probă

- Codul fiscal: art. 771 pct. 4 Din interpretarea art. 771 pct. 4 C. fisc., rezultă că legiuitorul a stabilit excepţii de la regula de determinare a valorii transferului de proprietate, una dintre acestea finii situaţia tranzacţiilor între rude de până la gradul II inclusiv, când obligaţiile fiscale sa calculează în funcţie de valoarea declarată de...

Citeste mai mult...

Acţiune privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale. Procedura prealabilă. Despăgubiri, penalităţi

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, este lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava, Catedra de Administraţie Publică şi Drept, şi cadru didactic al aceleiaşi facultăţi, încadrându-se în perioada relevantă (1.10.2008 -31.12.2009) în tranşa de vechime 10 -15 ani. Potrivit O.G. nr. 15/2008 privind creşterile...

Citeste mai mult...

Decizie de antrenare a răspunderii solidare pentru obligaţi de plată ale unui debitor insolvabil. Dovedirea relei-credinţe

- Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: art. 27 alin. (2) lit. a) Aplicarea procedurii fiscale pentru antrenarea răspunderii solidare a celor care a dobândit active de la debitor exclude aplicarea dispoziţiilor dreptului comun, Potrivit art. 27 alin. (2) lit. a) C. pr. fisc., pentru obligaţiile de plată restante a, debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta persoanele fizice...

Citeste mai mult...

Achiziţie publică de servicii pentru implementarea unei platforme de e-learning. Ofertă depusă de un grup de operatori economici. Aprecierea capacităţii tehnice şi profesionale

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006: art. 190 alin. (3) teza I Este adevărat că, potrivit art. 190 alin. (3) teza I din O.U.G. nr. 34/2006, dacă un grup de operatori depune oferta comună, capacitatea tehnică şi profesională se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, însă textul nu permite interpretarea...

Citeste mai mult...

Grefier. Vechime in specialitate pentru perioada in care a activat ca secretar al Baroului de avocati. Vechime în muncă

Grefier. Vechime in specialitate pentru perioada in care a activat ca secretar al Baroului de avocati. Art.3, art.68 ind.4 alin.1, art.93 din Legea nr.567/2004 modif. privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, art.61 alin.(1) Constitutia Romaniei. Perioada in care contestatoarea a desfasurat activitate ca secretar al Baroului de...

Citeste mai mult...

STATUTUL PERSONALULUI DIDACTIC. CONDIŢII PENTRU APLICAREA UNEI SANCŢIUNI DISCIPLINARE

Potrivit art.119 alin.1 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, sancţiunea disciplinară se aplică numai după efectuarea cercetării faptei sesizate în scris, audierea celui în cauză şi verificarea susţinerilor făcute de acesta în apărare. Potrivit ari.119 alin.3 lit.b din acelaşi act normativ, comisiile de cercetare sunt numite de consiliul facultăţii pentru sancţiunile prevăzute de...

Citeste mai mult...

Taxa pe valoarea adăugată. Cheltuieli pentru bunuri nefolosite în folosul operaţiunilor taxabile

- Legea nr. 571/2003: art. 145 alin. (3) Nu se poate deduce TVA aferent cheltuielilor de achiziţionare, dacă bunul dobândit nu este folosit în scopul operaţiunilor taxabile. (Decizia civilă nr. 1031 din 14 octombrie 2010, Secţia administrativ şi fiscal, R.O.) Prin sentinţa civilă nr. 188 din 8 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4094/108/2008 a...

Citeste mai mult...

Contestarea unei decizii de pensie pentru militari – competenta Competenţă teritorială

Contestarea unei decizii de pentru militari - competenta Prin sentinta nr. 5135/06.04.2011 instanta a admis exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Dolj invocata din oficiu; a declinat competenta de solutionare a contestatiei formulate de catre contestator în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MINISTERULUI APARARII NATIONALE, împotriva deciziei de nr. ...emisa de...

Citeste mai mult...

Grupa a II a de munca pentru salariati la SC AVIOANE SA, în perioada în care societatea nu a avut comenzi Contracte de muncă

6. grupa a II a de pentru salariati la SC AVIOANE SA, în perioada în care societatea nu a avut comenzi Prin 3569/15.03.2011 instanta a respins cererea retinând urmatoarele: Prin actiunea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 3606/63/2010, reclamantul C.I a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC AVIOANE SA CRAIOVA sa fie...

Citeste mai mult...

Societate comercială. Remunerarea acţionarilor pentru participarea la Adunarea Generală a Acţionarilor. Cheltuieli nedeductibile fiscal

- Codul fiscal: art. 21 alin. (4) lit. c) Nu sunt întrunite cerinţele art. 21 alin. (4) lit. c) C. fisc., deci nu au caracter deductibil cheltuielile cu renumeraţia acţionarilor participanţi la şedinţele Adunării Generale a Acţionarilor. (Decizia civilă nr. 681 din 8 iunie 2010, Secţia administrativ şi fiscal, R.O.) Prin sentinţa civilă nr. 130 din 27...

Citeste mai mult...

Pensionar pentru limită de vârstă. Plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate. Legalitatea contribuţiei pentru veniturile din pensii ce depăşesc 740 lei. Asistenţă şi asigurări sociale

Prin cererea înregistrata la Tribunalul Teleorman sectia CMASCAF sub nr.1573/87/2011 din 11.03.2011 reclamantul V.I. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeteana de Pensii Teleorman a solicitat pronuntarea unei hotarâri prin care sa constate ca perceperea cotei CASS de 5.5 % din întregul cuantum al pensiei este ilegala si pe cale de consecinta, pârâta sa fie obligata...

Citeste mai mult...

Refuz nejustificat de emitere a deciziei pentru stabilirea despăgubirilor la Legea nr. 247/2005, modificată. Drept vătămat

- Legea nr. 554/2004: art. 1 alin. (1), art. 18 alin. (1) - Legea nr. 247/2005: art. 16 alin. (7) - Convenţia europeană a drepturilor omului: art. 6 Cu toate că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen de finalizare a procedurilor pentru acordarea despăgubirilor, nesoluţionarea cererilor într-un termen rezonabil încalcă prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea...

Citeste mai mult...

Fonduri comunitare. Nerespectarea condiţiilor pentru care acestea s-au acordat

- Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 în măsura în care organele de control prevăzute de O.G. nr. 79/2003 privind recuperarea fondurilor comunitare constată încălcarea cerinţelor pentru care s-au acordat aceste fonduri, beneficiarul lor urmează să restituie fondurile. (Decizia civilă nr. 1204 din 16 noiembrie 2010, Secţia administrativ şi fiscal, R.O.) Prin sentinţa civilă nr. 199 din 14 aprilie...

Citeste mai mult...