Prin decizia civilă nr. 1212 a fost respins recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2243/2003 ca nefondat, cu opinie separată. Interes prezintă aprecierea diferită, în opinia judecătorilor instanţei de recurs, asupra calităţii de organ competent să emită decizia de desfacere a contractului individual de muncă. în opinia separată se susţine că, în baza art....
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Recurs. Motiv de nelegalitate
Prin decizia pronunţată, a fost modificată în tot sentinţa civilă nr. 899/2003, reţinându-se că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii pe care se sprijină, fiind lipsită de temei legal (art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă), instanţa de fond pronunţând o soluţie fără a analiza actele administrate în cauză, ce au stat la...
Citeste mai mult...Fond -Contencios administrativ – Legea 248/2005 Cereri
SENTINTA CIVILA NR. 221 Sedinta publica din 12 martie 2009 Prin cererea înregistrata sub nr.382/88/2009, reclamanta Directia Generala de Pasapoarte Bucuresti a solicitat restrângerea dreptului la libera circulatie pentru o perioada de cel mult 3 ani pentru pârâtul .... În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 05.08.2008, în baza...
Citeste mai mult...Reîncredinţare minor aflat cu părintele în Anglia. Competenţa instanţelor române. Competenţă teritorială
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. civ., dec. nr. 35/A/11 mai 2011 Prin sentinţa civilă nr. 1348/2010 pronunţată de Judecătoria Beclean la data de 26 octombrie 2010 s-a admis excepţia necompetenţei instanţelor române în soluţionarea acţiunii având ca obiect reîncredinţare minor formulată de reclamantul GD în contradictoriu cu pârâta GM şi în consecinţă s-a respins acţiunea ca nefiind de...
Citeste mai mult...Calitate procesuală a organului emitent al actului primar atacat. Necitarea în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 13/2001. Nulitate hotărâre
Prin sentinţa civilă nr. 1072/17.06.2002, Tribunalul Tulcea a admis cererea formulată de SC „T" SRL, prin lichidator, şi, în parte cererea, de intervenţie formulată de M.V. şi M.I., fiind anulate deciziile nr. 613/30.04.2001 şi nr. 1686/23.10.2001, hotărârea nr. 8608/22.12.2000 a DGFP şi procesele-verbale nr. 7994/24.11.2000 şi nr. 175/14.06.2001, emise de CFB, cu consecinţa restituirii...
Citeste mai mult...Răspundere materială. Modul de calculare a lipsurilor cantitative sau valorice de bunuri din gestiune
L. A. a formulat contestaţie împotriva deciziei de imputaţie din 1.10.2002, emisă de intimata SC „L.R.T." SRL Mangalia, solicitând suspendarea executării şi anularea deciziei contestate. S-a invocat că, deşi a funcţionat ca vânzătoare la unitatea intimată, nu i s-a dat nici o decizie prin care să primească funcţia de gestionar şi nici nu a...
Citeste mai mult...Desfacere a contractului de muncă. Decizie emisă de o persoană fără calitate. Nulitate
Prin decizia pronunţată în dosarul nr. 1461/2003 a fost modificată în tot sentinţa civilă nr. 2487/2003, în sensul anulării deciziei de desfacere a contractului individual de muncă şi reintegrării contestatorului. Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 57-59 din contractul colectiv de...
Citeste mai mult...Contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor debitorului. Lipsa formalităţilor de notificare a unei cesiuni de creanţă. Efecte. Faliment
Constată că în cadrul procedurii simplificate a insolvenţei deschisă prin sent. com. nr. 429/S/22.04.2010 împotriva debitoarei SC G reprezentanţii creditorului cesionar SC CR SRL au solicitat admiterea contestaţiei formulate şi înscrierea creanţei în tabelul preliminar al creanţelor. Lichidatorul judiciar al debitoarei a declarat creanţa verificată şi acceptată a SC CR SRL cu cuantumul de 0(zero) lei,...
Citeste mai mult...Măsuri de protecţie specială. Legea nr. 272/2004. Plasament. Caracter temporar al măsurii. Minori
Dispoziţiile cuprinse în art. 30 arată că minorul are dreptul să crească alături de părinţii săi. Când împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii de protecţie specială s-au modificat, măsura încetează prin reintegrarea copilului în familie. Asupra cauzei civile de faţă: Prin cererea înregistrată la instanţă la data de 28.06.2011 reclamanta Panait Luminiţa a solicitat în contradictoriu...
Citeste mai mult...Autorizaţii speciale pentru transporturile care depăşesc limitele de tonaj
Reclamanta SC „P" SA Bucureşti, Sucursala Piteşti, a chemat în judecată Consiliul Local al comunei P.L., pentru a fi anulată hotărârea pârâtei din 24 august 2000, motivat de faptul că stabilirea de taxe pentru eliberarea autorizaţiilor de transport la autovehiculele ce depăşesc limitele de tonaj sau gabarit este nelegală, pârâta neavând o astfel de...
Citeste mai mult...Fond-Contencios Administrativ-Legea nr.248/2005 Cereri
R O M Â N I A TRIBUNALUL TULCEA SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI ADMINISTRATIV SENTINTA CIVILA NR. 596 Sedinta publica din data de 09 aprilie 2009 Presedinte T R I B U N A L U L, Prin cererea înregistrata sub nr.187/88/2009, reclamanta Directia Generala de Pasapoarte Bucuresti a solicitat restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie în Franta pentru...
Citeste mai mult...Art.399 c.p.civ. Contestaţie la executare întemeiată pe dreptul comun concomitent cu derularea procedurii insolvenţei reglementată de Legea 85/2006 Contestaţie la executare
Art.399 c.p.civ. Contestaţie la întemeiată pe dreptul comun concomitent cu derularea procedurii insolvenţei reglementată de Legea 85/2006 Procedura contestaţiei la executare reglementată de dispoziţiile Codului de procedură civilă este o procedură generală de drept comun , iar procedura reglementată de Legea 85/2006 privind insolvenţa este o procedură complexă care implică o serie de măsuri şi...
Citeste mai mult...Fond -Contencios administrativ- indemnizaţie de dispozitiv Cereri
Dosar nr. 236/88/2009 SENTINTA CIVILA NR. 402 Sedinta publica din data de 12 Martie 2009 Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub nr.236/88 din 04.02.2009, reclamantii ..., au chemat în judecata pe pârâtii Primarul comunei Sarichioi si Primaria com. Sarichioi, Consiliul Local al com.Sarichioi si Comuna Sarichioi prin Consiliul Local, pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta...
Citeste mai mult...Pagubă produsă ca urmare a nerespectării atribuţiilor de serviciu (şef de fermă) şi angajarea de gestionari care nu îndeplineau cerinţele Legii nr. 22/1969 (art. 28 şi 29)
Contestatoarea, în funcţia de şef de fermă la SC „P.V. Murfatlar", a formulat contestaţie împotriva deciziilor de imputaţie nr. 34/19.07.2001, nr. 35/19.07.200Îşi nr. 42/5.09.2001. Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 741/2002 a respins ca nefondată excepţia tardivităţii emiterii tuturor deciziilor de imputaţie şi a admis contestaţia, ca fondată, cu consecinţa anulării celor 3 decizii...
Citeste mai mult...Anularea Ordinului emis de rectorul Universităţii şi obligarea Universităţii să emită diplomă de licenţă ca urmare a absolvirii examenului din sesiunea iunie 2001
Prin acţiunea în administrativ înregistrată la Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamantul L.C.T., în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.M." Suceava, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea ordinului menţionat şi obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licenţă, ca urmare a absolvirii examenului susţinut în...
Citeste mai mult...Răspunderea materială este personală şi nu solidară, pentru pagubele produse de salariaţi în legătură cu munca lor
Contestatorii I.M. şi N.C. au solicitat să se dispună anularea deciziei de imputare nr. 1 emisă la 31.05.2002 de SC ,A-C." SA Nalbant, judeţul Tulcea, pentru suma de 822.687.497 lei, reprezentând clienţi şi debitori prescrişi, precum şi furnizori achitaţi în plus. Tribunalul Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 1565/2002, a admis excepţia de necompetenţă materială,...
Citeste mai mult...Fond Contencios Administrativ -Legea nr.9/1998 Cereri
R O M Â N I A TRIBUNALUL TULCEA SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI DE ADMINISTRATIV SENTINTA CIVILA nr.580 Sedinta publica din data de 03 aprilie 2009 Presedinte: T R I B U N A L U L: Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata la nr. 358/88/20.02.2009, reclamantul ............. a contestat decizia nr. 2649 din 22 decembrie 2008, emisa...
Citeste mai mult...Răspunderea materială a salariaţilor pentru pagubele provocate din vina şi în legătură cu munca lor
Prin plângerea adresată Tribunalului Galaţi, petentul D.N. a contestat decizia emisă de S.N.T.F. CFR Galaţi, motivat de faptul că nu sunt întrunite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 102 din Codul muncii. A susţinut contestatorul că intimata i-a imputat suma de 1.160.710 lei, reprezentând contravaloarea a 95 litri motorină consumată nejustificat în perioada mai -iulie...
Citeste mai mult...Contestaţie împotriva hotărârii adunării creditorilor. Condiţii pentru promovarea contestaţiei. Dreptul de vot al creditorului căruia i s-a admis creanţa condiţionat. Admitere contestaţie. Faliment
Prin cererea înregistrată la data de 7.12.2010, creditoarea BANCA X S.A., în temeiul art. 14 al.7 şi 8 din Legea 85/2006 a formulat contestaţie împotriva procesului verbal al Adunării creditorilor din 30.11.2010, încheiat de administratorul judiciar EJ SPRL, solicitând anularea acestuia pentru următoarele motive: În fapt, la data de 30.11.2010 a avut loc prima...
Citeste mai mult...Fond-Contencios administrativ-Taxa de prima inmatriculare Cereri
R O M Â N I A TRIBUNALUL TULCEA SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI DE ADMINISTRATIV SENTINTA CIVILA nr.544 Sedinta publica din data de 01 aprilie 2009 Presedinte: T R I B U N A L U L: Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata la nr. 334/88/18.02.2009, reclamantul ........ a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei de...
Citeste mai mult...