Cauta in aceasta categorie:

Anulare act administrativ Plăţi

Şedinţa publică din 20 Ianuarie 2012 Pe rol judecarea acţiunii formulată de reclamantul B. C. C în contradictoriu cu pârâtele C A S şi C N A S B, având ca obiect anulare dispoziţie. La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat reclamantul asistat de avocat C C, lipsă fiind pârâtele. Procedura de citare fiind legal îndeplinită. ...

Citeste mai mult...

Despăgubire Plăţi

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată lipsa părţilor. Procedura este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care: Mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor în fond au fost consemnate prin încheierile de şedinţă din data de 30 aprilie 2010 şi respectiv 07 mai 2010, când s-a dispus amânarea pronunţării pentru data de astăzi 14 mai 2010,...

Citeste mai mult...

Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992) Plăţi

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care: Se constată depus la dosarul cauzei prin registratura instanţei în data de 30 octombrie 2009 din partea pârâtei DGFP Mureş relaţiile solicitate, respectiv bilanţul aferent anului 2007, înregistrat sub nr.3152/11.03.2009. Se constată depus la dosarul...

Citeste mai mult...

CREANŢĂ CERTĂ- SOMAŢIE DE PLATĂ Plăţi

În esenţă, s-a reţinut că existenţa creanţei nu este certă, deoarece nu există un contract şi nici un alt înscris însuşit de ambele părţi, prin semnătură ori în alt mod admis de lege, care să ateste drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii. ...

Citeste mai mult...

Prescriere drept material Plăţi

JUDECĂTORIA INEU, JUDEŢUL ARAD OPERATOR 2826 DOSAR NR.649/246/2010 SENTINŢA CIVILĂ NR.733/2010 Şedinţa publică din 03 MAI 2010 Preşedinte: ... Grefier: ... S-a luat în examinare cauza civilă privind acţiunea promovată de reclamantul C.P. împotriva pârâtei G.M., pentru pretenţii. La apelul nominal se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâta. Procedura de citare legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care reclamantul...

Citeste mai mult...

Obligaţia de a face Plăţi

R O M Â N I A TRIBUNALUL ARGEŞ SECŢIA CIVILĂ Dosar nr. 874/109/2010 SENTINŢA NR. 1014/CAF Şedinţa publică de la 11 Octombrie 2010 Instanţa constituită din: Pe rol fiind soluţionarea, în primă instanţă, a litigiului de administrativ şi fiscal formulat de reclamanta-pârâtă PRIMARIA C., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă S.C. x S.A., având ca obiect obligaţia de a face. La...

Citeste mai mult...

Daune Plăţi

R O M Â N I A JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI TG-CĂRBUNEŞTI Sentinţa Nr. 1024 Şedinţa publică de la 06 Aprilie 2011 Completul compus din: PREŞEDINTE C.P. Grefier M.Z. Pe rol, fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect acordarea de daune cominatorii formulată de reclamanţii O.G.domiciliat in T, strda P., nr. 1108, judetul Gorj, O.T.domiciliat in T, strada P. nr 1166, judetul Gorj in...

Citeste mai mult...

Reorganizare judiciară şi faliment. încetare de plăţi. înţeles. Contestaţie. Suspendarea procedurii

Dacă creanţa invocată de creditor îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, chiar dacă s-au efectuat plăţi parţiale, cât timp cea mai mare parte a creanţei rămâne neachitată nu se poate susţine că nu s-ar mai menţine încetarea plăţilor. De asemenea, plăţile efectuate de către debitoare către terţe...

Citeste mai mult...

Sentinţă civilă Plăţi

ROMÂNIA JUDECATORIA BUFTEA, SECTIA CIVILA JUDETUL ILFOV SENTINTA CIVILA NR. 6171 Sedinta publica din data de 27.12.2010 Instanta constituita din : PRESEDINTE – EPURAN MIRCEA GREFIER –DUMITRACHE CARMEN Pe rol fiind solutionarea cauzei comerciale având ca obiect cererea pretentii formulata de reclamanta SC IDC SA,cu sediul în ....în contradictoriu cu pârâta SC R SA, cu sediul în ...., având ca obiect pretentii. Dezbaterile de...

Citeste mai mult...

Somatie de plata Plăţi

INSTANTA Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei B sub numarul X/189/2010 in data de 02.09.2010, creditoarea S.C. T S.R.L. B a solicitat instantei emiterea unei ordonante care sa contina somatia de plata a debitoarei S.C. C S.A., pentru suma de 85989,40 lei reprezentand contravaloarea facturii nr. 16 seria F-TEO din 14.01.2010, si obligarea debitoarei la...

Citeste mai mult...

Ordonanta de plata Plăţi

INSTANTA Asupra exceptiei de necompetenta teritoriala a Judecatoriei B invocata din oficiu, de instanta. In cauza de fata creditoarea S.C. X SA B a solicitat emiterea unei ordonante de plata impotriva debitoarei X pentru urmatoarele sume: suma de 2.719,58 lei, reprezentand contravaloarea daunei achitate de creditoare in baza politei emise de debitoare, in calitate de...

Citeste mai mult...

Restituirea preţului Plăţi

S-au solicitat cheltuieli de judecată. În motivare, reclamanta a precizat că părinţii săi au cumpărat pentru aceasta, de la soţii C.D. şi C.M. apartamentul situat în Iaşi, pentru care au achitat în anul 1991, preţul de 100.000 lei la R.A. „Locuinţa”. A mai precizat că prin sentinţa civilă nr. ---, pârâta a fost obligată să se prezinte...

Citeste mai mult...

Pretentii Plăţi

R O M Â N I A JUDECATORIA TÂRGU JIU;TÂRGU JIU SENTINTA CIVILA Nr. 2348 Sedinta publica de la 29 Martie 2010 Completul compus din: PRESEDINTE LILIANA-MARIA CRUCERU Grefier MIHAELA SIRBU Pe rol fiind pronuntarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în sedinta publica din 22 martie 2010 , privind cauza civila formulata de reclamantii ..... si . ... si pe pârâta...

Citeste mai mult...