Materie: RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. NOTIFICAREA DESCHIDERII PROCEDURII CREDITORILOR NEIDENTIFICAŢI ÎN LISTA PREVĂZUTĂ LA ART.28 ALIN.1 LIT.C DIN LEGEA NR.85/2006, CONFORM CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ. CREDITOR IDENTIFICAT ÎN BALANŢA ANEXATĂ DE DEBITOARE CERERII SALE INTRODUCTIVE. -art.7 alin.3, art.28 alin.1 lit.c, art.61 alin.1 şi art.76 din Legea nr.85/2006. Decizia nr.237/C/18.04.2012 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Dovada orelor suplimentare Salarizare
Decizia civilă nr. 481/08.03.2011 a Curţii de Apel Galaţi Prin sentinţa civilă nr.1060/3.11.2010 Tribunalul Brăila a admis în parte acţiunea formulata de reclamantul C. T. în contradictoriu cu pârâta SC TCE 3 B. SRL. A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 9306,44 lei reprezentând contravaloare ore suplimentare efectuate in perioada 2007-2009. Împotriva acestei sentinţe a...
Citeste mai mult...Procedura insolvenţei. Necesitatea formulării unei declaraţii de creanţă de către creditorul care a solicitat deschiderea procedurii. Interpretare excesiv formalistă Faliment
Prin sentinţa civilă nr.1617 din 16.04.2010 a Tribunalului Comercial Cluj, s-a admis cererea formulata de catre creditoarea SC T.P. SRL privind repunerea in termenul de depunere a contestatiei. De asemenea, s-a admis contestatia creditoarei SC T.P. SRL impotriva tabelului preliminar al creantelor debitoarei SC D.C. SRL si s-a dispus inscrierea creditoarei SC T.P. SRL in tabelul...
Citeste mai mult...Achiziţii publice. Ofertă declarată neconformă. Cerere de completare şi precizare a plângerii iniţiale prin care s-a solicitat anularea Deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Inadmisibilitate
- O.G. nr. 34/2006: art. 283 - Cod procedură civilă: art. 294 Excepţia inadmisibilităţii cererii completatoare este întemeiată, urmând a fi admisă cu consecinţa respingerii acesteia. Excepţia inadmisibilităţii cererii completatoare este întemeiată, urmând a fi admisă cu consecinţa respingerii acesteia. Astfel, coroborând dispoziţiile art. 270, 283 din O.U.G. nr. 34/2006 cu cele ale art. 304 C. pr. civ., petenta...
Citeste mai mult...RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. REORGANIZARE JUDICIARĂ ŞI FALIMENT. CERERE DE REPUNERE ÎN TERMENUL DE FORMULARE A DECLARAŢIEI DE CREANŢĂ. -art.61 din Legea nr.85/2006. Faliment
Materie : RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. REORGANIZARE JUDICIARĂ ŞI FALIMENT. CERERE DE REPUNERE ÎN TERMENUL DE FORMULARE A DECLARAŢIEI DE CREANŢĂ. -art.61 din Legea nr.85/2006. Decizia nr.233/C/12.04.2012 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Împrejurarea că recurenta nu şi-a verificat corespondenţa şi nu a avut cunoştinţă de cele două...
Citeste mai mult...Contestatia la executare in materie fiscala. Contestaţie la executare
Asupra cauzei civile de fata: Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti sub nr. 24962/301/2009 la data de 02.11.2009, contestatoarea SC IO SA, in contradictoriu cu intimata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 3, a formulat contestatie la executare impotriva executarii silite initiate prin somatia nr. 40/80/2009/28881, in dosarul de executare nr. 21582/11.09.2009, solicitand anularea...
Citeste mai mult...Drepturi prevazute în CCM cuvenite la disponibilizare Salarizare
Drepturi prevazute în CCM cuvenite la disponibilizare Prin sentinta nr. 6182/20.04.2011 instanta a admis cererea; a obligat pârâta sa plateasca reclamantei 6 salarii minime brute pe unitate cuvenite ca urmare a concedierii, drept prevazut de art. 77 al. 1 din CCM. La 21 10 2010 , reclamanta M.T. a chemat in judecata pârâta Directia...
Citeste mai mult...Legea nr. 221/2009. Schimbarea temeiului de drept în calea de atac. Deţinuţi politici
Potrivit art. 294 Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, iar potrivit art. 316 Cod procedură civilă dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs. Secţia civilă – Decizia civilă nr. 112/15 aprilie 2011 Prin cererea...
Citeste mai mult...Constatarea încălcării dreptului de egalitate de şanse şi tratament, a dreptului de a nu fi discriminat, a dreptului şi interesului legitim de a-şi menţine stabilitatea normei de bază, a dreptului şi interesului legitim la formare şi perfecţionare
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. ……./99/2011 reclamantul CC a chemat în judecată pe pârâtul UNIVERSITATEA .. Iaşi, solicitând constatarea încălcării dreptului de egalitate de şanse şi tratament, a dreptului de a nu fi discriminat, a dreptului şi interesului legitim de a-şi menţine stabilitatea normei de bază, a dreptului şi interesului...
Citeste mai mult...Spor pentru conditii speciale de munca la CFR Salarizare
Spor pentru conditii speciale de la CFR Prin sentinta nr. 4845/01.04.2011 instanta a respins exceptiile prescriptiei dreptului material la actiune si lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei Regionala de Transport Feroviar de Calatori Craiova; a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei S.N.T.F.C. CFR Calatori S.A., si în consecinta respinge actiunea fata...
Citeste mai mult...Cerere de restituire a sprijinului financiar . Neutilizarea ajutorului în scopul pentru care a fost acordat. Legalitatea cererii Cereri
Prin cererea înregistrata sub nr.989/339/08.06.2010 la Judecatoria Zimnicea reclamanta A.P.I.A.- C.J.A. a chemat în judecata pe pârâtul S.V. , solicitând instantei obligarea acestuia la restituirea sumei de 1000 lei , cu titlu de creanta, actualizata cu dobânda legala. În motivarea cererii reclamanta a aratat ca , în baza Ordinului MADR nr. 687/2007 a acordat pârâtului un...
Citeste mai mult...Anulare dispoziţie şi notă de constatare Acte ale autorităţilor publice
În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, în conformitate cu art.13 din HCLM Nr.249/2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a sistemului de parcare cu plata în Municipiul Arad, depusa la dosar în copie,f.27, la momentul constatarii contraventiei agentii constatatori vor întocmi o nota de constatare care se va afisa sub stergatorul de parbriz,...
Citeste mai mult...Taxă de poluare. Calitate procesuală pasivă. Necesitatea chemării In judecată şi a Administraţiei Fondului pentru Mediu
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008: art. 1, art. 5, art. 7 - Hotărârea Guvernului nr. 686/2008: art. 8 alin. (7) Atunci când se contestă însuşi dreptul de a încasa taxa de poluare, Administraţia Fondului pentru Mediu trebuie să stea în judecată în calitate de pârâtă, pentru că ea este beneficiara taxei respective şi o...
Citeste mai mult...Concediere Desfacerea contractului de muncă
Concediere Prin sentinta nr. 4842/01.04.2011 instanta a respins cererea retinând urmatoarele: Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub nr. 16717/63/2010 contestator D.P. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE STAT IN CONSTRUCTII anularea deciziei de concediere nr. 156/2010 , reintegrarea pe postul de inspector de specialitate gr. IA din structura Inspectoratului Teritorial în...
Citeste mai mult...Pretenţii Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)
DOSAR NR. 19984/303/2009 SENTINŢA CIVILĂ NR. 8972 Prin cererea formulată la data de 22.12.2010, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6Bucureşti sub nr. 19984/303/28.12.2009, reclamantul FG a chemat în judecată pe pârâta S.C. Plevnei S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata către sumei de 31.836,40 lei,...
Citeste mai mult...Reevaluare imobil. Hotărâre a Consiliului de Administrare. Interpretare aplicabilă prin raportare la data controlului
- Codul fiscal: art. 253 alin. (6) - Hotărârea Guvernului nr. 44/2004: pct. 55 - Hotărârea Guvernului nr. 1861/2006: art. 55 lit. b) Art. 253 alin. (6) C. fisc. a cunoscut interpretări diferite prin pct. 55 din H.G. nr. 44/2004, respectiv art. 55 lit. b) din H.G. nr. 1861/2006. Interpretarea aplicabilă este cea de la data controlului, potrivit căreia...
Citeste mai mult...Procedură de dizolvare voluntară. Numire lichidator. Calitate de creditor
- Legea nr. 31/1990: art. 227 lit. d) - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009: art. 6 alin. (3)-(5) Nuntirea lichidatorului în procedura de dizolvare administrativă poate fi cerută de către orice persoană interesată, numai în ipoteza în care, în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, nu se...
Citeste mai mult...Spor de vechime cuvenit în baza CCM Salarizare
Spor de vechime cuvenit în baza CCM Prin sentinta nr. 4840/01.04.2011 instanta a respins exceptia prescriptiei; a admis în parte actiunea; a obligat pârâta la plata catre reclamanta a sporului de vechime în cuantum de 5% lunar pentru perioada 01.07.2008-02.202.2010, sume ce urmeaza a fi actualizate cu indicele de inflatie la momentul platii; a...
Citeste mai mult...Calitate procesuală. Recurs declarat de o persoană care nu a fost parte la judecata în fond. Lipsa calităţii de reprezentant Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Prin Sentinţa civilă nr. 3425 din 29.07.2010 a Tribunalului Sălaj s-a admis acţiunea formulată de către reclamanta DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR SĂLAJ şi s-a dispus anularea măsurilor dispuse la lit. B din dispozitivul Deciziei nr. 31 din 05.11.2009 emisă de către Directorul Camerei de Conturi Sălaj. Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a...
Citeste mai mult...Hotărâre judecătorească prin care consiliul local este obligat la adoptarea unei hotărâri. Neexecutare. Cerere de obligare a primarului la plata unei amenzi. Respingere AmenziPrimari, primăriiActe ale autorităţilor publice
Prin sentinţa civilă nr. 814 din 05.03.2010 pronunţată în dosarul nr. 1654/242/2009 al Tribunalului Cluj, s-a admis in parte actiunea formulată de reclamanta S.C.P.E.E.H.H. in contradictoriu cu paratii CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI POIENI si PRIMARUL COMUNEI POIENI. S-a dispus aplicarea, Primarului comunei Poieni, jud Cluj, a unei amenzi in cuantum de 13,5 lei pe zi de...
Citeste mai mult...