Cauta in aceasta categorie:

Contestaţie în anulare specială. Cazul prevăzut de art. 318 teza I din Codul de procedură civilă. Condiţii

Potrivit art. 318 teza I din Codul de procedură civilă, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale ...". Dispoziţiile de mai sus au în vedere erori de fapt, involuntare, de ordin formal, care au determinat o soluţie greşită, iar nu greşeli de judecată,...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare. Motive care au existat la data promovării primei contestaţii în anulare. Inadmisibilitate

Potrivit dispoziţiilor art. 321 din Codul de procedură civilă, nu se poate face o nouă contestaţie pentru motive ce au existat la data celei dintâi. După respingerea unei prime contestaţii se mai poate introduce o nouă contestaţie, dar numai pentru motive noi, care nu au existat la data primei cereri, fiind fără relevanţă că...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare. Greşeală materială. înţeles

Greşeala materială, în înţelesul dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, presupune invocarea şi constatarea săvârşirii de către instanţa de recurs a unor greşeli formale, involuntare, şi nu a unor greşeli de judecată care să vizeze aprecierea greşită a probelor. (Decizia nr. 1307 din 17 octombrie 2002 - Secţia a Vl-a comercială) Prin...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare. Cazul prevăzut de art. 318 teza I din Codul de procedură civilă. Condiţii

Motivul prevăzut de art. 318 teza I din are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi: respingerea greşită a unui recurs ca tardiv, anularea greşită ca netimbrat sau altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare. Cazul prevăzut de art. 318 teza II din Codul de procedură civilă. Condiţii

Potrivit art. 318 teza II din Codul de procedură civilă, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Dispoziţiile sus-menţionate, fiind de strictă interpretare, au în vedere...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare. Cazul prevăzut de art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă. Admisibilitate

Potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. 1 din Codul de procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului. ...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare. Cazul prevăzut de art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă. Condiţii

Potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită, conform cerinţelor legii, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea ordinară de...

Citeste mai mult...

Conciliere directă prealabilă. Obligativitatea îndeplinirii şi în situaţia sesizării iniţiale a instanţei civile

Potrivit dispoziţiilor art. 7201 din Codul de procedură civilă, în procesele şi cererile în materie comercială, evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Norma instituită reprezintă totodată un mijloc de apărare aflat la dispoziţia părţii adverse, îndeplinirea acestei condiţii...

Citeste mai mult...

Conciliere directă prealabilă. Modalitatea de comunicare a convocării

Dispoziţiile art. 7201 alin. 2 teza finală din prevăd, alternativ, modalităţile prin care poate fi efectuată convocarea în vederea concilierii directe, fără a rezulta faptul că reclamantul are obligaţia de a uza de toate mijloacele prevăzute în text, având doar posibilitatea să aleagă unul din aceste mijloace, care să asigure transmiterea textului actului...

Citeste mai mult...

Conciliere directă prealabilă. Consemnarea rezultatului concilierii

Potrivit dispoziţiilor art. 7201 alin. 4 din Codul de procedură civilă, rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris, cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi al punctului de vedere al fiecărei părţi. Inserarea punctului de vedere al pârâtei, în legătură cu pretenţiile ce urmează a fi deduse judecăţii, chiar pe actul de...

Citeste mai mult...

Conciliere directă. Gaj asupra unor acţiuni. înregistrare. Inaplicabilitatea prevederilor art. 720 1 din Codul de procedură civilă în cazul acţiunilor având ca obiect obligaţia de a face şi plata de daune cominatorii

Dispoziţiile art. 7201 din vizează procesele şi cererile în materie comercială, evaluabile în bani. întrucât obiectul acţiunii este neevaluabil în bani, fiind vorba despre o obligaţie de a face, respectiv aceea de obligare a pârâtei la înregistrarea gajului, dispoziţiile de mai sus nu se aplică. Daunele cominatorii reprezintă o sancţiune civilă pentru constrângerea...

Citeste mai mult...

Acţiune având ca obiect compensaţii băneşti acordate de autoritatea publică în aplicarea Legii nr.290/2003. Prejudicii, dauneAcţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.

Art.10 – Legea nr.290/2003 Art.18 – HG nr.1120/2006 Prin actiunea adresată Tribunalului Constanta – Sectia Comercială, de Administrativ si Fiscal si înregistrată sub nr.8846/118 din 19.07.2010, reclamanta A.G a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei ANRP,SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003 la plata către reclamantă a compensatiilor bănesti acordate prin Hotărârea...

Citeste mai mult...

Actiune având ca obiect anularea actelor administrative emise de autoritate privind ocuparea prin concurs a unui post vacant în învatamânt. ÎnvăţământAcţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.Acte ale autorităţilor publice

Art.10 lit.”g” – Anexă nr.1 la OMECT nr.5742/2008 Art.80 – Anexa nr.1 la OMECT nr.5743/2008 Art.5 – Anexa nr.1 la OMECT nr.3142/2006 Prin cererea înregistrată sub nr. 1208/88/15.04.2010 la Tribunalul Tulcea, reclamanta V.F a chemat în judecată pe pârâtii INSPECTORATUL sCOLAR JUDEtEAN TULCEA, si sCOALA DE ARTE sI MESERII CU CLASELE I-VII, din comuna Mihail...

Citeste mai mult...

Actiune având ca obiect obligarea autoritatii publice de a comunica informatii de interes public. Obligarea autoritatii la plata de daune morale. Prejudicii, daune

Art.1 al.1, art.8 al.1, art.18 al.3 – Legea nr.554/2004 Prin actiunea promovată si înregistrată la data de 26.02.2010 pe rolul Tribunalului Constanta - Sectia de administrativ si fiscal sub nr.2218/118/2010, reclamanta O.I.J., în contradictoriu cu paratul Ministerul Sănătătii, a solicitat instantei ca prin hotărârea ce o va pronunta să dispună obligarea pârâtului la comunicarea...

Citeste mai mult...

Actiune având ca obiect anularea actului administrativ emis de autoritatea publica privind îndemnizatia pentru cresterea fiecarui copil nascut, pâna la împlinirea vârstei de 2 ani. Exceptia nelegalitatii – art.3 al.1 – Hg 1025/2006 solutionata irevocabil.

cresterii copilului Art.3 – HG nr.1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr.148/2005 Art.191 , art.20 – HG nr.1682/2008 - Norma de modificare a dispozitiilor OUG nr.148/2005 Art.4 – Legea nr.554/2004 Prin actiunea adresată Tribunalului Constanta – Sectia administrativ si înregistrată sub nr.5908/118/11.06.2009 reclamanta M.E.L a chemat în judecată pe pârâtii AG.N.P.S...

Citeste mai mult...

Radiere auto Autorizare

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele: Prin cererea disjunsă din dosarul nr. 2022/279/2010 şi înregistrată la data de 9.11.2011 pe rolul acestei instanţe sub nr. 9446/279/2011, reclamantul xx a solicitat în contradictoriu cu pârâţii xx şi Instituţia Prefectului- Serviciul Public Comunitar-Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor Neamţ radierea din circulaţie...

Citeste mai mult...

Acţiune privind refuzul de soluţionare a cererii de acces la informaţii publice. Cerere în demolarea unei construcţii edificate de un terţ, în baza autorizaţiei de construire a cărei comunicare s-a solicitat prin acţiune. Inadmisibilitate Acte ale autori

Competenţa instanţei de administrativ se circumscrie doar parţial acţiunii reclamantului, constând în pretinsul refuz practicat de Primarul localităţii, de comunicare a informaţiei de interes public, constând în autorizaţia de construire emisă unui terţ pe terenul pretins a do proprietatea petentei. Cererea reclamantului vizând demolarea construcţiei edificare în baza autorizaţiei de construire ce i-a fost comunicată...

Citeste mai mult...

Condiţiile în care se poate solicita desfiinţarea sau modificarea unui act administrativ fiscal (decizie de impunere) de către emitentul actului Acte ale autorităţilor publice

Temei de drept: O.G. nr. 92/2003 Desfiinţarea sau modificarea unui act administrativ fiscal (decizie de impunere) se poate obţine de către organul fiscal care a emis respectivul act de autoritate, numai pe calea prevăzută de art. 90 din Codul de procedură fiscală, fără a avea deschisă calea prevăzută de art. 1 alin. 6 din Legea nr....

Citeste mai mult...

Încheiere de respingere a cererii reclamantei de preschimbare a primului termen de judecată. Inadmisibilitatea căii de atac a recursului promovat de reclamant Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Temei de drept: art. 153 C.pr.civ., art. 282 şi art. 299 C.pr.civ. Încheierea de şedinţă pronunţată în soluţionarea cererii de preschimbare a primului termen de judecată cu semnificaţia unei încheieri premergătoare reglementată de art. 282 alin. 2 şi art. 299 alin. 1 C.pr.civ., putând fi atacată doar o dată cu fondul, din moment ce prin aceasta...

Citeste mai mult...